17,957 matches
-
că plecase în ceea ce ar putea fi o misiune periculoasă, se întoarse cu reproș spre ceilalți. — N-ar trebui să umble singură prin casă, protestă el. Ați auzit ce-a spus sergentul. Ar putea fi un ucigaș în casă. — Prostii! rosti cu dispreț Dorothy. Nu suntem într-un film. — Așa crezi tu, spuse Michael și fugi după Phoebe. Dar avu din nou ocazia să blesteme arhitectura diabolic de întortocheată a clădirii. Când ajuns în capul Marii Scări, descoperi că habar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
urmă înăuntru și simți că i se taie respirația. Priviră un timp fără grai cadavrul; până când deveniră conștienți că o a treia persoană intrase în cameră și stătea între ei, privind în jos cu indiferență rece mortul. — Înjungheat în spate, rosti sec Hilary. Asta înseamna că doamna Thatcher e pe undeva prin casă? Capitolul 4 Continuați să țipați Michael, Phoebe, Thomas, Hilary, Roddy, Mark și Dorothy stăteau cu un aer grav în cerc și contemplau cadavrul. Îl ridicaseră pe Henry în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cartea ta? — Era ceva ciudat cu armurile din capul scării, spuse Michael neluând-o în seamă și continuându-și gândul lăuntric. Ceva s-a schimbat când am trecut adineauri pe lângă ele. Nu reușesc să deslușesc ce anume. Fără a mai rosti un cuvânt, se ridică și porni spre hol. Tocmai dădea să urce scara, când îl văzu pe Pyles venind din bucătărie, cu o tavă balansându-se într-un echilibru precar pe braț. — Vă bucurați de vizită, domnule Owen? — Te caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de acord să se reîntâlnească în sufragerie peste douăzeci de minute. Hilary a fost prima care s-a întors, urmată în scurt timp de majordom. — Ai avut noroc? îl întrebă ea. Pyles clătină din cap. — N-o s-o mai vedeți, rosti el pe cel mai lugubru ton. Nu în afara mormântului. Roddy sosi cu vești și mai proaste. — Am ieșit să mă uit în garaje. M-am gândit că a plecat fără să ne anunțe. — Și ...? — Mașina e încă acolo, dar oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dintr-o mână într-alta. — Nu e nevoie să-ți sară țandăra, fată rea ce ești, spuse Tabitha. O vorbă bună și un zâmbet fericit nu costă mult. Privește întotdeauna partea bună a lucrurilor. Poate fi mult mai rău. — Mătușică, rosti rar Hilary. Suntem blocați într-o casă izolată cu un nebun ucigaș, în toiul unei furtuni. Toate legăturile telefonice au fost tăiate, nu putem fugi, doi dintre noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bine să țin eu cheia, spuse Phoebe băgând-o în buzunarul blugilor în timp ce porneau împreună pe coridor. — De ce? — Mi se pare evident. Michael și cu mine eram legați când a fost omorât Thomas. Asta ne absolvă de vină, nu? Presupun, rosti sec Hilary, după un moment de gândire. În orice caz, felicitările mele pentru cei care au creat scenariul. Nu le-a scăpat nici un amănunt. De exemplu, deconectarea liniilor telefonice. Cred că le-aș putea ierta aproape orice în afară de asta. — Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Dar recunosc că nu arăta prea bine - era foarte obosit, răsufla greu și dacă stau să mă gândesc, avea sânge peste tot pe haine - dar nu era mort. Chiar deloc. Nu ca Henry sau Mark sau ca Thomas. Zâmbi când rosti ultimul cuvânt și clătină din cap cu tandrețe. Asta numesc eu mort. Se auziră pași în afara camerei și Michael se întoarse, urmat de Pyles și de domnul Sloane. Hilary se ridică din genunchi și-i aduse la cunoștință desfășurarea ultimelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
avut de gând să vorbesc cu Henry despre asta, cât am fost aici, dar... acum nu mai are rost. Nimic... nu mai are rost. Cuvintele îi secară și privi în gol aparent foarte mult timp. În cele din urmă, mai rosti un cuvânt foarte încet, dar cu emfază: Căcat! Apoi se ghemui și se cuibări pe pat în poziție fetală, cu spatele spre Phoebe. După un timp, ea îl atinse pe umăr și spuse: — Michael, ce-ar fi să rămâi aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unchiul ei, Mortimer. Își ridică privirea când Michael ieși din tunel, dar era imposibil de spus ai cărui ochi erau mai obosiți și mai goi: ochii lui Mortimer sau cei ai cadavrului înghețat, care se învârtea încet. Pic. — E moartă? rosti Michael în cele din urmă. Cred că da, spuse bătrânul. Dar e greu de spus. A durat mai mult decât am crezut. — Ce îngrozitor să omori pe cineva așa! Mortimer se gândi puțin la asta. — Da, confirmă el. Pic. Pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
m-ai convins în cele din urmă, domnule Owen. Cu cartea dumitale. Mi-a dat ideea și mi-ai sugerat una sau două... abordări posibile. Dar acum că s-a săvârșit, mărturisesc că am un sentiment de prăbușire ridicolă. În timp ce rostea aceste cuvinte, Mortimer se juca în mâna stângă cu o siringă mare plină cu un lichid limpede. Observă că Michael îl urmărea cu teamă. — A, nu te speria, spuse el. N-am intenția să te ucid. Nici pe domnișoara Barton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o siringă mare plină cu un lichid limpede. Observă că Michael îl urmărea cu teamă. — A, nu te speria, spuse el. N-am intenția să te ucid. Nici pe domnișoara Barton. Expresia feței lui păru să se îmblânzească o clipă rostind acest nume. O să ai grijă de ea, nu-i așa, Michael? A fost bună cu mine. Și văd că te place. Aș fi fericit să cred că... — Desigur. Și Tabitha ar fi fericită... — Tabitha? — O să mă asigur că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fântână? Sabia lui Mihai nu e un obiect. La început a fost cuvântul și la sfârșit tot cuvântul este. Obiectul, dacă a existat, s-a fărâmat, nu mai este, dar numele a rămas. Copiii, când se îndrăgostesc, se îmbată numai rostind numele ființei iubite. Și la sfârșit, bătrânii fac la fel: Lenore... Între astea două, trupul material e un semn foarte, foarte mic, aproape invizibil. Vă mulțumesc, părinte, spune Aurora Martinescu și se ridică din jilțul cam tare. Părintele mustăcește. ─ Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să zic mai departe. Dar nu mai știu ce. Lasă, nu-i nevoie. Hai să ne gândim împreună. A fost sau este? ─ Eu zic că este. Mai înainte ziceai că nu, că dispar după moarte. Da, dar acum după ce am rostit cuvintele, m-am răzgândit. În Confesiunile sfântului Augustin, mi le-a dat clarinetistul, e vorba la un moment dat despre felul în care cântăm un cântec. E un lucru foarte simplu, banal chiar. În fiecare clipă, cântăm o singură notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
către acest adevăr care e dincolo de orice putem recunoaște trebuie să tindă arta, dar procesul e întotdeauna anevoios. Ozymandias era într-adevăr cum l-a potrivit artistul din daltă și bazalt? Imposibil de știut. Totuși cuvintele acelea, dacă au fost rostite de tiran, par să-i dea dreptate sculptorului. Iar el, artistul, era într-adevăr inteligent și talentat, sau numai gelos? Căci povestea spune că de la bun început între cei doi, mărețul crai și îndrăznețul arhitect și sculptor, a existat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
holului și în scurt timp bolnavul recalcitrant, flancat de cei doi, le coboară. Ceilalți pacienți răsuflă ușurați. Numai unul dintre ei, un lungan rulat ca un trabuc într-un trenci soios, purtând niște ochelari imenși în rame negre de baga, rostește moale, aproape în șoaptă: Avea dreptate omu’, stă-ăm aici de două ore... Și se pornește pe o tuse adâncă și nesănătoasă. O femeie cu un copil îl apostrofează. Da’ du-te dom’le mai încolo când te-apucă! Câtă nesimțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
reabilitării geniului politic al Florenței, cel care a distrus masca de aparentă moralitate sub care s-a deghizat întotdeauna puterea principilor. Italianul Boccalini, un contemporan al lui Bacon, un antimachiavelic în vorbe și machiavelic în fapte, în Izgonirea din Parnas, rostește acoperit același adevăr în limbajul oblic al alegoriei. El imaginează un Machiavelli acuzat și adus pe rug și care, apărîndu-se, uimit, ar spune: "Eu nu știu pentru ce vor să mă ardă, pentru a fi scris despre acțiunile obișnuite ale
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
treceau multe căruțe și oamenii care traversau erau și mai puțini, dar bătrânul era tot acolo. — De unde vii? l-am Întrebat. — Din San Carlos, mi-a răspuns zâmbind. Ăsta era satul În care se născuse și-i plăcea să-i rostească numele, de aia zâmbise. — Aveam grijă de animale, Îmi explică. — Aha, am zis, fără să-nțeleg prea bine ce vrea să zică. Da, de aia am rămas, Înțelegi, ca să am grijă de animale. Eu am fost ultimul care a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
umbra stejarilor falnici ce străjuiesc poiana se desprinde un flăcău mândru îmbrăcat în cămașă albă ca neaua... Chimirul lat și ghintuit îi înconjoară mijlocul subțire și mlădios. Când ajunge în plină lumină își desface brațele și râzând aleargă spre el rostind vorbe pe care încă nu le aude, dar parcă le pricepe, culegându-le de pe buzele flăcăului... „Tată! Tată! De când nu te-am văzut? Mi-a fost tare dor de tine...” Să nu uiți să mă chemi la botez, Toadere... Trezit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pornesc iarăși ambele echipe. 42.Iată ochii mei! Jocul se poate organiza cu un număr nelimitat de participanți. Jucătorii se dispun în formație de semicerc cu conducătorul la 3-4 pași în față. Cel care conduce jocul, adresându-se unui jucător, rostește denumirea unei părți a corpului, dar atinge cu mâna alta. Cel vizat trebuie să răspundă imediat rostind denumirea părții corpului arătată și indicând cu mâna altă parte. De exemplu, „Popescule, iată ochii mei!” dar pune mâna pe urechi. Popescu va
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
participanți. Jucătorii se dispun în formație de semicerc cu conducătorul la 3-4 pași în față. Cel care conduce jocul, adresându-se unui jucător, rostește denumirea unei părți a corpului, dar atinge cu mâna alta. Cel vizat trebuie să răspundă imediat rostind denumirea părții corpului arătată și indicând cu mâna altă parte. De exemplu, „Popescule, iată ochii mei!” dar pune mâna pe urechi. Popescu va răspunde: „Georgescu, iată urechea mea!” dar pune mâna pe creștet. Jocul continuă cu următorii participanți. Jucătorul care
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
cerc mai mare în interiorul căruia se delimitează, printr-un cerc mic, vizuina ursului. Se alege un prinzător „ursul” care, pe patru labe, dormitează în vizuină. Jocul începe prin deplasarea cercului într-un sens stabilit, dreapta sau stânga, jucătorii din cerc rostind următoarele cuvinte: „Ursul doarme, ursul doarme Și-a uitat, bietul, de foame. De el poți scăpa ușor Dacă ești prevăzător.” La rostirea cuvântului „prevăzător” ursul se trezește, se ridică în picioare și caută să prindă jucătorii care încearcă să scape
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
să se ducă după om. 14.Meseriile Locul - sală, teren. Jucători - 2 echipe de 10-12 jucători Material - o minge mică. Elevii sunt așezați în cerc. Unul din ei aruncă mingea strigând, totodată, o meserie, iar cine prinde mingea trebuie să rostească numele unui obiect întrebuințat în aceeași meserie. Exemplu: „zidar” - răspunde „cărămidă”; „fierar” - răspunde „ciocan”. Indicații pentru joc Se poate inversa strigându-se obiectul și răspunzând meseria cu care este în legătură. Mingea se aruncă în raza cercului nu prea sus
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
Când însă elevul din mijloc sau din fața clasei va spune „fă așa!”, executând o mișcare, elevii nu trebuie să-l imite. Elevii care greșesc sunt eliminați din joc. Indicații metodice Elevul din mijloc va trebui să execute foarte repede mișcarea rostind cuvintele arătate mai sus, pentru a încurca pe jucătorii. 17.Ghicește cuvântul ales Elevii stau în bănci. Un elev, ales de învățător, iese afară din clasă. În acest timp învățătorul, împreună cu ceilalți elevi, trebuie să aleagă un cuvânt. Exemplu: carte
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
așezați. Conducătorul jocului fixează cifra interzisă (de exemplu, 5). Jocul se desfășoară astfel: se va număra de la 1 la 100, fiecare jucător indicat de căpitan pronunță numărul care urmează. Când se ajunge la cifra interzisă și multiplii ei, jucătorul va rosti, în locul cifrei respective, „poc”. Cei care nu sunt atenți, sau greșesc, sunt penalizați. La fixarea cifrei interzise se va ține seama de cunoștințele de aritmetică ale jucătorilor.
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o femeie bolnavă. Împlinea În anul acela patruzeci și opt de ani; ne dădu „bună ziua” printr-o Înclinare vagă a capului, după ce grefierul rosti „sărut mîna” pe tonul șoptit al musafirilor oficiali, impus și de scopul pentru care venisem, ce nu Îngăduia nici o sprinteneală a vocii, cu toată primăvara aceea Înnoitoare ce invada prin ferestre. Mă apropiai de pat; femeia avea ochii Înfundați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]