17,957 matches
-
puțin timp i se adresă Însă cu glas răgușit și nepăsător, dar cu un fel de bunăvoință aspră: — Unde-ai pornit-o, băiete? spuse el. Către Marele Oraș? Băiatul dădu din cap tăcut, vrînd parcă să spună ceva, dar nu rosti nimic. — Ai mai fost pe-acolo? Întrebă bărbatul. — Nu, zise băiatul. — E prima dată cînd bați drumurile, nu? — Da, zise băiatul. — Ce-i cu tine? zise vagabondul zîmbind. Te-ai săturat de muls vaci la fermă, nu? Am dreptate? Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Bull se Întoarse și-l privi În tăcere pe vagabondul cel scund. — Ia ascultă, Mug! spuse calm după o clipă. Lasă băiatu-n pace! Rămîne cu noi, ai priceput? — Zăău! mîrÎi celălalt morocănos. Da’ ce facem aici?! Creșă, grădiniță?! Ascultă! rosti celălalt. Ai auzit ce-am zis, nu? — Ei, fir-ar a dracului de treabă! bombăni cel scund. Eu, unul, n-am de gînd să m-apuc de legănat copii tîmpiți. Ai auzit ce-am zis, nu? replică Bull pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
noi! Bărbatul cel scund bombăni ceva pentru sine, dar nu mai spuse nimic. Bull Îl mai sfredeli o dată cu privirea, apoi se Întoarse, traversă și se așeză pe un vagonet tras pe o linie secundară, lîngă o magazie. — Vino-ncoace, băiete! rosti el aspru, scotocind În buzunare după o țigară. Băiatul se apropie de vagonet. — Ai vreo țigară? zise bărbatul, căutîndu-se Încă prin buzunare. Băiatul scoase un pachet de țigări și i-l oferi. Bull luă o țigară din pachet, o aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
le auzeai cum cresc: mi se părea că nu mai trăisem nicicînd clipe atît de frumoase, iar cînd m-am uitat la tata am văzut că are ochii plini de lacrimi și a exclamat: „CÎtă măreție! CÎtă măreție!“, iar apoi rosti cu glasul său minunat: „Ce făptură minunată e omul! Ce măreț În gîndire! Ce plin de daruri! Ce curat și frumos În forme și mișcări! Ce angelic În faptele sale! Ce divin În judecată!“. Iar cuvintele Îi erau așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la primele raze de lumină și am auzit deodată fiecare tril al păsărelelor. Auzeam totul ca pe o muzică pe care o auzisem dintotdeauna, auzeam totul ca pe o muzică pe care o cunoscusem dintotdeauna, ale cărei sunete nu le rostisem niciodată, iar acum auzeam muzica fiecărei note curată și strălucitoare ca aurul, iar muzica fiecărei note suna astfel: mai Întîi s-a Înălțat deasupra mea ca un zbor rapid, iar apoi am auzit arpegiile ascuțite și iuți ce alcătuiau cîntecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cuvîntul sau Îi contrazice părerile, În ochii locuitorilor din Catawba se aprinde o altă lumină - plăcerea de a demonstra dragostea scoțianului pentru discuția În contradictoriu. Nimeni nu-i poate oferi o bucurie mai mare decît acest gen de dispută. El rostește ademenitor: „Ei, ia să vedem noi dacă nu reușim să pătrundem În miezul lucrurilor. Să vedem dacă nu reușim să scoatem adevărul la iveală“. Și urmează o discuție lungă, sinceră și chiar pătimașă, În care ambele părți Își păstrează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de asemenea glume, dar ia și el parte la veselia tuturor cu voioșie, deși chipul Îmbujorat Îi arde mai tare și așteaptă ca discuția să se reia cu mai multă Îndîrjire și hotărîre. — Bine, bine, să zicem că-i așa, rostește el, atunci cînd se poate face auzit din nou. Ce mai la deal - la vale, nu contează dacă-i un catîr chior sau unul sănătos. — Poate că un ochi e la deal și unul la vale, intervine cineva, și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și asta-i stîrnește iarăși pe toți pe seama lui Jim. Dar Jim este Înzestrat cu hotărîrea unui adevărat avocat și filozof și, cu toate că e foarte aprins la față acum, merge mai departe. În fine, să zicem că am un catîr, rostește el În cele din urmă, indiferent cum, și e un catîr bun și am dat pe el o sută cincizeci de dolari. Bun! spune el, face o pauză și ridică impunător un deget. Iau catîrul și muncesc cu el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care are nevoie de un catîr bun, vede catîrul meu și vrea să-l cumpere! Aici Jim mai face o pauză, se Întoarce și privește către toți cei care-l ascultă cu un aer triumfător. — Am auzit. Zi mai departe! rostește Joc cu glasul calm și monoton. — CÎte parale-ți dă? Întreabă cineva. Nu, nu, nu, stai puțin! Ajungem și la asta, spune Jim făcînd un gest prin care cere să fie liniște. Omul ăsta-mi zice: „Văd că ai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viața mea o logică mai afurisită. Am fost Încredințat că ai să ne prezinți măcar o pricină chioară, dar să fiu al dracului dacă pricina ta nu-i de-a dreptul oarbă. Se aud rîsete, strigăte de aprobare — Ascultă, Jim! rostește altul cu un umor grav și cu un aer de profundă Îngrijorare, n-ar fi rău să te duci la doctor, băiete, ai cam Început să bați cîmpii. N-ai băgat de seamă? — Foarte bine, foarte bine! spune Jim ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să-și dovedească puterile sau realizările, căci sufletul său este singuratic și ascuns, spiritul său nesfîrșit de curajos și de modest, a trăit singur În pustietate și a ascultat liniștea pămîntului, el știe ce știe și Încă nu și-a rostit cuvîntul. Îl găseam tăcut și anonim În scurta strălucire a evenimentelor consemnate În istorie, este prezent În armatele revoluției americane, iar, peste optzeci de ani, este prezent, tăcut și viteaz, În armatele războiului civil. Dar adevărata istorie este mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viața scurtă În tăcere pe pămîntul veșnic, care au ascultat glasul pămîntului și i-au Înțeles nenumăratele graiuri, care și-au dăruit viața pămîntului, care și-au contopit oasele și carnea cu pămîntul, cu pămîntul uriaș și cumplit, care nu rostește nici un cuvînt. Circul În zori Existau anumite perioade la Începutul toamnei - În septembrie - cînd veneau În oraș marile trupe de circ: Frații Ringling, Robinson, Barnum și Bailey și cînd, copil fiind, Împărțeam ziarele de dimineață; În diminețile cînd trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
periculoasă de echilibru și precizie. Dar cînd veneau În cortul mare unde se servea masa vorbeau politicos cu ceilalți artiști și toată familia se așeza la una din mesele lungi, serveau minunatul mic dejun, atenți și serioși, vorbind puțin și rostind cuvintele scurt, grav și serios. Eu și fratele meu Îi priveam fascinați: fratele meu se uita la bărbatul cel chel o vreme, apoi se Întorcea spre mine și-mi șoptea: — Îl v-v-vezi pe omul ăla che-ehel? N-n-nu-i așa că-i g-g-grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mult timp. „Ce zice?“ am Întrebat. „Doi... doi“, zice și... „douăzeci... douăzeci“, zice. „Cum? Ce zice?“ „Doi... doi“, zice primul glas și... „douăzeci... douăzeci“, zice celălalt. „Ah, doi!“, am strigat către tatăl tău, și „douăzeci... douăzeci... n-auzi?“ „Doi... doi“, rostește din nou primul glas, lîngă fereastră și „douăzeci... douăzeci“, rostește celălalt lîngă urechea mea. „N-auzi, domnule Grant?“ am strigat. „Doamne ferește, femeie! Ce tot spui?“ m-a Întrebat tatăl tău. „Nu-i nimeni afară“, a zis. „Ba da!“ i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
douăzeci... douăzeci“, zice. „Cum? Ce zice?“ „Doi... doi“, zice primul glas și... „douăzeci... douăzeci“, zice celălalt. „Ah, doi!“, am strigat către tatăl tău, și „douăzeci... douăzeci... n-auzi?“ „Doi... doi“, rostește din nou primul glas, lîngă fereastră și „douăzeci... douăzeci“, rostește celălalt lîngă urechea mea. „N-auzi, domnule Grant?“ am strigat. „Doamne ferește, femeie! Ce tot spui?“ m-a Întrebat tatăl tău. „Nu-i nimeni afară“, a zis. „Ba da!“ i-am răspuns și le-am auzit iarăși: „doi... doi“ și-apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și s-a sculat și el. „Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul să-l știu plecat. Și-atunci am auzit din nou: „Doi... doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul și ceasul și anul cînd s-a-ntîmplat, chiar și ziua... pentru că-n anul acela au venit lăcustele și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul să-l știu plecat. Și-atunci am auzit din nou: „Doi... doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul și ceasul și anul cînd s-a-ntîmplat, chiar și ziua... pentru că-n anul acela au venit lăcustele și-au ros toți copacii de i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a-nceput să-l laude și să zică: „Uită-te la mine, Hensley e un om bun și cinstit, cu siguranță“ - zice. „De cînd fac afaceri cu el, nu țin minte să-i fi scăpat vreo Înjurătură sau să fi rostit vreun cuvînt ce nu se cuvenea rostit În prezența unei doamne.“ Ei, Doamne, mi-am zis În sinea mea, tare s-au mai schimbat vremurile, dar n-am zis nimic, firește, l-am lăsat În pace. „Da, da, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zică: „Uită-te la mine, Hensley e un om bun și cinstit, cu siguranță“ - zice. „De cînd fac afaceri cu el, nu țin minte să-i fi scăpat vreo Înjurătură sau să fi rostit vreun cuvînt ce nu se cuvenea rostit În prezența unei doamne.“ Ei, Doamne, mi-am zis În sinea mea, tare s-au mai schimbat vremurile, dar n-am zis nimic, firește, l-am lăsat În pace. „Da, da, a fost totdeauna drept și cinstit În afaceri“ - zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de cartier. Hei, dar ce vă înghesuiți așa, e loc pentru toată lumea, ce naiba! Alba-neagra prezidențială Era un timp, când pe la toate colțurile de stradă vedeai câte un țigan cu o măsuță, pe care învârtea de zor trei rondele de cauciuc, rostind ca un descântec, asta are, asta n-are, care are? Pune aici banii neamule, dai zece, iei douăzeci, care mai pune? Și țăranul cotiza de prost la șarlatan și se mira, cu gura până la urechi, de ce nu câștigă niciodată. Păi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Când fu gata, trase dulăul din cușcă și țâșni pe scări în jos. Chilot se repezi spre parc, dar mâna lui oțelită îi reteză bucuria. O apucară atunci spre facultate. Avea în program un curs despre balcanism, pe care îl rosti cu o satisfacție prea puțin perceptibilă. Chilot nu numai că nu crezu o boabă, dar ținu coada...ținu coada înclinată două ore către Orientul Mijlociu (indiciu ezoteric că va refuza cârnațul și berea de la ora 10). Pe parcursul expozeului Leo reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
surprinse de zgomotul, atât de rar pe atunci, acolo, al unui motor de automobil, dar plânsul fetei avea acum altă tonalitate, mai gravă și mai disperată și, de altfel, ea nu mai făcea acum decât să plângă, nu-i mai rostea adică, printre sughițuri, ca altă dată, numele: — Zare, ăăăăăăăă, Zare, Zare! Pe urmă, hohotul de plâns s-a amplificat, a căpătat un ecou neauzit până atunci, părea să fie al unei femei mature sau chiar al mai multora. Își amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
copii orfani au fost aduși aici din toate colțurile țării. Cei mai mulți dintre ei au pierdut orice speranță de a-și mai găsi părinții sau alte rude. Unii dintre ei nu vor mai găsi niciodată nici măcar mormintele acestora. Dacă eu am rostit acum câteva minute „mormintele mai importante“, n-am făcut decât o gafă sau o glumă sinistră. Copilul ăsta are dreptate; importanța mormintelor variază numai pentru societate, nu și pentru ocupanți. Importanța acordată de societate unui mort nu coincide aproape niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
coborî În holul mare de la intrarea În cămin. Îl găsi chiar acolo, mai avea ceva de vorbit cu fata care-l Însoțise. Deci ea Îl condusese pe el până acasă și nu invers. Grințu descoperi că e nepoliticos abia după ce rosti: — Salut, Popescule, ce e, mă, te conduc fetele până la ușa căminului? Popescu izbucni În râs și răspunse: — Poate că nici nu mă cheamă Popescu. Era vorba, desigur, de recentele lui investigații. Fata era probabil la curent cu ele, pentru că râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
i se Întâmple și să semene cu cărțile din colecția „Romanul de dragoste“ pe care tocmai le citea, toate acestea au determinat-o să aleagă un astfel de nume și s-o oblige prin asta pe biata bunică să-l rostească. De ce nu? Soarele Încălzește foarte puternic, arde, e ceva suspect În această intensitate a căldurii lui În acest Început de aprilie. Nu e Însă o căldură plăcută, binecuvântată la Începutul primăverii, ci mai degrabă una filtrată și intensificată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]