KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...664 665 666 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

privirea către bolnava din pat, și o Întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mîndrie Îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decît trebuia. - De unde știți? se ridică a doua oară rezemată În pernă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
dar cel venit dă din umeri că nu știe. Lung se scarpină În creștetul capului, intră În casă, Își pune căciula. Iese. - Acu’? - Acu’, răspunde celălalt, În timp ce traversează drumul spre poarta de vizavi. - Da ’ cine mă, cheamă don’ Ștefan? - Primarele, rosti cel Întrebat, era primarul numit cu două săptămîni Înainte, iar cel ce răspunde este contabilul primăriei, adică socotitorul, cum i se spune acum. Cum să nu știe el de ce-l cheamă? CÎnd ajunse În fața primăriei, era grămadă de lume. Vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
străine erau Încă În țară, domnul Pavel avusese dreptate, pacea se Încheiase și parcă nu se Încheiase, partea de răsărit a țării rămăsese luată chiar prin tratatul semnat, parcă nici nu existase. Pușcăriile se umpleau cu nevinovați, cu toți care rosteau vreun cuvînt Împotriva noii dictaturi ce se instalase În umbra trupelor, tribunalele măcinau cu voie, fără voie, totul era altfel, dube ridicau oameni și-i duceau nu se știe unde, cei mai mulți nu s-au mai Întors, unii, puțini, foarte puțini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
două cămăși dă una aproapelui tău”, adică o societate perfectă, care dacă nu s-ar realiza, numai conducătorii ar fi vinovați de a nu fi la Înălțimea ideii, ceea ce era corect, teoretic vorbind, dar numai teoretic, că pînă la urmă, rosti, adresîndu-mi-se - tot acum un an, cu altă ocazie cînd mă aflam cu el la tata - uite ce iese, - ești judecător - ni se pregătește o societate ipocrită, bazată pe ură și crimă, pe Înfricoșare, avînd ca rezultat sărăcirea maselor și Îmbuibarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
din hol, ca și cum Îmi erau vechi prietenii - obișnuință a puterii, Îmi spusei. Erau tineri, plăcuți la Înfățișare, nimic n-ar fi trădat adevărata lor ocupație.” „V-am spus, domnule președinte, reluai, o să vină un timp. E adevărat, cuvintele nu le rostisem În 1946, nici În 1952 cînd s-au Întîmplat toate acestea, ci abia acum la scrierea acestor memorii, adică la aproape patru decenii de atunci, cînd toți am devenit Înțelepți, cînd timpul a trecut, mai trece Încă. Ce-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ci pentru el care știa să se poarte și elevat, și care-și dovedea acum o altă Înfățișare. Devenise iritat pentru că la Întrebarea «De ce În discuțiile particulare, cu foști colegi sau cunoscuți, bîrfiți regimul?» i-am răspuns că nu am rostit niciodată, În fața nimănui vreo apreciere negativă. Nu Înțelegea, spunea că are «probe În acest sens», fără să-mi fi expus una din acestea, adică numele unui martor sau prezicerea unei Împrejurări În care pretinsele fapte să se fi consumat. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
el era un preot, singurul noroc pe care l-a avut: „Ce aveți, domnule președinte?” Îl Întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar În secunda următoare observă că nu-i rămase decît să-i Închidă ochii. Făcu semnul crucii, rosti Încet o rugăciune, se adunară cîțiva, veni și supraveghetorul sectorului, care Îi Împrăștie după ce reținu pe trei din ei, care-l duseră pînă la o baracă, iar În după-miaza aceleiași zile fu Înmormîntat. O movilă de pămînt ce se șterse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ci pentru seminaristul din adolescență Iosif Djugașvili. - „Ce spuneți, domnule judecător? mă Întrebă un grefier după ce „adunarea de doliu” se termină, - era Înghesuială, debandadă, ca totdeauna la desfacerea unei mulțimi. Mă făcui că nu aud Întrebarea iar cel care o rostise, reacționînd instinctual În mecanica timpului, Își părăsi curiozitatea, aprinzîndu-și o țigară, după care tăcu, se desprinse În foiala de oameni, trecînd spre alt grup aflat la cîțiva pași. O Împrăștiere tăcută, se vorbea În șoaptă, mai mult nu se vorbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
de liceu, iar apoi student, priveai comunismul ca pe un loc al creștinismului, o Împlinire a acestuia. Isus, spuneai, a fost primul vizionar. Temelia. Uitaseși că El este Fiul lui Dumnezeu, deci dincolo de realitatea direct accesibilă, că pentru Împlinirea celor rostite ar fi trebuit un stat de Îngeri, ceea ce nu e cu putință, pe cît de sublim pe atît de absurd. Asta a fost și va rămîne drama ta. Și a lumii. Adu-ți aminte de Terturian... Ei spun că asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
să discute cu ei avantajele cîștigării războiului de independență Împlinit cu un sfert de veac În urmă, precum și politica mai nouă - asta după al doilea război mondial - de constituire a statelor naționale. Îmi puse mîna pe frunte, abia atingînd-o, apoi rosti cu voce scăzută: - Te las să te odihnești. Atît să știi: să nu te sperie viitorul: Ești În afara timpului. Și dispăru. 19. - Sărut-mîna! spusei și Îi sărutai mîna dreaptă pe care mi-o Întinse cu voioasă surprindere copilărească domnișoara Marga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
gulerul răsfrînt pînă spre umeri, calota albă, amintind pe a infirmierelor, și șort asemeni alb, cu margini dantelate. Ne servi cu o ușoară solemnitate, ținînd ca de un ritual, se vedea că se respecta și ținea să fie respectată. - Mulțumesc, rostii. Apoi către tînăra profesoară aflată În pragul vacanței: Unde o să vă petreceți vara? - Nu sînt Încă hotărîtă. Cred că la mare: se pleacă prin sindicate, dar n-am apucat Încă nici un bilet, se dau mai Întîi la cei cu venituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
că ne-a văzut. ZÎmbetul lui bonom era Îndatoritor că, bucuroși, Îl invitarăm să stea la masă cu noi. Primi vesel, foarte vesel, așa cum Îi era firea, și așezîndu-se pe un scaun din stînga mea, tras de la o masă vecină, rosti: - Ce bine că mi-a fost dat să vă Întîlnesc tocmai acum. pe domnul Pavel am să-l caut zilele astea... - Despre ce e vorba? Întrebai nu prea curios. - Peste cel mult trei săptămîni ne despărțim. Plec În Israel. - SÎnteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ceva de ani, mai au tot timpul... Și eu, cum am rămas singur de cîțiva ani de la moartea soției, ce să fac aici? nu tu o rudă cineva să-ți dea un pahar de apă la nevoie. Vedeți... - Aveți dreptate, rosti profesoara, În momentul În care vorbirea acestuia fu Întreruptă nu de voința lui - ceea ce profesoara nu observă - ci de tînăra care ne servea și care aduse pe platoul de metal Înghețata comandată. - Mulțumesc! Înclină din cap Davidsohn, adresîndu-se fetei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
momentul În care vorbirea acestuia fu Întreruptă nu de voința lui - ceea ce profesoara nu observă - ci de tînăra care ne servea și care aduse pe platoul de metal Înghețata comandată. - Mulțumesc! Înclină din cap Davidsohn, adresîndu-se fetei care la rîndu-i rosti ceva, zîmbind, desigur o politețe. - Și ce-o să faceți dumneavoastră acolo? intervenii Într-o doară. - Ce-am să fac? Știu eu? De foame n-am să mor. Văd eu... Eu mă duc, vedeți dumneavoastră, În calitate de tată, iar un tată nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
altădată, goale acum, ce contraziceau optimismul dirijat, din presa centrală și locală. Singuri norii vor trece aceiași, departe peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, Întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
totuși, cînd mă gîndesc...” Vorbirea i se opri brusc de prezența fizică, nespus de apropiată a judecătorului. Își ridică brațele, vru să spună ceva ce nu mai spusese vreodată, dar cînd aproape să-i atingă umerii el se depărtă; ea rosti foarte Încet: „Ce tînăr sînteți... Vă iubesc! Se neliniști cîteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mînară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii Îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta Învăluit În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
sîntem deopotrivă autori, actori și spectatori. Așa gîndea. Dar viața interioară, mult mai autentică, pentru că ne aparține total, și ne individualizează, ce se Întîmplă cu ea? se Întreba. Nici ea nu poate fi prevăzută? „De unde așa, fără veste?”... În timp ce Își rostea mirarea, el se ivi din nou la marginea patului, stătea În picioare, o privea ca Înainte, nemișcat, ei i se păru mai tînăr. „Care e adevărata lui viată? gîndi. Ce se Întîmplă În substanța ființei lui? Nu se poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Poate nu-i adevărat. Femeile se simțiră jignite. - Cum să nu fie adevărat? Atîta lume vorbește! - Și, totuși, dacă nu-i adevărat? Lumea vorbește vrute și nevrute, asta e lumea. - Nu se poate să nu fie adevărat. Să-ți dau un exemplu, rosti una din ele, Îmbrăcată Într-o rochie maro cu dungi verticale subțiri, galbene și verzi. De dumneata, de ce nu vorbește nimeni? Vezi? Mai spuse două, trei cuvinte dar nu se auziră. Profesoara Își aminti deodată de ceva - de adevăratul scop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
se așteptase, mai ales că proprietăreasa, venită cu acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase În apartamentul ei; era - În ce-o privea și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zîmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, Își spuse proprietăreasa și plecă Încîntată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcîndu-se a fi uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
se afla, căci el rosti cu un zîmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, Își spuse proprietăreasa și plecă Încîntată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcîndu-se a fi uitat: - Aaa! Trebuia să mă duc la domnul judecător! Apoi către doamna Pavel, ca să audă și celelalte femei: Mă conduci, tanti? - Ei, asta-i! răspunse doamna Pavel, găsind cererea nepoatei total deplasată față de raporturile ca și familiale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
dragoste În general; este necesară pentru orice lucru bun. Nimic măreț nu se Împlinește altfel, În toate trebuie suflet. Să vă Întreb: dumneavoastră n-ați iubit niciodată? - și rîse cu o deschidere copilărească a feței: - Știu eu? probabil că da, rostii șovăielnic, pentru că În clipa acelui răspuns, abia atunci, În clipa aceea, gîndul Îmi merse, substanțial, deopotrivă, la Keti și la Ana, pe care niciodată nu le gîndisem În același timp, dîndu-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
fenomenal. CÎnd amurgul se Înecă În noapte ne plimbarăm pe malul unui lac asemeni, pînă ce În dreptul unei lumini subțiri venite de sus, ea se opri și mă-nlănțui din nou cu mîinile după gît. „Nu vreau să mai plec” rosti, și În clipa aceea, deasupra mormîntului ei, pîlpîi o jucăușă, disperată flacără albăstruie. 23. Începură ploile de toamnă, morocănoase, subțiri, lungi, se auzeau lovind În burlanul de lîngă fereastră, zilele treceau apăsătoare. În asemenea zile proprietarii mei Își treceau vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-i trebuia lui, acum la bătrînețe, Ierusalim? - Vorbești prostii, Îi Întrerupse nostalgia doamna Pavel. E omul cu fata lui și ce compari tu Ierusalimul cu ce-i aici! Apoi către mine: Spuneți-i și dumneavoastră, domnule judecător! Ee, domnule Davidsohn! rostii În mine, ești acum cu fiica dumitale, ferit de greul de aici, nu mai este teama să vorbești orice, cu oricine, ești fericit, sau cine știe. Toți așteptăm fericirea, altfel la ce-am mai dăinui pe fata acestui pămînt? Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
atîția alți colegi, pe care Îi cunoșteam după felul În care deliberau cu asesorii populari, ne aflam de atîtea ori În aceeași cameră de consiliu, după care comentam Între noi interpretările adoptate, dar și ei și eu ocoleam să ne rostim aversiunea, ne făceam a nu observa natura abuzivă a unor legi pe care eram chemați a le aplica, ignorarea unor drepturi pînă ieri elementare, ne era teamă unul de altul, o coaliție tacită, ne făceam a nu Înțelege sensurile oculte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
continuă cu glas ce nu mai aștepta răspuns. - Nimic. Nu cred Însă că-l vor ține mult. A fost un simplu om al primăriei, Împroprietărit de ei, iar cînd i-au luat pămîntul n-a spus nimic. Vroiam să mai rostesc ceva, dar Îmi dădui seama că nu mai am ce, mestecam În minte ca-ntr-un gol... Ce mai fac ai dumitale? Întrebai ca În depărtări. - Bine, ce să facă? Și-mi povesti de fiecare În parte, iar la urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]