167,887 matches
-
Apărarea porturilor din Germania de nord și a obiectivelor strategice vitale a fost dată în sarcina Comandamentelor Apărării Aeriene locale "Luftverteidigungskommando". Astfel, unitatea responsabilă pentru protecția vaselor de război ale "Kriegsmarine" a fost "Luftverteidigungskommando Hamburg". Sistemul era unul greoi. Districtul apărării aeriene Hamburg controla atât defensiva aeriană cât și pe cea terestră, dar din punct de vedere geografic cele două nu erau capabile să își acorde sprijin reciproc. Nu exista o defensivă a armelor întrunite, ceea ce înseamnă că "FlaK" nu sprijinea
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Mării Nordului. Escadrila 37 a decolat de pe aeroportul Feltwell dar nu a intrat în formația de zbor cu restul avioanelor decât deasupra Mării Nordului. Odată ajunse deasupra Mării Nordului, toate avionele au luat cap compas 55° nortd. Piloții britanici doreau să evite puternica apărare antiaerină de pe Insulele Frizone. Aproape imediat după ce bombardierele au părăsit spațiul aerian englez, cerul s-a curățat de nori, iar avioanele britanice nu au mai beneficiat de acoperire, devenind foarte bizibile pe un cer curat. Două bombardiere (N2984 și N2894
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
ordine să atace de la altidutinea minimă (10.000 ft, 3.050 m). Doctrina operațională RAF sublina că cel mai mare pericol este reprezentat de focul artileriei antiaeriene, nu de avioanele inamice de vânătoare. Slaba coordonare a "Luftwaffe" a făcut ca apărarea aeriană germană să aibă nevoie de o perioadă lungă de timp pentru prelucrarea informațiilor culese de stațiile radar. Maiorul Harry von Bülow-Bothkamp—ccomandantul II./JG 77—avea să declare că sistemee de radare navale Freya au fost cele care au
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
pentru zborul în formație. În notele operative "Formation Flying" se specifica faptul că o formație de zbor nu terbuie să stea unită ca un tot, fiecare secțiune de șase avioane trebuind să fie o unitate care să-și asigure autonom apărare, zburând la niveluri diferite. Se afirma că o formație mai mare de 12 avioane era greoaie și imposibil de condus de un singur comandant. În aceste condiții, notele sublinau însă importanța zborului în formație pentru fiecare secțiune în parte. Dacă
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
de secțiune ar fi ales să își urmeze liderul de formație (în acest caz Kellet) în detimentul propriei secțiuni, formațiunea trebuia să se despartă, iar avioanele sale se alăture celei mai apropiate formațiuni. Formațiunile de bombardiere fuseseră concepute pe ideea apărării mutuale. Dacă formațiunea se destrăma, fiecare bombardier ar fi trebuit să se apare cu propriile forțe, ceea ce ar fi ușurat sarcina vânătorilor inamici care ar fi atacat bombardierele pe rând. Comananții de escadrile Guthrie și Hue-Williams nu au ținut seama
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
la începutul anului 1942 și, ceva mai târziu în același an, United States Army Air Force (USAAF) și-a început campania de bombardamente diurne. Chiar și în acest moment, OKL a continuat să se opună trimiterii forțelor sale de pe front pentru apărarea Germaniei. Doar în mai 1942, cupă ce "Luftwaffe" a trebuit să facă față primelor raiduri USAAF pe timp de zi, OKL a început să fie îngrijorat de efectele bombardamentelor strategice aliate diurne. Chiar și așa, până la sfârșitul anului 1942, soluțiile
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
mai 1942, cupă ce "Luftwaffe" a trebuit să facă față primelor raiduri USAAF pe timp de zi, OKL a început să fie îngrijorat de efectele bombardamentelor strategice aliate diurne. Chiar și așa, până la sfârșitul anului 1942, soluțiile luate pentru întărirea apărării aerine împotriva atacurilor diurne au fost fragmentate și contraproductive. Hans Jeschonnek a rezumat atitudinea OKL atunci când a declarat că "Luftwaffe" poate să respingă atacurile aerine diurne cu o singură grupă (3 escadrile). Evenimentele perioadei 1943—1944 aveau să nu îi
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
a fost numele sub care a fost cunoscută campania de apărare strategică la care a luat parte "Luftwaffe" în spațiul aerian al statelor europene ocupate de naziști și al Germaniei înseși în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Scopul acestei campanii era să apere obiectivele civile și militare germane împotriva atacurilor
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
bătăliile forțelor terestre. Campania aeriană aliată a continuat până în aprilie 1945, când au fost executate ultimele misiuni de bombardament. Germania avea să capituleze la începutul lunii mai a anului 1945. "Luftwaffe" nu dispunea la începutul războiului de o forță de apărare aeriană eficientă. În același timp, bombardamentele aeriene diurne ale aliaților împotriva țintelor din Germania au fost în număr mic în perioada 1939-1940. Responsabilitatea apărării spațiului aerian german cădea la începutul războiului în sarcina "Luftgaukommandos" (comandamentele districtelor aeriene). Sistemul defensiv se
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
începutul lunii mai a anului 1945. "Luftwaffe" nu dispunea la începutul războiului de o forță de apărare aeriană eficientă. În același timp, bombardamentele aeriene diurne ale aliaților împotriva țintelor din Germania au fost în număr mic în perioada 1939-1940. Responsabilitatea apărării spațiului aerian german cădea la începutul războiului în sarcina "Luftgaukommandos" (comandamentele districtelor aeriene). Sistemul defensiv se baza în principal pe artileria antiaeriană. Acțiunile defensivei antiaeriene nu erau coordonate și comunicațiile dintre diferitele unități era slabă. Lipsa coordonării dintre bateriile de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Ruhr, care a fost tot timpul una dintre țintele favorite ale raidurilor aliaților, s-a dovedit un obiectiv extrem de greu de protejat, mai ales în condițiile în care resursele Germaniei se epuizau. De multe ori, în regiune erau disponibile pentru apărare doar "Luftgaukommandos", care erau alocate diferitelor obiective fără ca să dispună însă de sisteme de control al traficului aerian, care să le permită interceptarea avioanelor inamice. Pe 21 septembrie 1939, șeful Statului Major al "Luftwaffe" Hans Jeschonnek, a definit pentru prima
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
însă de sisteme de control al traficului aerian, care să le permită interceptarea avioanelor inamice. Pe 21 septembrie 1939, șeful Statului Major al "Luftwaffe" Hans Jeschonnek, a definit pentru prima oară rolul avioanelor de vânătoare de zi în cadrul sistemului de apărarea a teritoriului german. Unitățile de avioane de vânătoare erau desemnate unor sarcini defensive specifice și erau puse sub comanda comandamentelor antiaerian local. În cele din urmă, toate escadrilele de avioane de vânătoare aveau să fie trecute sub comanda unei dintre
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
desemnate unor sarcini defensive specifice și erau puse sub comanda comandamentelor antiaerian local. În cele din urmă, toate escadrilele de avioane de vânătoare aveau să fie trecute sub comanda unei dintre cele câteva "Luftflotten" (Flote Aeriene), care trebuiau să urmărească apărarea obiectivelor germane într-o manieră „legată direct cu conceptul strategic pentru conducerea continuă a războiului aerian”. Cu alte cuvinte, avioanele de vânătoare ale "Luftwaffe" aveau să acționeze atât ca forță defensivă, cât și ofensivă, pentru păstrarea superiorității aeriene atât asupra
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
celui propriu. Această strategiei a funcționat bine pe front, dar în scurtă vreme s-a dovedit că lipsa pregătirii, experienței și coordonării dintre "Fliegerdivisions" (Diviziile Aeriene) și unitățile artileriei antiaeriene, atunci când se punea problema operațiunilor defensive strategice, au făcut ca apărarea spațiului aerian german să fie ineficientă. În condițiile în care artileria antiaeriană era ineficientă, iar cele câteva grupuri de avioane de vânătoare trebuiau să acopere un spațiu aerian prea întins, obiectivele industriale vitale nu erau protejate corespunzător. Acest sistem nu
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
deciziile de conducere, de producție și de pregătire a piloților au fost făcute în perioada 1940-1942. Conducerea militară germană nu a reușit să dezvolte o strategie coerentă pentru un război de lungă durată. Ineficiența strategică și operațională coroborată cu neglijarea apărării aeriene pentru o lungă perioadă de timp au subminat eforturile defensive ale "Luftwaffe" în 1943-1945. Strategia germană numită și „cultul ofensivei” a funcționat la începutul războiului în 1939-1941 dar, atunci când s-a pus probleme rezistenței într-un război de uzură
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
la începutul războiului în 1939-1941 dar, atunci când s-a pus probleme rezistenței într-un război de uzură, în fața unei puteri crescânde a inamicului, cu forțele împrăștiate pe patru fronturi, fără doctrine, tactici și planuri defensive funcționale, a dus la înfrângere. Apărarea "Jagdwaffe" (Forțele de vânătoare) nu era considerată parte a efortului ofensiv aerian. Strategia germană se concentrase pe aviația ofensivă ca parte a efortului aerian ofensiv. Strategia germană de concentrare pe aviația ofensivă pentru cucerirea superiorității aeriene asupra inamicului a însemnat
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
nu aveau niciun reprezentant în Înaltul Comandament. Forțele de vânătoare au rămas împărțite între mai multe Flote aeriene și nu au fost puse sub o comandă unificată. Când înainte de izbucnirea războiului s-a pus problema organizării unui anumit tip de apărare aeriană, graba cu care a fost constituită "Jagdwaffe" a fost atât de mare, încât calitatea, coeziunea și organizarea forței au avut de suferit. Dezvoltarea forței, atunci când s-a produs, a avut loc prea târziu. . În 1939 existau doar nouă "Jagdgeschwader
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
fost începută decât după 1943. Acest fapt a dus la o criză de comandanți experimentați și bine pregătiți în perioada 1943-1945. Orice efort făcut după 1943 era deja făcut prea târziu pentru a mai fi de folos pentru campania de "Apărare a Reichului". Comandanții experimentați și bine pregătiți existenți în 1940 au fost înlocuiți în 1940 de militari mai tineri și mai puțin experimentați (datorită nemulțumirilor lui Göring față de primii după eșecul din Bătălia Angliei). Această schimbare masivă a făcut ca
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Falck în comandamentul său. Aceștia au fost două dintre cele mai importante figuri ale sistemului vânătorii de noapte. Folosind radarul " Freya", ei au reușit să conducă avioanele de interceptare până la 500 m de bombardierele inamice. Diehl a contribuit la dezvoltarea apărării sprijinite de radare pentru operațiunile diurne folosite în de exemplu în Bătălia din Golful Heliogoland din decembrie 1939. Falck a utilizat două seturi de radare "Würzburg" în timpul operațiunilor nocturne din aprilie 1940 și ambii piloți au recomandat un sistem de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
faptului că germanii aveau o defensivă aeriană slabă, cele mai multe operațiuni ale RAF Bomber Command din perioada 1940-1941 au fost niște eșecuri. În a doua jumătate a anului 1940, 170 de bombardiere britanice au fost doborâte. Doar 72 dintre acestea de apărarea antiaeriană - 42 au fost doborâte de "Luftwaffe" și 30 de artileria antiaeriană. Restul s-au prăbușit datorită faptului că avioanele au rămas fără combustibil. Cele mai multe cazuri au fost cauzate slaba pregătire a navigatorilor. Pierderile RAF au fost de două ori
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
generalului-locotenent Hubert Weise, comandnatul "I.Flakkorps" (Corpul antiaerian I), care se distinsese în timpul Bătălia Franței, să formeze "Luftgaukommando III". Acest comandament a fost conceput inițial să protejeze Berlinul, dar mai apoi aria sa de responsabilitate s-a extins pentru ca să asigure apărarea aerinană până în sud la Dresda. Weise a format "Luftwaffenbefehlshaber Mitte" (Comandamentul Central al Forțelor Aeriene - "Lw Bfh Mitte") pe 24 martie 1941. Weise a creat de asemenea și "Nachtjagddivision" (Divizia Vânătorilor de Noapte) sub comanda generalului-maior Josef Kammhuber, care a
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Central al Forțelor Aeriene - "Lw Bfh Mitte") pe 24 martie 1941. Weise a creat de asemenea și "Nachtjagddivision" (Divizia Vânătorilor de Noapte) sub comanda generalului-maior Josef Kammhuber, care a avut ca obiectiv respingerea atacurilor de noapte ale RAF Bomber Command. Apărarea sudului Germaniei a căzut însă în sarcina "Luftflotte 3" de sub comanda lui Hugo Sperrle. Au apărut astfel probleme de coordonare datorită faptului că cele două forțe se aflau în competiție. Erhard Milch i-a solicitat lui Göring să unească forțele
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Freyar" pe țărmurile mărilor, rețea care era sprijinită și numeroși observatori. Radarele "Würzburg" urmau să fie introduse în serviciu. Aceste radare urmau să controleze tirul bateriilor antiaeriene, permițând bateriilor AA să își direcționeze cu mare precizie focul. "Luftwaffe" folosea pentru apărarea diurnă aparatul de vânătoare Messerschmitt Bf 109, dar nu dispunea de avioane de vânătoare nocturnă. Nu exista un sistem de control centralizat, iar unitățile aeriene nu erau legate cu unitățile terestre, ca în cazul RAF Fighter Command. Când Bomber Command
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
început au fost folosite radare în banda UHF "Lichtenstein", care avea un unghi restrâns de căutare. Când bombardierul vizat efectua manevre ample de evitare, vânătorul pierdea contactul cu ținta. În ciuda tuturor slăbiciunilor, Linia Kammhuber a devenit un sistem eficient de apărare datorită experienței câștigate de-a lungul timpului de operatorii radar, controlorii de zbor și piloți și printr-o organizare superioară. Intrarea în război a Statelor Unite ale Americii pe 11 decembrie 1941 după declarația de război a lui Hitler a fost un adevărat
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
germană din Washington):Boetticher, suntem pierduți. Ani de zile, pe baza rapoartelor dumneavoastră, am înaintat cereri lui Göring și Hitler, dar de ani de zile cererilor mele pentru dezvoltarea "Luftwaffe" nu li s-a dat un răspuns. Nu mai avem apărarea aeriană pe care am cerut-o și care este necesară... nu mai avem deloc timp... să ne aprovizionăm cu armele cu care să luptăm cu cumplita amenințare pe care ați prezis-o și pe care ne-ați raportat-o. Atunci
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]