20,565 matches
-
din vremea lui Muhammad Ali, care a stăpânit pentru scurt timp Nablus în prima jumătate a secolului al XIX-lea. După ce dominația otomană a fost ferm restabilită în 1841, Nablus a prosperat ca centru comercial. După cucerirea orașului de către armata britanică în timpul Primului război mondial, Nablus a făcut parte, începând din anul 1922 din Palestina sub mandat britanic. În 1947 orașul urma să facă parte din statul arab palestinian ce ar fi trebuit să ia naștere conform planului ONU de împărțire
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
al XIX-lea. După ce dominația otomană a fost ferm restabilită în 1841, Nablus a prosperat ca centru comercial. După cucerirea orașului de către armata britanică în timpul Primului război mondial, Nablus a făcut parte, începând din anul 1922 din Palestina sub mandat britanic. În 1947 orașul urma să facă parte din statul arab palestinian ce ar fi trebuit să ia naștere conform planului ONU de împărțire a Palestinei între evrei și arabi. În urmă respingerii planului de către partea arabă a izbucnit războiul dintre
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
serie de înțelegeri cu Antanta cu privire la împărțirea Imperiului Otoman, dar după seria de revoluții care a zguduit imperiul, rușii au renunțat să participe la partiționare. Tratatul de la Sèvres a recunoscut oficial mandatele Ligii Națiunilor în Orientul Mijlociu, independența Yemenului și suveranitate britanică asupra Cipruului. Siria a devenit protectorat francez (în mod oficial „Mandat al Ligii Națiunilor”). Regiunea locuită de creștini de-a lungul țărmului Mării Mediterane avea să devină Libanul zilelor noastre. Libanul Mare a fost numele sub care a fost un
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
-lea și al XIX-lea. În 1866, când Youssef Karam a condus o rebeliune a maroniților în regiunea muntoasă a Libanului, francezii au recurs la amenințări armate, trimițând în zonă o flotă puternică. Irakul și Palestina au trecut sub administrația britanică. Unul dintre fii lui Sayyid Hussein bin Ali, Faisal, a fost instalat pe tronul Irakului. Palestina a fost împărțită în două, jumătatea răsăriteană a devenit Transiordania, unde a fost instalat ca rege un alt fiu al lui Hussein, Abdullah. Jumătatea
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Faisal, a fost instalat pe tronul Irakului. Palestina a fost împărțită în două, jumătatea răsăriteană a devenit Transiordania, unde a fost instalat ca rege un alt fiu al lui Hussein, Abdullah. Jumătatea occidentală a Palestinei a fost plasată sub administrația britanică directă. Aici a fost permisă creșterea numerică a populației evreiești sub protecția autorităților britanice. Cea mai mare parte a Peninsulei Arabice a trecut sub stăpânirea unui aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
răsăriteană a devenit Transiordania, unde a fost instalat ca rege un alt fiu al lui Hussein, Abdullah. Jumătatea occidentală a Palestinei a fost plasată sub administrația britanică directă. Aici a fost permisă creșterea numerică a populației evreiești sub protecția autorităților britanice. Cea mai mare parte a Peninsulei Arabice a trecut sub stăpânirea unui aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în deceniul al treilea. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lausanne, Mosul trecea sub controlul britanic, dar noua republică turcă pretindea că provincia este parte a teritoriului său istoric. Un comitet al Ligii Națiunilor format din trei persoane a efectuat o vizită în regiune și și-a prezentat concluziile în 1925. Comitetul recomanda ca Mosulul să
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
al kurzilor. Turcia a respins această decizie. În cele din urmă, Regatul Unit, Irakul și Turcia au semnat un tratat pe 5 iulie 1926, care respecta în cea mai mare parte decizia comitetului Ligii Națiunilor. Mosulul a rămas sub controlul britanic până când Irakul a devenit independent în 1932. Britanicii au păstrat în Irak baze militare și dreptul la liber tranzit al forțelor lor în regiune. Britanicii au făcut trei promisiuni în timpul primului război mondial cu privire la soarta Palestinei. Anglia a promis prin intermediul
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Irakul a devenit independent în 1932. Britanicii au păstrat în Irak baze militare și dreptul la liber tranzit al forțelor lor în regiune. Britanicii au făcut trei promisiuni în timpul primului război mondial cu privire la soarta Palestinei. Anglia a promis prin intermediul ofițerului britanic T. E. Lawrence ("Lawrence al Arabiei") independența pentru un stat unit arab, care ar fi trebuit să cuprindă cea mai mare parte a Orientului Mijlociu arab. De asemenea, britanicii au promis să creeze și să sprijine existența unui „cămin național
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
național evreiesc” (Declarația Balfour). În cele din urmă, britanicii au promis familiei Hașemite stăpânirea celei mai mari părți a regiunii în schimbul participarea activă la Revolta Arabă. Revolta Arabă, care a fost organizată în bună parte de Lawrence, a ajutat forțele britanice să-i înfrângă pe otomani în campania din Sinai și să ocupe Palestina și Siria. Regiunea a rămas sub administrația britanică pentru restul războiului. Regatul Unit a primit controlul asupra Palestinei după Conferința de pace de la Versailles din 1919. Herbert
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
participarea activă la Revolta Arabă. Revolta Arabă, care a fost organizată în bună parte de Lawrence, a ajutat forțele britanice să-i înfrângă pe otomani în campania din Sinai și să ocupe Palestina și Siria. Regiunea a rămas sub administrația britanică pentru restul războiului. Regatul Unit a primit controlul asupra Palestinei după Conferința de pace de la Versailles din 1919. Herbert Samuel, un fost membru al membru al guvernului britanic, unul dintre cei care au contribuit la conceperea Decelerației Balfour, a fost
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Sinai și să ocupe Palestina și Siria. Regiunea a rămas sub administrația britanică pentru restul războiului. Regatul Unit a primit controlul asupra Palestinei după Conferința de pace de la Versailles din 1919. Herbert Samuel, un fost membru al membru al guvernului britanic, unul dintre cei care au contribuit la conceperea Decelerației Balfour, a fost numit primul Înalt Comisar al Palestinei. În cadrul Conferinței de la San Remo din 1920 s-a luat hotărârea ca Palestina să fie trecută sub mandatul Regatului Unit. În 1923
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
ca să poată rezista presiunilor puterilor europene. Britanicii și francezii și-au stabilit rapid controlul în regiune. În cursul deceniilor al treilea și al patrulea al secolului trecut, Siria, Egiptul și Irakul au făcut pași importanți spre obținerea independenței, deși trupele britanice și franceze nu au părăsit în mod oficial regiunea decât după încheierea celui de-al doilea război mondial. În Palestina, conflictul dintre forțele naționaliste arabe și cele sioniste a creat o situație pe care britanicii nu au mai reușit să
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
victoriile de pe fronturi, pe înțelegerile sau tratatele secrete semnate între părți. Regimul țarist dorea să înlocuiască populația musulmană din nordul Anatoliei și din Istanbul cu coloniști cazaci. Ministrul de externe rus, Serghei Sazanov, a afirmat în martie 1915 în fața diplomaților britanic George Buchanan și a celui francez Maurice Paléologue că o înțelegere de durată postbelică trebuie să țină seama de pretențiile Rusiei care cuprindeau: „orașul Constantinopol, țărmul vestic al Bosforului, Marea Marmara și Dardanelele, ca și Tracia sudică, până la linia Enos-Midia
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Ankara și a celui de la Lausanne. Seria de conflicte dintre forțele franceze și cele turce au fost numite și „Războiul din Cilicia” (în franceză La guerre en Cilicie), sau „Frontul Sudic” (în turcă Güney Cephesi). Aliații occidentali, în particular premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei câștiguri teritoriale importante în dauna Imperiului Otoman, dacă elenii ar fi intrat în război de partea Atantei. Grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), regiuni din Anatolia apuseană
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
otomane pe granițele antebelice, ca urmare a Armistițiului de la Mudros. Republica și-a proclamat independența, în fruntea guvernului provizoriu cu sediul în Kars aflându-se Fakhr al-Din Pirioghlu. După izbucnirea războiului între acest stat efemer și Georgia și Armenia, trupele britanice conduse de Înaltul Comisar Britanic, amiralul Somerset, au cucerit Karsul pe 19 aprilie 1919, au abolit parlamentul republicii și i-au arestat pe membrii guvernului. Britanicii au plasat Karsul sub controlul Armeniei. În ultimul an de război, armenii au reușit
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
urmare a Armistițiului de la Mudros. Republica și-a proclamat independența, în fruntea guvernului provizoriu cu sediul în Kars aflându-se Fakhr al-Din Pirioghlu. După izbucnirea războiului între acest stat efemer și Georgia și Armenia, trupele britanice conduse de Înaltul Comisar Britanic, amiralul Somerset, au cucerit Karsul pe 19 aprilie 1919, au abolit parlamentul republicii și i-au arestat pe membrii guvernului. Britanicii au plasat Karsul sub controlul Armeniei. În ultimul an de război, armenii au reușit să formeze un guvern provizoriu
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
George al VI-lea și a soției lui, regina Elisabeta. Prințesa Margaret Rose s-a născut la 21 august 1930 la Castelul Glamis din Scoția, căminul mamei sale. În momentul nașterii, era a patra în linia de succesiune la tronul britanic. Tatăl ei era Prințul Albert, Duce de York (mai târziu George al VI-lea), al doilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary. Mama ei era Elizabeth, ducesă de York, fiica cea mică a lui Claude
Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon () [Corola-website/Science/320542_a_321871]
-
-o ca regină. Biserica nu recunoaște ca validă căsătoria unei femei divorțate atât timp cât soțul de care a divorțat încă trăiește. Ducele de York a devenit regele George al VI-lea iar Margaret, a doua în linia de succesiune la tronul britanic. Familia s-a mutat la Palatul Buckingham. Regele George a descris-o pe Elisabeta ca fiind mândria lui iar pe Margaret ca fiind bucuria lui. În 1945 după război, Margaret a apărut în balcon la Palatul Buckingham împreună cu familia și
Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon () [Corola-website/Science/320542_a_321871]
-
an." Regina a fost sfătuită de secretarul particular să-i găsească un post în străinătate lui Townsend însă ea a refuzat și l-a transferat din funcția pe care o deținea în casa reginei mamă în propria ei administrație. Cabinetul britanic a refuzat să aprobe căsătoria iar ziarele au scris că această căsătorie este "de negândit". Primul ministru Churchill a informat-o pe regină că primii miniștri din Commonwealth în unanimitate erau împotriva căsătoriei și că Parlamentul nu va aproba o
Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon () [Corola-website/Science/320542_a_321871]
-
cărți în Oxford. El a scris, în afara povestirilor science fiction pentru diferite reviste, o serie de articole pentru un jurnal de călătorie despre viața într-o librărie virtuală, lucru care i-a atras atenția lui Charles Monteith, editor al publicațiilor britanice "Faber and Faber". Ca urmare a acestui lucru, prima carte a lui Aldiss a fost "The Brightfount Diaries" (1955), un roman sub forma unui jurnal despre viața unui asistent de vânzări dintr-o librărie. În 1955, ziarul "The Observer" a
Brian Aldiss () [Corola-website/Science/320587_a_321916]
-
un mare succes ca antologator. A editat "Introducing SF", o culegere de povestiri care exemplificau diversele teme ale science fictionului și "Best Fantasy Stories", ambele pentru Faber. În 1961 a realizat o antologie de povestiri science fiction retipărite pentru editorul britanic Penguin Books, sub titlul "Penguin Science Fiction". Cartea a avut un succes extraordinar, fiind reeditată de multe ori și a fost urmată de alte două antologii, "More Penguin Science Fiction" (1963) și "Yet More Penguin Science Fiction" (1964). Ultimele două
Brian Aldiss () [Corola-website/Science/320587_a_321916]
-
scris un roman intitulat "The Malacia Tapestry" despre o Dalmație alternativă. A primit "Permanent Special Guest" la ICFA, conferința pentru International Association for the Fantastic in the Arts la care participă anual. A primit titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii pe 11 iunie 2005. În ianuarie 2007 a apărut pe "Desert Island Discs". Alegerea melodiei pe care să o 'salveze' a fost "Old Rivers" a lui Walter Brennan, cea pentru carte a fost biografia lui John
Brian Aldiss () [Corola-website/Science/320587_a_321916]
-
numai 600 de supraviețuitori ai bolii în Lukolela în 1903. La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase și încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaționale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement și fostul functionar de transport maritim E.D. Morel și a devenit prima mișcare a drepturilor omului. În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian. Leopold al II
Leopold al II-lea al Belgiei () [Corola-website/Science/320553_a_321882]
-
astfel că nu a putut fi urmată practica germană de identificare vizuală a rămășițelor avioanelor doborâte sau a ocupanților acestora. Luptele aeriene timpurii rezultau adesea în forțarea oponentului la retragere sau aterizare de urgență in teritoriul propriu. Prin urmare, practica britanică era de a acorda credit luptelor aeriene a căror descriere era întărită ca fiind „decisivă” de către ofițerul comandant al escadrilei combatante; aici se puteau include și avioanele germane forțate la aterizări de urgență sau văzute ultima dată ca „scăpate de sub
Lista piloților din timpul Primului Război Mondial creditați cu mai mult de 20 de victorii () [Corola-website/Science/320601_a_321930]