17,360 matches
-
Gheorghe Bostan, Vasile Banu. La primul recensământ care a cuprins tot imperiul țarist din 1897, Brînza avea 1001 de locuitori (518 bărbați și 483 femei). În 1904 țăranii posedau 1250 desetine; au grădini și vii; cai 146, vite mari 202, oi 400; numărul caselor 94; populația 988 persoane. Îndemnați de preotul Ignatie Mocrițchi și și starostele Ioane Antohi, în 1914 localnicii au pus temelia unei noi biserici mai spațioase. În 1915 școală era frecventată deja de 100 de copii cu vârsta
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
de P. Rumeanțev. După retragerea tătarilor localnicii și-au continuat ocupațiile în conformitate cu modul lor de trai, cu tradițiile strămoșești: prelucrarea pământului, pescuitul, oieritul, vânătoarea, creșterea vitelor. Despre acest fapt vorbesc multe nume de familie statornicite aici: Mocanu (cioban, crescător de oi), Pascaru (care se îndeletnicește cu pescuitul), Chirică (de la chirigiu), Petreanu (din neamul petrarilor). Primele case au apărut pe malul râului Larga. La început se presupune că a apărut mahalaua Răducenilor. Până mai nu demult s-au păstrat casele mici și
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
în anul 1711, cu toate că satul era populat cu mult mai devreme. Mulți cercetători leagă denumirea „Colibași” cu valorificarea stepelor sălbatice și a bogățiilor luncii inundabile a Prutului, cînd ciobanii, mereu în căutare de pășuni bogate, își mînau încoace turmele de oi. Astfel, pe malul stîng al Prutului apar colibe. Stăpînilor care le-au ridicat li se mai spuneau colibași. De aici și denumirea de azi a satului - Colibași. Prezintă interes și alte versiuni privind originea satului și a denumirii lui. Doctorul
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
construcția căruia s-au cheltuit 1 mln de ruble. În prezent nu ne mai putem mîndri cu toate acestea, deoarece nu mai există nimic din ceia ce a fost cîndva. La ora actuală mai sînt cîteva stîni de creștere a oilor, unde ciobenii prepară renumita brînză de oaie din regiunea de sud. Din păcate, în sat nu există centre de prelucrare a laptelui, însă există centre de colectare, care reprezintă o sursă de venit pentru populație. Pe lîngă creșterea ovinelor, caprinelor
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
de ruble. În prezent nu ne mai putem mîndri cu toate acestea, deoarece nu mai există nimic din ceia ce a fost cîndva. La ora actuală mai sînt cîteva stîni de creștere a oilor, unde ciobenii prepară renumita brînză de oaie din regiunea de sud. Din păcate, în sat nu există centre de prelucrare a laptelui, însă există centre de colectare, care reprezintă o sursă de venit pentru populație. Pe lîngă creșterea ovinelor, caprinelor, porcinelor și bovinelor localnicii mai cresc în
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
fost foarte inventivi și și-au creat propria afacere în propria casă. Astfel, unii se ocupă cu prepararea pastelor făinoase chiar sub ochii clientului, alții s-au specializat în tăbăcirea pieilor, alții în confecționarea căciulilor din piele de iepure, de oaie. Din păcate s-au pierdut vechile tradiții ale gospodarilor și gospodinelor din trecut de a țese covoare din lînă naturală, de a broda, tricota. Doar unele femei mai în vîrstă se mai îndeletnicesc cu asemenea activități, împletind diferite articole vestimentare
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
ale gospodarilor și gospodinelor din trecut de a țese covoare din lînă naturală, de a broda, tricota. Doar unele femei mai în vîrstă se mai îndeletnicesc cu asemenea activități, împletind diferite articole vestimentare: bluze, mănuși, ciorapi, toate din lînă de oaie. În ceia ce privește căile de comunicație satul Colibași este un sat modern în comparație cu unele sate din Republica Moldova. El este situat la intersecția unor șosele naționale. Cei 10 km de șosea îi coferă un aspect urban. Șoseaua care trece prin
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
femei, precum și o biserică ortodoxă. După datele din a doua jum. a sec. 19, sătul avea: la 1870-192 de case, 951 de locuitori (481 de bărbate și 470 de femei), 75 de cai, 280 de vite cornute mari, 477 de oi și capre. Din anul 1904 : “Holercani sat în jud. Orhei, volostea Criuleni, așezat pe malul Nistrului”. Are 247 de case, cu o populație de 1860 de suflete; o biserică cu hramul Sf. Mihail; școala elementară rusească. Din acest sat la
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
nevoiți să-i găzduiască pe soldații ruși, care luptau contra Imperiului Otoman. În 1870 în sat erau 179 de case, cu 1184 de locuitori, deci cîte 6,6 oameni la o gospodărie. Erau 149 cai, 434 vite cornute mari, 450 oi. Țărani adună ban cu ban și deschid o școală în 1871, care la hotar de secole o avea de învățătoare pe Elena Ilnițchi. Construcția școlii noi începe abia în 1904 și e finisată în 1906. În 1902 în Hlinaia erau
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
31746 de persoane). În 1902, medic de zemstvă la Târnova (sectorul 4 din ținutul Soroca) era Vladimir Nikodimovici Simankevici, în serviciu de la l octombrie 1893, și deservea cuprindea plasele Otaci, Arionești, Tîrnova și Climăuți. Sătenii dețineau 320 vite mari, 400 oi, 576 porci. La expoziția agricol din Soroca din 1910 Crescătoria de cai „Tîrnova” a lui T.B. Antonevici a prezentat o colecție de cai anglo-arabi. Recensământul din 1930 înregistrează 3366 de locuitori, printre care: 2797 români, 1 maghiar, 1 german, 244
Tîrnova, Dondușeni () [Corola-website/Science/305160_a_306489]
-
bordeie. Cercetările efectuate aici au scos la iveală cioburi de ceramică, bogat ornată, prâsnele și greutăți pentru războaie de țesut, răzuitoare, cuțite și topoare de silex, unelte din corn și os. Au mai fost găsite oase de animale domestice (bou, oaie, porc) și sălbatice. Locuitorii așezării se îndeletniceau cu agricultura și creșterea animalelor, cunoșteau țesutul". Deși siliștea de pe malul stâng al Prutului avea altă denumire - Zubreuți transformată mai târziu în Vasileuții de Jos, ea a fost menționată în scris la 3
Cobani, Glodeni () [Corola-website/Science/305174_a_306503]
-
Chetroseni, Boghiceni, Pervomaiscoe, Onești și Drojdieni r. Nisporeni În anul 1870 în satul Bujor existau 320 de case, cu 2.110 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau de naționalitate română, aveau 200 de cai, 700 de vite mari și 3.320 de oi și capre. Biserica dispunea de o casă parohială. În anul 1997, populația satului Bujor a fost estimată la 4.138 de cetățeni. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 3.615 locuitori dintre care : bărbați - 1.808, femei - 1
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
Localitatea este gazificată integral, iar numărul posturilor de telefoane în 2008 se cifra la 1300. Principala ramură a economie este agricultura. Mulți locuitori muncesc peste hotare. Țăranii din Răuțel sunt preocupați de cultivarea legumelor în sere, de creșterea vitelor și oilor. Pe teritoriul satului activează două uzine și circa 20 de agenți economici. SA „Fabrica de prelucrare a semințelor de porumb din Răuțel” este cel mai mare agent economic din Răuțel și una dintre cele mai mari fabrici din acest domeniu
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
Ion Tăbăcaru un bătrân de peste 80 ani. Legenda spune că în valea pitorească șerpuită de un râușor cu apa cristalină la care se adăpau bourii și căprioarele în tihnă, a poposit un cioban pe numa Ciuciulea cu turma sa de oi. Mai târziu când acesta și-a dat duhul, feciorii lui s-au așezat cu traiul aicea, unde au format un cătun și la acest cătun au dat denumirea după tatăl lor. Peste o vreme, a sosit un pâlc de răzeși
Ciuciuleni, Hîncești () [Corola-website/Science/305179_a_306508]
-
care pînă la 5 februarie 1986 s-a numit Curleni. Potrivit legendei, pe locul unde este situat azi satul, cândva, ”"pășunele bune și apa gustoasă i-au atras pe niște frați Curleanu, din alt sat din vecinătate, care veneau cu oile la pășunat. Mai întâi și-au ridicat aici o stână, mai apoi casă de locuit. S-au alăturat Curleanilor și alții."” Se presupune, că de la numele primilor locuitori se și trage vechea denumire a satului. Prin anii 1980 ai secolului
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
în satul Sofia. Situația demografică era întodeauna pozitivă, natalitatea fiind mai înaltă decât mortalitate. În 1870 satul avea deja 189 de case cu 1325 de locuitori. Ei întrețineau 158 de cai, 320 de cite cornute mari, peste o mie de oi. Din cauza secetei, însă, țăranii erau nevoiți dă ia cu împrumutul cantități mari de grâne pentru sămănat. La sfârșutul secolului al XIX-lea în sat funcționau 4 mori de vânt. În 1892 se deschide o școală de alfabetizare. Între anii 1896
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
fânațuri, 50 de fălci de pământ arabil, 50 de fălci de pășuni, 5 livezi răzeșești și 30 de fălci de localitate. Către anul 1870 locuitorii satului aveau în posesia sa 25 de cai, 520 de vite cornute mari și 509 oi și capre. În 1797 pentru prima dată e pomenită prezența unei biserici cu hramul Arhanghelilor, construită din lemn, acoperită cu stuf, unsă cu lut, înfrumusețată, însă are puține cărți în ea. În 1888 este ridicată o altă biserică, ce funcționează
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
de pământ la Sărăteni și o parte din moșia satului Coropceni. În anul 1859 Sărătenii adunau 132 gospodării (221 bărbați și 211 femei), în 1875 - 203 gospodării, care dispuneau de 115 cai, 367 vite mari cornute și 1.928 de oi. Țăranii abia își reveneau după cumplita foamete din 1873 că în vara anului 1876 grindina le distruse toate semănăturile. Iar în decembrie veniră la cazare pe iarnă câteva companii din regimentul 131 infanterie Tiraspol. A urmat apoi ciuma teribilă din
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
femei). Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 același număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate. Abia în 1922 Instituția română "Casa Noastră" mai împroprietărește 104 locuitori cu 190 ha de pămînt
Halahora de Jos, Briceni () [Corola-website/Science/305225_a_306554]
-
femei. Dar iar se micșorează satul. În 1875 are numai 72 de case cu 343 de oameni (181 de bărbați și 162 de femei). În gospodăriile lor mai țin 60 de cai, 160 de vite cornute mari și 20 de oi. Aflăm, însă, că peste sărmanii oameni dă o epidemie de difterită și din 53 de bolnavi 27 își pierd viața. Pămînturile basarabene, însă, îi ademenesc mereu pe ruși și în 1940 le acaparează din nou. La 10 noiembrie 1940 ei
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
fost o localitate veche de răzeși și mazili. În anul 1870 se afla în plasa Izvoare, avea 35 de case, 181 de suflete (98 bărbați și 83 de femei, care posedau 42 de cai, 67 vite cornute mari și 105 oi). În anul 1875 aici locuiau 245 de oameni,împărțiți în 44 de gospodării. În anul 1892 moșia satului avea 770 desetine (circa 778 ha) de pământ. Satul a fost și este legat tradițional de orașul Orhei, centrul fostului județ și
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
centrul fostului județ și unul dintre cele mai importante orașe ale Moldovei medievale. La începutul secolului XX se afla în plasa Izvoare și avea 70 de case cu o populație de 490 suflete, 188 vite mari cornute, 68 cai, 300 oi. Școala primară a fost deschisă la începutul secolului XX. Biserică cu hramul " proroc Ilie", sfințită în anul 1923 la 23 iulie de către arhiepiscopul Gurie. În anul 1922 cu ocazia reformei agrare 71 de țărani nevoiași au fost împroprietăriți cu 211
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
s-a constatat că au pe moșia lor pământ îndeajuns. La recensământul din 1870 s-au înregis¬trat 31 de gospodării cu 75 de bărbați și 73 de femei. Ei aveau 14 cai, 72 de vite cornute mari, 80 de oi. In sat exista o moară de vânt. De fapt, erau oameni săraci, dar nu din vina lor. în 1872 au avut de îndurat holera, unii decedând în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici în 1875, când s-au
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
era mai mare nici în 1875, când s-au înregistrat 38 de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier. Localnicul P. C. Scurtu scrie în 1892 că în satul Buzdugeni primăvara prețul unui cal era de 40-45
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
gospodăriile țărănești erau obligate să dea statului bolșevic, la fiecare hectar: 10 kg semințe de floarea-soarelui, 10 kg de cartofi, 4 kg fîn, pînă la 10 kg carne, pînă la 10 kg lapte, 50 ouă, 250 gr. brînză de la fiecare oaie producătoare, cîte 250 gr lînă de la fiecare oaie și cîte 50 gr. de la fiecare capră. Totodată, statul sovietic achiziționa struguri, legume și fructe. La acestea se mai adaugă impozitul pe imobil. În cazul că gospodăria nu achita aceste prestații, capul
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]