17,900 matches
-
era cât pe-aci să alunec de câteva ori. Nu puteam aprecia distanța dintre lumină și umbră. Părțile luminoase păreau mult mai sus decât cele lăsate în umbră. Lumina era totuși prea puternică pentru ochii mei care se învățaseră cu întunericul. Trebuie să recunosc faptul că, încă din timpuri străvechi, omul a reușit să se adapteze oricărei situații. Nu mă mai mir că trupurile Întunegrilor au devenit funcționale doar în bezna cea mai adâncă. După ce-am urcat vreo șaizeci sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Uite-acolo o intrare în centrală, spuse ea luându-mă de mână. Am privit înspre locul semnalat și am zărit o ușă mică, într-un colț al clădirii. Ușile de fier stăteau larg deschise. Vâjâitul se întețise. Înăuntru era mai întuneric decât mi-am închipuit. Până nu mi s-au obișnuit puțin ochii, n-am distins absolut nimic. Nu era nici un bec aprins - ciudat ca tocmai aici să nu existe așa ceva! - iar firișoarele de lumină care pătrundeau de afară luminau doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care pătrundeau de afară luminau doar tavanul. În afară de vâjâit, absolut nimic altceva. Am strigat, dar se părea că nu mă auzea nimeni. Am rămas în ușă, mi-am scos ochelarii fumurii și am așteptat să mi se obișnuiască ochii cu întunericul dinăuntru. Ea stătea puțin mai încolo. Nu voia să se apropie prea mult de clădire. Îi era frică de vâjâit și de beznă. Fiind deprins cu întunericul, mi-am dat imediat seama că era cineva acolo. Un bărbat subțirel. În fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am scos ochelarii fumurii și am așteptat să mi se obișnuiască ochii cu întunericul dinăuntru. Ea stătea puțin mai încolo. Nu voia să se apropie prea mult de clădire. Îi era frică de vâjâit și de beznă. Fiind deprins cu întunericul, mi-am dat imediat seama că era cineva acolo. Un bărbat subțirel. În fața lui se înălța, spre tavan, o coloană cilindrică de vreo trei sau patru metri în diametru. Bărbatul o privea nemișcat. În afara ei, nu se zărea absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca gheața, dar n-am remarcat nimic neobișnuit la ea. Era apă normală, fără mizerie în ea, cu densitate obișnuită. În jurul nostru, o liniște desăvârșită. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu vibra nimic. Nici aerul, nici apa, nici întunericul. Nu se auzea decât clipocitul provocat de mâinile și picioarele noastre. Ecoul părea mult amplificat în beznă. Abia după ce-am intrat în apă, mi-am dat seama că uitasem să-l rog pe Profesor să se ocupe de rana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu arătând în jur. — Nu, bineînțeles. Sunt doar un mit. Sau cel puțin așa sper, spuse ea. Cu toate asigurările ei, n-am fost capabil să-mi scot din minte imaginea acelor pești care mă urmăreau și-mi mâncau picioarele. Întunericul provoacă tot felul de spaime. Știam foarte bine lucrul acesta. — Nu sunt nici lipitori? — Știu eu? Or fi. Ne legasem cu funia unul de altul și înotam împreună, având grijă să nu ni se ude bocceluțele pe care le purtam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înotam împreună, având grijă să nu ni se ude bocceluțele pe care le purtam pe cap. Ne ghidam după lumina pe care o mișca Profesorul la suprafața apei. Am ocolit turnul și am ajuns în spatele lui. Lumina cea palidă străpungea întunericul, iar suprafața apei era de un galben deschis. — Cred că ar trebui s-o luăm în direcția aceea, spuse fata. Pe unde ne indică lumina. Eu înotam înainte, ea venea în urma mea. Mâinile noastre băteau apa alternativ. Mă mai opream
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în stâncă și am pus piciorul deasupra sculpturii în relief. Am întins mâna dreaptă și am pipăit toate părțile colțuroase ale stâncii. M-am săltat și am privit deasupra. Am văzut deschizătura mult căutată. N-am distins-o clar din pricina întunericului, dar am simțit o briză ușoară pătrunzând pe acolo. Mirosul nu era tocmai plăcut, dar cu siguranță exista un tunel. Mi-am sprijinit coatele de o ieșitură în stâncă, am pus un picior într-o scobitură și m-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
verificat dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor. Între timp, eu am deschis și-am închis lanterna de câteva ori, semnalizându-i astfel Profesorului din turn că am ajuns cu bine. Lumina gălbuie a pâlpâit de două sau de trei ori în întuneric și apoi s-a stins. Era beznă totală din nou. O lume în care nu puteam aprecia distanța, adâncimea... absolut nimic. — Hai să mergem! zise ea. Mi-am luminat puțin ceasul. Era șapte și optsprezece minute. Ora știrilor la toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
grozăvie de tunel. După treizeci de minute de mers, am schimbat dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor și după încă zece minute s-a terminat drumul acela sinuos și îngust și am ajuns într-un loc cu plafonul înalt. Liniște mormântală, întuneric și miros de mucegai. Ca într-un hol de clădire veche. Drumul se bifurca și am simțit un curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât beznă. Beznă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aici, spuse fata pe un ton dur, îndreptând lanterna spre stânga. Avea dreptate. Se terminase zidul și se deschidea în fața ochilor noștri o întindere mare, întunecată. Dâra de lumină a lanternei a fost imediat înghițită de beznă. Aveai impresia că întunericul e viu, respiră, se zvârcolește. Era apăsător și scârbos ca o masă gelatinoasă. — Auzi? întrebă fata. — Da. Îi auzeam clar pe Întunegri acum. Nu era chiar voce ceea ce distingeam eu, ci mai degrabă aș putea spune că-mi țiuiau urechile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai distingeam cuvintele. Cred că toată viața nu-mi voi putea șterge din memorie sunetele oribile pe care le scoteau Întunegrii. Vor rămâne o obsesie permanentă. Ca și întunericul, de altfel. Probabil că tot vor pune ei labele pe gleznele mele. Nu-mi dădeam seama de câtă vreme trăiam coșmarul acela. Dispozitivul de înlăturare a Întunegrilor mai funcționa încă pentru că era aprinsă lumina albastră. Deci nu trecuse chiar atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale regulate. Acele luminițe, care de pe peron par palide de tot, mi se păreau de-a dreptul sclipitoare după atâta bâjbâială prin întuneric. — Hai să stăm puțin aici până ni se obișnuiesc ochii cu lumina, zise ea. Zece-cincisprezece minute. Apoi mai înaintăm puțin și iar stăm. Dacă nu procedăm astfel, o să ne orbească lumina. Dacă trece metroul, nu cumva să te uiți într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
alb și chiloți albi. Era subțirică și mică de statură. Trupul ei semăna cu al unui copil, gata să se dezintegreze la cea mai mică adiere de vânt. Nici urmă de exces de mâncare italienească. Nu-mi găseam ceasul. Era întuneric încă. — Masa! Uită-te la masă! țipă ea. Era un obiect care semăna cu un brăduț de Crăciun. Dar n-avea cum să fie așa ceva. Era prea mic și ne aflam doar la începutul lui octombrie. Mi-am încordat privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
craniului decât cea frontală. Am stat pe canapea unul lângă altul și-am privit multă vreme marea de luminițe, fără să scoatem o vorbă. M-a prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi, nu l-am văzut luminat. Dar nici mână de om nu era la mijloc. Ar fi fost imposibil ca o ființă umană să realizeze o asemenea lumină caldă și liniștitoare. Era cu siguranță una artificială, anormală, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar nefolositoare. M-a bătut pe umăr, s-a ridicat de pe canapea și s-a dus la bucătărie. A deschis frigiderul, a umplut un pahar cu vin pentru ea și mie mi-a adus o bere. — Îmi place foarte mult întunericul dinaintea zorilor, zise ea. E curat, dar nefolositor. — Și durează foarte puțin. Începe distribuirea ziarelor, a laptelui... pornesc primele trenuri. S-a așezat lângă mine și și-a tras pătura până peste sâni. A luat o gură de vin. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
metafizică a trecerii”, RL, 1993, 12; Claudiu Constantinescu, Între două vârste, RL, 1993, 12; Ion Vlad, Diana Adamek, Mircea Opriță, Horia Bădescu, Ion Cristofor, Radu Mareș, [Victor Felea], TR, 1993, 14; Aurel Rău, Victor Felea, L, 1993, 14; Negoiță Irimie, Întunericul și lumina, CNT, 1993, 15; Virgil Mihaiu, Des-amăgirea poetului, ST, 1993, 3-4; Constantin Cubleșan, Adrian Popescu, Valentin Tașcu, Aurel Rău, [Victor Felea] , ST, 1993, 5; Florența Albu, „Altădată scriam...”, VR, 1993, 8-9; Ioan Milea, „Istorie personală”, F, 1993, 11; Grigurcu
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
de 3-7 zile, agitându-se de câteva ori pe zi. Se lasă să sedimenteze bine particulele insolubile (ceară, impurități) și apoi se decantează lichidul limpede care este extractul alcoolic de propolis. Acesta se poate păstra în sticle ermetic închise la întuneric, timp de mai mulți ani. Unguent din extract alcoolic de propolis. Se iau 100 ml extract alcoolic de propolis (20%), se toarnă într-o capsulă de porțelan cu diametrul de 10 cm sau într-un mojar. Se așază vasul pe
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
cu mandibulele, îl frământă adăugându-i enzime din corpul lor, apoi îl presează, bătându-l cu capul, în celulele fagurilor, pe care le umplu în proporție de 2/3 din volum. Sub influența fermenților eliberați din polen, a enzimelor, în întunericul stupului, în condiții de umiditate și temperatură controlată, polenul suferă un proces de ușoară fermentare. Acum și astfel polenul devine păstură, numită de apicultori „pâinea albinelor”. Păstura este folosită în proporții savant dozate, de către albinele doici, în hrana de creștere
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
nu este suficient invertit în zaharuri direct asimilabile; este mai valoroasă mierea stupinelor staționare decât a celor cu culesuri pastorale (vezi motivele de mai sus); daca este supusă ori nu temperaturilor de peste 40șC și luminii solare (mierea se “fabrică” în întunericul stupului, la temperaturi de 37 37,5 șC). Uleiurile eterice existente în nectar, caracteristice florei din care provine, îi determină aroma; atenția cu care a fost extrasă, ferind-o de corpuri străine, cu un inventar apicol igienizat; condițiile de depozitare
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
temperaturi de 37 37,5 șC). Uleiurile eterice existente în nectar, caracteristice florei din care provine, îi determină aroma; atenția cu care a fost extrasă, ferind-o de corpuri străine, cu un inventar apicol igienizat; condițiile de depozitare favorabile sunt: întuneric, temperaturi de circa 14șC (Andrițoiu, 2006). În miere au fost identificate circa 350 de substanțe. Una dintre acestea, în condiții de manipulare defectuoasă, poate face mierea improprie consumului: este vorba de hidroximetilfurfuraldehida (HMF), care este toxică. Mierea poate conține mici
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
Introducere în retorica juridică, Craiova, 1993; Zero dinamic, Craiova , 1994; Retorica oglinzii, București, 1995; Ademenirea, Brâncoveni, 1995; George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, Iași, 1996; Retorică. Oratoria greacă și latină, Craiova, 1996; Grădina din pustiu, Craiova, 1997; Rana întunericului, Craiova, 1998; Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998; Sărbătoarea pierderii, postfață George Astaloș, București, 2001; Poeme, Drobeta-Turnu Severin, 2001; Antologia lecturii, Craiova, 2001; Mărturisiri recuperate, Craiova, 2001. Ediții: Poeți olteni (1944-1980), pref. Marin Sorescu, Craiova, 1982; Poezie și umanitate
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
ei că altfel nu poate fi. Discursul naratorului-martor adoptă nuanțe ritualice, fiind expresia unei psihologii colective. Remarcabil explorator al psihicului tulbure, superstițios, scriitorul excelează în desenul în alb-negru, în tehnica clarobscurului. Câteva detalii expuse în lumină intensă devin frapante în raport cu întunericul care le delimitează. Între fluxul și refluxul întâmplărilor, ochiul prozatorului pare neutru. Pe scurt, D. nu reacționează în vreun fel, nu jubilează, nu ironizează, nu dezaprobă, nu osândește. Alteori, în situații-limită intervin surpări, traume, reacții mute. Terorizat de către nevastă și
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
colective e desăvârșită. La priveghi, unii, încălziți de rachiu, cântă; „... toți își vorbeau vorbele, își dormeau somnul; chiar cei care cântau păreau că nu știu nimic de cântec, că altcineva cântă prin gura lor...”. Pe o vreme de ninsoare și „întuneric de nu-ți vezi mâna”, un bolnav în delir din Ursita zice că el va muri în lac la Tăureni. Nici un detaliu psihologic. Însă cadrul, liniștea, obiectele, toate punctează sincretic deznodământul. Înregistrarea graduală de elemente concrete, în manieră cinematografică, ține
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]