17,900 matches
-
Cazimcă: Gheorghe Calciu Dumitreasa, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor. în această ediție a apărut „Psihaion” în 41 de strofe de câte patru versuri, de câte 13 silabe fiecare, care este un adevărat poem al luminii, crescut prin miracol în întunericul temniței, precum și o sumă de alte poezii la fel de dense, dar de dimensiuni mai mici. Dăm spre exemplificare primele patru strofe din Psihaion: Cu suflet cald și dulce, din pâine și din vin, Unesc abstractul suflet, pământului concret, în duh port
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lat de 2-3 metri, umed, fără lumină și fără aerisire. Bâzâiau încontinuu niște muște mari, negre în jurul unei ținete din lemn, fără capac, cu fecale umane, în care cădeau din când în când șobolani; îi auzeam, nu-i vedeam, în întunericul de nepătruns, se zbăteau în ținetă și apoi ieșeau în cameră, plimbându-se și scuturându-se de mizerie și răspândind un miros îngrozitor de fecale. În spatele unei uși de scândură era o saltea de paie și o pătură cazonă pe care
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care trebuia săi conducă destinele în timpul furtunii deslănțuite peste lume. Acum pentru restabilirea echilibrului moral trebuia o anumită cantitate de jertfă-suferință sau poate profeția apocalipsului începuse să se desfășoare și lumea românească era lăsată pentru un timp în mâna stăpânului întunericului. Dar cât este acest timp, căci măsura timpului din profeție este alta decât cel trăit. Și ce ar trebui de făcut ca ispășirea acestor groaznice păcate să treacă mai repede? întrebări, întrebări, fără răspuns. D) Nicolae Petrașcu și moartea lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de românism și de fapte mari. Eu, copil fiind pe atunci, am fost atras de cântecul legionar și de coloanele de legionari, care apăreau prin satele din Ardeal. Nicolae Petrașcu ca șef al organizației legionare din Sibiu străbătea noroaiele și întunericul satelor și știu că în drum spre Copșa Mică, a trecut într-o sâmbătă și prin satul meu. Nu l-am văzut atunci dar l-am întâlnit peste ani. Era pe când demagogia partidelor semăna vrajbă și dezbinare, iar politicienii corupți
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
său de lot în „justiția” comunistă cu care a împărtășit și o bună perioadă de suferință în penitenciar, intelectualul distins și omul politic sobru, neatins de demagogia politicianistă, care a fost profesorul inginer Ion Bujoiu, hărăzit de către aceleași forțe ale întunericului să-și piardă urmele în cimitirul săracilor din Sighet, l-a caracterizat lapidar pe Nicolae Petrașcu drept „un dac cult”. Și într-adevăr acesta este punctul de plecare când urmează să se încerce fixarea personalității lui Nicolae Petrașcu în devenirea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care mă aflam și să mă vâre acolo? Tânăra a rotit un mâner de metal din colț și în clipa aceea o parte din perete s-a deschis spre interior, ridicându-se precum portbagajul unei mașini. În abisul acela era întuneric beznă, dar am avut senzația că dintr-acolo bate un vânt rece și umed. Nu-mi plăcea deloc vântul acela. Se auzea și susurul necontenit al unui râu. „Aici curge un râu“, zise ea. Cuvintele rostite păreau mai reale acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
congelator. Am avut o clipă senzația că se scurge toată vlaga din mine. Ar fi putut să mă avertizeze că închidea ușa. Am bâjbâit după întrerupătorul lanternei. Când l-am apăsat, o dâră dreaptă de lumină gălbuie a frânt puțin întunericul. Am îndreptat-o mai întâi spre picioare, iar apoi am luminat spațiul din jurul lor. Mă aflam pe o platformă din beton de cel mult trei metri pătrați. În fața ochilor, o prăpastie fără fund. Nici măcar parapet. Nimic. De ce naiba nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
piatră în amonte. Puteam să jur că se mișca ceva în jurul meu din când în când, dar n-am văzut nimic cu ochii mei în afară de pereții verticali ai prăpastiei și râul care curgea zgomotos. Poate aveam nervii prea încordați din pricina întunericului. După cinci-șase minute de mers, bolta mi s-a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era deja în fața mea, la o distanță de vreo șapte-opt metri. Am stins lanterna din reflex și am băgat mâna prin fenta pelerinei de ploaie ca să ajung la briceagul din buzunarul de la spate al pantalonilor. L-am desfăcut pe pipăite. Întunericul și susurul zgomotos al apei mi-au acoperit mișcările. În clipa în care am stins lanterna, luminița cea gălbuie s-a oprit. Apoi a înscris două cercuri mari în aer. Poate era un semnal care îmi spunea: „E totul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și ochelari fumurii, iar gluga neagră îi era trasă bine pe cap. În mână avea un felinar mic, de tipul celor care se vând la magazinele cu articole sportive. Striga ceva, dar nu auzeam din pricina zgomotului apei. Pentru că era prea întuneric, nici nu-i puteam citi pe buze. Pentru... deoarece... Da, de aceea. Dacă nu... nu e bine, ai grijă. Cu asta... cam așa. Nu reușeam să pun frânturile de cuvinte cap la cap, ca să-mi dau și eu seama ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ele există, trebuie să te ferești de lumină. Ochii tăi nu mai văd lumina zilei. Dacă privești soarele, vei regreta amarnic. Deci n-ai voie să ieși din casă decât noaptea sau în zile înnorate. Când e senin, fă-ți întuneric în cameră și stai frumos acasă. Paznicul mi-a dat apoi o pereche de ochelari de soare. Trebuia să-i port tot timpul, cu excepția momentelor în care dormeam. Astfel am fost eu lipsit de lumina zilei. Am deschis ușa bibliotecii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dinții unui fierăstrău, primiseră deja binecuvântarea amurgului. Erau toate gri-albăstrui. Cu excepția susurului apei, nu se auzea nici măcar un zgomot. Până și păsările se retrăseseră undeva. „Dacă ai pornit în căutare de liniște...“ N-am cum să fiu sigur de asta. Întunericul s-a așternut în jurul meu. Când s-au aprins luminile de-a lungul râului, am pornit prin orașul pustiu spre dealul de vest. 5 În țara aspră a minunilor Calcule, evoluție, libido Mi-am continuat, tăcut, calculele în timp ce îmi beam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Vrei să exersăm și noi doi? Dacă nu vă supărați, nu țin neapărat, i-am răspuns eu prompt. Prefer să vorbim normal. — Ai dreptate, cititul pe buze e o tehnică destul de primitivă și prezintă o seamă de inconveniente. Dacă e întuneric, nu vezi gura interlocutorului. Dacă nu e, stai cu ochii lipiți de ea. În cazuri extreme însă, e o măsură foarte eficace. Te-ai orientat grozav când te-ai apucat de așa ceva. — În ce sens? Ce vreți să spuneți cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
însoțit. — Întunegrilor nu le plac ultrasunetele, așa că stai liniștit. Deocamdată n-au curajul să se apropie, chiar dacă-i obligă Simbolatorii. Cum îi ameninți un pic, cum nu mai vin. Cu toată îmbărbătarea bătrânului, nu mă simțeam în largul meu pe întuneric, printre oribilii ăia de Întunegri despre care nu mi se spusese decât că locuiesc în subteran. Ar fi fost bine să știu măcar cum arată și ce obiceiuri au, ca să mă pot apăra în caz de nevoie. Mă mai înnebunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în costum roz, întâmpinându-mă în capul scării de aluminiu, m-am simțit salvat. Îmi flutura puternic lanterna în față. A zis ceva, dar n-am auzit din pricina zgomotului apei. Nici nu-i puteam citi pe buze pentru că era prea întuneric. Chiar n-aveam idee ce voia de la mine. Am ajuns la un loc ușor luminat. Am luat-o înainte, în sus pe scară, și ea venea după mine. Tare mult am mai urcat... treaptă cu treaptă. Când coborâsem, din pricina întunericului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întuneric. Chiar n-aveam idee ce voia de la mine. Am ajuns la un loc ușor luminat. Am luat-o înainte, în sus pe scară, și ea venea după mine. Tare mult am mai urcat... treaptă cu treaptă. Când coborâsem, din pricina întunericului nu realizasem cât fusese de periculos. Abia acum m-a apucat amețeala și m-au trecut sudori reci. Dacă era să compar adâncimea cu înălțimea unei clădiri, aș zice că făcea cam două-trei etaje. Scara de aluminiu era umedă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mâinile peste cap. Nu era nici un fir. Nici gaură. Suna ceva. Suna și suna. Am înșfăcat ceasul deșteptător, l-am pus în poală și am apăsat cele două butoane. Nu el suna. Telefonul. Era patru și optsprezece minute. Era încă întuneric afară. Deci, patru și optsprezece minute dimineața. Am ieșit din pat și m-am dus la bucătărie să răspund. Întotdeauna îmi propun să-l pun lângă pat înainte de a mă culca, dar uit. Și mereu mă lovesc de picioarele mesei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ce se legăna și ea pe aripile vântului. Nu-mi amintesc cât timp mi-a luat ca să ajung la bibliotecă. Îmi stăruie în minte doar drumul interminabil pe care l-am parcurs de-a lungul râului. Sălciile se plecau, pe întuneric, în bătaia vântului care mă biciuia. Drumul nu se mai termina. M-a așezat în fața sobei și mi-a pus mâna pe frunte. Era îngrozitor de rece și aveam impresia că din pricina ei mi s-au făcut țurțuri la cap. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fost uitat de toți, aici, la capătul lumii. Am întins mâna, dar n-am atins nimic. Un gol imens în jur. Iarna apăsătoare se simțea și în încăperea aceea. Totul părea țintuit în cuie. Dușumeaua, masa... totul. Stăteam singur pe întuneric și aveam senzația că membrele mi se înmoaie, iar capul se contractă și se dilată după bunul lui plac. Nu mai aveam nici un control asupra lor. Parcă stăteam în fața unei oglinzi contorsionate și încercam să mă mișc puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De unde ți-ai procurat așa ceva? Chiar că ești tont! zise fata resemnată. Tot nu știi că poți procura orice dacă ai bani? Lasă, dacă nu te pricepi, îl țin eu. — Dar ai grijă să nu mă împuști din greșeală pe întuneric. Nu mai am chef și de alte răni. — Stai liniștit! Sunt foarte atentă. A băgat pistolul în buzunarul drept al taiorului. Mi se părea tare ciudat că oricâte băga în el, nu se vedea nimic. Nici măcar nu s-a deformat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai mult decât m-aș fi așteptat. Când îi închideam, lacrimile-mi curgeau șiroaie. Auzeam fiecare lacrimă căzându-mi în poală. M-am spălat pe față cu apă rece, dar fără nici un rezultat. Am tras draperia. M-am lăsat pradă întunericului infinit, cu ochii închiși. Prin fața lor au plutit tot felul de linii și forme ciudate. Ore-n șir. La ora zece, Colonelul a bătut la ușă. Avea în mână o tavă cu două cești de cafea. M-a găsit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cursul lucrurilor. După-amiezele o să vezi ridicându-se fumul de la incinerarea lor. Toată iarna n-o să ai în fața ochilor decât fum cenușiu și zăpadă albă. 21 În țara aspră a minunilor Brățări, Ben Johnson, demon Dincolo de dulapul din perete se întindea întunericul nemărginit. Dar pentru că acum știam de existența Întunegrilor, îmi era și mai groază decât înainte. În afara beznei totale nu se distingea nimic. Deoarece veneam de la lumina neonului de pe străzi și a vitrinelor, întunericul mă copleșea de-a dreptul. Fata a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
demon Dincolo de dulapul din perete se întindea întunericul nemărginit. Dar pentru că acum știam de existența Întunegrilor, îmi era și mai groază decât înainte. În afara beznei totale nu se distingea nimic. Deoarece veneam de la lumina neonului de pe străzi și a vitrinelor, întunericul mă copleșea de-a dreptul. Fata a luat-o pe scară-n jos, echipată cu dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor în buzunarul mantalei de ploaie și cu lanterna cea mare pusă curmeziș pe piept. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
imaginez că fac dragoste cu ea. Are brățările pe mână. Nu-mi amintesc chipul ei. În cameră e beznă. Îi scot chiloții - nu mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care vin de la sine. Le prefer pe cele care mă copleșesc... dure... nu normale. — Cred că ai stat prea mult în preajma unei persoane în vârstă. Un geniu aspru. În lume nu există numai așa ceva. Majoritatea oamenilor sunt obișnuiți. Bâjbâie pe întuneric. Ca mine, de exemplu. — Tu nu ești un om obișnuit. Ți-am mai spus. Am făcut un efort deosebit ca să-mi scot obsesiile sexuale din minte. Erecția nu-și avea nici un sens în bezna aceea din subteran. Îmi era și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]