17,002 matches
-
discursive prealabile. Dialogismul teoretizat de M. Bahtin 385 devine activ în cadrul publicisticii eminesciene, cu atât mai mult cu cât aceasta se constituie în răspuns, în reacție la evenimentele din spațiul politic, la replicile și atitudinile actorilor politici, la opiniile colegilor jurnaliști etc. De la cronici la texte religioase, de la tratate de știință la articole din presa străină, toate constituie repere ale dimensiunii intertextuale a publicisticii eminesciene, venind în sprijinul demersului argumentativ al gazetarului. "Logica simțului comun actualizată de proverbe, disocieri noționale simple
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de principii; suplantare dominare a străinilor, distrugerea industriei naționale; xenocrație stăpânire prin furișare și înveninare ș.a. Polisemia este întreținută și de varietatea contextelor de utilizare a unor cuvinte polisemantice precum naționalism, libertate, liberalism, conservatorism, putere, socialism ș.a. De cele mai multe ori, jurnalistul semnalează cu grijă accepțiunile cuvintelor, mergând până la sensurile lor etimologice, limitând astfel ambiguitatea semantică a termenilor: "Iată originea cuvântului "cinic". Însemnarea originară a cuvântului este deci: discipol al filozofului socratic Antistene. Școala cinică e totodată muma școalei stoice. Mai târziu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ecce homo, ex abrupto, ex nihilo nihil, ex officio, in abstracto, in corpore, in folio, ad infinitum, in nuce, in petto, in silentia, quot capita, statu quo, tabula rasa, tale quale, verba volant, scripta mantent, video meliora probaque ș.a. Uneori, jurnalistul consemnează traducerea expresiilor în alte limbi, fiind interesat de receptarea adecvată a acestora: ,,"Video meliora proboqne, deteriora sequor" " Vedem cele bune și le aprobăm, dar urmăm cele rele""390. Polisemia limbajului politic eminescian este întreținută și de asocieri sintagmatice surprinzătoare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
adecvată a acestora: ,,"Video meliora proboqne, deteriora sequor" " Vedem cele bune și le aprobăm, dar urmăm cele rele""390. Polisemia limbajului politic eminescian este întreținută și de asocieri sintagmatice surprinzătoare, pe care le întâlnim la tot pasul în publicistica eminesciană. Jurnalistul valorifică virtuțile și potențialul semnificativ al alăturării unor cuvinte din registre stilistice distincte și din clase semantice antinomice: proletari ai condeiului, apucături administrative, grămădire la porțile privilegiilor, sfântul privilegiu, cavalerii cotului și ai calupului, roiul de albine vorbitoare, religii cosmopolite
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
calupului, roiul de albine vorbitoare, religii cosmopolite, pita lui Vodă, fizionomie fatală ș.a. Ironia devine în publicistica eminesciană una dintre armele retorice redutabile împotriva oportunismului politic și a tarelor clasei politice românești, oferind în același timp terenul propice dezvoltării polisemiei. Jurnalistul nu se limitează la simpla prezentare a stărilor de lucruri, ci recurge la mecanismele ironiei subtile, din dorința de a câștiga adeziunea cititorului, de a demonta demersul argumentativ al adversarilor, de a ridiculiza obiceiurile clasei politice românești sau de a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
demonta demersul argumentativ al adversarilor, de a ridiculiza obiceiurile clasei politice românești sau de a-și manifesta dezacordul față de modul de gândire și de acțiune al oamenilor politici ai vremii. Formă a comunicării oblice, ironia favorizează desfășurarea vocației artistice a jurnalistului, contribuind în același timp la discreditarea adversarilor de polemică. În acest sens, titlul articolului "Cum se jertfește un redactor", din 9 iulie 1876, anunță tonul ironic al jurnalistului la adresa unui redactor de la Curierul intereselor generale: "Redactorul Curierului intereselor generale, numai
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ai vremii. Formă a comunicării oblice, ironia favorizează desfășurarea vocației artistice a jurnalistului, contribuind în același timp la discreditarea adversarilor de polemică. În acest sens, titlul articolului "Cum se jertfește un redactor", din 9 iulie 1876, anunță tonul ironic al jurnalistului la adresa unui redactor de la Curierul intereselor generale: "Redactorul Curierului intereselor generale, numai spre a fi consecuent, se jertfește cu mare abnegațiune pe altarul logicei. La reflectarea noastră, pe care d-lui o numește rectificare (când noi n-am avut de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
tribunalelor. Concluzia e falsă, pentru că realitatea dovedește contrariul. Deci a doua premisă susținută de Curierul int. gen. e falsă. Iată dar că espresia vechil ș-au schimbat înțelesul și are astăzi un cuprins cel puțin controvers"391. Spiritul ironic al jurnalistului are ca țintă predilectă stilul gazetăresc al redactorilor de la celelalte publicații ale vremii: "Ziarul Românul e desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și într-un strigăt de durere, ne îndeamnă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
evenimențial impun redimensionarea lexicului românesc, îmbogățirea și modernizarea acestuia, potrivit nevoilor de exprimare ale vorbitorilor. O perspectivă diacronică asupra lexicului publicistic eminescian caracteristic celor patru etape ale activității jurnalistice relevă renunțarea treptată la formele lexicale arhaice, specifice primelor articole ale jurnalistului, și modernizarea vocabularului, prin adoptarea unui număr însemnat de neologisme, în special din limbile romanice. Astfel, forme precum: aginții, aplaudem, cede, cedem, a cercui, corecțiunal, creatrice, criticastri, cronistic, demisiunare, a egemoniza, a enara, împregiurare, națiunal, opuzețiune, a se preîmbla, populace
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
actorii politici, instituind o interpretare, o grilă de lectură a vieții politice românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Chiar și în cazul textelor care cuprind simple note informative, dimensiunea interpretativă este conferită de selecția pe care jurnalistul o operează în materia referențialului politic și de valorificarea unor informații particulare. Impactul publicisticii eminesciene în epocă derivă din erudiția și competențele discursive ale gazetarului, din refuzul ancorării ideologice și din respectul față de publicul cititor. Reprezentarea problematicii politicii interne și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
implică în primul rând determinarea "agendei" în funcție de "barometrul" opiniei publice și difuzarea ei în cadrele unui discurs accesibil, seducător, memorabil"397, Eminescu impune direcții tematice particulare și grile de lectură care suscită interesul și responsabilitatea opiniei publice privind actele politice. Jurnalistul se remarcă prin cultivarea unui limbaj interpretativ, de analiză critică a evenimentelor politice, prin afirmarea opțiunilor și atitudinilor personale în privința problemelor acute ale țării, prin abordarea unei problematici vaste, în dorința de acoperire discursivă și de asigurare a transparenței evenimențialului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Războiul de Independență, luptele politice interne, situația precară a țărănimii, Congresul de la Berlin, chestiunea evreiască etc.), respectiv de resemantizare conotativă, prin apelul la conotații naționale, mitologice, etnologice ș.a. Deplasarea interesului de pe aspectele informative pe dimensiunea analitică este evidentă în apelul jurnalistului la metafore și simboluri evaluative, la analogii și comparații, menite să accesibilizeze conținuturile abstracte, să le confere "substanță" și "vizibilitate" pentru percepția cititorului. Apelul la simboluri și mărci socio-culturale specifice permite identificarea jurnalistului cu publicul cititor, aducerea în același plan
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pe dimensiunea analitică este evidentă în apelul jurnalistului la metafore și simboluri evaluative, la analogii și comparații, menite să accesibilizeze conținuturile abstracte, să le confere "substanță" și "vizibilitate" pentru percepția cititorului. Apelul la simboluri și mărci socio-culturale specifice permite identificarea jurnalistului cu publicul cititor, aducerea în același plan a emitentului și a receptorului, prin prisma orizontului epistemologic comun. În acest sens, planul denotativ al limbajului eminescian este dublat în permanență de planul conotativ, care stabilește conexiuni, creează analogii, realizează articulații între
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în acord cu finalitățile demersului jurnalistic. Valorificarea potențialului semnificativ al trecutului istoric, al creației populare, al legendelor și miturilor naționale devine o practică curentă în publicistica eminesciană, îmbogățind semantica textelor. Dimensiunea intensională a semanticii limbajului politic eminescian derivă din demersul jurnalistului care nu se limitează la simpla descriere a referențialului politic, ci realizează o lectură individuală, o interpretare a evenimentelor de pe scena politică. Pentru Eminescu, realitatea istorică a secolului al XIX-lea se dovedește o adevărată "operă deschisă" care favorizează interpretări
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lectură individuală, o interpretare a evenimentelor de pe scena politică. Pentru Eminescu, realitatea istorică a secolului al XIX-lea se dovedește o adevărată "operă deschisă" care favorizează interpretări și lecturi variate, un spațiu care, filtrat de concepțiile și atitudinile politice ale jurnalistului, dobândește semnificații secunde, într-un proces de resemantizare care poartă marca orizontului epistemologic al autorului. Prin natura lui, limbajul jurnalistic este puternic ancorat referențial, ceea ce înseamnă că sensurile de bază ale publicisticii din veacul al XIX-lea rămân aceleași. În
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
orizontului epistemologic al autorului. Prin natura lui, limbajul jurnalistic este puternic ancorat referențial, ceea ce înseamnă că sensurile de bază ale publicisticii din veacul al XIX-lea rămân aceleași. În schimb, sensurile secunde, conotațiile, nu vor fi niciodată identice, reflectând opțiunea jurnaliștilor pentru un unghi sau altul de prezentare, pentru un mod sau altul de semnificare a evenimentelor din spațiul politic. Așa se explică polemica pe care Eminescu o poartă cu alți colegi de breaslă, polemică care traduce în fond conflictul între
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cale se părăsește"400. 5.2.3. Categorii semantice Valorificând codul limbii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Eminescu pune în circulație semnificații relativ "fixe", dar sensul cuvintelor și frazelor pe care le utilizează jurnalistul este dictat de datele situației de exprimare și de profilul publicului căruia se adresează. În acest sens, Emile Benveniste 401 subliniază că orice enunț, chiar dacă se bazează pe folosirea acelorași elemente lingvistice, reprezintă o acțiune singulară, care aparține cuiva, este
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pe folosirea acelorași elemente lingvistice, reprezintă o acțiune singulară, care aparține cuiva, este inițiată într-un moment anume, într-un anumit context și asumată într-un mod anume. Prin urmare, semantica limbajului politic eminescian este modelată de maniera în care jurnalistul valorifică resursele codului în situația de comunicare circumscrisă de publicistica poetului. O analiză a lexicului politic eminescian reflectă atitudinea gazetarului față de resursele limbii și de mijloacele de îmbogățire a acesteia în pragul epocii moderne. Bogăția vocabularului publicistic este evidențiată de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
catilinar, colosal, compromis, conduită, decepțiune, denatura, desfigura, dualism, duplicitate, echilibru, eufemistic, febril, flagrant, flotant, funebru, funest, gregar, imoralitate, impetuos, magnificență, maltratare, munificență, odios, onestitate, oportun, predilecție, rapacitate, rudimentar, rutinar, sporadic, stereotipie, stupid, vigilență ș.a. Mare parte dintre neologismele folosite de jurnalist aparțin limbajului politic și ele sunt perfect adaptate sistemului limbii române: a adera, apodictic, atavism, autonomie administrativă, buget, a capitaliza, contribuabil, reformator, ingerință, integritate, justițiabil, lege organică, legiuitor, memoriu, neutralitate, a pacifica, a pleda, politică protecționistă, prerogativă, proletarizare, a promulga
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o perioadă în care nesiguranța și lipsa unor norme general valabile generează fluctuații morfologice, lexicale și sintactice, la nivelul exprimării verbale. Disputele dintre adepții principiului etimologic și cei ai principiului fonetic, în scrierea limbii române, dobândesc expresie în publicistica eminesciană, jurnalistul alocând pagini numeroase problemelor limbii în veacul al XIX-lea: Mi se va spune poate că părerea lui Pumnul nu-i bună. Dacă nu-i bună, aceea însă stă că cronistice e dreaptă și scuzată. După estremul latinităței, a etimologismului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
permite identificarea unor dihotomii semantice care străbat publicistica, conferindu-i unitate și coerență semantică: trecut/ prezent, naționalism/ cosmopolitism, liberal/ conservator, suzeranitate/ vasalitate. Fiecare dintre aceste dihotomii descrie cadrul desfășurării semanticii limbajului politic eminescian, favorizând exprimarea opțiunilor și atitudinilor politice ale jurnalistului. a) Trecut/ prezent. Acuzat frecvent că proiectează asupra trecutului o perspectivă idilică, Eminescu transformă istoria în element de referință pentru actele prezentului, convins fiind că "viitorul (...) e continuarea, în cazul cel mai bun, rectificarea trecutului"409. În cadrul excursului jurnalistic, paseismul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
gazetarul face ritual naveta"410. În acest joc al punerii în scenă cu rol demonstrativ, prezentul devine, în contrast cu trecutul, o lume pe dos în care prea puține lucruri sunt așa cum ar trebui să fie. Detenta temporală are la bază convingerea jurnalistului că "publicul român, ca orice public din lume, trăiește în prezent și puțini, prea puțini se interesează de trecutul țării lor"411 și că ignorarea experienței înaintașilor împiedică procesul de modernizare a țării. În publicistica eminesciană, trecutul este ilustrat de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
actele clasei politice românești, gazetarul se întoarce spre trecut ca spre un spațiu compensatoriu și nu ezită să-și exprime admirația față de personalități precum Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab ș.a. Atitudinea encomiastică față de trecut îi va atrage jurnalistului acuza de reacționar. Eminescu le răspunde acuzatorilor, chiar în textul articolelor, susținând că: "adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta"412 și că "adevăratul progres, fiind o legătură naturală între trecut
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conștiința relației complexe dintre trecutul istoric și politică, Eminescu le concepe în complementaritate, în măsura în care trecutul oferă premisele desfășurării prezentului, iar politica trebuie să țină cont de vechile fundamente ale societății pentru a-și adecva obiectivele la specificul acesteia. În concepția jurnalistului, istoria are valoare exemplară, iar politica devine agent al istoriei, implicând responsabilități majore. În acest context, "paseismul dobândește alt sens: dacă trecutul are și atribute idilice, Istoria se transformă în istorisire, izvorând din timpurile exemplare și scurgându-se către sfârșit
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
izvorând din timpurile exemplare și scurgându-se către sfârșit, dilatându-se, astfel, sistemul de referință al discursului și ajungându-se la o ficțiune explicativă, euristică"414. În articole interesează doar caracterul exemplar al acestor istorisiri, faptele oferind premisele desfășurării argumentației jurnalistului și ale proiecției în paradigmatic și în regim de generalitate a poveștii. b) Naționalism/ cosmopolitism. Manifestând o atitudine critică față de generația care transformă în principii absolute cunoștințele însușite la studii în străinătate, fără a ține cont de specificul autohton, Eminescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]