18,182 matches
-
în pictura religioasă au exercitat o puternică influență asupra pictorilor italieni, cum ar fi Orazio Gentileschi (1563 - 1639), și a artei europene în general. Ulterior, acest nou stil a fost denumit "tenebrism". Stilul lui Caravaggio a fost asimilat de doi pictori francezi. Georges de La Tour (1593 - 1652), pictor de subiecte religioase, a fost un maestru al luminilor și umbrelor, demonstrându-si virtuozitatea prin modul cum ilumina fețele și mâinile prin lumina parcă străvezie a unei singure lumânări. Louis Le Nain (1593
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
influență asupra pictorilor italieni, cum ar fi Orazio Gentileschi (1563 - 1639), și a artei europene în general. Ulterior, acest nou stil a fost denumit "tenebrism". Stilul lui Caravaggio a fost asimilat de doi pictori francezi. Georges de La Tour (1593 - 1652), pictor de subiecte religioase, a fost un maestru al luminilor și umbrelor, demonstrându-si virtuozitatea prin modul cum ilumina fețele și mâinile prin lumina parcă străvezie a unei singure lumânări. Louis Le Nain (1593? - 1648) utiliza luminile și umbrele obținând aceleași
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Caravaggio, dar fiecare în mod diferit. Astfel, dacă la Ribera avem un realism brutal, la Zurbarán subiectele religioase sunt văzute cu acel misticism spaniol iar, ca și Caravaggio, acesta din urmă excelează în redarea naturii statice. Diego Velázquez (1599 - 1660), pictorul de curtea lui Filip al IV-lea al Spaniei, a fost cel mai mare pictor baroc spaniol. Redă subiectele cu detașare, fără pasiune, iar membrii familiei regale sunt portretizați în mod realist, realism vizibil în celebra sa lucrare "Las meninas
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Zurbarán subiectele religioase sunt văzute cu acel misticism spaniol iar, ca și Caravaggio, acesta din urmă excelează în redarea naturii statice. Diego Velázquez (1599 - 1660), pictorul de curtea lui Filip al IV-lea al Spaniei, a fost cel mai mare pictor baroc spaniol. Redă subiectele cu detașare, fără pasiune, iar membrii familiei regale sunt portretizați în mod realist, realism vizibil în celebra sa lucrare "Las meninas" ("Domnișoarele de onoare", 1656, Muzeul Prado). În aceasta pictură, pe lângă anturajul regal, apare într-un
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
de curte ale lui Charles I al Angliei. Aceste picturi sunt pline de eleganță și atenție acordată detaliilor, trăsături specifice lui Rubens, și au exercitat o puternică influență asupra portretisticii engleze a secolului al XVIII-lea. Un număr mare de pictori au apărut în Olanda secolului al XVII-lea. Dintre aceștia se remarcă Rembrandt van Rijn (1606 - 1669). Operele sale timpurii, cum ar fi "Bancherul" (1627, Staatliche Museum, Berlin), au fost influențate de Caravaggio; ulterior, în lucrari ca "Autoportret" (1659, Iveagh
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
remarcă Rembrandt van Rijn (1606 - 1669). Operele sale timpurii, cum ar fi "Bancherul" (1627, Staatliche Museum, Berlin), au fost influențate de Caravaggio; ulterior, în lucrari ca "Autoportret" (1659, Iveagh Bequest, Kenwood House, Londra), afișează tehnica clarobscurului și profunditate psihologică. Alți pictori olandezi au fost: Frans Hals (c. 1580 - 1666) și Jacob Isaackszoon van Ruisdael (1628? - 1682), care au realizat splendide peisaje. Numeroși alți artiști au excelat în teme ca: scene, portrete, viața cotidiană spre incantarea reprezentanților clasei mijlocii care le comandau
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
vreme. La fel de frecvente erau și scenele idilice, pastorale și mitologice, unde apăreau femei grațioase și nonșalante și amintim aici artiști ca: François Boucher (1703-1770), Jean-Honoré Fragonard (1732-1806) și Jean Siméon Chardin (1699-1779). În Germania, stilul rococo este ilustrat de opera pictorului de origine italiană, Giovanni Battista Tiepolo (1696-1770). Frescele sale de tavan, pline de artificii iluzioniste, decorează celebra sala de recepție "Kaisersaal" a palatului episcopal de la Würzburg (Reședința din Würzburg). În deplin sincronism cu evoluția rococo de pe continentul european se află
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Toti aceștia au creat lucrări bazate pe literatura clasică. Dar contextul istorico-social al acelei perioade a fost marcat mai ales de frământarile sociale ale acelei perioade, care au culminat cu Revoluția franceză. Cel mai însemnat promotor al neoclasicismului a fost pictorul francez Jacques Louis David (1748-1825). Influențat de clasicismul ce caracterizează opera lui Poussin, în perioada petrecută la Roma, David își formează un stil sobru în concordanță cu idealurile Revoluției franceze. Astfel, lucrări ca "Jurământul Horaților" (1784 - 1785, Luvru) insuflă patriotism
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Haussonville" (1845, Frick Collection, New York) - se identifică cu tradiția academică a Franței. La Ingres întâlnim și trăsături ale curentului ce succede neoclasicismul și anume romantismul, lucru vizibil mai ales în numeroasele sale reprezentări de "odalisce" (concubine într-un harem). Printre pictorii influențați de David putem aminti și câteva femei: Adélaïde Labille-Guiard, Marie-Guillemine Benoist și Constance Marie Charpentier. Succesoare imediată a neoclasicismului, romantismul introduce gustul pentru medieval și mister, dar și pentru pitorescul și sublimul din natură. Rolul jucat de imaginația individuală
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
inspirat nu numai din literatură, precum ceilalți romantici, dar și din călătoriile întreprinse în Orientul Mijlociu. Tehnica sa de a diviza culorile (utilizarea de picături fine de pigment pur) este reluată ulterior de impresioniști la sfârșitul secolului al XIX-lea. Alți pictori romantici francezi și-au îndreptat atenția către peisaje pitorești și scene sentimentale ale vieții rurale. Unul din aceștia a fost Jean-François Millet (1814-1875), care asemeni multor mari artiști, s-a stabilit în satul Barbizon, lângă Paris. Printr-un sentiment de
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
punctuală și științifică, Constable realizează tablouri poetice, care elogiau viața rurală liniștită. Turner s-a orientat către sublimul fenomenelor naturii dezlănțuite. Modul în care utiliza culorile și reda lumina avea să influențeze impresionismul francez de mai târziu. Cel mai mare pictor romantic german a fost Caspar David Friedrich (1774-1840). Peisajele au constituit modul său favorit de a se exprima. A combinat transcendentalul imaginii cu misticismul religios, înfățișând pământul, natura suferind transformări și mai ales în situații-limită, cum ar fi în lumina
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
religios, înfățișând pământul, natura suferind transformări și mai ales în situații-limită, cum ar fi în lumina dimineții sau a amurgului sau în condiții de ceață etc. În mod similar, Philipp Otto Runge și-a dedicat cariera reprezentării peisajelor mistice. Primul pictor american cu adevărat romantic a fost Washington Allston (1779-1843). Picturile sale sunt misterioase, meditative, evocative sau înclinate către reverie poetică. Ca și alți romantici, s-a inspirat din religie și din literatură. În perioada 1820 - 1880, se disting artiștii școlii
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
prezenței divinității în natură. Alti artiști, ca Frederic Edwin Church (1826-1900) și Albert Bierstadt (1830-1902), au înfățișat scene spectaculoase din jungla sud-americană și din Vestul sălbatic. Deși romantismul a fost mișcarea dominantă în arta secolului al XIX-lea, au existat pictori care nu pot fi încadrați ca aparținând acestei mișcări. De exemplu, Francisco José de Goya y Lucientes (1746-1828), cel mai mare pictor spaniol al secolului menționat, nu poate fi definit prin niciun curent artistic. Primele sale lucrări au elemente din
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
și din Vestul sălbatic. Deși romantismul a fost mișcarea dominantă în arta secolului al XIX-lea, au existat pictori care nu pot fi încadrați ca aparținând acestei mișcări. De exemplu, Francisco José de Goya y Lucientes (1746-1828), cel mai mare pictor spaniol al secolului menționat, nu poate fi definit prin niciun curent artistic. Primele sale lucrări au elemente din stilul rococo, ca spre sfârșitul carierei, arta sa să devină expresionistă și halucinatorie. În cazul portretizării familiei regale, unde avem ca exemplu
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
1800. Prado), folosește stilul lui Velázquez din "Las meninas", incluzând și imaginea proprie în cadrul acestei picturi. Dar, spre deosebire de Velázquez, pictura lui Goya n-a fost niciodată obiectivă, imaginile sale fiind încărcate cu puternice valențe psihologice. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul francez Gustave Courbet (1819-1877) respinge atât neoclasicismul, cât și romantismul și proclamă o nouă mișcare, realismul. Nu îl interesa pictura cu subiecte istorice, portrete de șefi de stat sau subiecte de tip exotic. Consideră ca artistul trebuie să fie realist
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
să participe oameni obișnuiți. Mediul ales de Courbet pentru multe din pânzele sale îl constituie satul său natal, Ornans. Pictează muncitori construind o șosea, orășeni participând la funeralii sau oameni stând la masă și care ascultă muzică sau fumează. Alți pictori care pot fi considerați realiști sunt: Honoré Daumier (1808-1879), cunoscut mai ales pentru litografiile care reflectă scene de pe străzile pariziene, Jean François Millet (1814-1875), care aparținea Școlii de la Barbizon, artist realist de factură socială. Édouard Manet (1832-1883) a fost un
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
fiind considerat ca precursor al impresionismului. Ca și Courbet, subiectele tratate aparțineau vieții cotidiene. Multe din teme și moduri de compoziție au fost împrumutate de la maeștri ca Velázquez și Goya. Dar noutatea introdusă de Manet, pentru care este considerat primul pictor modern, constă în utilizarea tușeelor libere, schematice, prin care se obțineau mari pete de culoare, juxtapuse fără tranziție între ele. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai însemnat reprezentant al acestui nou curent a fost Edgar Degas (1834-1917). A
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
multe ori sugerând mișcarea prin asimetrie, este opera unui studiu profund. Degas se mai remarcă și prin modul de utilizare a pastelurilor, acea suprapunere de culori intense care conferă puternice efecte vizuale. Stilul impresionist a fost dezvoltat de și alți pictori, care au studiat efectele luminii asupra obiectelor, modul cum lumina coloreaza umbrele și dizolvă obiectele. Aparenta neglijare a formelor și utilizarea de tușeuri separate de culori pure - ce venea în contradicție cu stilul academic predominant în acea perioadă - toate acestea
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
artei aborigenilor) creează o nouă mișcare, numită fauvism (de la francezul "fauve", "sălbatic"), al cărei lider devine Henri Matisse (1869-1954). Alti exponenți ai acestui curent sunt: André Derain (1880-1954), Georges Braque (1882-1963) și Maurice de Vlaminck (1876-1958). În cadrul acestui curent artistic, pictorii sunt preocupați de redarea sentimentelor, a senzațiilor subiective și nu a realității exterioare. În Germania, au apărut succesiv două grupări expresioniste: Inspirați de abordarea geometrizantă a lui Cézanne a peisajelor și naturilor statice, între 1907 și 1914, Pablo Picasso (1881-1973
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
între 1907 și 1914, Pablo Picasso (1881-1973) și Georges Braque (1882-1963) dezvoltă stilul cubist. Acest nou stil va domina lumea artistică a secolului al XX-lea, evidențiind pictura plană, a suprafețelor și respingând perspectiva tradițională a distanței sau clarobscurul. Alți pictori cubiști: Fernand Léger (1881-1955), Robert Delaunay (1885-1941), Sonia Terk Delaunay (1885-1980), Juan Gris (1887-1927). Un grup de artiști italieni, Gino Severini (1883-1966), Umberto Boccioni (1882-1916), Carlo Carrà (1881-1966) și Giacomo Balla (1871-1958), au modificat stilul cubist și au creat o
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
a apărut în Germania, Statele Unite și Rusia în a doua decadă a secolului al XX-lea și a evoluat în mai multe direcții. Astfel, Kazimir Malevici (1878-1935) pornește de la cubismul francez și ajunge la o supremație a abstractului, pe când alți pictori ruși, ca Aleksandr Rodcenko și El Lissitzky, au evoluat către constructivism. În urma contactului cu stilul cubist, olandezul Piet Mondrian (1872-1944) inventează un nou stil, numit, "neoplasticism", care ulterior avea să influențeze pictura geometrizantă abstractă americană din anii '30. În timpul Primului Război Mondial
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
grupare de artiști dezgustați de valorile burgheze, găsesc un cuvânt, aparent fără sens, "dada", care să descrie starea lor de protest și acea artă pe care urmau să o creeze sfidând orice normă sau criteriu estetic preconceput. Cel mai cunoscut pictor dadaist francez, Marcel Duchamp (1887-1968), își exprimă dezaprobarea față de arta care să produca plăcere în mod gratuit și, în semn de protest, adaugă o mustață celebrului portret al Mona Lisei a lui Leonardo da Vinci. Alti artiști dadaiști: Francis Picabia
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
a fost adoptată și de succesorii acestora, suprarealiștii. Termenul de "suprarealism" a fost introdus de scriitorul André Breton (1896-1966), care a elaborat manifestul acestui nou curent care punea în prim plan inconștientul și visul în cadrul creației artistice. Cei mai cunoscuți pictori suprarealiști au fost: Max Ernst (1891-1976), Salvador Dalí (1904-1989), Joan Miró (1893-1983), René Magritte (1898-1967), Jean Arp (Hans Arp) (1887-1966) și André Masson. În jurul lui 1900, artiștii americani, ca Maurice Brazil Prendergast (1858-1924) și Childe Hassam (1859-1935), erau grupați în cadrul
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
unii artiști americani reacționează împotriva influențelor străine și se orientează către portretizarea scenelor americane. Astfel, Grant Wood (1892-1942) este inspirat de viața rurală, Ben Shahn (1898-1969) dă o tentă politică portretelor sale citadine din perioada Marii crize economice, în timp ce marele pictor realist american, Edward Hopper (1882-1967), redă singurătatea individuală în atmosfera marilor metropole sau micilor orășele. După cel de-al Doilea Război Mondial (1939 - 1945), artiștii americani s-au afirmat elaborând noi stiluri sau dezvoltându-le pe cele apărute în alte
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
automatismul suprarealist și expresionismul. Alți expresioniști abstracți, ca Mark Rothko (1903-1970) și Barnett Newman (1905-1970), dezvoltă pictura marilor pete de culoare, aplicând pe pânză mari întinderi cromatice modulate. În anii '60, au fost inițiate noi stiluri și mișcări artistice. Unii pictorii au continuat calea abstracționismului, ca în cazul lui Victor Vasarély (1908-1997), pictor maghiar, celebru prin lucrările sale de tip op art. Acolo unde op art realizează iluzii optice, pop art, așa cum apare în opera inițiatorului acestui stil, Richard Hamilton, este
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]