17,300 matches
-
poate Însemna afecțiunea spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai mult spre mania, deși nu exclude nuanța afecțiunii dezinteresate (agape). Prieteșugul este forma generală a iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai mult spre mania, deși nu exclude nuanța afecțiunii dezinteresate (agape). Prieteșugul este forma generală a iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea goală, Numai prietenul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la izbîndă: nenorocita Zulnie este, În fine, a lui, dar, Încă o dată, pînă să ajungă aici: „CÎte munci, cîte năcazuri și cît plîns cu suspinare!” Conachi concentrează, aici, romanul lui de dragoste cu Zulnia din care face simbolul unei mari pasiuni. Au existat, Încredințează poetul, momente dramatice de ezitare („jalnică stînjenire”) Între două sentimente: „Ori a fi prietin și să mă trag de Zulnia, Ori să-i descopăr amoriul ce cu-atîta tiranie M-au cuprins și mă-mpilează...” Însă Ikanok decide
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ezitare („jalnică stînjenire”) Între două sentimente: „Ori a fi prietin și să mă trag de Zulnia, Ori să-i descopăr amoriul ce cu-atîta tiranie M-au cuprins și mă-mpilează...” Însă Ikanok decide să prefacă sfînta legătură Într-o pasiune strașnică și, În amintirea acestei prefaceri, sapă pe copaci celebrele slove: „Că amoriul cel mai strașnic din prieteșug răsare.” În foarte cunoscuta Jaloba mea, Conachi pare a spune că o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o pasiune strașnică și, În amintirea acestei prefaceri, sapă pe copaci celebrele slove: „Că amoriul cel mai strașnic din prieteșug răsare.” În foarte cunoscuta Jaloba mea, Conachi pare a spune că o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale scări/ nu primești statornicie, ci pre-. faceri și schimbări”. Nu-i trebuie mult Înamoratului poet să Împrumute glasul Ecleziastului!... O formă incipientă a pasiunii conachiene este simbatiea. Invocată intr-un frumos poem În stil popular (Toată lumea est-o școală): „Lumea este Învățătura, Lumea-i dragostea și ura. Oare dragostea ce este, Adevăru-i sau poveste? Este-un adevăr pe lume Căruia cu nu-i pun
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i poveste.” Ingenioase rotiri de propoziții, slobodă limbă, mai mare detașare de nenorocirile dragostei! Conachi este În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă de regulă) capătă, aici, o notă mai abstractă, mai Îngerească. Poetul refuză s-o numească, aducînd doar În sprijinul ei noțiunea de simbatie firească, cum În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea continuă și savantă Între mistic și profan” *), Într-un loc femeia este Împodobită cu fire dumnezeiască, Însă pasiunea este atît de năvalnică În senzualitatea ei Încît ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă a cinci copii, nu este Béatrice. Dragostea lui Conachi are alte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se oprește la el În pragul emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne trimit mereu la Biblie, Însă toate aceste elemente nu par a determina iubirea ca pasiune. Denis de Rougemont, studiind literatura erotică a occidentului**, propune o mytanalyse bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
studiind literatura erotică a occidentului**, propune o mytanalyse bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat, zice tot Denis de Rougemont, de Nietzsche - „un Don
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu (clasicizanți și romantici) sînt preocupați În gradul cel mai Înalt de viața erosului, Într-atît Încît pentru unii (Conachi, Alecu Văcărescu) existența se confundă cu iubirea. Ideea ce se repetă cel mai des la acești profesioniști ai pasiunii este aceea că viața n-are nici o rațiune fără dragoste: „A trăi făr-a iubi Mă mir ce irai o mai fi.” Judecind cu miturile propuse de Denis de Rougemont, Conachi este un Don Juan care se ia drept un Tristan
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A trăi făr-a iubi Mă mir ce irai o mai fi.” Judecind cu miturile propuse de Denis de Rougemont, Conachi este un Don Juan care se ia drept un Tristan. Seducător profesionist, el cîntă (termenul potrivit aici este plînge) o pasiune aflată mereu pe marginea prăpastiei. O substituire, o corupere a miturilor se observă În aceste versuri prefăcute În care seducătorul reclamă suferința cea mai adîncă. Un seducător care se preface a fi victimă. Arma lui nu e cinismul, ci umilința
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
incipientă. Curajul se oprește, e drept, la treapta promisiunii. Dulcea violență se face prin delegație: prin gîndul trimis Înainte, ca buzduganul din basm, pentru a anunța venirea năvălitorului. Aceasta este insă o excepție. GÎndul caută, de regulă, alte dovezi de pasiune, iar privirea alte semne ale feminității. Nurii constituie podoaba cea mai de preț a femeii și pe aceasta o cercetează, cu disperare, cu impaciență, Îndrăgostitul incurabil. Revenind la pasiunea pe care o reclamă versurile lui Conachi, constatăm că ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este insă o excepție. GÎndul caută, de regulă, alte dovezi de pasiune, iar privirea alte semne ale feminității. Nurii constituie podoaba cea mai de preț a femeii și pe aceasta o cercetează, cu disperare, cu impaciență, Îndrăgostitul incurabil. Revenind la pasiunea pe care o reclamă versurile lui Conachi, constatăm că ea se menține În sfera sufletului (adică a emoției) și a unei senzualități decente. O deschidere, dar nu prea mare, are spre agape și spre mania erotică, amestecînd miturile Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei mari umilințe În fața obiectului erotic. Dragostea este, repet, văzută ca o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină un obstacol (un rege Marc), iar obstacolul (negația) incită și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină un obstacol (un rege Marc), iar obstacolul (negația) incită și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit și, prin o mie de tertipuri, mărește nefericirea pentru a fi mai ușor crezut. O bizară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină un obstacol (un rege Marc), iar obstacolul (negația) incită și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit și, prin o mie de tertipuri, mărește nefericirea pentru a fi mai ușor crezut. O bizară (dacă n-am ști cît de prefăcută!) voluptate mazochistă există În pasiunea erotică a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit și, prin o mie de tertipuri, mărește nefericirea pentru a fi mai ușor crezut. O bizară (dacă n-am ști cît de prefăcută!) voluptate mazochistă există În pasiunea erotică a Marelui Logofăt. Denis de Rougemonl ne mai propune un test pentru a putea distinge cele patru culori ale dragostei. E vorba de o schemă filozofică abstractă, cu punct de plecare În cele patru funcții fundamentale ale lui C.G.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
distinge cele patru culori ale dragostei. E vorba de o schemă filozofică abstractă, cu punct de plecare În cele patru funcții fundamentale ale lui C.G. Jung: gîndirea, senzația, intuiția, sentimentul. Aplicate la literatură, ele pot fixa patru tipuri (arhetipuri) ale pasiunii amoroase. Eseistul francez identifică aceste arhetipuri În ideogramele cărților de joc. Cel dintîi (semnul de pică) este viziunea intuitivă (amiciția spirituală, agape) și sugerează o pătrundere, o traversare. Pentru această categorie, dragostea nu este propriu-zis un sentiment, ci situația totală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de pică) este viziunea intuitivă (amiciția spirituală, agape) și sugerează o pătrundere, o traversare. Pentru această categorie, dragostea nu este propriu-zis un sentiment, ci situația totală a celui care iubește. Al doilea model este Emoția sau Erosul: sufletul precede dragostea, pasiunea merge spre unicitate, pasiunea este invadatoare și Își este suficientă sieși. Semnul ei este cupa (inima), deviația tipică este mazochismul, gustul care animă pasiunea este gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este plăcerea sexuală, cu două
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intuitivă (amiciția spirituală, agape) și sugerează o pătrundere, o traversare. Pentru această categorie, dragostea nu este propriu-zis un sentiment, ci situația totală a celui care iubește. Al doilea model este Emoția sau Erosul: sufletul precede dragostea, pasiunea merge spre unicitate, pasiunea este invadatoare și Își este suficientă sieși. Semnul ei este cupa (inima), deviația tipică este mazochismul, gustul care animă pasiunea este gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este plăcerea sexuală, cu două variante: a) sexualitatea condamnată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
situația totală a celui care iubește. Al doilea model este Emoția sau Erosul: sufletul precede dragostea, pasiunea merge spre unicitate, pasiunea este invadatoare și Își este suficientă sieși. Semnul ei este cupa (inima), deviația tipică este mazochismul, gustul care animă pasiunea este gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este plăcerea sexuală, cu două variante: a) sexualitatea condamnată și b) sexualitatea separată. Semnul ei este trefla și, În fișa dată de Denis de Rougemont, citim: nomadism sentimental, gurmandism
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]