18,182 matches
-
U.R.” de Karel Čapek) și la teatrul din Craiova ("Doi tineri din Verona" de William Shakespeare, regia Vlad Mugur). La 2 August 1996 s-a stins din viață, după o grea suferință, în locuința sa din București. sub egida pictorilor Paul Gherasim și Sorin Dumitrescu de criticii de artă Ruxandra Garofeanu și Dan Hăulică.
Benedict Gănescu () [Corola-website/Science/318626_a_319955]
-
(n. 11 noiembrie 1868, Cuiseaux / Saône-et-Loire - d. 21 iunie 1940, La Baule) a fost un pictor post-impresionist francez, aparținând grupului de artiști cunoscuți cu numele "Les Nabis". s-a născut la 11 noiembrie 1868 la Cuiseaux, lângă Lyon. Tatăl său, Joseph-Honoré Vuillard, a fost ofițer în armata franceză, mai târziu perceptor de impozite. Mama sa era
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
1868 la Cuiseaux, lângă Lyon. Tatăl său, Joseph-Honoré Vuillard, a fost ofițer în armata franceză, mai târziu perceptor de impozite. Mama sa era proprietara unui magazin de lenjerie din Paris. Édouard frecventează cursurile liceului "Condorcet", unde este coleg cu viitorul pictor Maurice Denis. În 1885, părăsește liceul și intră - împreună cu prietenul său apropiat Ker-Xavier Roussel - în atelierul pictorului Diogène Maillart, unde ia lecții de desen artistic. Vuillard începe deasemenea să frecventeze muzeul Louvre și se decide să se consacre unei cariere
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
perceptor de impozite. Mama sa era proprietara unui magazin de lenjerie din Paris. Édouard frecventează cursurile liceului "Condorcet", unde este coleg cu viitorul pictor Maurice Denis. În 1885, părăsește liceul și intră - împreună cu prietenul său apropiat Ker-Xavier Roussel - în atelierul pictorului Diogène Maillart, unde ia lecții de desen artistic. Vuillard începe deasemenea să frecventeze muzeul Louvre și se decide să se consacre unei cariere artistice. Îi admiră pe pictorii olandezi Rembrandt și Vemeer, dintre italieni pe Rafael și pe Tițian. Este
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
părăsește liceul și intră - împreună cu prietenul său apropiat Ker-Xavier Roussel - în atelierul pictorului Diogène Maillart, unde ia lecții de desen artistic. Vuillard începe deasemenea să frecventeze muzeul Louvre și se decide să se consacre unei cariere artistice. Îi admiră pe pictorii olandezi Rembrandt și Vemeer, dintre italieni pe Rafael și pe Tițian. Este fascinat de opera lui Chardin pentru liniștea carese revarsă din picturile sale. În luna martie 1886, se înscrie în Academia "Julian" în clasa profesorului Tony Robert-Feury, iar în
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
decorative, expuse de nabiști. Influențat de arta japoneză, el practică un desen elegant, sinuos și o tratare bidimensională a suprafeței, în care predomină motivul decorativ (""Flori pe un cămin la Clayes""). Scenele intimiste rămân cele mai personale creații ale sale, pictorul alege interioare în care prezintă viața de toate zilele și care se desfășoară în mediul familial (""După dejun""), aici reușind acea detașare de subiectul-pretext în favoarea unei expresii a formei și culorii pure, deși trebuie să recunoaștem și valoarea portretelor (""Portretul
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
este sculptată în lemn, de Grigore Dumitrescu și Aurel Obreja.Catapeteasma este impunătoare, este sculptată în lemn de cireș și este unicat în România. Modelul este realizat după o catapeteasmă din Skopje, Macedonia, iar icoanele de pe catapeteasmă sunt realizate de pictorul Stan Hermeneanu de la Govora, iconar renumit prin lucrările executate la cele mai alese biserici din țară. Pictura a fost executată de pictorii Iosif Keber și Vasile Rudeanu,stilul adoptat de cei doi fiind pictura neoclasică în frescă.Icoana Maicii Domnului
Biserica Sfântul Elefterie Nou din București () [Corola-website/Science/318814_a_320143]
-
în România. Modelul este realizat după o catapeteasmă din Skopje, Macedonia, iar icoanele de pe catapeteasmă sunt realizate de pictorul Stan Hermeneanu de la Govora, iconar renumit prin lucrările executate la cele mai alese biserici din țară. Pictura a fost executată de pictorii Iosif Keber și Vasile Rudeanu,stilul adoptat de cei doi fiind pictura neoclasică în frescă.Icoana Maicii Domnului cu Pruncul a fost pictată de către Părintele Arsenie Boca în Altarul Bisericii. Date cu privire la construirea bisericii oferă pisania aflată în interiorul bisericii, deasupra
Biserica Sfântul Elefterie Nou din București () [Corola-website/Science/318814_a_320143]
-
(n. 7 ianuarie 1953) este un pictor, sculptor și regizor american. S-a născut la 7 ianuarie 1953 în Brooklyn, New York și a crescut în Long Island, într-un cartier fascinant înconjurat artă: film, televiziune, magazine și cărți comice, care continuă să-i influențeze arta. Longo a
Robert Longo () [Corola-website/Science/318809_a_320138]
-
au stârnit interesul claselor sociale inferioare, care nu aveau resursele materiale necesare unei ședințe foto profesioniste. Prima fotografie post-mortem a fost făcută în anul 1837 la decesul tânărului Jedidiah Williamson, care fusese lovit de o trăsură. Unul dintre vecinii acestuia, pictorul William Sidney Mount, a creat primul portret de tip memorial (incomplet, sub formă de schiță). Fotografiile post-mortem nu erau un procedeu nou, însă dagherotipia le permitea celor din clasele muncitoare să comande portrete memoriale, având ca scop evocarea amintirii celor
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
care se retrage; chipul eluziv; chipul răsucit nu înăuntru, ci înspre despicătura prin care toată suferință lumii fie se scurge în afară, fie se revarsă, valuri-valuri, înăuntru. Temele lui sunt parte dintr-o cosmogonie care ar fi completă numai dacă pictorul ar fi nemuritor și ar putea pictă toată eternitatea. El nu este Dumnezeu, este un interpret al nodurilor creației. Un nod este un prilej de poticnire a vieții, o problemă: lucrul de care te împiedici când mergi întins, bucuros că
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
care despica lumea, viețile noastre sunt făcute din poticneli, din noduri, din împiedicări: iubirea, moartea, izgonirea, crimă, trădarea, tortură, frumusețea. Tablourile lui sunt priviri aruncate acestor noduri ale vieții. Deși religioase în temă, ele nu aparțin exercițiului religios. Puțini sunt pictorii care trăiesc astăzi, cu sinceritate, destinul adevărat al culturii: speranțele și tulburarea ei, patetica ei descumpănire. Vladimir Zmfirescu e din această categorie ; artă să este o liturghie închinata amurgului tuturor zeilor și mai cu seamă sfâșietor de frumosului amurg al
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
al acelui epidos în curgerea timpului căruia Hesiod îi spunea -epoca fierului, Edda scandinava -era lupului, iar metafizica hindusa - kaly-yuga. Talentul e, la el, o formă de disperare, un fastuos ritual care, fatalmente, nu-și mai poate recunoaște zeii. Virtuozitatea pictorului înceracă, de aceea, să-și plămădească, din propria substanță, pantheonul, sau, măcar, să-l reconstituie comemorativ. Toată ascensiunea creativă a lui Vladimir Mihai Zamfirescu este rezultatul unor eforturi și ambiții tenace, artistul luptându-se cu viziunile optuze și proletcultiste ale
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
ale lui Iisus, nu au fost în palme ci la încheietură mâinilor. Tabloul Eva, unul dintre cele mai reprezentative, impune prin puritate, prin perfecțiunea anatomica a nudului și prin inocentă - și așa mai departe... Cu o perceptibila premisa a stabilității, pictorul își potențează seria procedeelor ce ni se expandează spre privirile noastre din șarpanta tablourilor, printr-un sistem dinamic de ecleraje, alternând zonele de întuneric cu zonele semiluminate - si liniile de forță cu cele de slăbiciune și tragism ale personajelor înfățișate
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
și momentele delicate în care comunitatea oscila între ortodoxie și uniație. "Cronica parohiei", scrisă de Beniamin Rusu în anul 1917, pomenită de Marius Porumb în al său "Dicționar de pictură veche românească", reține câteva detalii ale vechi biserici de lemn. Pictorii Nistor din Feleac și Ioan din Feleac dar și anul 1771 sunt redați în acestă cronică care surprinde următoarea inscripție: „"să să știe când au zugravit biserica aceasta, în preoția lui Popa Macarie, în anul de la Hristos 1771 iulie în
Biserica de lemn din Suceagu () [Corola-website/Science/316066_a_317395]
-
din generația de artiști care asigură continuitatea dintre pictura interbelică și pictura contemporană.”" (Octavian BARBOSA, 1976) A urmat Academia liberă de artă Școala Maxy, între anii 1940 -1944 și în 1945 Academia de Artă Guguianu, având ca profesor tot pe pictorul M.H. Maxy. Din 1951 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București. Din anul 1945 expune la saloanele de pictură grafică și apoi la expozițiile tematice de stat. După anul 1969 participă la expoziții de artă decorativă și execută lucrări
Alma Redlinger () [Corola-website/Science/316068_a_317397]
-
decor de flori în cupe; arhidiaconi și arhierei; pe spatele tâmplei Jertfa lui Avram, în decor de copaci. Proscomidiarul este de fapt o laviță, pictată cu florile din decorația murală, prinsă de perete. Pictura naosului de la Cojocani, este realizată de pictorul principal din altar, conform semnăturii, de pe latura de sud, în tema evanghelistului Ioan: “1771 de la Gheorghe sin Iacov zugrav”. Pentru acest zugrav rășinărean, fiu al zugravului Iacov, semnătura de la Cojocani reprezintă cea mai timpurie dintre atestările sale în Munții Apuseni
Biserica de lemn din Cojocani () [Corola-website/Science/316074_a_317403]
-
Max Hermann Maxy sau (n . 26 octombrie 1895, Brăila - d. 19 iulie 1971, București), a fost un pictor, scenograf și profesor universitar din România, de origine evreiască. S-a născut în 1895 la Brăila, dar familia se mută curând la București, unde artistul își face studiile. Între 1913-1916 urmează cursurile Școlii de Arte Frumoase, avându-i ca profesori
M. H. Maxy () [Corola-website/Science/316165_a_317494]
-
Ioan, Măte, Ioan Cătană, Solomon, Ursă, Urs.” Autorul acestui valoros ansamblu pictural, grav deteriorat din pricina infiltrațiilor de apă și a fumului, a fost neîntrecutul preot-zugrav Ioan din Deva. Diferit, ușile împărătești și câteva icoane poartă amprenta inconfundabilă a altor doi pictori, anume Ioan, poreclit „Urean cel Tânăr”, respectiv artistul anonim de la Certeju de Jos. Învelitoarea de șiță, reînnoită în anii 1969, 1990 și 2006, conferă lăcașului un farmec aparte. Conscripțiile anilor 1773, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, precum si harta iosefină (1769-1773
Biserica de lemn din Târnava () [Corola-website/Science/316270_a_317599]
-
plopii fiind considerați că un reper în drumul către iubita, deși în realitate "plopii fără soț" se aflau în București, pe strada Cometei, actuala stradă Căderea Bastiliei. Criticii literări apreciază că poezia i-ar fi fost dedicată Cleopatrei Poenaru, fiica pictorului Lecca, nu Veronicăi Micle. În vremurile îndepărtate, Dealul Bucium era acoperit de codrii multiseculari ai Iașului, pe panțe crescând stejari, iar pe firul apelor, plopi, salcii și arini. Pe acest deal, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a construit un palat care
Plopii fără soț () [Corola-website/Science/316283_a_317612]
-
jurnalul său: "„Se numea Stelian Popescu fiindcă directorul ziarului" Universul "de pe atunci era născut în această comună, tatăl lui fiind preot aici. În satul lui natal, Stelian Popescu a făcut biserică, școală, primărie și dispensar. Biserica a fost pictată de pictorul Norocea după modelul Curții de Argeș.”" Stelian Popescu a avut o casă în București, pe strada Dionisie Lupu (astăzi Tudor Arghezi) nr.10 bis, ridicată în 1911 după planurile arhitectului Paul Smărăndescu. Stelian Popescu a avut și la Balcic o
Stelian Popescu (ziarist) () [Corola-website/Science/320018_a_321347]
-
de corabie și este acoperită cu tablă zincată. Nu are inscripții interioare sau exterioare. Patrimoniul mobil cuprinde 8 icoane, cea mai veche datează de la 1816. Icoanele Împărătești cu Domnul Iisus Hristos și Sf. Fecioară Maria sunt pictate în 1865 de pictorul Pârvulescu, iar icoanele cu Sf. Ierarh Nicolae și Adormirea Maicii Domnului de zugravul Georgică Damoca în 1862, respectiv 1863. În stânga bisericii se află clopotnița.
Biserica de lemn din Novaci-Străini () [Corola-website/Science/320041_a_321370]
-
Walter Goodman, E. Nesbit, W.W. Jacobs, Rudyard Kipling, Arthur Morrison, Dorothy L. Sayers, Georges Simenon (traduceri), Edgar Wallace, Max Beerbohm, P.G. Wodehouse, Dornford Yates și chiar Winston Churchill. Până și Regina Victoria a Mării Britanii - care a fost elevă pictorului peisagist William Leighton Leitch - a autorizat publicarea unuia dintre desenele sale făcute pentru unul dintre copiii săi. Pe langă multele povestiri de toate genurile (polițiste, romantice, de aventuri, de anticipație etc.) și ilustrații, "The Ștrand" a fost, de asemenea, cunoscută
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]
-
unde a lucrat la școala ebraică împreună cu Haim Nahman Bialik. În curând s-a căsătorit și s-a întors la părinți la Telenești, unde s-au născut cei 5 copii (4 băieți și o fată), inclusiv fiul Nahum Gutman, viitor pictor și sculptor de renume. La începutul anului 1900 a plecat din nou la Odesa, unde lucrează la hederul experimental (școală primară în ebraică), împreună cu Bialik, Ravnițki (1859-1944), Levinski 1858-1910) și înființează editura „Moria", care s-a situat pe strada mare
Simha Ben-Țion () [Corola-website/Science/320072_a_321401]
-
face parte din comuna (municipalitatea) , subdiviziune a Insulelor Marchize, alături de trei insule nelocuite, Mohotani, Terihi și Fatu Huku. Atuona, situată în partea de sud a insulei, este centrul administrativ al comunei. Pe insulă, în cimitirul Calvarului de lângă Atuona, sunt înmormântați pictorul francez Paul Gauguin și cântărețul belgian Jacques Brel.
Hiva Oa () [Corola-website/Science/320082_a_321411]