166,875 matches
-
cvinta, după intervalul dintre sunetul cel mai grav (baza) și cel mai înalt (vârful). Acestea sunt: Acestea sunt formate prin adăugarea unei a 4-a note la triada. Acordul de nona este format din 5 note. Cu adăugarea de noi note, acordurile conțin din ce in ce mai multe intervalele de o secundă mică (note separate de un semiton) care sunt percepute ca fiind disonante. De obicei, în analiza de armonii tonala, nu apar acorduri cu mai mult de 5 note din cauza disonantelor puternice. În
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
cel mai înalt (vârful). Acestea sunt: Acestea sunt formate prin adăugarea unei a 4-a note la triada. Acordul de nona este format din 5 note. Cu adăugarea de noi note, acordurile conțin din ce in ce mai multe intervalele de o secundă mică (note separate de un semiton) care sunt percepute ca fiind disonante. De obicei, în analiza de armonii tonala, nu apar acorduri cu mai mult de 5 note din cauza disonantelor puternice. În perioada post-tonală au fost utilizate și acorduri cu mai multe
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
Cu adăugarea de noi note, acordurile conțin din ce in ce mai multe intervalele de o secundă mică (note separate de un semiton) care sunt percepute ca fiind disonante. De obicei, în analiza de armonii tonala, nu apar acorduri cu mai mult de 5 note din cauza disonantelor puternice. În perioada post-tonală au fost utilizate și acorduri cu mai multe note. În acordurile cromatice cel putin o notă nu aparține gamei. Astfel, reprezentarea acestor acorduri necesită alterații accidentale. Acordurile împrumutate sunt acorduri care conțin note aparținând
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
separate de un semiton) care sunt percepute ca fiind disonante. De obicei, în analiza de armonii tonala, nu apar acorduri cu mai mult de 5 note din cauza disonantelor puternice. În perioada post-tonală au fost utilizate și acorduri cu mai multe note. În acordurile cromatice cel putin o notă nu aparține gamei. Astfel, reprezentarea acestor acorduri necesită alterații accidentale. Acordurile împrumutate sunt acorduri care conțin note aparținând altei game decât cea principala, adăugate fie pentru expresivitate (de exemplu, acorduri din game paralele
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
ca fiind disonante. De obicei, în analiza de armonii tonala, nu apar acorduri cu mai mult de 5 note din cauza disonantelor puternice. În perioada post-tonală au fost utilizate și acorduri cu mai multe note. În acordurile cromatice cel putin o notă nu aparține gamei. Astfel, reprezentarea acestor acorduri necesită alterații accidentale. Acordurile împrumutate sunt acorduri care conțin note aparținând altei game decât cea principala, adăugate fie pentru expresivitate (de exemplu, acorduri din game paralele), fie în cursul modulației sau tonicizării (o
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
5 note din cauza disonantelor puternice. În perioada post-tonală au fost utilizate și acorduri cu mai multe note. În acordurile cromatice cel putin o notă nu aparține gamei. Astfel, reprezentarea acestor acorduri necesită alterații accidentale. Acordurile împrumutate sunt acorduri care conțin note aparținând altei game decât cea principala, adăugate fie pentru expresivitate (de exemplu, acorduri din game paralele), fie în cursul modulației sau tonicizării (o modulație de scurtă durată). Un exemplu de acord împrumutat pentru expresivitate este o triada majoră cu baza
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
treaptă îi este treaptă V într-o gamă „secundară” cu tonica pe treaptă V a gamei „primare”). Introducerea acordurilor alterate depinde de faptul dacă au o functie utilă sau nu. Această funcție poate fi determinată de obicei, constatând că o notă alterată cromatic se va deplasa în direcția alterației. Astfel, dacă de exemplu Re este alterat la Re Bemol, acordul următor va conține de obicei Do (nu înapoi la Re). Acordul napolitan este format dintr-o triada majoră cu baza cu
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
jos pe treaptă VI) a unei cvinte mărite. Astfel, acest acord are cel puțin două alterații accidentale (1 diez și 1 bemol). Tonica este întotdeauna parte din acest acord. O nuanțare a acestui acord se face cu a 4-a notă care poate ocupa mai multe poziții. Variantele sunt numite, din motive istorice, Francez, Italian și German cu a 4-a notă pe treaptă I, ÎI și III Bemol, respectiv. Există multe alte acorduri alterate. Unele sunt incluse în tabelul următor
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
bemol). Tonica este întotdeauna parte din acest acord. O nuanțare a acestui acord se face cu a 4-a notă care poate ocupa mai multe poziții. Variantele sunt numite, din motive istorice, Francez, Italian și German cu a 4-a notă pe treaptă I, ÎI și III Bemol, respectiv. Există multe alte acorduri alterate. Unele sunt incluse în tabelul următor. Treaptă III sau medianta superioară este notata aici formulă 1 (și similar pentru alte trepte) pentru a evita confuzia cu triada majoră
Acord (muzică) () [Corola-website/Science/315371_a_316700]
-
un roman scris de Haruki Murakami în anul 2002. A primit numeroase critici pozitive, Kirkus Review prezentând cartea drept "o capodoperă demnă de un Nobel". În România românul a apărut în 2006 la Editură Polirom. Traducere din limba japoneză și note de Iuliana Oprina. Românul urmărește două povești distincte care în cele din urmă se vor intersecta. Kafka Tamura are cincisprezece ani și fuge din casă tatălui său aflată în Tokyo pentru a-și găsi mama și sora, dispărute când avea
Kafka pe malul mării () [Corola-website/Science/315358_a_316687]
-
ăsta este tot ceea ce contează. Doamna Saeki nu răspunde, îl roagă pe Kafka să o lase singură. Kafka se ridică și se duce spre ea, continuă conversația pe tema sentimentelor dintre ei și o întreabă unde a găsit cele două note din refrenul cântecului - răspunsul: "Le-am găsit într-o cameră veche și îndepărtată, care pe atunci avea ușa deschisă". Seară doamna Saeki vine la Kafka în cameră. De data aceasta nu doarme. Face dragoste din nou cu Kafka. Capitolul 32
Kafka pe malul mării () [Corola-website/Science/315358_a_316687]
-
din Ankara datorează mult eforturilor sale. De fapt, Hindemith a fost privit că “un adevărat maestru” de către tinerii muzicieni din Turcia, fiind apreciat și respectat foarte mult. În 1940, Hindemith a emigrat în Statele Unite. Conform criticilor că Ernest Ansermet (1961, nota de la p. 42 adăugată la eratăa, pe masura ce își codifică limbajul muzical, învățăturile și compozițiile sale începeau să fie influențate de propriile teorii. Odată ajuns în Statale Unite, a predat la Universitatea Yale unde a avut elevi remarcabili că Lukas Foss
Paul Hindemith () [Corola-website/Science/315425_a_316754]
-
Metrul muzical arată câți timpi (bătăi) sunt în fiecare măsură și care este durata unei bătăi. Metrul muzical determină ritmul unei compoziții (în absența notelor accentuate special). Numărul de sus indică tipul de ritm. Numărul de jos indică rapiditatea acestui ritm în "interiorul" unei melodii. Rapiditatea melodiei este indicată de tempo. Fiecare bătaie într-o măsură poate fi clar identificată la un tempo scăzut. La
Metru (muzică) () [Corola-website/Science/315427_a_316756]
-
un tempo ridicat, pentru o măsură cu un număr relativ mare de bătăi, acestea sunt percepute în grupuri de trei. De exemplu, 9 bătăi pe măsură devin efectiv 3 bătăi pe măsură. Numărul de jos indică durata unei bătăi în note muzicale. Cât de rapid este perceput ritmul este determinat de intervalul dintre timpi "accentuați". Un metru 3/4 are 3 timpi (ritm + . . + . .) la fiecare 1/4. Un metru 2/4 are 2 timpi (+ . + .) la fiecare 1/4. Este evident că
Metru (muzică) () [Corola-website/Science/315427_a_316756]
-
dezvoltat în principal într-un context secular. Ritmuri foarte complexe, la care s-a renunțat mai târziu, au înflorit în Ars subtilior, un curent stilistic al Evului Mediu. Evolutia ulterioară a ritmului a fost strâns legată de cea a duratei notelor în notația masurată. Din motive practice, ritmul este cel mai clar în muzica de dans. Exemplele sunt pentru dansuri din suita barocului. Există două feluri de ritm: ``diviziv” și ``aditiv”. În ritmul diviziv, cel adoptat în final în vest, elementul
Ritm (muzică) () [Corola-website/Science/315428_a_316757]
-
a (fr. "tonalite", "ton", en. "tonality", "key", ger. "Tonart") este organizarea notelor unei compoziții în raport cu un centru (tonica). Noțiunea de tonalitate, produs al unui diversificat proces prin care a trecut creația muzicală la sfârșitul secolului XVII, are la bază un principiu de creație pe care îl putem asemănă cu legea atracției gravitaționale
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
are la bază un principiu de creație pe care îl putem asemănă cu legea atracției gravitaționale. Aceasta organizare este realizată prin progresii de acorduri și cadențe. Astfel, tonalitatea este stabilită prin "acorduri". În contrast, gama este stabilită prin relațiile dintre "notele individuale". Apărută în Europa occidentală în jurul anului 1650, tonalitatea reprezintă o dezvoltare a sistemului modal renascentist în direcția gândirii verticale (armonice). Limbajul tonal a fost utilizat în permanență și perfecționat de-a lungul Barocului (de la data amintită până în jur de
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
perpetuarea sonorităților tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt tributare tonalității: muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală, triada tonica” În acest punct de vedere, tonalitatea nu este definită prin referire la notele unei game. Un exemplu simplu de astfel de relatie este o progresie de acorduri de trei triade, a doua triada cu o cvinta perfectă mai sus. În acest caz, aproape cert triada inițială este pe treaptă I, progresia fiind notata
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
exemplu simplu de astfel de relatie este o progresie de acorduri de trei triade, a doua triada cu o cvinta perfectă mai sus. În acest caz, aproape cert triada inițială este pe treaptă I, progresia fiind notata I-V-I. Notă fundamentală a triadei I este tonica (vedeți figură). O definiție alternativă de compromis în care tonalitatea este bazată pe game și funcții este urmatoarea (definiția nu explică ce "este" tonalitatea, dar abordează subiectul "bazelor" acesteia): Tonalitatea reprezintă un sistem sonor
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
Modurile muzicale sunt un set de note ale unei scări sonore. Ele sunt utilizate în organizarea cantului bizantin sau gregorian și au stat la baza muzicii Renașterii. Dată organizării cantului într-un sistem de 8 moduri poate fi stabilită cu relativă certitudine. Sfanțul Ioan Damaschinul (675? d.
Mod (muzică) () [Corola-website/Science/315453_a_316782]
-
necesară precizarea intervalelor care sunt astfel reprezentate. Guido d'Arezzo a ales scară "diatonica". Astfel portativul, și prin extensie hexacordurile, au stabilit o scară sonoră diatonica. Un timp modurile și hexacordurile au coexistat în Vest. În secolul al XIII-lea notele muzicale au fost inventate, notația neumatica liniară a devenit din ce in ce mai complexă, notația pe portativ a fost adoptată și "modurile" au fost puse pe portativul "fără alterații". Astfel, „ca să încapă pe portativ”, "modurile" cantului gregorian au devenit diatonice. În acest fel
Mod (muzică) () [Corola-website/Science/315453_a_316782]