17,300 matches
-
curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul duce bucuria unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund. Este istoria unei pasiuni scrisă de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund. Este istoria unei pasiuni scrisă de un Tristan care-a pierdui pe holda lui. Regele Marc este un tiran implacabil („aruncată de un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Tristan care-a pierdui pe holda lui. Regele Marc este un tiran implacabil („aruncată de un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de raționament erotic: 1) sentimentul rezonabil: „totul se aranjează dar nimic nu durează” și 2) sentimentul amoros: „nimic nu se aranjează și totuși aceasta durează”. Om, În alte privințe, cu scaun la cap, Conachi nu iese, cînd e vorba de pasiunea lui fundamentală, din cel de al doilea tip de raționament. Sau, mai exact: rațiunea lui nu funcționează decît ca să recunoască valabilitatea faimoasei rațiuni a sentimentului. Aceasta din urmă Îl Îndreptățește să dispere la infinit și, se va vedea de Îndată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotică a epocii): „Avînd numai bucurie Că pei În statornicie’’... Am analizat mai Înainte scamatoria acestei suferințe. Conachi dezvăluie el Însuși mecanismul imposturii Într-un poem care grupează toate temele: Ce durere, suflețăle. Durerea este Întoarsă cu frivoliate spre plăcere, pasiunea tristaniană spre donjuanism. Tema reală a poemului este chiar tema mistificării sentimentale: „Ce durere, suflețăle, Îi durerea de amori. Dăruiește-mi, ah, cer sfinte, d-ace patimă să mori! Adevăr c-a lui durere nu dă minut de răgaz, Toată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa. Ah. năcaz, ah. priveghere, temutule și tu dor, Cu cită plăcere dulce a noastre inimi vă vror!” Este un moment de sinceritate În istoria acestei pasiuni. Momentul În care actorul Își scoate, la sfîrșitul spectacolului, masca. Conachi nu ezită s-o pună Însă la loc. Spectacolul continuă: cu dureri, chinuri, aht-uri..., Întreaga ceremonie. Iubirea este o profesiune pe viață. În pragul morții, poetul trimite un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetului semnalează faptul că, după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a scrie asupra unui lucru este a-l perima. Cum poate o ființă Îndrăgostită să riște, În aceste condiții, să perimeze propria-i pasiune? Situație, Într-adevăr, dificilă. Romanticii aspiră, totuși, să scrie o capodoperă bazîndu-se pe propria subiectivitate (pasiune), iar grecii (prin Socrate) tind să convertească, observă tot Barthes, mitul erotic Într-un mit estetic. Citatul dat de Barthes din Suferitele tînărului Werther
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
căci a scrie asupra unui lucru este a-l perima. Cum poate o ființă Îndrăgostită să riște, În aceste condiții, să perimeze propria-i pasiune? Situație, Într-adevăr, dificilă. Romanticii aspiră, totuși, să scrie o capodoperă bazîndu-se pe propria subiectivitate (pasiune), iar grecii (prin Socrate) tind să convertească, observă tot Barthes, mitul erotic Într-un mit estetic. Citatul dat de Barthes din Suferitele tînărului Werther („Am pierdut... forța sacră, vivifiantă, cu care cream În jurul meu universuri”)... nu-i, totuși, concludent, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
n-are spor să noteze pricini străine, dar are spor să-și pledeze propria-i pricină. Poetul n-are, va să zică, sentimentul atopos-ului, iar cînd spune că-l are nu spune ce gîndește cu adevărat. Are cuvinte pentru toate situațiile, nuanțele pasiunii, degeaba se plînge el! Scrisul Însuși este o petrecere și un instrument de seducție. Voi arăta mai tîrziu cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un instrument de seducție. Voi arăta mai tîrziu cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît să scrie istoria propriei pasiunii. Am putea zice că tema lui unică este aceea cu care Încep marile epopei: CÎnt amorul și armele lui... Mai este o temă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît să scrie istoria propriei pasiunii. Am putea zice că tema lui unică este aceea cu care Încep marile epopei: CÎnt amorul și armele lui... Mai este o temă: aceea a lecturii Îndrăgostite. Discursul Îndrăgostit care provoacă, printr-o subtilă acțiune de drogare, dragostea. Dante fixează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O formă a iubirii este fuga de iubire. Exilul. Un om celebru a spus chiar că fuga este singura formă de scăpare În amor. Fuga este, În fond, arma cea mai eficientă a lui Don Juan. Ea Împiedică stabilitatea, adîncirea pasiunii, lanțurile familiei. Pentru spiritul romantic exilul este, În dragoste, o lungă criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În amor. Fuga este, În fond, arma cea mai eficientă a lui Don Juan. Ea Împiedică stabilitatea, adîncirea pasiunii, lanțurile familiei. Pentru spiritul romantic exilul este, În dragoste, o lungă criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea mai eficientă a lui Don Juan. Ea Împiedică stabilitatea, adîncirea pasiunii, lanțurile familiei. Pentru spiritul romantic exilul este, În dragoste, o lungă criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
probe de devotament și jertfe corupătoare În acest spațiu. Însă, nereușind totdeauna, recurge la tactica exilului: abandonează lupta, fuge de pe cîmpul de bătălie. O posibilitate, În fond, de a Înnoi obiectele poeziei și de a-i lărgi cadrul. Statornicul În pasiune Conachi practică sistematic acest procedeu. Fuga lui simulată (În plan sentimental) duce la crearea unui peisaj liric ce anunță reliefurile romantice de mai tîrziu. Nu este un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Duceți spuneți cu putere Că amorezatul piere În pustiuri, plin de durere”... O primă imagine a peisajului liric se profilează aici: un loc plin de jele, un spațiu-martor, În care pustiul, ceriul și stelele devin complicii și mesagerii unei mari pasiuni. Peisajul liric are o mai mare consistență atunci cînd poetul vorbește mai direct de angoasa lui erotică. În Scrisoare către Zulnia aflăm imaginea unui mare neastîmpăr și a unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde momente de mare intensitate. Acestea angajează și un peisaj specific (peisajul martor): măreț În sălbăticie, cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Conachi este, totuși, printre cei dintîi care simte plăcere pentru „stîncile hioroase”, „petrele răsturnate”, „rîpele Întunecoase”’, „copacii nalți și mîndri”... El nu caută, e adevărat, În natură domuri; Însă că omul de iatac Conachi simte nevoia să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta că, În definitiv, și Gessner, Parny, Bartin. Leonard și, În genere, autorii „micilor poeme” din secolul al XVIII-lea cultivau peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine citea Încă pe Bertin și Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le recunoaște puterea de seducție; sînt indiferent față de orice senzualitate, În afară de aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt rol. El trebuie să vegheze castitatea ibovnicei, s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și adresa, el a pierdut Învestitura de care vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și adresa, el a pierdut Învestitura de care vorbește Barthes. Umbreluța nu e imaginea femeii inaccesibile, este un instrument de seducție și vigilență (ocrotire). Mesagerul și paznicul unei pasiuni suspicioase: „Umbreluță norocită, Ia sama, că ești menită Să umbrești un obrăjel Plin de nuri și frumușel. Cată să mi-l păzăști tare Și de vînturi și de soare, Și cînd alți ochi lor căta, Să te pui drept fața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe care stau pusă ele SÎnt unite, ca s-arăte că tu le ai pe tustrele”. Poezia este scurtă și nota de senzualitate absentă. Conachi merge nu spre fetișizare, ci spre alegorie. Universul lui erotic (spațiul intim) este, Într-adevăr, sărac. Pasiunea depopulează, golește totul În jurul obiectului erotic. Nu este loc decît pentru o oglindă care să probeze (dar să și trădeze) frumusețea femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii. 16. Celălalt univers, dinafară, este În schimb populat și puternic erotizat. Ochiul care golește iatacul pentru a nu lăsa decît imaginea slăvită a femeii descoperă, dincolo de cercul pasiunii lui, varietatea lumii. Un număr de obiecte sînt de ordinul astral. Conachi le trece și pe acestea În rîndul elementelor martori-complici. Luna, soarele, cerul cu toate stelele sînt convocate pentru a participa la evenimentele pasiunii. „Ceriul se deschide” adesea În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]