KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...662 663 664 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

se strecură afară, urmată de un personaj foarte bronzat și musculos, cu umeri lați și maxilare puternice, care sări în urma ei și închise ușa cu un singur gest suplu, sportiv. — L-ai cunoscut pe Conrad, pilotul meu? — Îmi pare bine, rosti Roddy, strângându-i mâna și aproape frângându-și degetele prin această manevră. — Și nu cred că... îi sugeră Hilary, zărind-o pe Phoebe apărând din întuneric. — Phoebe Barton, spuse Roddy înaintând timid. Phoebe e invitata mea în acest weekend. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
el, fără să se adreseze cuiva anume. — Conrad e american, spuse Hilary, ca și cum asta explica totul. — Aveți multe tablouri celebre? întrebă Phoebe. Fata asta pare să aibă idei fixe. Hilary nu făcu această observație pentru cineva anume, dar după ce o rosti, își duse un deget la bărbie, prefăcându-se că încearcă să-și amintească. Deci, ia să vedem...Am un Klee, doi Picasso și niște desene ale lui Turner... Plus câteva hidoșenii de-ale protejaților fratelui meu... — De ce le-ați cumpărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și mii de lire pe un Rothko pentru colecția lui particulară și ați spus că sunt bani irosiți și că mai bine ar fi fost folosiți pentru a se construi școli și spitale. Se lăsă o scurtă tăcere, apoi Hilary rosti, cu o voce ușor strangulată: — Chiar scoate lucruri foarte interesante pe gură. Apoi, întorcându-se din nou spre Phoebe: Astea-s gunoaiele care se cer în ziare, înțelegi? Nu-mi scriu articolele pe tăblițe de piatră. Și în plus, rubrica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
o dată sau va fi o treabă regulată? Roddy se duse la cămin, unde două verigi de metal încălzite electric se căzneau să risipească răceala de cavou din cameră. Părea să se pregătească de un nou discurs. — Ai perfectă dreptate, desigur. Rosti aceste cuvinte cu oarece dificultate. E clar că voiam să mă culc cu tine - care bărbat sănătos la cap n-ar vrea? - și știam că singurul mod în care... te puteam convinge era să mă ofer să te ajut în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
i se crispă. — Ascultă, Roddy... trebuie să discutăm despre asta. — Știu. Avem de discutat despre o mulțime de lucruri. Despre prețuri, de exemplu. Fără să vrea, Phoebe reacționă la mișcarea mâinii lui și își desfăcu și mai mult picioarele. — Prețuri? rosti ea cu oarece efort. — Trebuie să punem prețuri cât mai mari. Am clienți japonezi care plătesc treizeci, patruzeci de mii pentru o pânză mare. Șapte pe nouă, cam așa. Abstracte, peisaje, minimaliste, orice: nu le pasă. Apropo, e bine așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
repezeală o bluză și niște pantaloni peste cămașa de noapte și își încălță picioarele goale, Phoebe ieși pe coridor să cerceteze. Pyle trecu șchiopătând, cu o tavă care conținea resturile răcite ale unui mic dejun neatins. — Bună dimineața, domnișoară Barton, rosti el sec. — S-a întâmplat ceva? S-au auzit gemetele de durere ale cuiva. — Mă tem că domnul Winshaw suferă consecințele neglijenței mele de ieri. Vătămarea e mai gravă decât am crezut noi. — A chemat cineva doctorul? — Din câte înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
zâmbi. E plăcut să mai vezi câte o femeie tânără în casă. — În afară de fiica dumneavoastră, nu? — Hilary? Să nu-mi spui că e și ea aici. — Nu știați? Mortimer nu comentă. — Vreau să te avertizez cu privirea la familia mea, rosti el în cele din urmă, în caz că nu ți-ai dat seama deja ce e cu ea. Sunt cea mai meschină, lacomă, haină adunătură de ticăloși care îți înfig cuțitul în spinare și îți șterpelesc banii de pe suprafața pământului. Și include

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Tabitha, pe care au reușit s-o țină închisă la balamuc în ultima jumătate de secol. Dintr-un motiv oarecare, nu voia deloc să audă asta. Mă duc să fac compresa cu gheață, spuse ea ridicându-se. — Înainte de a pleca, rosti Mortimer când ea se îndreptă spre ușă, spune-mi cu cât te plătesc? — Poftim? — La spital sau acolo unde lucrezi. — A, nu prea mult. Destul de puțin, de fapt. — Atunci vino să ai grijă de mine, spuse el. Îți dau o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
jignire, spuse Roddy. Pretutindeni în lume, oamenii au gusturi diferite. Până la urmă, e o chestie subiectivă. — După tot ce-ai spus noaptea trecută... — Dar nu-ți văzusem lucrările. După cum te străduiai și tu să-mi comunici. Phoebe se încruntă și rosti sec: — E o glumă? — Draga mea, spuse el, galeria Narcissus are o reputație internațională. Cred că glumești dacă presupui că vreuna din aceste... mâzgălituri școlărești și-ar putea găsi vreodată locul în ea. — Înțeleg. Se uită pe fereastra acoperită cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pârguită... Oftă și tăcu câteva clipe. Iartă-mă, se pare că am pierdut șirul. — Afacerea mergea bine... — Exact. Și apoi, într-o după-amiază... pe la începutul lui 1961, cred că era... a apărut Produfoot, avocatul de care-ți ziceam. Imediat ce a rostit numele Tabitha Winshaw, mi-am dat seama că îmi pica în poală ceva deosebit. Toată lumea știa de familia Winshaw și de bătrâna soră nebună. Era o legendă locală. Și iată că acum, acest personaj îngălat, destul de respingător - cu care, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și umplu ceainicul, apoi se aplecă din nou asupra mesei. Privi atent mesajul aproape un minut: îl întoarse, îl răsuci, îl ținu în lumină, îl mirosi, se scărpină pe cap și îl mai citi de câteva ori. — Asta-i tot? rosti el în cele din urmă. — Asta-i tot. — Ei atunci e clar. E nebună de legat. Termină de preparat ceaiul și ne-am întors în salon, unde am stat un timp în tăcere, eu în așteptare, Findlay furios și cufundat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Cuvântul „biscuit“, Michael. Ar trebui să fie la plural. Un singur biscuit, cu o felile de brânză și una de țelină? Nu pare o hrană substanțială, chiar dacă e doar o gustare, nu? M-am gândit la o explicație și am rostit cam anemic: — Era în perioada războiului, poate că din cauza raționalizărilor... Findlay clătină din cap. — Ceva îmi spune că economiile care se făceau în timpul războiului n-au afectat prea mult gospodăria familiei Winshaw. Nu cred că au fost nevoiți vreodată să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încercați să-mi atrageți atenția? — A, nu, nu, nicidecum, am spus eu conștient de roșeața furiei care începea să-mi congestioneze obrajii. Vreți o bomboană de tuse? — Nu, mulțumesc, nu e nevoie. S-a întors la carte fără a mai rosti vreo vorbă și eu m-am cufundat din nou, nedumerit, în tăcere, abia venindu-mi să cred cât de dificilă se dovedea a fi abordarea ei. Situația nu mai era doar jenantă, era de-a dreptul stupidă. Singura alternativă care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
scris-o“? — Da, l-am citit. Mi-a plăcut la nebunie: parodia aceea teribil de comică a romanelor polițiste pe care ați scris-o la doisprezece ani sau cam așa ceva. Ați fost probabil un copil precoce. Aveam opt ani, am rostit grav. Și trebuia să fie o chestie serioasă. În orica caz, Joan era... cred că era cea mai bună prietenă a mea pe vremea aceea. Locuia foarte aproape de mine și ne duceam de obicei să ne jucăm la o fermă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Știu că nu ți-e ușor. — Lucreazi în lumea editorială? Unde? — A, nu cred că ai auzit de ei. Din păcate, lucrez în zona cea mai dezonorantă a acestui spectru. Sunt două cuvinte cumplite - nici nu-mi vine să le rostesc. Se aplecă în față și glasul ei șopti dramatic: editura Vanity. Am zâmbit îngăduitor. — Dar aproape orice editare are la bază vanitatea, dacă stai să te gândești. Eu nu câștig cât să trăiesc din asta și scrisul îmi ia o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Cel puțin, Joan era vizibil șocată, iar Phoebe era cu certitudine tăcută. Iar eu auzisem mult prea multe perorații de genul ăsta pe vremea studenției ca să mă simt jignit. — Deci cine sunt scriitorii ăștia? am întrebat. — Uite, de exemplu... Graham rosti un nume care m-a făcut să zâmbesc: era un mic zâmbet intim de satisfacție, pentru că era exact numele la care mă așteptasem. Mingea era din nou pe terenul meu, pentru că era scriitorul care-mi intrase pe mână ca să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
prea stingherit ca să-mi iasă pe gură ceva în chip de scuze, în timp ce Phoebe se așeză la birou și începu să ascută un creion. Aproape că ajunsesem la concluzia că trebuia să mă ridic și să plec fără a mai rosti vreo vorbă, când, dintr-odată, ea spuse: — S-a schimbat mult? Mă luase prin surprindere. — Poftim? — Joan. S-a schimbat mult de pe vremea când ai cunoscut-o? — A! Nu, nu prea. Apoi m-am mai gândit. Ca să fiu sincer, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham, de la Graham la mine, tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât de diferite. Nu înțeleg, rosti ea în cele din urmă, după ce citi încă o dată propoziția. Ce e de râs, că n-are vină? A fost din nou o cină desfășurată într-o tăcere apăsătoare. Aveam la masă mâncare de fasole, urmată de jeleu de ananas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
celălalt, oricine ne-ar fi luat drept o pereche căsătorită de treizeci de ani sau mai mult. Și ca să punem capac la toate, ca să întregim iluzia, aprindeam întotdeauna televizorul și ședeam așa, uitându-ne la el, ore-n șir, abia rostind o vorbă. Am asociat întotdeauna televiziunea cu boala. Nu cu boala sufletului, cum și-ar dori unii comentatori, ci cu boala trupului. Probabil că se trage de pe vremea când tata zăcea în spital, în urma infarctului care avea să-l omoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
dura mai mult decât ne așteptaserăm, mergând cu șaptezeci și cinci sau cu nouăzeci de kilometri la oră pe străzile mărginașe, cu teama să nu ratăm primele etape ale concursului sau stupida introducere a prezentatorului, pigmentată cu groaznice jocuri de cuvinte și rostită cu zâmbete slugarnice de cățeluș ajuns la maturitate prea curând. Dar mama mai avea un motiv pentru care se uita în fiecare după-amiază și vedeam în ochii ei arzând flacăra adevăratului credincios, căci ea se agăța de posibilitatea ca într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
numele tău nu devenise pe atunci o parolă printre numeroșii cititorii distinși de literatură contemporană din Yorkhire, n-am nici cea mai vagă idee. — Dar ești detectiv: am crezut că asta încerci să afli. Am aflat o mulțime de lucruri, rosti tăios Findlay; multe din ele pentru tine și toate cu un mare risc personal. Dacă unele descoperiri ale mele te-au tulburat, atunci poate că ai de învățat ceva din conduita ta în treaba asta. Nu da vina pe mesager

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
legătură cu... — Important este să găsim un pat, spuse doctorul Bishop. Asta-i cel mai dificil. Dacă vă găsim un pat, restul e floare la ureche. — Durează mult? Așteptăm de ... — În clipa asta, ar fi un noroc formidabil. Și după ce rosti această remarcă neliniștitoare, dispăru. Peste câteva minute infirmiera își vârî capul prin perdea. — Totul e în regulă aici? Fiona dădu din cap. — O parte a personalului bea ceva sus. Băuturi nealcoolice. În întâmpinarea Anului Nou. Poate doriți ceva. Fiona se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
față, nemișcată. Și așezat lângă era era Michael, iubitul și prietenul ei, sau cum îi plăcea lui să se considere. O ținea de mână. Nici unul nu spuse nimic mult timp. Apoi el spuse: Presupun că acum o să mori în fața mea. Rosti aceste cuvinte foarte calm. De fapt, nu sunt sigur că le-a rostit. Pare ciudat să spui așa ceva, în orice caz. Se lăsă din nou o lungă tăcere. Am început să mă foiesc pe scaun. Speram că nu voi fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cum îi plăcea lui să se considere. O ținea de mână. Nici unul nu spuse nimic mult timp. Apoi el spuse: Presupun că acum o să mori în fața mea. Rosti aceste cuvinte foarte calm. De fapt, nu sunt sigur că le-a rostit. Pare ciudat să spui așa ceva, în orice caz. Se lăsă din nou o lungă tăcere. Am început să mă foiesc pe scaun. Speram că nu voi fi prea plicticos. De obicei, nu-mi plac scenele cu patul morții. Apoi el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
din același motiv ca și dumneavoastră, spuse Michael netulburtat. Sunt aici pentru citirea testamentului: la invitația unchiului dumneavoastră răposat. — Aiureli, omule, aiureli! Dacă îți închipui că o să înghițim o poveste ca... — Cred că veți afla că domnul Owen spune adevărul, rosti o voce din ușă. Toți se întoarseră și văzură că domnul Sloane intrase în cameră. Încă purta costumul negru din trei piese și o servietă subțire, pe care o ținea strâns în mâna dreaptă. — Mortimer Winshaw a cerut în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]