16,778 matches
-
înfundat între umeri, mic, cu ochii sticloși, furați de o nălucă; Valeria Seciu figurând feminitatea înșelătoare a Anei, elanurile ei inconsistente, ambiguitatea lunecoasă, între tentație și teamă, ingenuitate și păcat; Ion Caramitru preotul-bandit, fixând în privirile-i avide și în zâmbetul tăios o lipsă de scrupul demențială. De fapt, teritoriul pe care regizorul se simte cel mai în largul său este tocmai șarja enormă, compusă migălos și insinuant, precum veselia lăbărțată a soldaților și sătenilor la întoarcerea de pe front hora chinuită
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bizarul și tenebrosul unei legende germanice.[...] Alexa Visarion este un temperament artistic extrem de incomod; el e mereu înclinat spre partea gravă a lucrurilor, spre partea neliniștitoare a existenței. S-ar zice că nu poate zâmbi, iar atunci când, totuși, o face, zâmbetul este scrâșnit (vezi și memorabila montare cu O noapte furtunoasă). Credința sa pare a fi aceea că maxima expresivitate teatrală nu poate fi atinsă decât într-o stare de încordare, de încrâncenare, dusă până la violență. Alexa e, în chip particular
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
vitalitate, virilitate. Filmat de aproape, în prim-planuri îndrăznețe Ovidiu Iuliu se lasă iscodit de privirea contemporanilor dar niciodată descoperit pe deplin. Enigmaticul este sugerat, nu căutat. Jocul actorului luminează nesfârșitele reverberări interioare asupra evenimentelor prin care trece. Încălzirea, destinderea, zâmbetul final descătușează un tonus vital convingător. Regizorul în repetiție cu Camelia Maxim și Ovidiu Iuliu Moldovan Este totuși un paradox că acest film nu poate fi omologat ca un succes de referință. În primul rând de public. În ciuda talentului și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Ecaterina Oproiu, Victor Parhon, Beatrice Staicu, Roxana Pană... Continuitatea există în noi, ne întâlnim la muncă sau când puteam... comunica. Nu numărul de întâlniri dă valoarea prieteniei. Câteodată o privire, o respirație, nervozitatea maestrului în repetiții sau pur și simplu zâmbetul său îți dă aripi. Repetițiile lui Peter Brook și Giorgio Strehler mi-au întărit convingerea că nu există decât câteva probleme esențiale. Nu trebuie să te risipești, ci să te duci cât mai spre adâncuri. Cu ce stare de spirit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a ne cunoaște, de a fi împreună. Noi trebuie să oferim pe scenă magie. Cum vedeți lumea fără teatru? Tristă... stearpă... moartă... Spuneați că nu vă place să fiți regizor. Care e termenul care v-ar defini? (Pauză lungă, un zâmbet, o coborâre a capului) Eu aș îndrăzni să întreb altfel: Ați fi regizor și la o a doua opțiune? Aș spune Nu. E o experiență care, reluată, nu ar mai avea același impact asupra mea. M-aș face... explorator, undeva
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să acționeze în cazul producerii neașteptate a unor evenimente violente. Uneori programele acestea pot părea hilare: pregătirea pompierilor prin simulări de incendii, concursuri chiar între ei, pregătirea populației ca și când ar avea loc un atac sau o catastrofă naturală stârnesc adeseori zâmbete și bună dispoziție, dar rostul lor este acela de a menține vigilența, atenția, de a antrena deprinderile și de a pune în funcție mecanismele de apărare și strategiile individuale și de grup ale celor vizați și considerați actori direcți în
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Umorul care eliberează individul de presiunile existenței, care face posibilă dominarea lucrurilor dezagreabile (Ionescu, Jacquet, Lothe, 2002) era într-o efervescență continuă. în fiecare zi apăreau bancuri noi care circulau cu o mare rapiditate, de la o persoană la alta, aducând zâmbete pe fețele întunecate ale oamenilor. Numeroase bancuri aveau ca subiect membrii familiei Ceaușescu și erau spuse cu voce joasă, dar cu râsete copioase. „Umorul antrena o diminuare a efectului evenimentelor stresante făcându-le mai puțin amenințătoare” (Jourdan, Ionescu, 2004, p.
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
între cei mai remarcabili reprezentanți ai diplomației românești postbelice. În echipă, Romulus Neagu, era un diplomat de carieră, crescut și hârșit prin toate gradele domeniului, până la cel de consilier. Era potrivit ca statură, îndesat, cu o față deschisă și un zâmbet larg, ce dezgolea o strungăreață cât toate zilele. Era metodic și temeinic în tot ceea ce făcea, animat de un înalt spirit de răspundere pentru actul diplomatic, foarte bun în munca de relații, în care promova cu perseverență pozițiile diplomației românești
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
un îndepărtat an din cei rușinoși, oprind lumea ce ieșea din cinematograful Victoria și adresîndu-i-se mesianic: Treziți-vă! Era, probabil, o reacție fulgerătoare la vreo dulce mincinoasă mîrșăvie consumată pe ecran. Pironiți locului, aveau toți aerul unor fantoșe înghețate cu zîmbetul pe buze. Stop-cadru din Ensor. Mîna carismatică a pictorului, ridicată spre plafonul sălii. Unică. Nu mai văzusem așa ceva. Cîți din cei ce ieșiseră, înlănțuindu-și mijlocul, în înserarea plină de pace, și uitaseră deja gestul personajului cervantesc... Da, pictorul vorbise
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și i-am sărutat dreapta făcătoare de minuni. De cîte ori mi-i dor de Picasso, urc în Turnul Goliei. 21 iulie Păstorel și Pallady, dublu-portret într-o singură fotografie, care ar putea fi comentată și așa: unul înțepa cu zîmbetul pe buze, celălalt împrăștia venin cu superbie. Și, atenție! pe spatele acestei fotografii (comunicată mie de criticul de artă Radu Ionescu și reprodusă în numărul unic al revistei Mona Lisa pe care, entuziast, am editat-o în 1990), se află
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Îi spun că azi, chiar azi, am scris ceva despre domnia sa în Monitorul și sînt extrem de fericit să-i anunț acum asta. Domnuleee...! face el din cînd în cînd. După vreo douăzeci de metri, fața lui prosperă îmi acordă primul zîmbet: Nu, nu sînt Mircea Crișan, sînt din Canada, din Vancouver, dar... m-am născut în Iași, în Tîrgu Cucului. Ooo! zic și-mi aprind țigara. Fumezi, domnule? se arătă el scîrbit. Arunc țigara, gîndindu-mă că l-am ofensat aprinzînd-o pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
decît gestica celor doi. Extrem de conluzivă: nobil-belicosul cocoș, care înaintea reuniunii a ținut creasta, foarte, foarte sus, de altfel îndrituit, în chestiunea flancului sud-estic, iată-l acum față-n față cu stăpînul lumii, încă june și constant imperativ. Zîmbitor (ah, zîmbetul de saxofonist al mondenului Clinton!), zîmbitor dar neînduplecat. La urma urmei, comunicatul final traduce nespus de clar acest dialog mut al mîinilor, buzelor, ochilor. Comunicat care pe noi ne aduce cu picioarele pe pămînt. Dar pe un pămînt, de data
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o repede ochire a ultimei coperte, cu efigia autorului (ceva între ancestralul muscal cu mandibulă proeminentă și omul cu șapca gărzilor roșii). Parcurg fulgerător curriculum-ul, să aflu ce știam. Nimic. Nici un cuvînt despre cel care, ani și ani, sub zîmbetul flasc-onctuos, stătea cenzorul mai perspicace decît Popescu-Dumnezeu. În schimb, poetul se arată în curriculum fost și demnitar, de ce nu? pe la ambasadele ceaușiste din străinătate, e acum nașul unei fundații, vai, religioase, e îngerașul care adăpostește în sediul propriei fundații locuință
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
putem numi așa), în care exuberantul accesoriu reprezenta pur și simplu... România burgheză. Țară despre care comandourile minerești cunoșteau tot atît cît despre Patagonia. Confruntările verbale ale desantului țărănist cu adversarii săi comuniști, stînd, ele, sub semnul papionului, asezonate cu zîmbetul firesc-jovial, ne făceau să zîmbim. Chiar și pe noi, încă puțini pe-atunci, care ne dădeam seama că personajul venind (via Occident) dintr-o Românie eternă, vorbea (mde, cu accent) simplu și limpede despre soluțiile care ar fi putut, destul de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și pe noi, încă puțini pe-atunci, care ne dădeam seama că personajul venind (via Occident) dintr-o Românie eternă, vorbea (mde, cu accent) simplu și limpede despre soluțiile care ar fi putut, destul de repede, să readucă țara la normalitate. Zîmbetul lui Rațiu, atunci cînd întîlnea obtuzitatea și reaua credință a emanaților, exploda din cînd în cînd în rîs gîlgîitor. Era rîsul celui care, cunoscînd atît de bine cum se poate ajunge rapid la bunăstare, distingea foarte clar albul de negru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cuprinsese, tot am rămas cu ceva: am aflat de la tînărul polițist că în noaptea Revelionului cei doi aveau de acoperit un teritoriu care începea la pădurea Breazu și se termina în Sărărie, incluzînd în el și Păcurarii (de unde sunasem). Același zîmbet sceptic și-al meu și-al polițistului a însemnat de fapt și concluzia... Că asupra marelui segment de adolescenți primitivi și violenți trebuie acționat altfel, nu doar cu intervenția simptomatică a poliției, e clar (nu e prea clară eventuala strategie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la omușor am vrut, cu sinceră gratitudine, să-i sărut mîna. Mi-a întins-o pentru salut, dar cînd a văzut ce vreau să fac, a rămas interzis: sobrietatea ținutei sale nu se mai confruntase probabil niciodată cu așa ceva. Doar zîmbetul nostru reciproc, în final, a reinstaurat normalitatea... Vrînd, se vede, să fie spirituală, felina cu părul-flacără îmi răspunde, la intenția de a-i săruta mîna, cu un: vreți să-mi ghiciți în palmă?... Dacă Bengeasca ar fi căutat în vremea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
firească eleganță pe fălcoșii polcovnici înfipți în capul meselor agresiv-festive. Întîlnire, la Bolta Rece, cu scepticul de serviciu. Îi aud din nou litania: din păcate, dragul meu, pentru noi chestiunea monarhică e încheiată. Îl contrazic mai întîi doar cu un zîmbet.. Și, mai mult pentru mine, zic: fie și așa, dar dă-mi voie, am această superbă libertate, să mă simt bine, crezînd într-un simbol nobil; în vreme ce forțele politice de dreapta se zbat acum în contrapondere la revenirea stîngii comuniste
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Brigitte Bardot de hipnotizase lumea acum patruzeci de ani? Ușor de întrebat, greu de răspuns. Pentru că, iată, văzînd recent un documentar cu miraculosul ei traseu, observi cîteva elemente care, culmea! în loc să-i fi descurajat pe fanatizații ei admiratori, îi fascina. Zîmbetul tinerei sufocate de reporteri și de cameramani era mai degrabă al unei ființe dacă nu chiar nătînge, în orice caz cu minime haruri spirituale. Apoi, dispunerea rară, spațiată a dinților (augmentată de pelicula alb-negru văzută) denota o carență de rasă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
trebuie să înceapă depistarea enigmei. E o privire a cărei putere hipnotizează unanim. Pigmentul catifelat și totuși extrem de penetrant al irisului atacă și învăluie. Magnific! Și-atunci, ca să ne explicăm totuși inexplicabila fascinație contaminantă a vedetei, să concedem că: și zîmbetul vag nătîng, și dantura precară, și buzele provocator vulgare, și mersul needucat, și mîinile nerasate, și coafura de mahala, ei bine, tocmai aceste "carențe" au făcut din B.B. mitul care ne-a înfierbîntat imaginația acum patruzeci de ani. Iar dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe pliantul dedicat și văd scris: Eveniment. În loc deci de obișnuita: Invitație, iată mult prea riscata autosupraevaluare. Tupeul mă amuză dar mă și contrariază. Redeschid ușa și-l găsesc pe june pe culoar. Îl întreb: Chiar așa, Eveniment? În loc de răspuns zîmbetul pișicher al crudului expozant. Îi răspund cu același zîmbet și-i urez încă o dată succes. Moment meditativ. Oricît ar indispune orgoliul creatorului, oricît de antipatic ar părea el publicului, dar mai ales confraților de breaslă, fără această ritoasă supraevaluare, valoarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de obișnuita: Invitație, iată mult prea riscata autosupraevaluare. Tupeul mă amuză dar mă și contrariază. Redeschid ușa și-l găsesc pe june pe culoar. Îl întreb: Chiar așa, Eveniment? În loc de răspuns zîmbetul pișicher al crudului expozant. Îi răspund cu același zîmbet și-i urez încă o dată succes. Moment meditativ. Oricît ar indispune orgoliul creatorului, oricît de antipatic ar părea el publicului, dar mai ales confraților de breaslă, fără această ritoasă supraevaluare, valoarea autentică nu are nici o șansă. Fără conștiința că doar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și exacerbată sub pantofarul epocii de aur. Conținînd, de altfel, o flagrantă contradicție în termeni, dacă juxtapunem rădăcina "patron" colectivismului plebeian. Preluată, la rîndu-i, de moștenitoarea directă, actuala administrație neocomunistă, și aplicată, indistinct, unde vrei și unde nu vrei, sub zîmbetul paternel al unui Iliescu ce vrea să ne convingă că fanul lui din mulțime, care acum cinci ani urla ceva cu... președinte permanent, e chiar inevitabila realitate. De ce, în fond, un festival enescian de talia celui actual n-ar beneficia
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
orice moment să extragă asul, să ascundă batista, să elibereze porumbelul. Din cînd în cînd, cu schimă de Mefisto, după ce-și copleșea orchestra rasata orchestră cu teribilul lui duh al priceperii muzicii, își oferea sălii profilul, ne oferea linia zîmbetului său himeric. Înfricoșîndu-ne, amuzîndu-ne. A început cu Wagner, scoțînd din pulberea vremii Uvertura la "Rienzi" și oferindu-ne-o fraged-alegră. L-a conturnat pe metodicul Goiți la propria-i viziune faustică despre Liszt, Concertul nr. 1 sunînd ca în febra
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
România (în care, apropo, ziariștii nu au înțeles nimic din intervențiile turcă și bulgară, pe motiv de lipsă de translatori), mai sustrăgîndu-se apoi unei tovărășești vizite de lucru și unei răsădiri de mesteacăn inaugural, incorigibilul umanist și-a așezat acum zîmbetul Divertis sub haioasa tocă oxfordiană, bifînd astfel și bagatela asta encomiastică. Nu-i de ocolit, la o adică, umorul, vai, atît de îndoielnic (dar, vai, atît de adevărat, iată) gen Jean Constantin, care înlocuiește Honorisul cu Humorisul. Știa el ceva
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]