KorAP: Find »[drukola/base=fura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...659 660 661 ...720 >

17,991 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

-mi păsa de parapsihologia ei. Nu-mi păsa nici de mine. Eram un altul, care se mișca închipuit de mine. — N-am bani, i-am spus. N-am servieta. N-am cheile de-acasă. Atâta știu despre mine. — Te-au furat? Nu știu. Se uita înveselită. Dădu să spună ceva, apoi ridică din umeri. — La mine nu mai vii. — Nici nu vreau. Nici nu-mi trecuse prin gând să mă duc la ea. De mai bine de un an hotărâsem să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
hârtie zimțată. Frumusețea timbrului era însă alta, stranie, neobișnuită. Dacă răsuceai petecul acela de hârtie, lăsând ca lumina să-l atingă ușor, ca un fel de mângâiere, uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de orizonturi și înălțimi ascunse ție, privitorul, doar de el știute, doar de el râvnite și doar lui menite a le atinge, la capătul acelei necontenite plutiri. Nu mai văzusem timbrul acela la Ghidale. Credeam că-i cunosc toată colecția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mijloc, pe care gazetele păreau că stăteau înfășurate. Mergeam, de obicei, cu Ghidale împreună la frizerie și, cât timp unul dintre noi era la tuns, celălalt răsfoia ziarele din colecția domnului Albrechtino. Erau ziare nemțești, cu multe fotografii care ne furau ochii, nu înțelegeam ce scrie acolo, dar vederea acelor imagini de orașe sau femei sau mașini străine iarăși ne înfierbânta imaginația. Eram amândoi dornici de necunoscut, de fabulos, de lumi pe care le inventam din nimicul unor cioburi de imagini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până acum? Mi-a plăcut de ea? M-a înduioșat bunătatea sufletului ei (ghicită)? M-au amețit cine știe ce gânduri excitante? Nu cred. Pur și simplu, furat de scrierea acestor pagini, am vrut să văd dacă textul se urzește și în discurs, nu numai în mersul tocului pe hârtie. Dacă timpul scrisului poate fi și timp al rostirii. Dacă eu, cel coborând, mă pot duce slobod și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
stârni unuia ca mine, pornit pe reverii, și iluzii mediteraneene. Nu îmi încăpuseră cepele în servietă, așa că două le vârâsem în buzunarele fulgarinului. Abia în stație, așteptând troleibuzul, am văzut că îmi lipsea o ceapă, cea din stângul. Mi-o furase probabil garderobiera sau, cine știe, îmi căzuse și o pierdusem pe drumul spre stație. Într-un acces de revoltă, m-am întors spre Mihai Viteazu, care, nepăsător, desigur, stătea cu brațul întins, arătând ceva, undeva, amenințare, triumf, reproș, cine știe ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
locurile lor de ani, de zeci și zeci de ani. Nu-i reproșam nimic lui Mihai. Îl întrebam doar, cu toate nedumeririle acelei înserări de decembrie mocirlos: „Bravule, ce se întâmplă cu noi? Atât de nenorociți am ajuns, încât ne furăm până și cepele?! Pentru asta te-ai jertfit tu la Turda?“. Am dat să-l mai întreb ceva, eram plin de întrebări profunde în acele clipe, simțeam cum urcă în mine, de undeva dinspre splină, chiar întrebarea fundamentală a existenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ce să facă, cum să facă, ce să gândească și cum să-și proptească gândurile în cât mai multă minciună, spre a-i fi ușor, comod și cu profit. Socialismul ne-a învățat că se poate trăi bine doar mințind, furând, lingușind și cu capul mereu plecat sub talpa unui șef. Cei care încercau să creadă că se putea și altfel ori își luau câmpii, ori erau tratați drept rebuturi, socotiți periculoși, otrăviți de cele mai nefaste ideologii idealiste sau practicanți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și din aceștia, care aduc ghinion cumpărătorului cinstit“. Mergând spre ieșirea dinspre Bulevard, mă tot cerceta din profil. Ridica din umeri și își continua vorbele. De ce mă tot studiați? l-am întrebat la un moment dat. Credeți că sunt de furat? — Nu, a râs el stânjenit. Nu-mi pasă de unde le aveți. Mă uit la dumneavoastră, așa, puțin nedumerit. Semănați cu cineva, dar nu știu cu cine. Ne-am mai întâlnit cândva? — Nu știu. Nu cred. N-am avut de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
concentrat nevoie mare. Pagini anoste despre Iorga scrise de un profesor din Făcăeni. Un fel de poem dramatic despre guvernarea lui Iorga din 1931 și despre binele pe care ar fi putut atunci să-l facă învățământului românesc. Mă prefac furat de exaltările profesorului, urmărind totuși du-te-vino-ul fostului. Se-așază în cele din urmă pe o bancă, resemnat. Nu-mi dau seama de ce mă îndârjesc în a-l ignora. Nu am nimic cu el, nu mi-e nici simpatic, nici odios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dus pe tot drumul vieții. Așa am trăit, crezând că ticăloșia este trecătoare, oricât de odioasă ar fi. Crezând celui slab și ajutându-l cât m-am priceput sau am putut. Mi-a dat Dumnezeu ispite felurite. Am mințit, am furat, am înjurat, am blestemat, am înșelat prietenul, i-am luat nevasta celui care a avut încredere în mine, am făcut pe alții să mintă, m-am îndoit de părinții mei, mi-am oropsit fratele și multe, multe alte ispite m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
descrii cu fiecare nou gest, cu fiecare zburătăcire de gând, cu dorință după dorință măsurându-ți noile contururi ale trupului îngreunat de povara coborârii. Te simți încă al tău, deși, prea bine o știi, un altul de mult te-a furat și te poartă în el. Nu am suflet mai liber, mai plin de cine știe ce chemări spre nebănuite tărâmuri, cu proiecții de mari deschideri în care să mă las mistuit cu dăruirea unor nemaipomenite avânturi. Nici măcar nu sufăr. Să duc - așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o mare tristețe, mai grea decât orice lacrimă sau orice geamăt, că mulțimea, imensa majoritate a acestui popor, trăiește mizer, gândește mizer, merge ca o turmă spre niciunde, ademenită cu vorbe, momită cu mici nimicuri, învățată să fie coruptă, să fure spre a supraviețui, să admire slugarnic pe marii hoți, să se bucure de-un cârnat și o bere luate, la înghesuială, din pomana unui parvenit. Parastasele și pomenile de prin satele noastre sunt mai elocvente decât oricare statistici: hămeseala națională

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
coborî la o banală cârpă de praf, iar custozii de la sală sunt cu ochii pe computere, butonând (sau cum s-o fi chemând operațiunea) jocuri cu șobolani, mașini, pisicuțe sau cărți de pocher. Cât timp imens am pierdut în Bibliotecă, furat cu nerușinare, cu nepăsare, cu indolență, cu tembelism de acești oameni puși în slujba cărții. Un orgoliu mărunt, de neîmpliniți ai sorții, de ratați impotenți îi face să-și urască, probabil, meseria și pe tine, care le ceri să și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
somn, să ți le trântească pe masă. Apoi, când înapoiezi volumele, să refacă traseul spre rafturile de depozit. Ciudat, nu-i urăsc, deși săptămânal, dacă nu zilnic, am prilejuri de a mă certa cu ei. Nu-i urăsc pentru că-mi fură cu indolența lor atâtea și atâtea ceasuri din viață. Din cele șase ore ale statului în Bibliotecă, într-o zi rodnică, dacă folosesc efectiv trei. Jumătatea cealaltă o pierd în așteptare. Le înțeleg plictisul. Săracii fac o treabă în gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aminti absolut nimic. Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu aceasta, este altceva decât viața mea. Este textul care de-acum mă scrie, mă limpezește, mă ordonează, face coerentă Moartea spre care zoresc. Abia intrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau un loc pe bancă să-și astâmpere odraslele care țipau de le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ceva despre marca aceea. Mi-a umplut capul cu fel de fel de povești, care mai de care mai aiuritoare, oferindu-mi chiar o sumă destul de frumoasă pe el, prea bine știind că nu-l voi vinde. Ca să mi-l fure, peste câteva ceasuri, țiganii... Priveam năuc în jur când am coborât în stație, nevenindu-mi să cred că portofelul dispăruse, că rămăsesem fără timbrul cu marele fluture, că pierdusem, astfel, și ultima urmă palpabilă a prietenului meu din R., a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
amintirile. Știi doar că ai putea să-ți amintești câte ceva, dar nu mai știi ce anume. Că ai iubit? Că ai fost iubit? Că ai visat privind de nenumărate ori zborul marelui fluture? Că ai simțit, adeseori, cum te-a furat în rotocoalele lui înalte, ducându-te amețitor de aproape de seninul râvnit? Că ai trăit? Încercările mele repetate de a rescrie acea povestire, cărțile adunate, toate ce au urmat nu au făcut decât să-mi perpetueze amărăciunea de demult. Am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
spre a te redescoperi, doar spre a ghici unde și când viața ta a luat un alt drum. Apoi un altul. Și iarăși un altul. Înțelegi, în cele din urmă, cum textul se închide mereu în fața ta și se deschide, furându-te, mereu în spatele tău. Indiferent din ce parte vii. Indiferent, încotro te îndrepți. Indiferent dacă urci sau cobori. La Biblioteca Facultății de Medicină îl aștept pe Gh.Gh. Nu se va ține de cuvânt, să vină la oră fixă. Meteahna lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-i cu anșouaul ăsta. Au urmat câteva clipe de tăcere, timp în care Paul, răsucit spre bancheta din spate, descoperise parcă neantul și-l studia speriat. S-a întors în cele din urmă spre mine, cu fața prăbușită. — V-au furat pachetu’! Cre’ că ați soilit-o la intersecție și vi l-a săltat. Sau l-ați uitat acolo. Sau nu l-ați mai luat de la galderobă. Ceva ați făcut cu el, de nu-l mai aveți. Mă privea compătimitor, disprețuitor, scârbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Balcicul așa cum îl închisese în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o întrebare, uneori, când eu însumi mă doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv. Cenușa lor se cheamă carte. Un fragment din text distrus, mistuit de nu știu ce ciudată pornire. Scriind, publicând, nu sporești textul, ci doar îl crâmpoțești, îi furi câteva pagini, îl umpli de găuri prin care cei ce-ți citesc cărțile cred că privesc de-acum în tine. Te citesc, îți răsfoiesc textul. Te înțeleg. Cea mai tâmpă credință, cea mai nouă satisfacție scriitoricească dintre altele, câte vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de cuvinte, jocuri ale contrariilor, de-a plinul și golul și alte asemenea. Existența lor mă fascina cândva. În vremea când citeam scrieri vechi chinezești, când discutam cu fervoare despre preeminența textului. În anii când citeam Biblia și mă lăsam furat de taina Neînceputului început, a Cuvântului ziditor și a tuturor celor ce s-au întâmplat, se întâmplă sau se vor întâmpla pentru că astfel a fost, este și va fi scris. Mă fascinau astfel de goniri ale minții, mă lăsam dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]