17,300 matches
-
locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-acum unica sa speranță era Carus "datorită strânselor legături de alianță" (per studii communia foedera sacri), căci pasiunea sacră a poeziei îi unește. Ovidiu spera ca, de dragul prieteniei lor, Carus să se folosească de propria-i influență pe lângă Germanicus, pentru a-i asigura schimbarea locului de exil, singurul lucru care i-ar mai fi fost de ajutor sănătății
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Hercules, erou pe care îl cântă" Produnt auctorem vires, quas Hercule dignas Novimus, atque illi, quem canis, esse pares. (v. 11-12) Trimiterea la această operă nu ni se pare lipsită de importanță. E adevărat că s-ar putea justifica prin pasiunea pentru fabularis historia 230, dar considerăm că o asemenea erudiție mitologică trebuie fie răspuns nu numai "la exigențele unei pure curiozități erudite", ci unor exigențe mult mai profunde ale poporului roman și anume, în primul rând, la aceea de a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
rutulilor. Fiul cel mic al regelui, Sestus Tarquinius, îndepărtându-se pe furiș din tabără și ducându-se la Colazia, a intrat în casa lui Tarquinius Collatinus și a constrâns-o pe virtuoasa și frumoasa soție Lucreția, pentru care făcuse o pasiune amoroasă violentă 251, să se supună dorințelor sale, amenințând-o că o acuză de adulter cu un sclav falsus adulterii testis adulter ero252 (v. 808) Lucreția cedează în fața forței și vicleniei acestuia, dar, nevrând să supraviețuiască acestei rușini, se străpunge
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
gustat din cel mai frumos și mai fecund izvor al elocvenței, vreau să spun (declara) libertatea, pentru care nu reușim să fim nimic altceva decât sublimi adulatori"...398. Aceasta este realitatea de fapt și de drept a banchetelor și a pasiunii pentru libertate pe care o manifestau participanții la ele. De aceea nu putem admite ceea ce spunea Boissier despre această problemă: Ce serait donc une grande erreur de croire que tous ceux qui parlaient avec tant de respect des hommes et
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
legislația augustană, care tindea să moralizeze societatea. Ovidiu ar fi vrut ca o asemenea moralizare să provină din forța interioară a fiecărui individ, fără constrângerea exterioară a legii... Dar, între timp, el însuși recunoștea că nu-și poate stăpâni propriile pasiuni... Atunci? Ovidiu tindea să încadreze toate gesturile sale "morale" în gama vastă a libertăților politice. Augustus, dimpotrivă, era înclinat să separe cele două aspecte, considerând delictele (crimina) și faptele (facta) lui Ovidiu atentate la moralitatea publică, mai degrabă decât atentate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
un spirit Întemeietor. El nu mai pune hotare și nu mai arată disperarea de a nu ști cum să Înceapă. Interogația a devenit o subtilitate a stilului, o convenție rotită cu abilitate În versuri pentru a marca o sublimitate, o pasiune În grad maxim, incapabilă din pricina propriei ei forțe să se exprime. Refuzul expresiei devine o figură de stil. Văcăreștii abuzează de ea, cultivînd tăcerea, refuzul de a dezvălui un sentiment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele, se produce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Din această pricină și, negreșit, din altele, se produce o dematerializare a versului, o golire a lui de elemente fizice. Poezia este, de regulă, o alegorie fără atingere prea mare cu universul din jur. Subiectul se Închide În cercul unei pasiuni nimicitoare (sau afectează, ceea ce În poezie este totuna) și se rotește În jurul unui obiect lipsit de determinările obișnuite. Ienăchiță, Alecu cîntă mai ales iubirea și aproape deloc femeia individualizată moral și corporal. Înflorește În jurul acestei imagini abstracte o Întreagă mitologie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ienăchiță dezvăluie În acrostih identitatea hrăpărețului canar: Zoica, urmată de Îndată de un cuvînt ce traduce starea psihică a stihuitorului: mor. Poetul se hotărăște, așadar, să dea pe față lucrurile și să privească de aproape ceea ce pînă acum refuzase: obiectul pasiunii. Însă Zoica, din pricina căreia versificatorul este pe punctul de a muri, rămîne În continuare o ființă abstractă, indeterminată și neatinsă ca marile simboluri medievale: „Zilele ce oi fi viu vrednic aș vrea ca să fiu, Oftînd, ca să te slăvesc, dar cum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nou refuzul ca o maximă calificare. Retragerea din fața obiectului ca expresie a intensității sentimentului. Amuțirea ca formă a supremei expresivități. Orbirea subiectului ca un calificativ al strălucirii obiectului ș.a.m.d. Ienăchiță caută mereu categorii negative pentru a sugera preaplinul pasiunii. Figura lui poetică (preterițiunea) se constituie dintr-un șir de abstracțiuni á rebours. Nu-i suficient că obiectul erotic este lipsit de orice corporalitate, dar el este sugerat, totdeauna, pe dos. La Ienăchiță, ca și la Alecu Văcărescu, se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nesiguranță de alt ordin. Drama Întemeietorului de limbaj răzbate, am impresia, și În cea mai fragilă manifestare a existenței lui: cea erotică. Scenariul erotic văcărescian (prinderea În laț, starea de boală, imposibilitatea și refuzul de a ieși din cercul unei pasiuni nimicitoare) este și un scenariu scriptual. Convenția ocolului ascunde și o neliniște reală, putem spune tragică, În fața limbajului anarhic. Imposibilitatea (sau refuzul) de a prinde, de a asuma obiectul este, Într-un plan mai profund al aventurii, imposibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără măsură ................................... Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață! ..................................... În piept purtîndu-ți focul să-mi fericesc norocul!” Nu cunoaște sau nu prețuiește treptele de jos ale suferinței erotice: melancolia, tristețea... Alecu stă, mereu, pe treptele de sus ale pasiunii și aspiră să trăiască, s-a văzut, În inima focului. Prigorirea este visul lui cel mai Înalt. Expresia morală a acestei arderi continue este, cum am zis, robia. Toate versurile vorbesc de abandonarea faimoasei mîndrii virile a bărbatului În fața femeii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni puternice și abstracte. Rucsandra sau Elenca n-au o identitate materială, sînt schimbătoare, năluci și, Încercînd să le determine, stihuitorul prinde urma unei umbre. Iată acest gînd anxios, de esență aproape metafizică la foarte pămînteanul și mulțumitului de sine Alecu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rază Îmi place să mă arză!” Oglinda, cea mai savantă dintre compunerile lui Alecu Văcărescu, exprimă pe o cale mai ocolită nașterea obiectului erotic. Femeia este o divinitate făcută, iar nu născută. Este creația pură a subiectului. Ea apare prin pasiunea și voința omului Îndrăgostit. În stil galant, Alecu traduce aceste idei grave prin fabula oglinzii care, În recea ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o divinitate făcută, iar nu născută. Este creația pură a subiectului. Ea apare prin pasiunea și voința omului Îndrăgostit. În stil galant, Alecu traduce aceste idei grave prin fabula oglinzii care, În recea ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că el arată față de Eros ceea ce poeții religioși arată față de Dumnezeu: o fidelitate complice, o robie creatoare. Amorul, ca și Dumnezeu, există atîta
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
risipitoare, cel care-i apără reputația și-i chivernisește bunurile spirituale. Versurile nu mai au cursivitatea și frumusețea scrisorilor. Suferă și el de boala familiei, dar, e limpede, n-are vocație erotică. Strîmtorat și temător, nu se lasă tîrÎt de pasiuni și, În genere, temperamentul lui este cuminte, ponderat, n-are nebunia lui Alecu. N-a trăit, cu toate acestea, mult (1784-1825), iar poeziile lui sînt În număr de opt, Între care unele de două sau patru versuri. A căuta În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
osteneală, Împotrivă-i n-au obraz” sau În altă parte: „Satiri, Fauni și Menade, Pan, Silvan, Hamadriade, Poeți, Eroi, Zâne, Zei...” Se manifestă și la Iancu lipsa de sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere În orizontal, o poftă uriașă de a aduna elemente din planuri diferite. Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spune Însă ceva despre demersul creatorului. Așezată Înaintea cuvîntului, particula citată dă cuvîntului comun (obiectului) o formă de noblețe. Înnobilarea cuvîntului Începe odată cu intrarea lui În zona vastului, plinului, enormului: zona posibilităților maxime, spațiul În care se trăiește repede (toate pasiunile sînt violente și „repezi” la Heliade) și În mod urieșesc. Poetul acesta care nu cunoaște sentimentul limitelor scrie: „cornet prea fioros”, „glas prea-cobitor”, „vifore prea-geroase”, „legi preadrepte”, preabunul tată” etc, marcînd pragul de sus al stărilor, condiția maximă de existență
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al căsătoriei ideale. Literatura caută, În genere, simboluri erotice În afara spațiului conjugal. Nici Barthes nu trece conjugalitatea printre figurile discursului Îndrăgostit. Căminul este cu precădere spațiul unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată În celula familiei, pasiunea Îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El Înnobilează, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată În celula familiei, pasiunea Îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El Înnobilează, astfel, conjugalilatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El Înnobilează, astfel, conjugalilatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți În doi. Un Portret din 1836 este mai Încurajator. Liniile sînt mai ușoare, mai fine, imaginile se deplasează dinspre iarna conjugală spre primăvara logodnei. SÎnt imagini, nici vorbă, gata făcute: zîmbetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de lume și de toate Împreună neom desface.” Prieteșugul nu este numai o soluție a timpului, o figură a senectuții potolite, prieteșugul este și o cale de a ieși din starea de chin. O salvare prin schimbarea de regim a pasiunii: diminuarea voită a intensității, revanșa rațiunii asupra sentimentului. Alexadrescu aspiră la starea de frăție cordială: „A! dacă-n astă lume ceva putea fi-n stare S-aline, să adoarmă un chin sfîșiitor, O știu, ar fi frăția-ți acea mîngîietoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire”, și-a regăsit și prospețimea simțurilor: liniștea interioară Îi permite să redescopere peisajul, obnubilat pînă acum de pasiunea nimicitoare: „La al tău zîmbet, l-a ta mînie, A mea mîhnire sau bucurie Nu pot nici crește, nici a slăbi, Crînguri stufoase, peșteri tăcute, Fără de tine Îmi sînt plăcute Și iar cu tine pot a nu-mi fi.” O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Începu cîntecul său.” M. Eminescu Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile. Florile Bosforului, Macedonele, puternicul poem Conrad inventează un spațiu liric În care natura este magică și pasiunile ating forme de delir. Eminescu va duce lirica română, prin cultură și imaginație, spre nord, spre miturile borealice. Cu mai puțin talent și cu o spiritualitate redusă, Bolintineanu Îl precede În ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o mișcare mai gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară notei de senzualitate, aerului greu de alcov, pastei groase din poemele acestea În care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]