167,887 matches
-
comune" / "Gemeinsamer Finanzminister" (pentru a-l deosebi de cei doi miniștri de finanțe ai celor două jumătăți ale monarhiei) și de "ministru de război" / "Kriegsminister" (în guvernele celor două jumătăți ale monarhiei nu exista nici un „minister de război”, doar „ministerele apărării” cezaro-crăiesc și regal maghiar). Domeniul de competență al Consiliului Ministerial comun se limita, potrivit legilor de bază ale Compromisului austro-ungar, la politica externă, la politica de război și la finanțarea ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
puncte, au fost create ministere comune pentru externe și pentru război, precum și un minister al finanțelor comune. Ministerul de război k.u.k. era responsabil doar pentru Armata Comună și pentru Marina Militară, dar nu pentru cele două forțe de apărare separate ale Cisleithaniei și Transleithaniei (k.k. Landwehr, respectiv Honvéd). Mai departe, potrivit § 2 al legii, anumite domenii nu erau administrate în comun, însă în ambele parlamente — nu și în delegații — erau tratate pe baza unor legi identice, iar deciziile
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
pe care Statthalter-ul plănuia să le emită pe baza legilor în vigoare. Landeschef-ul primea toate instrucțiunile de la guvernul din Viena. Potrivit legii din 1868 care privea guvernarea, în responsabilitatea Landeschef-ului cădeau în primul rând chestiunile legate de cultură și învățământ, apărarea teritorială, siguranța publică, agricultura, precum și (pe baza unor dispoziții separate) finanțele și comerțul - toate aceste domenii fiind reglementate prin legi inițiate și adoptate la nivel central, de către Consiliul Imperial. Chestiunile militare în sens restrâns intrau în sarcina autorităților militare. Landeschef-ului
Landeschef () [Corola-website/Science/337477_a_338806]
-
(în ) cu sediul în Viena, numit până în 1911 "Ministerul Imperial de Război" ("Reichskriegsministerium"), a fost în perioada 1867-1918 cea mai înaltă instanță administrativă a Armatei Comune și a Marinei Militare austro-ungare. nu era responsabil pentru: Apariția ambelor "forțe de apărare" pe lângă Armata Comună și independente de ea a fost un rezultat al Compromisului cu Ungaria, care a făcut eforturi pentru a avea o armată ungară independentă de guvernul de la Viena. Numărul cumulat al recruților celor două forțe de apărare era
Ministerul Imperial și Regal de Război () [Corola-website/Science/337490_a_338819]
-
de apărare" pe lângă Armata Comună și independente de ea a fost un rezultat al Compromisului cu Ungaria, care a făcut eforturi pentru a avea o armată ungară independentă de guvernul de la Viena. Numărul cumulat al recruților celor două forțe de apărare era cu mult mai mic decât numărul recruților Armatei Comune și nu reprezenta decât o mică parte din numărul total al recruților austro-ungari. Funcția de ministru de război a fost ocupată de:
Ministerul Imperial și Regal de Război () [Corola-website/Science/337490_a_338819]
-
(în maghiară "Magyar Királyi Honvédelmi Minisztérium", prescurtat "M. kir. Honvédelmi Minisztérium"; în germană "k.u. Honvédministerium") cu sediul la Budapesta era responsabil pentru finanțarea, organizarea și administrarea Forțelor de apărare regale maghiare (în maghiară: "Magyar Királyi Honvédség") și a componentei lor croato-slavone fondate în 1868 în jumătatea transleithanică a monarhiei austro-ungare. a existat din 1868 până la începutul lui noiembrie 1918. Ministerul regal maghiar al apărării era unul dintre cele trei
Ministerul regal maghiar al apărării () [Corola-website/Science/337483_a_338812]
-
organizarea și administrarea Forțelor de apărare regale maghiare (în maghiară: "Magyar Királyi Honvédség") și a componentei lor croato-slavone fondate în 1868 în jumătatea transleithanică a monarhiei austro-ungare. a existat din 1868 până la începutul lui noiembrie 1918. Ministerul regal maghiar al apărării era unul dintre cele trei ministere ale forțelor armate ale Dublei Monarhii, care, în vremuri de pace, erau oficial independente unul de altul. Celelalte două ministere (cu sediul la Viena) erau:
Ministerul regal maghiar al apărării () [Corola-website/Science/337483_a_338812]
-
o numeau simplu "Armata"; după 1918, numită colocvial "Armata imperială și regală") era numele oficial în administrația militară imperială și regală a celei mai mari și mai importante părți a Forțelor terestre austro-ungare, din care mai făceau parte Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare. Fondată în 15 martie 1867 și desființată în 31 octombrie 1918 prin retragerea contingentelor maghiare, a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble Monarhii, căreia, pe lângă forțele terestre, îi mai aparținea
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
1918, numită colocvial "Armata imperială și regală") era numele oficial în administrația militară imperială și regală a celei mai mari și mai importante părți a Forțelor terestre austro-ungare, din care mai făceau parte Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare. Fondată în 15 martie 1867 și desființată în 31 octombrie 1918 prin retragerea contingentelor maghiare, a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble Monarhii, căreia, pe lângă forțele terestre, îi mai aparținea și marina militară. În timpul Primului Război Mondial
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
prima dată (sub forma "k.u.k. Gemeinsame Armee") prin legea din 11 aprilie 1889 la dorința expresă a Regatului Ungariei, pentru a face mai clară deosebirea dintre "Armata comună imperială și regală" pe de o parte și Forțele de apărare cezaro-crăiești ("k.k. Landwehr"), respectiv Forțele de apărare regale maghiare ("k.u. Landwehr") pe de altă parte. (Marina militară folosea mai rar epitetul k.u.k., deoarece era singura formațiune navală maritimă a Austro-Ungariei.) După Compromisul austro-ungar din 15 martie
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Armee") prin legea din 11 aprilie 1889 la dorința expresă a Regatului Ungariei, pentru a face mai clară deosebirea dintre "Armata comună imperială și regală" pe de o parte și Forțele de apărare cezaro-crăiești ("k.k. Landwehr"), respectiv Forțele de apărare regale maghiare ("k.u. Landwehr") pe de altă parte. (Marina militară folosea mai rar epitetul k.u.k., deoarece era singura formațiune navală maritimă a Austro-Ungariei.) După Compromisul austro-ungar din 15 martie 1867, armata și marina de război nu mai
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Imperial și Regal (numit până în 1911 "Ministerul de război al imperiului"), iar pentru strategie răspundea comandamentul general afiliat ministerului. Șeful comandamentului general avea dreptul de a raporta direct monarhului. Legea austriacă din 11 aprilie 1889, prin care se înnoia „Legea apărării” din 1868, revizuită în 1882, (o lege cu același conținut fusese adoptată concomitent în Ungaria), stabilea la § 2: Prin § 14, contingentul anual de recruți pentru Armata Comună și pentru Marina de Război a fost fixat la 103.000 de bărbați
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
pentru Marina de Război a fost fixat la 103.000 de bărbați, din care 60.389 trebuiau să provină din "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial". Spre comparație, contingentul de recruți pentru k.k. Landwehr a cărui misiune era apărarea teritoriilor austriece se ridica la 10.000 de bărbați. Contingentele k. u. k. erau adaptate necesităților la fiecare zece ani prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania și Transleithania. Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
k. Landwehr a cărui misiune era apărarea teritoriilor austriece se ridica la 10.000 de bărbați. Contingentele k. u. k. erau adaptate necesităților la fiecare zece ani prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania și Transleithania. Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare nu erau subordonate Ministerului de război imperial și regal, ci Ministerului cezaro-crăiesc al apărării, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
era apărarea teritoriilor austriece se ridica la 10.000 de bărbați. Contingentele k. u. k. erau adaptate necesităților la fiecare zece ani prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania și Transleithania. Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare nu erau subordonate Ministerului de război imperial și regal, ci Ministerului cezaro-crăiesc al apărării, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a costurilor clar stabilită între cele
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
adaptate necesităților la fiecare zece ani prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania și Transleithania. Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare nu erau subordonate Ministerului de război imperial și regal, ci Ministerului cezaro-crăiesc al apărării, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a costurilor clar stabilită între cele două jumătăți ale Dublei Monarhii. Începâd cu 1867, Transleithania suporta 30 % din costurile comune ale armatei
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania și Transleithania. Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare nu erau subordonate Ministerului de război imperial și regal, ci Ministerului cezaro-crăiesc al apărării, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a costurilor clar stabilită între cele două jumătăți ale Dublei Monarhii. Începâd cu 1867, Transleithania suporta 30 % din costurile comune ale armatei imperiale și regale. Potrivit negocierilor compromisului
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Transleithania suporta 30 % din costurile comune ale armatei imperiale și regale. Potrivit negocierilor compromisului, această cotă se ridica la 31,4 % în 1888 și la 36,4 % în 1907. Cheltuielile totale pentru "Armata Comună", Marina Imperială și Regală, Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare au ajuns în 1912 la aproximativ 670 de milioane de coroane. Această sumă era mai puțin de 3,5 % din venitul național net ("Volkseinkommens") comun, iar în 1906 aceste cheltuieli s-au ridicat
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
comune ale armatei imperiale și regale. Potrivit negocierilor compromisului, această cotă se ridica la 31,4 % în 1888 și la 36,4 % în 1907. Cheltuielile totale pentru "Armata Comună", Marina Imperială și Regală, Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare au ajuns în 1912 la aproximativ 670 de milioane de coroane. Această sumă era mai puțin de 3,5 % din venitul național net ("Volkseinkommens") comun, iar în 1906 aceste cheltuieli s-au ridicat la doar 2,5 %. În
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
existau: Armata Comună și Marina Militară Imperială și Regală erau administrate din Viena de către Ministerul Imperial de Război (numit din 20 septembrie 1911 Ministerul de Război Imperial și Regal), care îi era subordonat direct Împăratului și Regelui. Ambele "forțe de apărare" erau administrate de Ministerul Apărării al guvernului cezaro-crăiesc din Viena și de corespondentul său din cadrul guvernului regal maghiar din Budapesta. În anul 1915 s-a renunțat la toate denumirile onorifice și suplimentare ale regimentelor, care din acel moment ar fi
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Militară Imperială și Regală erau administrate din Viena de către Ministerul Imperial de Război (numit din 20 septembrie 1911 Ministerul de Război Imperial și Regal), care îi era subordonat direct Împăratului și Regelui. Ambele "forțe de apărare" erau administrate de Ministerul Apărării al guvernului cezaro-crăiesc din Viena și de corespondentul său din cadrul guvernului regal maghiar din Budapesta. În anul 1915 s-a renunțat la toate denumirile onorifice și suplimentare ale regimentelor, care din acel moment ar fi trebuit să fie desemnate doar
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Emmausjárás" (Calea Emausului) sau "tojásbúcsú" ("pelerinajul oului") a fost una dintre cele mai populare sărbători catolice ale anului în perioada secolelor XVIII-XIX. Fortăreața a fost construită după revoltă maghiară din 1848-1849 împotriva guvernanților habsburgici austrieci, ca un loc strategică pentru apărarea Budei și Pestei în cazul unei revolte viitoare. Pe dealul Gellért au avut loc acțiuni militare în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și apoi a Revoluțiuei ungare din 1956, cănd tancurile sovietice au tras de pe deal asupra orașului
Dealul Gellért () [Corola-website/Science/328414_a_329743]
-
Atunci când monumentul a fost construit, Ungaria făcea parte din Austro-Ungaria și, astfel, ultimele cinci spații pentru statui de pe colonada stângă au fost rezervate pentru membrii dinastiei de Habsburg. De la stânga la dreapta acestea au fost: Ferdinand I (basorelief cu subiectul Apărarea Castelului Eger), Leopold I (basorelief cu subiectul Eugenia de Savoia învingându-i pe turci la Zenta), Carol al III-lea, Maria Tereza (basorelief cu subiectul Dieta Ungariei votează sprijinul "vitam et sanguinem") și Franz Joseph (Franz Joseph încoronat de Gyula
Piața Eroilor din Budapesta () [Corola-website/Science/328426_a_329755]
-
Atunci când monumentul a fost construit, Ungaria făcea parte din Austro-Ungaria și, astfel, ultimele cinci spații pentru statui de pe colonada stângă au fost rezervate pentru membrii dinastiei de Habsburg. De la stânga la dreapta acestea au fost: Ferdinand I (basorelief cu subiectul Apărarea Castelului Eger), Leopold I (basorelief cu subiectul Eugenia de Savoia învingându-i pe turci la Zenta), Carol al III-lea, Maria Tereza (basorelief cu subiectul Dieta Ungariei votează sprijinul "vitam et sanguinem") și Franz Joseph (Franz Joseph încoronat de Gyula
Monumentul Mileniului din Budapesta () [Corola-website/Science/328425_a_329754]
-
în călătoria de distrugere a Inelului Puterii și mai apoi slujitor al regelui Théoden din Rohan. Datorită faptului că știa secretul Inelului și din cauza dorinței sale puternice, a fost primit printre membri călătoriei alături de prietenul său, Pippin. În bătălia pentru apărarea Gondorului s-a făcut remarcat prin nimicirea Duhului Inelelor (Nazgûl) când acesta i-a atacat pe Théoden și pe nepoata acestuia, Éowyn.
Meriadoc Brandybuck () [Corola-website/Science/328452_a_329781]