1,937 matches
-
Faust apare savantul demonizat de o obsesie, în locul lui Don Juan vom găsi un seducător pus să seducă ș.a.m.d. Creația de romane nu are vocația de a ilustra tipuri consacrate de personaje, ci de a fi capabilă să pună în scenă figuri inedite de viață, experiențe fără surse anterioare, fără ștafetă. Omul este predispus să acționeze. Ceea ce înseamnă că acțiunea lui reprezintă o dispoziție înscrisă în natura omului. Acesta execută, astfel, acțiuni pe care spiritul, care a ajuns să se manifeste
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Tradus în Bulgaria (Balkani, 2007), Franța (Gallimard, 2009), Italia (Cavallo di Ferro, 2012), Germania (Schöffling, 2013) * (Cartea Românească, 1984 ; Albatros, 1991 ; Gramar, 1997 ; Polirom, 2004, 2008, 2011, 2012). Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Nominalizat la Premiul Uniunii Latine Dramatizat și pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (decembrie 1986), într-un spectacol devenit clasic, cu Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Irina Petrescu, Marcel Iureș ș.a. Tradus în Estonia (Eesti Raamat, 1991), Franța (Gallimard, 2005; colecția „Folio“, 2013), Israel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai bun decît toate celelalte cu care ai luat premiul doi și, dacă nu sparge găoacea în care stă vreun autor nou, iei premiul unu! i-a zis Lazăr atunci. A luat premiul întîi, dar scenariul n-a mai fost pus în scenă. Mihai s-a consolat doar cu premiul. Acum, încîntat de perspectiva unei alte cești cu nes, la care Lazăr începe să frece de zor, Mihai scoate scenariul. Astfel, are prilejul să-l mai citească și el încă o dată înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Ce fel de cântecele? — Haide, îl instructă Trix pe Kelvin. Cântă pentru liderul nostru neînfricat. Kelvin se conformă, nu tocmai convins. Jack rânji. Și tu, îi spuse Trix lui Bernard. Bernard reluă, cu jumătate de inimă, numărul pe care îl pusese în scenă cu câteva momente în urmă. —ăsta nu e chiar reușit, spuse Jack. Trix dădu din cap, rânjind. Am eu unul mai bun, surprinse Jack audiența. Apoi, mișcându-se cu o grație surprinzătoare către birou, cântă zgomotos: — Sunt un bărbat SOMNoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
În orice caz, am văzut ieșind din grămadă roata din față a unei biciclete: cum se învârtea și se tot învârtea. Dar se poate întâmpla și ca această descriere a masacrului să fie numai o imagine fabricată ulterior, care este pusă în scenă din cauză că, încă înainte de răpăitul final, eu îmi părăsisem deja postul de la fereastră și nu văzusem nimic, n-am vrut să văd nimic. Fără mitraliera ușoară, arma care-mi fusese încredințată, doar cu carabina mea, am părăsit casa negustorului de biciclete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
monoloage lucrate. Rrr-ul lui Flickenschildt le ieșea de minune. Dar, ca să semene cu Hoppe, le lipsea din statură. Șuvoiul lor de vorbe care clipocea fără încetare. Niciodată însă nu am schimbat cu ele nici un cuvânt. Mai târziu, când Gründgens a pus în scenă Muștele lui Sartre într-un cinematograf transformat în teatru, ca spectator mi s-a părut că văd pe scenă obiectele pasiunii mele: în mijlocul corului neliniștit, costumate în insecte. Pe urmă m-am înghesuit din nou între funcționarele de birou sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
faime suspecte, am reușit să-l conving pe Dieter Wellershof, pe atunci lector la editura Kiepenheuer, să strecoare în program și cartea cu poze și partituri de jazz Oh, Susanna. Acest obiect de artă demult epuizat, în format lat, care pune în scenă blues, spirituals și gospel songs, nu mai e de găsit decât în anticariate și pe internet. Fluieraș a rezistat mai mult decât Frank Witte. Pe la începutul anilor ‘60, când eu mă pierdeam în manuscrisul de la Ani de câine, el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
chiar dacă de împrumut, ale dulcelui stil clasic. Aici, poezia e mult mai „hard“, mai crunt parodică, mai „verde-ntre ochi“. Forma fixă a poemului e larg abandonată. Poemele ample, adesea adresative, nu se mai revendică de la o sursă livrescă, ci pun în scenă histrionismul real al poetului, pe care CD-ul anexat volumului îl dovedește cu asupră de măsură. Singura intenție de artifex a autorului se concretizează în ultima parte a volumului, româneasca, unde sunt plasate șase poeme bășcălioase, în maniera folclorico-argheziană, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
lui Ionesco, iar el a fost destinul meu“ Cristina Hermeziu Nicolas Bataille avea 20 de ani când a descoperit, cu surprindere, un autor dramatic necunoscut, un oarecare Eugene Ionesco. I-au plăcut textul lui proaspăt, replicile în răspăr. L-a pus în scenă la un teatru parizian și s-a ales cu înjurături și roșii strivite, aruncate în obraz. Astăzi, Nicolas Bataille are 81 de ani, dintre care 50 petrecuți pe scena Teatrului de la Huchette din Cartierul Latin, în costumul pieselor lui Ionesco
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
care era atunci asistenta mea în trupa de teatru, mi-a adus această piesă. Căutam o piesă originală. Aveam cu toții 20 de ani. E o istorie veche, sunt mai bine de 50 de ani de atunci. Așa am ajuns să pun în scenă piesa lui Ionesco, Cântăreața cheală. Atunci, în 1950, n-a fost un succes... Nu. Publicul credea că ne batem joc de el. Totuși, câțiva oameni importanți, de la Gallimard, Raymond Queneau, Jacques Lemarchand de la „Figaro“ au avut fler, intuind valoarea acestui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
Teatrul Huchette. A început să meargă mai bine. Iar criticii spuneau chiar „da, e interesant“. Iar publicul nu mai era așa de furios ca prima dată. În 1957, când spectatorii începuseră deja să se familiarizeze cu stilul lui Ionesco - se puseseră în scenă și alte piese, Scaunele, Lecția, Jacques și supunerea - am găsit de cuviință că lumea nu trebuia să uite că trupa noastră montase pentru prima dată o piesă de Eugene Ionesco. Am hotărât atunci că vom juca din nou Cântăreața cheală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
Această lună s-a făcut între timp 50 de ani. Cum a reacționat Eugene Ionesco la eșecul din anii ’50? A fost decepționat. Dar toată lumea îi spusese că piesa e de nejucat. Când noi i-am spus că o vom pune în scenă, a fost mai întâi mirat și apoi foarte fericit. Venea la repetiții, am făcut audiții, am găsit un teatru care să accepte, iar apoi criticii, în mare parte, ne-au desființat. A fost trist. Ionesco era însă mulțumit că-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
unui actor vis-à-vis de text. A început să repete cu noi, am lucrat trei luni. Era un om cultivat, adora Dostoievski, discutam mult și în afara repetițiilor. Era pasionant. Jucam în fiecare marți. A avut mare succes. Apoi Teatrul Noctambules, unde pusesem în scenă prima oară Cântăreața cheală, ne-a chemat să jucăm piesa lui Dostoievski în mod regulat. Ionesco mi-a zis atunci: „O dată pe săptămână mai mergea, dar în fiecare seară, nu se poate: am prea mult trac!“. A trebuit să-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
vadă Turnul Eiffel, să meargă să vadă Teatrul Huchette și Ionesco. A devenit un monument, o curiozitate, mai mult decât Comedia Franceză. Vă deranjează această faimă „comercială“? Deloc. Mai ales că la început am fost huiduiți. Păream niște nebuni care puneau în scenă tot felul de bazaconii. Se dovedește că am avut dreptate. Acum ne luăm revanșa. Au fost oameni care m-au numit „țicnit“, un măscărici al artelor: acest măscărici a avut intuiția să descopere un autor. Sunt foarte mândru. Și totul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
decență morală evit să-i dau numele, ca și în cazul celorlalți sinucigași literari) își dădu foc în fața Casei Vernescu (un alt vechi palat bucureștean devenit noul sediu al breslei scriitoricești după pierderea Casei monteoru). tînărul poet reuși să-și pună în scenă sacrificiul, într-un mod mult mai eficient decît pensionarul de la Bîrlad. el se stropi cu benzină și își dădu foc într o după-amiază cînd tocmai avea loc o furtunoasă adunare generală a Uniunii scriitorilor. scriitorii ceruseră o pauză de cafea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
deloc provincial. Plasat sub semnul „unității spirituale prin diversitate culturală“ (așa cum are grijă să ne precizeze Adrian Iorgulescu în caietul programă, festivalul a oferit niște experiențe teatrale de-a dreptul interferente. Cea mai completă a fost în seara spectacolului Tartuffe, pus în scenă de Stary Teatr (Cracoviaă, la care am uitat să-mi iau căști cu traducerea în română. A rezultat o combinație de salon stil Ludovic al XVI-lea, limbă polonă, Molière îndrăcit și frânturi de maghiară din subtitrare. Dincolo de neseriozitatea observațiilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
o litanie îndurerată a identității evreiești și a destinului său în secolul XX (efectul dramatic a fost sporit și de traducerea în română din căști, șoptită de o voce feminină, aproape ritualic și neliniștitoră. Apoi Gianni Schicchi (opera lui Pucciniă pusă în scenă de Silviu Purcărete, cu aceeași trupă de actori deveniți acum și cântăreți, uneori străluciți, de operă. Opulent și plin de ireverență și autoironie, Gianni Schicchi coboară direct din burlescul și fantezia mai vechii Cumnate a lui Pantagruel. Unchiul Vania și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
On You Crazy Diamond și Wish You Were Here fiindu-i dedicate în mod oficială, de ziariști, de oricine și orice. Machiat destul de puternic în jurul ochilor, ca un soi de fals precursor al sataniștilor, nevroza lui Syd Barrett era accentuat pusă în scenă. Privirea lui Barrett a căpătat destul de repede aerul ei obosit de bolnav fatal, de strangulat în lumea reală. Căzut în muțenii ritualice și în gesturi de păpușă electrică ruptă-ntr-un tremurat încetinit, lui Barrett nu i-a rămas altceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
o ia destul de serios pe arătură. În prezentarea actelor anarhiste, atât de periculoase, ale domnului Benoât Vitse, am găsit câteva repere șocante. Iată cum îl descrie pe directorul Ateneului Tătărași, de exemplu, ziarul central „Gardianul“: „El este cel care a pus în scenă piesa Evangheliștii, scrisă de Alina Mungiu-Pippidi, care s-a dovedit a fi un afront extrem de dur la adresa Bisericii Ortodoxe. Tot el, sprijinit de mai tinerii militanți ai urbei, a împânzit Iașul cu afișe pentru punerea în scenă a unui alt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
a anarhismului mondial anti-NATO?“, vrea să-l demaște pe Benoât Vitse, directorul Ateneului Tătărași. Numitul se face vinovat de a fi mentorul anarhiștilor din Iași. De ce? Pentru că (și aici începe un denunț de mare artă) a susținut direct acțiunile lor, punând în scenă la Ateneu Evangheliștii Alinei Mungiu și Hai să facem sex! a rusului Krasnogorov (actul artistic ca anarhie, parcă ne-am întors la mișcările de avangardă), a fost văzut la un concert „punk&hardcore, la care s-a înjurat cu patos
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Ispas, Valentin Pârlogea, Mircea Vărzaru) - concură la realizarea unui spectacol în respectul legilor armoniei. I-aș reproșa regizorului doar existența unei scene pe care aș fi vrut-o mult mai neasemănătoare cu aceea a balconului din Romeo și Julieta, varianta pusă în scenă la Craiova de Yiannis Paraskevopoulos. Impecabilă evoluție pentru experimentații Valer Dellakeza (Marsilianu) și Eugen Titu (Perpinian) în rol de bebeluși. Candoarea le iese bine pe tot parcursul, și atunci când vorbesc despre calendarul cu mămici goale, și când răspund la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
Raluca cu povestea ei, care susține un personaj pentru că are ceva personal de spus prin el“. Ce raport stabilesc cu istoria recentă două artiste tinere? De ce a scris Mihaela Michailov textul Complexul România & de ce a ales Alexandra Badea să-l pună în scenă? „Cred că e nevoie de o recuperare lucidă a unei perioade față de care avem adesea o reacție de fugă aproape psihotică“, spune Mihaela Michailov. „Am simțit nevoia să folosesc două perspective suprapuse: una a copiilor care credeau în prefabricatele perverse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
text, petrecerea din pivnița lui Auerbach, te încînta pe scenă, cum Mefisto făcea să țâșnească vinul din masă și alte artificii ignorate mai târziu în teatru, cu abstractizarea extremă a decoră- rilor și costumelor și ciopârțirea operei de către regizori care puneau în scenă "o piesă a lor" nu a lui Goethe sau Shakespeare. Horațio avea să apară nu ca prieten al lui Hamlet, ci ca intrigant și trădător, nu numai al prieteniei, ci și al țării, iar regina, asasină a Ofeliei. Deși nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ei, a cărui hărnicie matinală o face de rușine, așa că începe să se ridice din pat la cinci, apoi la patru, apoi la trei, însă nu reușește niciodată să-l întreacă în vrednicie pe acesta, atrăgând mânia zeilor. Competiția este pusă în scenă cu talent și cu o umbră de satisfacție pentru noua șotie a lui Ilie Cazane: „Înăuntru, nici un zgomot. Surâse cu mândrie, apăsă clanța și dădu ușa de perete. În fața sobei, vesel, Cazane îndesa două lemne mai groscioare în foc. Multe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
agregare socială, generând un sentiment de apartenență în rândul indivizilor; * ilustrează ambivalența naturii umane; * reduce politica la anecdotic; * banalizează oroarea. Pierre Bourdieu (1996) Faptul divers: * reprezintă o derogare de la normele stabilite; * se referă la viața privată și cotidiană a indivizilor; * pune în scenă roluri stereotipe; * desemnează o disfuncție socială; * revelează un anumit imaginar colectiv; * creează un consens. Tabelul 9: Definițiile faptului divers Rezumând, putem spune că a devenit aproape imposibil să ne imaginăm un jurnal de știri care să se limiteze la o
Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice by Mădălina-Virginia Boţan [Corola-publishinghouse/Journalistic/928_a_2436]