17,300 matches
-
blînd, omul și elementele materiale tind spre răsfăț, o moliciune dulce și dalbă ne Întîmpină Îndată ce deschidem poarta acestui serai poetic. „Simțualismul” lui Bolintineanu ia forme violent diafane, patria lui imaginară este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea nu-și accelerează ritmul și nu tinde, În poezia lui, spre acea stare de amplitudine și tensiune vecină cu dezastrul, pasiunea merge, dimpotrivă, spre puritatea inițială, eliberată de orice formă de dramatism. Există o amplificare a sentimentului, dar una ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea nu-și accelerează ritmul și nu tinde, În poezia lui, spre acea stare de amplitudine și tensiune vecină cu dezastrul, pasiunea merge, dimpotrivă, spre puritatea inițială, eliberată de orice formă de dramatism. Există o amplificare a sentimentului, dar una ce-l purifică și-l Împinge spre zona În care visceralul nu are acces. O amplificare prin degradare, o purificare prin scoaterea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aurul, cristalul, porțelanul dalb și alte materii prelucrate, cum ar fi cupa În care rîde „vinul cu spume-mbălsămite”... Nu lipsesc coloanele, bolțile „poleite d-aur și rubin” și, Încă o dată, stîlpii de porfir, umerii Îmbrăcați În diamante. Un corp, o pasiune, un peisaj - pentru a fi cu adevărat frumoase, poetice - trebuie să fie strălucitoare. Arta Începe de la un anumit grad de strălucire. Într-un efort de sinteză a regnurilor, Bolintineanu pune la un loc rozele și briliantele În bătaia muzicală a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un drog fin care provoacă imaginația. Acolo unde este iubire, plăcere, mister este În preajmă totdeauna un dulce prefum: „Să se verse dulci prefumuri În cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o rivală ce „arde-n frumusețe lumească și divină”, și sultana face ca tînăra baiaderă să piară În mare (Rabie). Scenariul se repetă În alte poeme: Întîlnirea amanților, fuga, urmărirea și pedepsirea celor care nesocotesc legile haremului. Marea este mormîntul pasiunilor tinere și imprudente. Este, totodată, promisiunea unei reîntîlniri, promisiunea unei răscumpărări În altă existență, mai pură, virginală, desfătătoare... O piedică (o imensă piedică) și o libertate care duce la curmarea, prin violență, a iubirii. Marea devine, astfel, la Bolintineanu, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
luminii printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele de relief sînt tinere Într-o bună parte din poemele lui Bolintineanu; femeia din seraiurile Bosforului are, totdeauna, „un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi, matinală, inocentă și privirea din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și fețe de crin dalbe și gingașe. Nici vorbă de senzualitate. Erotica lui Alecsandri este enervant Îngerească. Am putea reconstitui un portret feminin care nu diferă, În esență de portretul romantic cunoscut. Lipsește lui Alecsandri doar acea ardoare dezechilibrantă a pasiunii pe care o aflăm la Bolintineanu, poet cu mijloace estetice mai reduse decît ale lui. Femeia lui Alecsandri este blîndă, rumenă, albă și sprintenă: „Albă ca o lăcrimioară, Dulce ca o primăvară, Era sprintenă, ușoară Ca un pui de căprioară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din lumi diferite, nu sînt deloc demonice. Dragostea este manifestarea unei vîrste și Alecsandri n-a Înfățișat-o decît rareori și superficial „bolnavă”, agresivă, cotropitoare. Copilita (pentru care are predilecție) este blîndă și neștiutoare de misterul pe care Îl ascunde. Pasiunile se consumă În afara poemului. În poem e vorba doar de o fugă, o „hîrjoană”, de o plecare În codru. Sentimentul este privit dinafară, cu oarecare răceală. Noțiunea de lirică erotică „obiectivă” nu este, În cazul lui, nepotrivită. De la el s-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la Începutul secolului al XIX-lea de apariția conștiinței erotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin interior. Oameni care, altfel, și-ar fi văzut de treabă se apucă să compună poeme sub puterea unei pasiuni ce nu mai poate fi tăinuită. Versurile au o adresă precisă și un scop ce nu este ascuns: vor să cucerească inima unei femei ce nu se lasă cu una cu două cucerită. Sau să Întărească un sentiment deja acceptat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lasă cu una cu două cucerită. Sau să Întărească un sentiment deja acceptat, să corecteze o eroare, să Îmblînzească o ființă recalcitrantă etc. Scriitura erotică are, la acest prim nivel, trei funcții: eliberează sufletul de o mare tensiune interioară, comunică pasiunea și, cea mai importantă dintre ele, seduce obiectul erotic. Toate acestea se Împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice dinainte, există și alta de ordin estetic. Pentru ca mesajul să fie primit, versurile trebuie să fie frumoase
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
față de care stihuitorul arată aceeași patimă și aceeași jale. Conachi face să se creadă că iubirea Îi este de fiecare dată chinuitoare (adică profundă) și neprefăcută. Și are, pînă la un punct, dreptate: obiectul, indiferent de natura lui, provoacă o pasiune care se manifestă mereu În același fel. Ea Îl somează să scrie, cu alte cuvinte: să se jeluiască. Stihurile, indiferent de adresa lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
duce la nașterea simțului liric. Și chiar dacă nu e conștient de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nașterea simțului liric. Și chiar dacă nu e conștient de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totul, de la politică la religie. Pentru poetul de la 1820 erosul este conceptul fundamental de existență. Existența dinafară și existența dinăuntru n-au Înțeles fără Amor. Este multă prefăcătorie În jurămintele, jelaniile poeților, dar să nu ignorăm faptul că din prefăcătoriile pasiunii se naște adevărul poeziei. Dar ce este acest Amoriu care nu lasă În pace pe postelnicii, logofeții și marii noștri vistiernici? Pentru cei vechi, spune același Denis de Rougemont, Erosul era un zeu, pentru moderni erosul este o problemă. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Greci: există două Afrodite: Afrodita Pandémos (simbolul dragostei terestre, carnale) și Afrodita Urania (amorul celest, pur). Pe cea dintîi romanii o numeau Vulgigava (Venus de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Căci alt chip de mîntuire Nu am la durerea mea”... Victima este aici o copilă (o nymphet, cum zice Denis de Rougemont), În tradiția petrarchistă, dealtfel: Laura are, cum se știe, doisprezece ani, Beatrice are nouă ani cînd se naște pasiunea lui Dante, Novalis și-a Închinat opera Sophiei von Kuhn, moartă la unsprezece ani etc. Fetișoara lui Conachi intră În această tipologie de femei-copil, reluată de romantici. Un I.C. (VÎnătoarea, 1846) face chiar teoria iubirii tinere. Florica este o „copilită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Erosul capătă o oarecare substanță cînd poetul se hotărăște să exprime jaloba lui: micul infern sentimental. Amoriul este urmărit aici În faptele lui, discursul erotic trece la persoana Întîi. Gustul de a medita nu-l părăsește pe Conachi, cîntăreț al pasiunii și, Într-o oarecare măsură, filozof liric al pasiunii. Conceptul de amor este urmărit pe plan moral și În relație cu alte sentimente. Faimoasă este legătura dintre amor și prieteșug, reluată și de poeții din generația de la 1840. Este vechea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să exprime jaloba lui: micul infern sentimental. Amoriul este urmărit aici În faptele lui, discursul erotic trece la persoana Întîi. Gustul de a medita nu-l părăsește pe Conachi, cîntăreț al pasiunii și, Într-o oarecare măsură, filozof liric al pasiunii. Conceptul de amor este urmărit pe plan moral și În relație cu alte sentimente. Faimoasă este legătura dintre amor și prieteșug, reluată și de poeții din generația de la 1840. Este vechea dilemă Între iubire și prietenie rezolvată În epoca Renașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru o femeie (o iubire) nu poți să trădezi un prieten... Conachi Încearcă să unească cele două forme ale afecțiunii. Într-un prim poem (Lumea) face elogiul prieteniei, Însă termenul este ambiguu. Prieteșug poate Însemna afecțiunea spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]