167,887 matches
-
lui ianuarie, au fost observate mai multe unități APV și activitățile lor în zona Khe Sanh, dar sectorul a rămas unul relativ liniștit. Comandamentul american trebuia hotărască dacă să trimită mai mulți oameni din forța limitată din I Corps pentru apărarea Khe Sanh-ului sau să abandoneze baza. Generalul Westmoreland considera că alegerea este una simplă. În memoriile sale, el a dat motivele pentru continuarea efortului: Ofițerii superiori ai Marinei nu erau, însă, de aceeași părere. Generalul Cushman, noul comandant al Forței
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
baze logistice pentru asemenea operațiuni ... Vremea era un alt factor critic, deoarece vizibilitatea redusă și norii deși în preajma sezonului musonic fac operațiunile cel puțin periculoase.” Generalul de brigadă Lowell English (comandant adjunct al Diviziei 3 Marină) s-a plâns că apărarea acestui post izolat ar fi ridicolă. „Când ești la Khe Sanh, de fapt nu ești nicăieri. Poți să o pierzi și de fapt n-ai pierdut nimic.” Din punctul de vedere al lui Westmoreland, însă, el trebuia doar să știe
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
de putere de foc aeriană din istoria războaielor”. În oricare zi, 350 de bombardiere-avioane de vânătoare tactice, 60 de B-52-uri și 30 de avioane ușoare de recunoaștere au operat deasupra bazei. Westmoreland deja ordonase grupului de la "Igloo White" să ajute apărarea pușcașilor marini. La 22 ianuarie, au fost eliberați primii senzori și, până la sfârșitul lunii, 316 senzori seismici și acustici fuseseră amplasați în 44 de șiruri. Senzorii erau plantați de o escadrilă naval special, Observation Squadron Sixty-Seven ("Escadrila de Observație Șaizeci
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
aprovizionare. După aceasta, elicopterele marine au adus 465 tone de provizii în luna februarie. Când s-a ameliorat vremea în martie, cantitatea a crescut la 40 de tone pe zi. Pe măsură ce au fost alocate mai multe unități de infanterie pentru apărarea KSCB, întăririle artileriei au ținut pasul. Până la începutul lui ianuarie, apărătorii puteau conta pe susținerea a 46 de piese de artilerie de diferite calibre, cinci tancuri dotate cu tunuri de 90 mm și pe 92 de turele fără recul de
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
92 morți, 667 răniți și cinci dispăruți. 33 de soldați sud-vietnamezi au fost uciși și 187 răniți. Estimările pierderilor APV se cifrează la 1.100 de morți și 13 căzuți prizonieri. Colonelul Lownds și Regimentul 26 Marină a plecat, lăsând apărarea bazei în sarcina Regimentului 1 Marină. Generalul Westmoreland a continuat să ceară ca baza să rămână ocupată și așa a și rămas până când el a plecat din Vietnam la 11 iunie. Succesorul său, generalul Creighton W. Abrams a lăsat să
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
din forțele disponibile în această ofensivă (60-70.000 de oameni), dintre care majoritatea erau membri ai FNE, este unul din argumentele folosite în favoarea viziunii lui Westmoreland. Alte teorii spun că forțele din jurul Khe Sanh-ului erau doar o măsură locală de apărare în apropierea zonei demilitarizate, sau că ele serveau drept rezervă în eventualitatea unei ofensive americane în stilul invaziei Incheonului în timpul Războiului din Coreea. Generalul Abrams a sugerat și el că nord-vietnamezii plănuiesc să replice luptele de la Dien Bien Phu. El
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
și ei în Siberia. După întoarcerea sa din deportare în august 1917, prin Petrograd și Viena, Meir Ebner a fost ales la 10 noiembrie 1918 ca președinte al Consilului Național Evreiesc din Bucovina și, în această calitate, a acționat în apărarea intereselor populației evreiești din regiune în fața noilor autorități românești. Evreii din Bucovina, ca și cei din Transilvania și Banat, se bucuraseră până în anul 1918 de drepturi cetățenești depline în Imperiul Austro-Ungar, care tocmai se destrămase. În același timp, evreii din
Mayer Ebner () [Corola-website/Science/320640_a_321969]
-
valorile comune, cât și din preocupări de securitate mai pragmatice - a garantat Australiei o politică strategică definită prin relațiile sale de alianță. Indiferent însă, o tendință paralelă a fost aceea a unei complezențe strategice caracterizată adesea prin ignorarea problemelor de apărare și a managementului rațional al resurselor până în momentul apariției unei crize, și din aceste motive Australia s-a găsit nepregătită în momentele unor provocări militare majore. Analizând paradigmele liberală și realistă ale teoriei relațiilor internaționale și conceptul de interes național
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de structurile autohtone), credința în relevanța durabilă și legitimitatea forțelor armate ca și garant al securității precum și în teoria conform căreia "status quo"-ul în afacerile internaționale ar trebui schimbat numai prin metode pașnice. Pe lângă acestea, multilateralismul, securitatea colectivă și apărarea încrederii în sine sunt alte teme importante. Schimbarea a fost mai degrabă evolutivă decât revoluționară iar aceste comportamente strategice s-au dovedit deosebit de solide, fiind produsul tradiției politice democrate a societății australiene și a patrimoniului iudeo-creștin anglo-european împreună cu valorile asociate
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de asemenea expresia circumstanțelor geopolitice, acelea de a fi o putere medie eliminată prin dispunerea sa geografică de centrele de putere mondiale. Pentru a-și asigura securitatea în momentele de amenințare externă, Australia s-a văzut nevoită să recurgă la apărarea zonelor periferice și, probabil drept rezultat, a fost implicată frecvent în războaie străine, din alte părți. De-a lungul acestor conflicte, soldații australieni au fost remarcați, poate paradoxal, pentru abilitățile de luptatori și calitățile umanitare. Din 1788 până în 1870, apărarea
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
apărarea zonelor periferice și, probabil drept rezultat, a fost implicată frecvent în războaie străine, din alte părți. De-a lungul acestor conflicte, soldații australieni au fost remarcați, poate paradoxal, pentru abilitățile de luptatori și calitățile umanitare. Din 1788 până în 1870, apărarea coloniilor australiene a căzut în sarcina trupelor regulate ale Armatei Britanice. Inițial, soldații Marinei Regale asigurau protecția așezărilor timpurii din Sydney Cove și Insula Norfolk dar au fost eliberați de această îndatorire în 1790 odată cu înlocuirea de către o unitate formată
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
o mare parte a soldaților au decis să solicite terenurile agricole la încetarea ostilităților, majoritatea s-au retras în orașe în timp ce alții s-au întors în Australia. Din 1870 până în 1901, fiecare din cele șase guvernaminte era responsabil pentru propria apărare. Coloniile au câștigat dreptul la guvernământul responsabil între 1855 și 1890 și, în vreme ce Biroul Colonial din Londra păstra controlul asupra unor domenii, s-a cerut guvernatorului fiecărei colonii să crească efectivele și autoritatea propriilor miliții. În acest scop au fost
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Africa de Sud și China.. În ciuda reputației de inferioritate a coloniilor, multe din unitățile adunate de la nivel local erau bine organizate, disciplinate, profesioniste și bine antrenate. Pe parcursul acestei perioade, defensiva Australiei era în principal centrată pe o deplasare a trupelor în jurul unei apărări statice prin combinarea infanteriei și artileriei și bazată pe garnizoane cantonate în forturile de coastă. În anii 1890, s-au îmbunătățit comunicațiile feroviare principalele colonii estice continentale conduse de generalul maior James Edwards - care realizase o inspectare recentă a forțelor
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
continentale conduse de generalul maior James Edwards - care realizase o inspectare recentă a forțelor militare coloniale - în credința că aceste colonii puteau fi apărate printr-o mibilizare rapidă a brigăzilor de infanterie. Drept consecință, acesta a dispus o restructurare a apărării și stabilirea unor înțelegeri defensive între colonii. Edwards a argumentat în favoarea federalizării trupelor coloniale și a profesionalizării armatei - obligand-o să servească în orice zonă a Pacificului de Sud - pentru înlocuirea trupelor de voluntari. Aceste idei au găsit sprijin în
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
sprijin în comandant al Noului Wales de Sud, generalul maior Edward Hutton, dar suspiciunile coloniilor mai mici față de Noul Wales de Sud și Victoria au dus la trecerea în anonimat a propunerilor. Deși aceste reforme au rămas neîncheiate, problemele de apărare au accelerat dezbaterile cu privire la organizarea unei federații politice a coloniilor. Cu excepția Australiei de Vest, coloniile au dispus de propria flotă de vase coloniale. În anul 1856, Victoria a primit propria navăr HMCSS "Victoria" iar angrenarea sa în timpul primului Răznoi Tanaki
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
în Noua Zeelandă, a marcat prima ocazie în care un vas de război australian a fost angajat în lupte peste mări. Flota colonială s-a extins semnificativ la mijlocul anilor 1880 și a cuprins un număr de canoniere și vedete torpiloare pentru apărarea porturilor și râurilor precum și unități navale pentru necesarul de marinari și forturi. Victoria a devenit cea mai puternică dintre toate coloniile din punct de vedere al capacităților militare navale deținând nava armată în oțel HMVS "Cerberus" în serviciu activ din
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
HMS Nelson împrumutate de la Marina Regală, trei canoniere mai mici și cinci vedete torpiloare. Noul Wales de Sud a format o Brigadă Navală în 1863 iar până la finalul secolului avea două vedete torpiloare mici și o corvetă. Forța Maritimă de Apărare Queensland a fost înființată în 1885 în vreme ce Australia de Sud opera o singură navă, HMCS "Protector". Tasmania avea și ea un mic corp de vedete torpiloare iar singura navă defensivă a Australiei de Vest forma Fremantle Naval Artillery. Personalul naval
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
mai mare parte a acestor trupe era formată din rezerviști ai brigăzii navale care fuseseră antrenați atât pentru manevrarea vaselor de luptă și marinărie cât și pentru serviciul militar de uscat pentru a-și îndeplini cât mai eficient rolul de apărare de coastă. Contingentele din Noul Wales de Sud și Victoria au navigat spre China la 8 august 1900. Ajungînd la Tientsin, australienii au furnizat 300 de oameni care s-au alăturat unei puternice armate multinaționale de 8.000 de soldați
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Șase australieni au murit în urma bolilor sau rănilor dar niciunul nu a fost ucis ca rezultat al acțiunilor inamice. Commonwealth of Australia a luat ființă la 1 ianuarie 1901 drept rezultat al federalizării coloniilor australiene. Conform Constituției Australiene, responsabilitățile de apărare erau acum de competența noului guvern federal. Coordonarea eforturilor defensive la nivelul întregii Australii în fața interesului manifestat de Imperiul German în Oceanul Pacific a reprezentat una din forțele din spatele federalizarii și Departmentul de Apărare a luat ființă imediat drept rezultat în vreme ce
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
coloniilor australiene. Conform Constituției Australiene, responsabilitățile de apărare erau acum de competența noului guvern federal. Coordonarea eforturilor defensive la nivelul întregii Australii în fața interesului manifestat de Imperiul German în Oceanul Pacific a reprezentat una din forțele din spatele federalizarii și Departmentul de Apărare a luat ființă imediat drept rezultat în vreme ce Armata Australiană și Forțele Navale ale Commonwealthului au fost și ele organizate. Armata Australiană a luat ființă la 1 martie 1901 și toate forțele coloniale - inclusiv cele aflate încă în Africa de Sud - au devenit
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
noii armate. 28.923 de soldați coloniali, inclusiv 1.457 soldați profesioniști, 18.603 din oastea plătită și 8.863 voluntari fără plată, au fost ulterior transferați. Unități individuale au continuat a fi administrate de diferite hotărâri coloniale până când "Legea Apărării 1903" a adus toate unitățile sub o legistație comună. Acest document mai prevedea limitarea unităților de infanterie permanente și specifica interdicția ca milițiile, trupele de rezerviști, să fie utilizate în dipute economice sau în afara Australiei. Totuși, majoritatea soldaților au rămas
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și dominioanele sale au declarat război Germaniei la debutul Primului Război Mondial, guvernul australian a urmat rapid cererea engleză, cu primul ministru Joseph Cook declarând la 5 august 1914: Trupele de miliție nu erau îndrituite să servească peste mări, conform prevederilor Legii Apărării 1903, astfel că a fost creat un corp expediționar format exclusiv din voluntari sub denumirea de Forța Imperială Australiană (AIF) iar recrutările au început la 10 august 1914. Guvernul a înregimentat 20.000 de oameni, organizați ca o divizie de
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
două escadrile maritime RAAF de patrulare au luat parte la bătălia Atlanticului. Ca urmare a accentului pus pe colaborarea cu Marea Britanie, relativ puține unități militare au fost păstrate în Australia și în regiunea Asia-Pacific. Au fost luate măsuri pentru îmbunătățirea apărării australiene pe măsură ce războiul cu Japonia se contura în 1941 dar acestea s-au dovedit inadecvate. În decembrie 1941, Armata australiană din Pacific se compunea din Divizia a 8-a, din care mare parte staționa în Malaya Britanică, și alte opt
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
au servit iar 51 au murit în Malaya - dintre care doar 15 în operațiuni - și 27 au fost răniți. La începutul anilor 1960, primul ministru Robert Menzies e xstins puternic capacitatea militară, astfel încât să se poată realiza politica guvernamentală de "Apărare Avansată" în Asia de Sud-Est. În 1964, Menzies a anunțat o creștere importantă a cheltuielilor în domeniul apărării. Puterea Armatei Australiene va crește cu 50% în decursul a trei ani prin creșterea efectivelor de la 22.000 la 33.000, alcătuindu-se trei
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
au fost răniți. La începutul anilor 1960, primul ministru Robert Menzies e xstins puternic capacitatea militară, astfel încât să se poată realiza politica guvernamentală de "Apărare Avansată" în Asia de Sud-Est. În 1964, Menzies a anunțat o creștere importantă a cheltuielilor în domeniul apărării. Puterea Armatei Australiene va crește cu 50% în decursul a trei ani prin creșterea efectivelor de la 22.000 la 33.000, alcătuindu-se trei noi brigăzi de divizie cu 9 batalioane. RAAF și RAN vor crește de asemenea cu 25
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]