18,699 matches
-
preluarea de către Imperiul Rus al controlului asupra teritoriilor clanurilor cazahe, ceea ce a făcut ca forțele Moscovei să ajungă pe malurile râului Sîrdaria. Sub pretextul protejării noilor supuși cazahi și pentru a preveni luarea lor în sclavie în timpul raidurilor militare inamice, rușii au început să construiască fortificații și să plaseze garnizoane de la vărsarea râului Sîrdaria spre est și de-a lungul râului Ili spre sud-vest. Cazacii au atacat sub comanda guvernatorului general din Orenburg, Vladimir Obrucev, fortărețele Hanatului Kokand: Kumîș-Kuran, Cim-Kuran, Ak-Meceti
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
de altfel cazacii mai în vârstă și în special credincioșii de rit vechi. Rezistența cazacilor a devenit mai intensă odată cu încercările bolșevicilor de a-și impune autoritatea. Regiunea locuită de cazacii de pe Ural a fost bântuită de luptele Războiului Civil Rus. În martie 1918, cazacii au alungat din regiune comitetele revoluționare bolșevice și au distrus trupele trimise să înăbușească rebeliunea lor. În regiunea cursului inferior al râului Ural, cazacii și-au ales în 1919 noii atamani. Generalul-locotenent Vladimir Sergheevici Tolstov a
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
oraganizațiile căzăcești. Eforturile acestora de celebrare a celei de-a 400-a aniversări a fondării armatei căzăcești au fost zădărnicite de opoziția kazahilor. Unii dintre urmașii cazacilor de pe Ural consideră că atitudinea autorităților kazahe față de cazaci și, în general, față de ruși, este discriminatorie, dat fiind faptul că armatele cazacilor de pe Don, din Kuban sau de pe Ussuri au primit permisiunea să-și creeze organizații administrative și chiar și militare paralele cu cele ale statului, în vreme ce cazacii de pe Ural au reușit să creeze
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Așezarea se află în apropiere de Biserică Uspenia. Pe hărțile militare austriece așezarea apărea sub numele de „Russnakendorf” („Satul rusnacilor”, în limba germană), iar popular i se spunea „Russnaken” sau „Ruși”. Mică comunitate de greco-catolici ruteni folosea pentru slujbele religioase Biserică Sbierenilor, care se află în apropierea satului lor. Preotul rutean Ftoma Kalisiewicz a fost numit în anul 1810 administrator parohial al parohiei ortodoxe „Uspenia”, el îngrijindu-se de asistență spirituală
Biserica de lemn din Mănăstioara (Siret) () [Corola-website/Science/317170_a_318499]
-
în 1841 Mănăstirii "Sf. Spiridon" din Iași. Ca urmare a Legii privind secularizarea averilor mănăstirești din 1863, Biserica "Sf. Voievozi" din Zlodica a devenit biserică de enorie, filială a Parohiei Cotnari. În perioada celui de-al doilea război mondial, soldații ruși au transformat lăcașul de cult în grajd, afectând multe icoane, ba chiar au tras gloanțe în crucea Mântuitorului, ca să vadă dacă-l ochesc. Biserica dispune de o catapeteasmă veche cu icoane pictate pe lemn. Ulterior, pe latura de sud-vest a
Biserica de lemn din Zlodica () [Corola-website/Science/317178_a_318507]
-
arată că acesta considera că monopolul american în ce privește tehnologia de producere a bombei atomice este periculos și că singura atitudine corectă era să încerce să rupă acest monopol. Americanii au împărtășit ulterior britanicilor și canadienilor tehnlogia nucleară, nu însă și rușilor cu care erau/au fost aliați, fapt care îi lasă și azi (2013) pe unii autori în dubiu dacă nu s-ar fi putut evita o cursă a înarmării nucleare în măsura în care americanii ar fi decis să împărtășească tehnologia relevantă și
Ethel și Julius Rosenberg () [Corola-website/Science/317195_a_318524]
-
nationaliștilor extremiști precum Hitler și colaboratorii săi (aceasta deși, de atunci, monarhiile germane Prusia și Austria au umilit Polonia de mai multe ori, de pildă cu prilejul celor trei împărțiri ale Poloniei, în cooperare cu o mare putere „slavă”, Imperiul Rus). 1. „” a fost denumirea unei acțiuni de provocare din seara zilei de 31 august 1939, prin care soldați germani purtând uniforme militare poloneze au înscenat un atac asupra stației germane de radio „Sender Gleiwitz”, la frontiera germano-polonă, în scopul de
Operațiunea Tannenberg () [Corola-website/Science/317210_a_318539]
-
Povestea sovietelor este un film documentar realizat în 2008 despre comunismul sovietic și despre relațiile de colaborare intre regimurile nazist (german) și sovietic (rus) înainte de 1941, scris și regizat de Edvins Snore și sponsorizat de grupul politic UEN (național-conservator) din Parlamentul European. Filmul prezintă interviuri cu istorici din Occident și Rusia, cum ar fi și , scriitorul rus Victor Suvorov, disidentul sovietic , membri ai Parlamentului
Povestea sovietelor (film) () [Corola-website/Science/317263_a_318592]
-
colaborare intre regimurile nazist (german) și sovietic (rus) înainte de 1941, scris și regizat de Edvins Snore și sponsorizat de grupul politic UEN (național-conservator) din Parlamentul European. Filmul prezintă interviuri cu istorici din Occident și Rusia, cum ar fi și , scriitorul rus Victor Suvorov, disidentul sovietic , membri ai Parlamentului European, precum și cu victime ale terorii sovietice. Filmul arată că au existat apropieri filozofice și de doctrină, legături politice și organizatorice între sistemele naziste și sovietice, înainte și la începutul celui de al
Povestea sovietelor (film) () [Corola-website/Science/317263_a_318592]
-
în anii 1990-1992 oficial în ambele țări, în legătură cu prăbușirea « taberei comuniste ». În acei trei ani, controversa s-a stins din nou, de data aceasta în profitul « românismului ». Republica Moldova era atunci considerată oficial ca un stat multinațional adăpostind Bulgari, Găgăuzi, Români, Ruși, Ucraineni ș. a., toți putîndu-se deopotrivă defini ca membri ai unor popoare și culturi depășind granițele Republicii, printre care poporul român. Odată cu renașterea mișcărilor comuniste și recunoașterea internațională a zonei de influență excluzivă a Rusiei asupra a 12 dintre cele 15
Moldovenism () [Corola-website/Science/317276_a_318605]
-
de la Miami, unde a pierdut în fața chilianului Marcelo Ríos, care după acea victorie a devenit lider mondial. Agassi a intrat în istorie în 1999, la Paris, unde a revenit în finală de la 0-2 la seturi și l-a învins pe rusul Andrei Medvedev, câștigând astfel turneul de la Roland Garros și devenind doar al cincilea jucător din istorie care își adjudeca toate cele patru turnee de Mare Șlem în carieră (alături de Rod Laver, Fred Perry, Roy Emerson, Don Budge; mai târziu Roger
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
final. A fost singurul an în care Agassi a fost lider la final. Sezonul următor a început cu un nou succes răsunător pentru Agassi, la Openul Australian, unde l-a învins pe Sampras în semifinale, în cinci seturi, și pe rusul Evgheni Kafelnikov în finală, în patru seturi. Era primul jucător care disputa patru finale consecutive de Mare Șlem de la Rod Laver care reușea acest lucru în 1969. În acel moment, Agassi deținea titlul în trei dintre cele patru turnee majore
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
pierdut în semifinale la Wimbledon, în cinci seturi, în fața lui Patrick Rafter, într-un meci considerat printre cele mai bune disputate în istorie la Wimbledon. La Tennis Masters Cup, la Lisabona, Agassi a ajuns în finală, trecând în semifinale de rusul Marat Safin care dacă învingea devenea cel mai tânăr lider mondial din istorie. În finală, Agassi a fost învins de brazilianul Gustavo Kuerten care astfel a încheiat anul pe locul întâi. În 2001, Agassi și-a apărat cu succes titlul
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
cazacilor zaporojeni a trecut sub controlul Țaratului Rusiei, dar a continuat o lungă perioadă de timp să se bucure de o autonomie largă. După moartea lui Bogdan Hmelnițki (1657), succesorul acestuia, Ivan Vihovski, conștient de amestecul tot mai pronunțat al rușilor în afacerile interne ale Hetmenaului, a inițiat o reapropiere de Polonia. Astfel, în 1658 a fost semnat Tratatul de la Hadiaci, care punea iar pe tapet inițiativa creării unei uniuni a trei națiuni (poloneză, lituaniană și ruteană). Tratatul a fost ratificat
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
mandate de un an de zile. Fricțiunile dintre cazacii Hetmanatului și cei din Zaporoje au crescut în mod semnificativ în această perioadă. Cazacii care luptaseră în trecut pentru independența față de Uniunea statală polono-lituaniană s-au implicat după stabilirea alianței cu rușii în o serie de revolte împotriva Țaratului Rusiei. Cazacii doreau păstrarea privilegiilor și autonomiei lor. Cazacii zaporojeni conduși de Kost Hordiienko s-au alăturat în 1709 rebeliunii hatmanului Ivan Mazepa. Mazepa a fost un consilier și prieten apropiat al împăratului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după moartea acestuia în 1733 a fost posibilă reînceperea procesului de preluare a controlului ținuturilor căzăcești de către ruși. Fricțiunile dintre cazaci și conducerea țaristă s-au mai redus, iar cazacii au negociat o scădere a autonomiei lor pentru a-și păstra privilegiile. Cazacii ucraineni care nu trecut de partea lui Mazepa l-au ales ataman pe Ivan Skoropadski
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
distrus de Petru I al Rusiei. Cazacii au permis în continuare așezarea pe teritoriile controlate de ei a țăranilor iobagi fugiți de pe moșiile proprietarilor ruși sau polonezi, în încercarea de a câștiga aliați în lupta împotriva unor posibile încercări ale rușilor de amestec în afacerile interne ale zaporojenilor. În 1762, Zaporojia era populată cu aproximativ 33.700 de cazaci și 150.000 de țărani. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte a clasei ofițerilor cazaci fusese încorporată în
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
imperiului, în vreme ce regulamentele stricte ale armatei ruse au împiedicat cazacii de rând să se înroleze în armata imperială. Existența Siciului Danubian, care avea să lupte de partea otomanilor în războaiele care aveau să vină au ridicat probleme morale unora dintre ruși. În 1784, Potiomkin a format așa-numitul „Sici al zaporojenilor loiali” Войско верных Запорожцев) și i-a colonizat în regiunea dintre cursul inferior al Bugului și râul Nistru. Acești cazaci au fost răsplătiți pentru serviciile aduse imperiului în timpul războiului cu
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
de discuții, în special în secolul al XX-lea. Tratatul de la Pereiaslav a dat Țaratului Rusiei un impuls puternic în direcția ocupării Ruteniei, oferindu-i posibilitatea să se declare unicul succesor al Rusiei Kievene. Țarul s-a proclamat protectorul tuturor rușilor, iar atitudinea aceasta a culminat cu mișcarea panslavistă din secolul al XIX-lea. În zilele noaste, cei mai numeroși descendenți ai cazacilor zaporojeni, cazacii din Kuban, sunt loiali Rusiei, mulți dintre ei luptând în conflictele locale care au urmat după
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Marelui Ducat al Moscovei încă din 1448. Rusia căuta să ocupe teritoriile sudice ale Rusiei Kievene, proclamându-se succesorul de drept al acestui din urmă stat. După Căderea Constantinopolelui, mitropolitul Moscovei a fost proclamat Patriarh al „Moscovei și al tuturor rușilor”. Presiunea expansionistă a catolicismului a culminat odată cu Uniunea de la Brest din 1596, prin care s-a încercat restrângerea autonomiei bisericilor ortodoxe din Ucraina, Polonia și Belarus și eventuala lor unire cu biserica romano-catolică. Populația ucraineană s-a opus unirii cu
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
Dolgorukyau au fost exilați sau executați. Dmitri Golițin a fost în cele din urmă condamnat la închisoare pe viață. Mulți istorici au caracterizat domnia Anei drept "Bironovscina" (era Biron), o perioadă de guvernare represivă și rapace, dominată de germani. Istoricul rus Kliucevski din secolul XIX a scris că "...Rusia a fost năpădită de nemți la fel cum se împrăștie gunoiul dintr-un sac cu găuri, au infestat curtea, s-au îngrămădit în jurul tronului și au înșfăcat posturile cele mai bine plătite
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
armata rusă a scăzut în timpul domniei Anei. Deși Biron era iubitul Anei și Mare Șambelan, el nu a depus nici un efort să învețe limba rusă sau să se informeze despre afacerile guvernului. Politica represivă a guvernului a fost condusă de ruși iar obiectivele politicii externe au fost în mare parte aceleași ca în vremea domniei lui Petru I. În 1732 Sankt Petersburg a devenit din nou capitală. Primii ani de domnie ai Anei au fost marcați de pierderi de recolte și
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
au luat măsuri de încurajare a creșterii economice. Politica externă era dominată de Osterman, care a menținut relații bune cu Austria. În Războiul pentru succesiune din Polonia (1733-1736) care a început odată cu moartea lui August al II-lea al Poloniei, rușii l-au alungat pe Stanisław Leszczyński, alesul majorității electorilor și l-au înscăunat rege pe August II de Saxonia. Franța a fost atrasă în acest război deoarece Stanisław era socrul regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Ana a patronat
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
Hanatul Astrahanului, pe care le-a anexat, transformând Rusia într-un stat multietnic și multiconfesional. În acest moment, Rusia controla cursul fluviului Volga și își deschisese accesul spre Asia Centrală. Expansiunea spre nord-vest, spre Marea Baltică, s-a dovedit mult mai dificilă. Rușii au invadat în 1558 Livonia, intrând într-un război de 25 de ani, (Războiul livonian), împotriva Uniunii statale polono-lituaniene, Suediei și Danemarcei. În ciuda unor succese ocazionale, armata lui Ivan al IV-lea a fost respinsă, iar rușii nu au reușit
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
mult mai dificilă. Rușii au invadat în 1558 Livonia, intrând într-un război de 25 de ani, (Războiul livonian), împotriva Uniunii statale polono-lituaniene, Suediei și Danemarcei. În ciuda unor succese ocazionale, armata lui Ivan al IV-lea a fost respinsă, iar rușii nu au reușit să-și asigure o poziție privilegiată la Marea Baltică. Încercând să profite de implicarea Rusiei în războiul din Livonia, tătarii din Crimeea au atacat și devastat regiunea Moscovei în mai multe rânduri, până când victoria rușilor din bătălia de la
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]