17,853 matches
-
unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului să recunoască noile organe ale puterii. Numeroși sprijinitori ai lui Kemal s-au îndreptat spre Ankara, înșelând vigilența autorităților militare aliate. Astfel, s-au alăturat taberei lui Kemal personalități precum scriitoarea Halide Edip Adivar, medicul Adnan Adivar, generalul Ismet Inönü, sau președintele Camerei Deputaților Celaleddin Arif. Yunus Nadi Abalioglu, proprietarul ziarului „Yeni Gün” și deputat de Izmir și Halide Edip Adivar s-au întâlnit în Geyve
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de rezultatele ședințelor Conferinței de la Londra. Pe 12 februarie 1921, el și-a dat aprobarea pentru finalizarea anexării regiunilor litorale turce de la Marea Egee, iar armata elenă a trecut la punerea în practică a acestei decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a accepta să negocieze cu revoluționarii turci. Mai înainte de începerea tratativelor cu Antanta, naționaliștii turci au reușit să rezolve o parte
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
patra carte a fost contestată . Un exemplu pe care el îl dă este controlul apei râului în timpul unui asediu: "Lucius Metellus, atunci când lupta în Spania, a deviat cursul unui râu și l-a direcționat de pe un teren mai ridicat împotriva taberei inamicului, care era amplasată pe un teren jos. Apoi, când inamicul a intrat în panică din cauza inundației bruște, el i-a ucis pe inamici într-o ambuscadă, folosind soldați care au fost staționați pentru acest scop. Baza scrierilor sale o
Frontinus () [Corola-website/Science/320148_a_321477]
-
Împăratul Ioan I Tzimiskes a strămutat, tot în Tracia, un alt grup de paulicieni din Siria, cărora le-a garantat libertatea religioasă. Un episod a implicat participarea românilor (valahilor) la mișcarea paulicienilor. Sub conducerea lui Travlos, paulicienii și-a stabilit tabăra într-o cetate părăsită din Veliatovo, lângă Philippopolis, aderând la mișcare numeroși valahi și sârbi. În anul 1086, când pecenegii au acceptat să-l susțină cu trupe Travlos, acesta a declanșat ostilitățile. Împăratul Alexius a trimis o armată sub comanda
Paulicianism () [Corola-website/Science/320195_a_321524]
-
se apropiau și au dat alarma. La căderea serii, călăreții lui Arslan s-au ivit pe dealurile din apropiere, transformând orice posibil contraatac bizantin într-o adevărată sinucidere. În acea noapte, călărimea ușoară a lui Alp Arslan a hărțuit neîntrerupt tabăra bizantină, la lumina flăcărilor. Spionii sultanului au luat legătura cu mercenarii pecenegi și turcomani din oastea împăratului și i-au convins să i se alăture lui Arslan. Om de onoare, sultanul i-a propus termeni de pace împaratului, dar Romanus
Bătălia de la Manzikert () [Corola-website/Science/320209_a_321538]
-
dar au fost respinși. Încurajat de acest succes, Mihai I a adunat trupele din întregul imperiu și s-a indreptat spre nord, sperând într-o victorie decisivă. Krum și-a condus armata sa la sud de Adrianopol și a fixat tabăra lângă Versinikia. Mihai I și-a așezat armatele sale în fața bulgarilor, dar niciuna dintre părți nu a dat vreun atac timp de două săptămâni. În cele din urmă, la 22 iunie 813, bizantinii au atacat, dar s-au retras imediat
Krum () [Corola-website/Science/320223_a_321552]
-
a bucurat de succes. Domnia lui Boris I (852-889) a început cu numeroase obstacole. Timp de zece ani, țara a luptat împotriva Imperiilor Bizantin și Est-Franc, Moraviei Mari, croaților și sârbilor, formând alianțe lipsite de succes și trecând dintr-o tabără în alta. Anul 863 a fost greu pentru populație, țara fiind afectată de un an slab din punct de vedere agricol, patruzeci de zile de cutremure în timpul verii și o invazie de lăcuste. În 864, bizantinii sub Mihail al III
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
Tesalia în sud, Bosnia la vest, și controla întregul teritoriu al României de astăzi și Ungariei de est, la nord. Statul sârbesc a apărut la mijlocul secolului al IX-lea, ca răspuns la expansiunea bulgară la vest de râul Morava. Schimbând taberele, fie de partea bizantinilor, fie de partea bulgarilor, sârbii au rezistat mai multor invazii bulgărești până în 924, când a fost supusă complet sub generalul Marmais. Sub țarul Simeon I, numit și Simeon cel Mare, educat la Constantinopol, Bulgaria a devenit
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
bizantini a fost învinsă cu această ocazie. Apoi a venit o armată de peste 10.000 - 12.000 de arabi condusă de generalul arab Uqba ibn Nafi. Această forță a plecat de la Damasc, a intrat în Africa de Nord și și-a stabilit tabăra în 670, în orașul Kairouan (cca. 160 km sud de orașul modern Tunis) ca loc de refugiu și bază pentru operațiunile următoare. Această zonă va deveni capitala provinciei islamice Ifriqiya, care se întindea pe regiunile de coastă a ceea ce sunt
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
tot Imperiul. Datorită lui Vasile al II-lea, Imperiul Bizantin a atins apogeul său pentru următoarele patru secole. Războaiele bizantino-arabe au scăzut în intensitate în momentele în care turcii și diverși invadatori mongoli au devenit o nouă amenințare pentru ambele tabere aflate în conflict. Începând cu secolele al XI-lea și al XII-lea conflictele bizantine s-au transformat în războaiele bizantino-selgiucide cu turcii selgiucizi. După înfrângerea în fața turcilor de la Manzikert în 1071, Imperiul Bizantin și-a restabilit poziția sa de
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
789. Kardam a preîntâmpinat invazia bizantină și s-a întâlnit cu inamicul lângă Adrianopol în Tracia. Armata bizantină a fost învinsă și a fugit. În 792, Constantin al VI-lea a condus o altă armată împotriva bulgarilor. Bizantinii au ridicat tabăra la Marcellae (lângă Karnobat), fortificându-l. Kardam a ajuns cu armata sa pe 20 iulie și a ocupat înălțimile vecine. După un timp Constantin al VI-a a dat ordinul de atac pe baza sfaturilor liniștitoare ale unui "fals profet
Kardam al Bulgariei () [Corola-website/Science/320231_a_321560]
-
german format din etnici ucraineni a îndepărtat aproape toate dubiile pe care le mai aveau unii lideri ucraineni din Liov cu privire la susținerea de care se bucura guvernul lui Stețko. Sprijinitorii ideii unui stat independent ucrainean s-au împărțit în două tabere. Unii au considerat Declarația de Independență un act admirabil, în vreme ce alții l-au apreciat ca fiind nesăbuit sau de-a dreptul prostesc Autoritățile naziste, imediat după ce trupele germane au intrat în Liov, au cerut guvernului ucrainean să se autodizolve. Cum
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
ucrainene au încercat să minimalizeze cooperarea inițială dintre partidele naționaliste ucrainene și naziști. Aceste grupuri au pus un accent mai mare pe lupta ucrainenilor atât împotriva germanilor, cât și împotriva sovieticilor și a suferințelor îndurate de națiunea ucraineană din partea ambelor tabere.
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
minute fără a înregistra vreo pierdere. După primirea unui asemenea raport, Marina Militară a comandat intrarea în producție imediată a Avionului de Vânătoare Ambarcat Model 11. Rapoarte despre performanțele noilor Zero-uri japoneze au ajuns pe diferite căi și în tabăra americană dar majoritatea oficialilor militari le-au respins credibilitatea considerând imposibilă contrucția unui asemenea avion. După livrarea a numai 65 de avioane până în noiembrie 1940, o schimbare majoră a fost elaborată și implementată în liniile de producție: aripile avioanelor puteau
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
Dumnezeu este redat în mod prea simplist și literal. În canonul Noului Testament au fost incluse cărți care erau: vechi, apostolice (scrise de apostoli sau de asociați ai apostolilor), populare și în mod special ortodoxe (adică erau conforme cu învățăturile taberei ortodoxe sau proto-ortodoxe). De aceea evangheliilor, deși au fost scrise anonim, le-au fost aplicate nume de apostoli sau de asociați ai apostolilor, altfel ele n-ar fi putut fi incluse în canon. Prima mențiune a celor 27 de cărți
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
2.400. Sosirea întăririlor mexicane l-a determinat pe Travis să trimită trei oameni, printre care și Davy Crockett, în căutarea armatei lui Fannin, pe care o credea pe drum. Iscoadele au descoperit un grup mare de texani într-o tabără la de Alamo. Cercetările lui Lindley au indicat că până la 50 dintre aceștia sosiseră de la Goliad după abandonarea de către Fannin a misiunii de salvare. Ceilalți plecaseră din Gonzales cu mai multe zile în urmă. Înainte de răsărit, în ziua de 4
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
în afara coloanelor pentru a controla mai bine pe noii recruți din centru. Ca măsură de precauție, 500 de cavaleriști mexicani au fost poziționați în jurul Alamoului pentru a preveni fuga texanilor sau a vreunui soldat mexican. Santa Anna a rămas în tabără cu 400 de soldați, trupe de rezervă. În ciuda frigului puternic, soldații au primit ordin să nu poarte mantale, care le-ar fi stânjenit mișcările. Luna era acoperită de nori, iar mișcările de trupe au fost astfel camuflate. La 5:30
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
fost dificil, dacă nu imposibil, să se trezească acea simpatie generală pentru poporul din Texas, simpatie ce îndeamnă astăzi atâtea spirite aventuroase și înfocate să sară în ajutorul fraților lor”. În dupăamiaza zilei de 21 aprilie, armata texană a atacat tabăra lui Santa Anna de lângă Lynchburg Ferry. Armata mexicană a fost luată prin surprindere, iar bătălia de la San Jacinto s-a terminat după doar 18 minute. În timpul luptelor, numeroși soldați texani au strigat repetat: „"Remember the Alamo!"” („Amintiți-vă de Alamo
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
Imperiale și-au apărat teritoriul cu tenacitate. Dintre cei peste 18.000 de soldați japonezi prezenți la începutul bătăliei, doar 34 au fost luați prizonieri. Restul au fost uciși sau au dispărut. În ciuda luptelor grele și a victimelor din ambele tabere, înfrângerea japonezilor a fost asigurată de la început. Americanii dețineau o superioritate netă în termeni numerici și de armament—aceasta, cuplată cu imposibilitatea japonezilor de a se retrage sau de a primi întăriri, a asigurat că nu există niciun scenariu plauzibil
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
loc în ziua a cincea a bătăliei care a durat 35 de zile. Ea a devenit imaginea de referință a bătăliei și a fost reprodusă frecvent. Iwo Jima a fost singura bătălie a Marinei SUA în care numărul victimelor din tabăra americanilor a fost mai mare decât cel al victimelor din tabăra japoneză, deși numărul morților din rândul japonezilor a fost triplu față de cel al americanilor. După ce americanii au capturat insulele Marshall și după devastatoarele atacuri aeriene de la Truk în Insulele
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
de zile. Ea a devenit imaginea de referință a bătăliei și a fost reprodusă frecvent. Iwo Jima a fost singura bătălie a Marinei SUA în care numărul victimelor din tabăra americanilor a fost mai mare decât cel al victimelor din tabăra japoneză, deși numărul morților din rândul japonezilor a fost triplu față de cel al americanilor. După ce americanii au capturat insulele Marshall și după devastatoarele atacuri aeriene de la Truk în Insulele Caroline în februarie 1944, liderii militari japonezi au reevaluat situația militară
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
către Tadcaster, dar majoritatea erau acum împinși spre dreapta în pârâul Cock Beck. Se crede că mult mai mulți oameni au murit în retragerea dezordonată decât în luptă. Un posibil motiv pentru numărul mare de morți este cel că ambele tabere hotărâseră să nu ia prizonieri. Câteva poduri peste râurile din zonă s-au rupt sub greutatea oamenilor înarmați, aceștia prăbușindu-se în apa rece. Cei rămași pe malul celălalt fie s-au înecat încercând să treacă, fie au fost încercuiți
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
rebelă a sosit în Travnik, a tras câteva salve către castel, avertizându-l pe vizir că este pregătită de luptă. Între timp, Gradaščević a trimis un detașament condus de Memiš-aga la Srebrenica, pentru a intercepta întăririle lui Sulejmanpašić. Cele două tabere s-au întâlnit la Pirot, lângă Travnik, la 7 aprilie. Acolo, Memiš-aga i-a învins pe frații Sulejmanpašić și pe armata lor de 2.000 de soldați, obligându-i să se retragă și distrugând posesiunile familiei Sulejmanpašić. La 21 mai
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
incursiuni sârbești. Cu grosul trupelor, el a pornit apoi către Kosovo să se întâlnească cu marele vizir, care fusese trimis în fruntea unei mari armate să înăbușe revolta. Pe drum, a cucerit orașele Peć și Priștina, unde și-a stabilit tabăra principală. Întâlnirea cu marele vizir Mehmed Rashid-pașa a avut loc la 18 iulie lângă Shtimje. Deși cele două armate erau aproximativ egale numeric, trupele marelui vizir erau mai bine înarmate. Gradaščević a trimis o parte a armatei sale în frunte
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
eșuat, întrucât armata din Posavina și Podrinje de sud au fost învinse de Čengić. În octombrie, însă, o armată trimisă de Gradaščević, în frunte cu Ahmed-beg Resulbegović, a cucerit Trebinje de la familia loialistă Resulbegović. O delegație bosniacă a ajuns în tabăra marelui vizir de la Skopje în luna noiembrie. Marele vizir a promis acestei delegații că va insista pe lângă Sultan să accepte cererile bosniacilor și să-l numească pe Gradaščević oficial vizir al Bosniei autonome. Intențiile sale erau altele; la începutul lui
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]