18,182 matches
-
(n. 23 iulie 1777 - d. 2 decembrie 1810) este un desenator și pictor german, unul din reprezentanții importanți ai Romantismului German. S-a născut într-o familie numeroasă de constructori de ambarcațiuni din Wolgast, în Pomerania de Vest, pe atunci supusă regatului suedez. Fiind un copil bolnăvicios, lipsea adesea de la școală, umplându-și
Philipp Otto Runge () [Corola-website/Science/316635_a_317964]
-
în care își dorm somnul de veci cei din familia mea; pentru a lega trecutul de prezent și de viitor“". La momentul morții ctitorului, construcția bisericii era terminată, lucrându-se la realizarea picturii interioare. Pictura interioară a fost realizată de pictorul bisericesc Vasile Buzuloi. Toate lucrările au fost finalizate în anul 2009, la trei ani de la moartea ctitorului. Biserica a fost sfințită la data de 24 mai 2009 de trei ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: arhiepiscopul Pimen Zainea
Biserica Izvorul Tămăduirii din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/316654_a_317983]
-
la interior, sub îndrumarea preoților care s-au perindat prin parohie. Ca o încununare a lucrărilor, începând din anul 1967 a fost reparat clopotul cel mare care era crăpat, acoperișul din tablă, introducerea curentului electric, pictura în tempera executată de către pictorul Aurel Țîra din Bistrița. Toate aceste lucrări sub îndrumarea preotului paroh Dumitru Moldovan și binecuvântate de către P.S. Episcop Vicar Irineu Bistrițeanul la data de 11 octombrie 1992, din donațiile credincioșilor. În prezent filia Măgurele numără 80 de familii cu 324
Biserica de lemn din Măgurele () [Corola-website/Science/316672_a_318001]
-
murală interioară. Acoperișul a fost refăcut de Mendel Eisenberg din tablă de calitate inferioară și a fost construit un fronton în partea de vest a bisericii. Iconostasul a fost înlocuit în anul 1876, cu un altul pictat în parte de pictorul Epaminonda Bucevschi. În perioada 1850-1855, ca urmare a scăderii populației ortodoxe a orașului Suceava și a reducerii veniturilor acesteia, numărul parohiilor existente în oraș a fost redus de la cinci (care funcționau la sfârșitul secolului al XVIII-lea) la două: Sfântul
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
Horga. După Revoluția din decembrie 1989, s-au efectuat lucrări de restaurare a turlei și exteriorului bisericii, încheiate în 1997. În anii 1996-2004 s-au efectuat lucrări de restaurare a picturilor murale interioare de către prof. univ. Nicolae Sava din București, pictor restaurator, ajutat de 18 studenți. Cu sprijinul financiar al dr. Michael Ronette (român stabilit în America), care a suportat 80% din costurile lucrărilor, s-a finalizat repictarea bisericii în anul 2004. La data de 20 iunie 2004, biserica a fost
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
timpul ocupației polone de sub Ioan Sobieski (1691) - "Hic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz" și unele în chirilică, a unui oarecare Ioan Zugravul (1596). Pictura murală interioară a fost restaurată în anii 1996-2004 de către prof. univ. Nicolae Sava din București, pictor restaurator, ""în spiritul unui total dispreț față de momentul istoric"", fresca fiind grav alterată prin integrări cromatice masive și repictări. În pridvor și în pronaos se află mai multe pietre de mormânt, dintre care una aparține lui Bogdan, fiul lui Petru
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
(n. 3 octombrie 1867 Fontenay-aux-Roses, Franța - d. 23 ianuarie 1947, Le Cannet) a fost un pictor, ilustrator de carte și litograf francez. Artist postimpresionist, a făcut parte din grupul Les Nabis. s-a născut la 3 octombrie 1867 în apropierea Parisului, la Fontenay-aux-Roses. Tatăl său fusese funcționar superior îm Ministerul Apărării Naționale. În 1885, după examenul
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
și pe Édouard Vuillard. Cu toții sunt entuziasmați de operele lui Gauguin, descoperite înainte de a fi avut contact cu arta impresioniștilor. În același timp, Bonnard este un admirator al gravurilor japoneze, a căror tehnică are o mare influență asupra operelor sale. Pictorul ia parte activă la înființarea și activitatea mișcării "nabis", dar în același timp își arata independența: „Nu aparțin nici unei școli, doresc să creez ceva individual”. Deși foarte rezervat, Bonnard rămâne fidel prietenilor. Expune cu ei la Salonul Independenților și publică
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
Boursin, pe care o numește Marthe, care îi va servi ca model în multe lucrări. Se vor căsători în 1925. Începând cu sfârșitul anilor 1890, face numeroase călătorii în străinătate, deseori în compania lui Vuillard. În august 1896, cei doi pictori călătoresc în Elveția, unde se întâlnesc cu Félix Vallotton. În 1899, împreună cu un alt membru al grupării, Ker Xavier Roussel (1867-1944), pleacă la Veneția. În vara anului 1909, Bonnard descoperă cu entuziasm luminile puternice ale sudului Franței. Începând cu această
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
sa grafică este vastă (afișe, ilustrații, litografii, desene) și de o mare prospețime, cu un simț remarcabil al liniei - datorat în mare parte studiului artei japoneze - și al valorilor de contrast alb-negru, Bonnard rămâne, în sensul cel mai profund, un pictor și, ca pictor, un colorist. În compozițiile sale funcția principală o deține dialogul maselor cromatice, coloritul - în special după stabilirea sa în sud - dobândește acea strălucire ce transcrie lumina ce străbate obiectele. Străin de constrângerile unor formulări teoretice prea riguroase
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
vastă (afișe, ilustrații, litografii, desene) și de o mare prospețime, cu un simț remarcabil al liniei - datorat în mare parte studiului artei japoneze - și al valorilor de contrast alb-negru, Bonnard rămâne, în sensul cel mai profund, un pictor și, ca pictor, un colorist. În compozițiile sale funcția principală o deține dialogul maselor cromatice, coloritul - în special după stabilirea sa în sud - dobândește acea strălucire ce transcrie lumina ce străbate obiectele. Străin de constrângerile unor formulări teoretice prea riguroase, dar departe de
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
strălucire ce transcrie lumina ce străbate obiectele. Străin de constrângerile unor formulări teoretice prea riguroase, dar departe de a fi un simplu "instinctiv", pictând cu plăcere, cu o încredere dezinvoltă în senzație, dublată de conștiința necesității compoziției, Bonnard rămâne, alături de pictori ca Raoul Dufy și Albert Marquet, unul din cei mai tipici reprezantanți ai picturii dezvoltate la Paris în primii treizeci de ani ai secolului al XX-lea.
Pierre Bonnard () [Corola-website/Science/316727_a_318056]
-
Nicolae de la Lupșa Mare având și un ajutor al cărui nume nu se cunoaște și căruia îi aparține o parte din pictura naosului. Se remarcă mai ales prin frumoasele picturi care acoperă zidurile, tavanul boltit și iconostasul, opere ale unor pictori populari, cel mai important fiind cel mai sus-menționat: Nicolae Zugravul din Lupșa Mare, care a lucrat și la biserica din Julița. Biserica necesită reparații; din păcate eforturile singulare ale unor preoți tineri sunt subminate tocmai de instituțiile care ar trebui
Biserica de lemn din Corbești, Arad () [Corola-website/Science/316774_a_318103]
-
și acoperită cu țiglă iar turnul cu tablă. În anul 1870 s-a făcut o inscripție care se află și în prezent deasupra ușii dintre biserica bărbaților și cea a femeilor, care arată că a fost pictată în ulei de către pictorul Demetrovici, cu contribuția credincioșilor Luca Gavrilă, Popovici Gheorghe și Arsenie. În anul 1948 s-a reparat podul și s-a acoperit din nou cu șindrilă de către meșterul Gancea Ioan și din contribuția credincioșilor. În anul 1959 s-a acoperit cu
Biserica de lemn din Luncșoara-Vojdoci () [Corola-website/Science/316789_a_318118]
-
situată la câțiva metri depărtare de ușa de intrare în pronaos. Programul iconografic este cel al lui Nicolae de la Lupșa Mare, dar acest fapt nu constituie un argument peremptoriu pentru stabilirea autorului. În fond, acest program este comun mai multor pictori din Munții Apuseni. Pe de altă parte, calitatea artistică mai scăzută a ansambluilui pictural de la Groșii Noi, în comparație cu prestația zugravului de la Lupșa Mare, din lucrările semnate și datate, ne face să credem că aici s-a străduit un autor cu
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
(n. 20 iulie 1906, Vancicăuți - d. 19 septembrie 1988, Iași) a fost un desenator și pictor, reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc. Fiu de țărani săraci din Basarabia, va păstra din copilăria și adolescența sa o dragoste profundă pentru natură și un atașament particular pentru oamenii și lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă. Cu toate că
Călin Alupi () [Corola-website/Science/315010_a_316339]
-
acea ființă care l-a înșelat, dar imediat ce ea îi aduce drept sacrificiu uman un prunc, și acesta îi bea sângele găsește plăcerea de a face victime și pleacă împreună cu tânăra sa mireasă spre Florența unde află vești îngrijorătoare despre pictorul ai cărui îngeri îl însoțiseră, acesta căzuse în păcat, iar îngerul cel mare îi reproșa asta, dar cu toate acestea îngerii i s-au arătat iar și i-au spus că îi poate vedea ori de câte ori vrea, trebuie doar să vină
Vampirul Vittorio () [Corola-website/Science/315018_a_316347]
-
a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele vine de la mica localitate Barbizon situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau (departamentul Seine-et-Marne), care devine locul preferat de întâlnire și de creație al artiștilor, devenind astfel leagănul unei școli
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
vorba de fapt de un grup de artiști cu stiluri foarte diferite și din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspirație peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau și din împrejurimile sale. Începând din anul 1820, tot mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții sale naturale. Théodore Caruelle d'Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jacques
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
Raymond Bascassat, Antoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly. La inițiativa lui "Père" Ganne, se deschide și la Barbizon un han, care în curând va devenit locul preferat al pictorilor. În 1847, Théodore Rousseau este primul care se stabilește la Barbizon. Cumpără o casă în care vor fi primiți cu ospitalitate în orice perioadă a anului ariștii sosiți în localitate. Doi ani mai târziu, Jean-François Millet și prietenul său, sculptorul
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
Boucher și al lui Jean Honoré Fragonard. O altă importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat "" Căruță cu fân"". Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, deoarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în ""plein-air"". Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoli." Influența barbizonienilor depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani. Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehi, maghiari, elvețieni, belgieni și polonezi. "Școala" de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani. Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehi, maghiari, elvețieni, belgieni și polonezi. "Școala" de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide drumul pentru impresionism.
Școala de la Barbizon () [Corola-website/Science/315067_a_316396]
-
literară, a avut des prilejul să facă cunoștință cu literatura și cu artele frumoase. La recomandația tatălui său și a lui Enchō Sanyūtei (scriitor și actor de rakugo), devine la vârsta de 13 ani ucenicul lui Toshikata Mizuno (1866-1908), un pictor ukiyo-e al școlii Utagawa și ilustrator, de la care a primit doi ani mai tarziu pseudonimul Kiyotaka. A publicat ilustrații pentru prima dată în ziarul "Yamato Shinbun", ziar al carui patron era tatăl său, iar mai apoi în Tōhoku Shinbun, după
Kiyotaka Kaburaki () [Corola-website/Science/315106_a_316435]
-
culturală importantă a națiunii” în 2003. Când Academia Imperiala de Arte a fost întemeiata în 1937, Kiburaka a fost acceptat ca membru (după ce fusese membru al Academei de Arte Frumoase din 1929), iar în 1944 a fost numit „teishitsu gigeiin” („Pictor al Curții Imperiale”). După război, în 1946, a fost unul din membrii juriului al primei expoziții Nitten (Expoziția japoneză de arte frumoase). Tot în 1946 s-a mutat la Kamakura, de la Gotenba, unde fusese evacuat din "Ushigome-Yaraichō", cartierul din Tokio
Kiyotaka Kaburaki () [Corola-website/Science/315106_a_316435]