KorAP: Find »[drukola/base=rost & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...663 664 665 ...741 >

18,520 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

că ți s-a cam desfăcut rochia la spate? zice, ajutându-mă să-mi pun haina. — Serios? Îl privesc cu spaimă. Cum arată? — Foarte bine. La colțul gurii i se formează un surâs. Dar poate ar fi bine să faci rost de un ac de siguranță după slujbă. — Să-l ia naiba pe Danny! clatin eu din cap. Știam că trebuia să mi iau rochia de la Donna Karan. Pornim pe pietriș, spre drumul acoperit cu foaie de cort, în aerul nemișcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
despre... — Luke! Ridic o mână spre el, oprindu-l. Luke. Hai s-o luăm încet, vrei? Îi zâmbesc cu căldură. Pe bune, abia ne-am logodit. Stai un pic să ne obișnuim mai întâi cu chestia asta. N-are nici un rost să ne grăbim să fixăm date. Arunc o privire în oglindă, simțindu-mă adultă și mândră de mine. O dată în viața mea, nu mă grăbesc. N-am de gând să mă agit ca o nebună. — Ai dreptate, spune Luke după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu mă interesează absolut deloc. Cred că nu strică să le răsfoim, arunc în treacăt. Așa, în mare... doar ca să vedem care e oferta... Of, la naiba. Mami nici măcar nu mă ascultă, oricum, așa că n-are nici cel mai mic rost să mă prefac că n-am să învăț pe dinafară fiecare dintre revistele astea, din scoarță-n scoarță. Mă trântesc fericită într-un scaun și iau un exemplar din Brides, și preț de zece minute nici una din noi nu scoate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
puțină vreme, Luke. Mult prea puțină. Și, când ajungem la capătul călătoriei, ce va conta mai mult? O cifră de pe o bucată de hârtie sau dragostea dintre două persoane? Faptul că știi că te-ai încadrat în niște socoteli fără rost sau că știi că ești persoana care voiai să fii? Când ajung la final, glasul îmi e sugrumat de atâta încântare vizavi de prestația mea. Ridic privirea spre Luke ca în transă, aproape așteptându-mă ca el să fie cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îl cheamă Bill, și nu William. — Uite și jacheta... zic, încercând să-i atrag atenția. Ce părere ai? Laurel o pune pe ea și se privește în oglindă. — Vezi? spune în cele din urmă. E perfect. Nu știu, zău, ce rost are să-mi mai cumpăr ceva din altă parte. O iau. Și încă o cămașă, te rog. Una cu cusătura intactă. Expiră fericită. De fiecare dată când trec pe la tine mă simt foarte bine, Becky. Nu știu de ce. — E un mister

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Foarte frumos. Și câți invitați vor fi? Hei, stați așa! zic, punându-i o mână pe agendă. Despre ce vorbiți aici? — Despre nunta ta, spune Elinor. Cu fiul meu. — La Hotelul Plaza, zice Robyn radioasă. Cred că n-are nici un rost să-ți spun cât ești de norocoasă, să fie liber la data la care vrei tu! Din fericire, un client al meu a anulat, așa că am putut să vă strecor, altfel... Nu mă mărit la Hotelul Plaza! Robyn o săgetează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și toată discuția despre hotelurile americane pare să fi fost uitată definitiv. Îmi iau la revedere, închid telefonul și expir adânc. Așa. Ei, m-am hotărât. Aș putea s-o sun pe Elinor și să-i spun. N-are nici un rost să mai pierd timpul aiurea. Îmi deschid iar mobilul, formez două cifre, după care mă opresc. Pe de altă parte - ce rost are să mă grăbesc să iau o decizie? Adică, vreau să spun că nu se știe niciodată. Poate mami

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ei, m-am hotărât. Aș putea s-o sun pe Elinor și să-i spun. N-are nici un rost să mai pierd timpul aiurea. Îmi deschid iar mobilul, formez două cifre, după care mă opresc. Pe de altă parte - ce rost are să mă grăbesc să iau o decizie? Adică, vreau să spun că nu se știe niciodată. Poate mami și tati au să discute între ei diseară și o să se răzgândească. Poate or să vină să arunce o privire. Poate că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fie cazate la Plaza, o să danseze toată noaptea, o să vadă New Yorkul... O să aibă cea mai extraordinară vacanță din viața lor! — I-ai spus toate astea mamei tale? — Nu. Nu... i-am spus nimic despre asta. Încă. N-are nici un rost să aduc vorba despre asta, până nu sunt sută la sută sigură că asta vreau. Urmează o pauză, în timpul căreia Suze face ochii mici. — Bex, sper că ai de gând să tranșezi situația asta cât de curând, da? spune brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ar cunoaște-o cu adevărat... — Și felul în care se folosește de tine! Știu că e un subiect periculos - dar, acum că am început, nu mă mai pot opri. I-ai dedicat ore întregi din timpul tău. I-ai făcut rost de personal pentru fundație. Te-ai certat chiar și cu Michael pentru ea. Pur și simplu nu înțeleg! Știi foarte bine cât de mult ține Michael la tine. Știi foarte bine că nu-ți vrea decât binele. Și, din cauza mamei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Șampania, deschisă la culoare și delicioasă, fâsâie în pahar. Antoine dispare, iar eu iau o înghițitură, disimulând în spatele unui surâs faptul că, în adâncul sufletului, am un ușor sentiment de disconfort. Acum că Alicia a dispărut din peisaj, n-are rost să mă mai prefac. Ar trebui să-mi las paharul jos, să o iau pe Robyn deoparte, să-i cer scuze pentru timpul pe care l-a pierdut cu mine - și să o anunț că nunta e anulată și că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că se înghesuie să-mi cumpere hainele, că nu s-a mai văzut așa ceva de când e magazinul ăsta. — Ești nebun. N-o să creadă în veci așa ceva. Și ce-o să faci când o să-ți ceară niște bani? — Până atunci o să fac rost și de bani! — Și dacă te verifică? Dacă se duce la Barneys, să vadă cu ochii lui? — N-o să mă verifice, spune Danny cu dispreț. Abia are timp să vorbească cu mine o dată pe lună; cum o să se ducă la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
e... OK. Frustrarea începe să mi se risipească. În adâncul sufletului, sunt chiar ușurată. Asta îmi mai dă un mic răgaz să respir. Nu e vina mea că sunt plecați, nu? — Ești sigură? spune Janice. Dacă e important, fac imediat rost de număr... — Nu, sincer, nu e nici o problemă! Nimic important, mă trezesc spunând. Păi, îmi pare bine că te-am auzit... pa! Las receptorul jos, tremurând vag. E doar pentru câteva zile. Ce contează câteva zile? Mă întorc în sufragerie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-mi vine să cred. După tot ce a făcut pentru ea. Cum poate oare să îl trateze în felul ăsta? — Ce-i asta? Tresar speriată, auzind glasul lui Luke. O clipă mă gândesc să ascund ziarul sub haină. Dar ce rost ar avea? Mai devreme sau mai târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta-i mama? Luke pare uluit. Nu mi-a zis că a fixat deja data apariției în ziar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-i lui Erin despre o rochie de la Vera Wang. Îmi mut privirea și îmi găsesc de lucru cu fermoarul de la geantă. — Păi... ideea e că... mi-am rezervat mai multe rochii. — Cam câte? Patru, spun după o pauză. N-are rost să-i spun și despre aia de la Kleinfeld. Christina își dă capul pe spate și râde zgomotos. — Becky, nu poți purta mai mult decât o rochie! Până la urmă, tot va trebui să te hotărăști la una singură. — Știu, zic cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
e perfect. În afară de un singur amănunt minor - am început pregătirile pentru o nuntă fabuloasă la New York, fără să-ți spun. Termină, îi poruncesc creierului, în clipa în care tati mă pupă și îmi ia căruciorul cu bagajul. N-are nici un rost să pomenesc despre asta chiar acum. Am să aduc vorba despre subiect mai încolo, când o să fim acasă, și când discuția ne va purta firesc în direcția respectivă. Ceea ce se va întâmpla destul de repede. — Ia zi, Becky, te-ai mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
poți să mă aștepți? Da. — Ești sigură? Mă uit stresată la maxim spre burta ei. — Bex, du-te odată! Nu pot să cred. De ce naiba pun raionul de bebeluși exact în fundul magazinului, la un kilometru de ușă? Pe bune, ce rost au toate etajele astea ticsite cu tone de țoale idioate, farduri și genți, care nu interesează pe nimeni? După ce urc și cobor pe vreo șase scări rulante, în sfârșit îl găsesc și mă opresc, cu limba ieșită de un cot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
apuce să doarmă și ea un pic, uitându-mă ca drogată la ecranul televizorului. — Ai cea mai vagă idee cât de jalnice sunt emisiunile TV din Anglia, la ora trei dimineața? Mă frec pe obrajii uscați. Și n-are nici un rost să urmărești vreun film, pentru că, exact în clipa în care ajunge la o scenă mai ca lumea, copilul începe să urle și tu trebuie să sari repede în picioare și să începi să-l legeni și să te maimuțărești la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
bande de răufăcători. Din clipă-n clipă, mă aștept ca peretele să se răsucească și, de partea cealaltă a lui să-mi apară în fața ochilor mami și tati, legați fedeleș de scaune și cu căluș la gură. — De unde... ai făcut rost de toate numele astea? o întreb, sforțându-mă să fac să sune ca o întrebare relaxată. — De la Luke! Ne-a dat el o listă! L-am tocat la cap până când a căutat și el prin casă la voi. Mi-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ai... trimis deja invitațiile? zic, cu un glas pe care nu mi-l recunosc. — Păi, nu. Robyn mă ceartă cu degetul. Invitațiile pentru cei de pe lista lui Elinor au fost deja trimise săptămâna trecută. Dar de lista ta am făcut rost foarte târziu, așa că, din păcate, ale tale sunt încă la caligrafă! Ni le va trimite imediat ce le termină de scris... Oprește-o! spun disperată. Trebuie neapărat s-o oprești! — Poftim? Robyn mă fixează surprinsă, și sunt conștientă de faptul că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
la fel de puternică. Vreau să zic că și dragostea de tată e la fel de importantă ca dragostea de mamă. Mai ales în ziua de azi. Adevărul e că mi se pare că se exagerează puțin cu dragostea de mamă... N-are nici un rost. Luke nici măcar nu e atent la mine. Sună telefonul, iar el nu schițează nici o mișcare, așa că mă duc în sufragerie să răspund. — Alo? — Alo? Cu Rebecca Bloomwood, vă rog, spune o voce stranie de bărbat. — La telefon, spun, remarcând pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
rochițe! Și, Amy, nu uita, nu te grăbi. Probează fiecare rochie și uită-te la ea, compar-o cu celelalte. Nu contează cât îți ia, chiar dac-ar fi să-ți ia toată ziua, eu am timp. — Păi n-are rost să mai probez altele, spune Amy, întorcându-se spre mine, îmbrăcată într-o rochie roșie de ștras, care țipă pe ea. O iau pe asta. — Poftim? zic alb. — E super! Uite, îmi vine perfect. Face o piruetă, admirându-se în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cum prezinți problema. Când președintele vrea să mărească impozitele, nu zice „O să vă măresc taxele“. Zice: „Orice cetățean american cunoaște valoarea educației“. Așa că mi-am scris un mic discurs, ceva de genul Starea Națiunii, și l-am învățat pe de rost, cu pauze pentru interjecții din partea lui Luke. (Sau pentru aplauze. Deși nu cred să ajungem chiar până acolo.) Atâta vreme cât am să mă țin de text și nimeni n-o să aducă în discuție politica din Uganda, ar trebui să mă descurc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nevoie să te scuzi, draga mea! spune Robyn veselă nevoie mare. Îți trebuie doar niște suc proaspăt de portocale. Și un mic dejun adevărat. Asta le spun mereu mireselor mele: trebuie să aveți mare grijă de voi! N-are nici un rost să vă înfometați, și pe urmă să leșinați în fața altarului. Ia o brioșă. Caută ceva în geantă. — Uite! În sfârșit, îl avem! Mă uit tâmp la bucata de material argintiu cu ape, din mâna ei. — Ce-i ăsta? — Materialul pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-mi sincer, Becky. Uită-te la mine și spune-mi. — Păi... ăă... sigur că da! — Rahat. Ia un comunicat de presă de la Brandon Communications din apropiere și îl privește. Asta a fost viața mea de până acum. Informații fără nici un rost. Spre uimirea mea, începe să rupă comunicatul în bucățele. Bucățele de hârtie fără absolut nici un rost. Brusc, îmi dau seama că a făcut ferfeniță și extrasul nostru de cont. — Luke! Ăla e extrasul nostru de cont! — Și ce dacă? Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]