167,887 matches
-
poziții defensive, cele mai puternice fiind cele din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a lungul râului Dyle
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a lungul râului Dyle. Această ultimă linie defensivă asigura atât protecția capitalei Brussels cât și a portului Antwerp
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
serie de unități, cu excepția unei regiuni, unde canalul se întindea în apropierea frontierei olandeze - așa-numitul 'Maastricht Appendix' din apropierea orașului omonim. Armata belgiană nu a putut să construiască nicio poziție fortificată în această zonă, din acest motiv fiind desemnată pentru apărare o divizie de infanterie, care să păzească cele trei poduri peste canal, câte o brigadă pentru fiecare pod. Podurile erau apărate de mici cazemate echipate cu mitraliere. Sprijinul de artilerie era asigurat de Fortul Eben Emael, raza de acțiune ale
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
trei poduri. OKW a înțeles planul belgienilor - întârzierea atacului german, retragerea de-a lungul Canalului Albert și efectuarea joncțiunii cu forțele franceze și britanice pe linia defensivă a râului Dyle. De aceea, germanii au conceput propriul lor plan pentru ruperea apărării adverse și ocuparea celor trei poduri principale peste Canalul Albert, dar și a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
și ocuparea celor trei poduri principale peste Canalul Albert, dar și a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost repartizată apărării celor trei poduri de peste canal, militarii acestei unități alăturându-se garnizoanei Fortului Eben Emael în moementul declanșării bătăliei Sistemul de apărare al fiecărui pod era format din patru buncăre din beton amplasate pe partea vestică a canalulu, trei dintre ele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost repartizată apărării celor trei poduri de peste canal, militarii acestei unități alăturându-se garnizoanei Fortului Eben Emael în moementul declanșării bătăliei Sistemul de apărare al fiecărui pod era format din patru buncăre din beton amplasate pe partea vestică a canalulu, trei dintre ele echipate cu mitraliere și unul cu un tun antitanc. Acest din urmă buncăr era amplasat mai aproape de drumurile de acces, iar
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
acționate cu dispozitive de inițiere a exploziei montate în buncărele antitanc. Fortul Eben Emael, lung de 370 m și lat de 180 m, fusese construit la începutul deceniului al patrulea și fusese finalizat în anul 1935. Fortul avea ziduri de apărare groase de 1,5 m din beton armat, întărite cu patru cazemate retractabile și 64 de puncte de sprijin. Fortul era echipat cu tunuri de 120 mm cu o rază de acțiune de 16 km, (dintre care două puteau să
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri, să le arunce în aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai apoi posibilitatea să lupte protejate de fortificații o bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a ordonat ca să fie folosite planoarele pentru primul val de debarcare după ce a primit această sugestie de la pilotul său personal, Hanna Reitsch. Principalul argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana belgiană să acționeze. După ce și-ar fi îndeplinit obiectivele inițiale (cucerirea podurilor și eliminarea tunurilor cu rază lungă de acțiune din fort), trupele aeropurtate urmau să se pregătească pentru apărarea pozițiilor cucerite până la sosirea grosului trupelor terestre germane. Sturmabteilung Koch a fost dispersată în subunități mici în diferite locații din Rhineland din motive de securitate până la primirea ordinelor de atac. Ordinele preliminare au fost emise pe 9 mai, când subunitățile
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
nou planor a sosit să îi ia pe Witzig și oamenii săi. Planorul a fost remorcat sub focul puternic al antiaerienei spre fort. După ce și-au îndeplinit misiunea principală de distrugere a pieselor de artilerie din fort, parașuțiștii au organizat apărarea împotriva contraatacurilor belginilor, care au fost declanșate aproape imediat. Atacurile infanteriei belgiene au fost lipsite de coordonarea centrală și au fost executate fără sprijinul artileriei. Din aceste motive, parașutiștii au reușit să respingă atacurile belginilor cu ajutorul tirului mitralierelor din dotare
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
în 1939 dar, izbucnirea celei de-a două conflagrații mondiale, a făcut ca utilizarea sa intensivă să fie făcută doar după 1946.. În timpul celui de-al doua conflagrații mondiale, Canalul Albert a funcționat ca linie defensivă. Canalul nu servea doar apărării Belgiei, dar și nordului Franței. Forțarea canalului de către Wehrmachtul germană și cucerirea Fortului Eben-Emael pe 11 mai 1940 au fost evenimentele hotărâtoare ale cuceririi Belgiei. În timpul luptelor pentru eliberarea Belgiei de către Aliații din septembrie 1944, Divizia a II-a canadiană
Canalul Albert () [Corola-website/Science/333782_a_335111]
-
petrol importante pentru Marea Britanie din Orientul Apropiat se aflau sub pericol. Compania Petrolieră Anglo-Persană avea drepturi exclusive privind extragerea petrolului în Persia (cu excepția provinciilor Azarbaidjanul de Est, Gilan, Mazandaran, Golestan și Khorasan), de asemenea Marea Britanie avea interese în Kuweit. Pe lângă apărarea uzinelor de prelucrare a petrolului din Persia, comandamentul britanic a luat decizia să cucerească punctele petrolifere de pe teritoriul mesopotamiei otomane. Comandamentul armatei otomane n-a planificat vreo acțiune în regiunea dată. Istoricul militar britanic Liddell Hart scria: „Zone petroliere din apropierea
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
de pe insulele britanice, aviația germană a început o ofensivă aeriană împotriva transporturilor navale din Canalul Mânecii. Raidurile germane au fost direcționate rareori împotriva aeroporturilor RAF din interirorul teritoriului britanic, în schimb au încurajat aviația RAF să se implice în luptele pentru apărarea convoielor navale de transport din Canal. Aceste lupte s-au desfășurat între 10 iulie și 8 august 1940. Atacurile împotriva vaselor de transport britanice nu au înregistrat succese importante, fiind scufundate numei vase cu o capacitate de 24.500 GRT
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
sistemul de comandă al acestora. Acest eșec s-a datorat în cea mai mare parte incapacității serviciilor de informații de indentificare a aeroporturilor Comandamentului Aviației de Vânătoare, confundate de multe ori cu aeroporturile Comandamentului Aviației de Bombardament sau ale Comandamentului Apărării de Coastă. În ciuda acestui eșec, germanii au continuat campania împotriva Fighter Command pe 15 august, când au pierdut 76 de avioane. Pierderile ridicate nu i-au împiedicat pe germani să organizeze pe 18 august un nou atac la scară mare
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
al Angliei. Cele mai importante aeroporturi din această regiune aflate sub comanda lui Keith Park și a Grupului RAF Nr. 11 erau RAF Kenley, Biggin Hill, Hornchurch, North Weald, Northolt, Tangmere și Debden. Primele cinci se aflau pe centura de apărare a Londrei Mari. Tangmere era în sud, lângă Chichester. Debden se afla în nord, lângă Saffron Walden. Fiecare dintre aceste aeroporturi găzduiau două-trei escadrile și aveau propriile lor camere operaționale. Din aceste camere operaționale erau dirijate în luptă și avioanele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
un singur motor Messerschmitt Bf 109 urmau să fie trimise înaintea bombardierelor pentru forțarea aparatelor defensivei britanice să se implice în lupte aeriene de mare amploare care, cel puțin din punct de vedere teoretic, aveau să asigure distrugerea forțelor de apărare RAF. Kesselring și-a modificat de această dată metodele operaționale. După ce s-a sfătuit cu Hugo Sperrle, (comandantul "Luftflotte 3" (Flota aeriană 3), el a ales să își concentreze eforturile împotriva unui număr redus de ținte. Astfel, stațiile de sector
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Mai multe "Rotte" formau un "Schwarm" (stol). Formația a fost în cele din urmă denumită "Vierfingerschwarm" („Finger-four” / „patru degete”). Ea oferea protecție maximă membrilor unui "Schwarm", care se sprijineau reciproc în identificarea amenințărilor dar și a țintelor. La nivel operațional, apărarea asigurată de aviația de vânătoare s-a dovedit mult mai sofisticată. Defensiva RAF se baza nu doar pe capacitatea de luptă a Fighter Command. La fel de importante ca „dinții” defensivei erau și „ochii și urechile” sale - un sistem complex care obținea
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
care zburau deasupra insulelor. Observatorii erau în legătură continuă cu aeroporturile de sector prin linii telefonice și transmiteau informațiile în timp real. Procesul de detectare și interceptare a raidurilor germane în desfășurarea era următorul: Bazele RAF foloseau diferite mijloace de apărare antiaeriană în momentul atacului. Printre cele mai obișnuite se numărau bateriile de artilerie antiaeriană. În acel moment erau folosite trei tipuri de tunuri AA - de 4,5, 3,7 și 3 inch. Primele două erau tipuri moderne și care puteau
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Southampton. Împotriva țintelor aeriene care zburau la joasă altitudine, britanicii foloseau tunul automat Bofors 40 mm, care avea o cadență de 120 de poiectile 1 kg pe minut. Totuși, britanicii nu dispuneau de suficiente astfel de arme. De exemplu, pentru apărarea aeroporturilor RAF Kenley și Biggin Hill, apărarea antiaeriană ar fi avut nevoie de un număr dublu de tunuri automate, față de cele pe care le aveau în dotare. Pentru acoperirea necesarului de tunuri antiaerine pentru înălțimi mici erau folosite piese de
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
joasă altitudine, britanicii foloseau tunul automat Bofors 40 mm, care avea o cadență de 120 de poiectile 1 kg pe minut. Totuși, britanicii nu dispuneau de suficiente astfel de arme. De exemplu, pentru apărarea aeroporturilor RAF Kenley și Biggin Hill, apărarea antiaeriană ar fi avut nevoie de un număr dublu de tunuri automate, față de cele pe care le aveau în dotare. Pentru acoperirea necesarului de tunuri antiaerine pentru înălțimi mici erau folosite piese de artilerie de 3 inch, vechi din 1918
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
pe care le aveau în dotare. Pentru acoperirea necesarului de tunuri antiaerine pentru înălțimi mici erau folosite piese de artilerie de 3 inch, vechi din 1918. Acestea erau capabile să tragă doar 15 proiectile pe minut. Pe 18 august, pentru apărarea antiaeriană a aeroportului Kenley a fost folosit și un sistem neobișnuit de apărare antiaeriană - parașutele cu cabluri. Pe latura de nord a aeroportului se aflau instalații de lansare cu rachete a unor cabluri cu parașute atașate la capete. Erau lansate
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
înălțimi mici erau folosite piese de artilerie de 3 inch, vechi din 1918. Acestea erau capabile să tragă doar 15 proiectile pe minut. Pe 18 august, pentru apărarea antiaeriană a aeroportului Kenley a fost folosit și un sistem neobișnuit de apărare antiaeriană - parașutele cu cabluri. Pe latura de nord a aeroportului se aflau instalații de lansare cu rachete a unor cabluri cu parașute atașate la capete. Erau lansate salve de câte nouă sau mai multe rachete de pe rampe aflate la o
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
ordonat piloților săi din "Luftflotte 3" să înceapă atacurile împotriva stațiilor radar și aeroporturilor din zona de sud a Angliei. Bombardierele în picaj au avut ca obiective aeroporturile RAF Ford, RAF Thorney Island și Gosport, toate aparținând Royal Navy sau apărării de coastă. Stația radar de la Poling, West Sussex, de lângă Littlehampton a fost un alt obiectiv al atacului bombardierelor în picaj. După un raid de recunoaștere al unui avion Junkers Ju 86, analiștii germani au identificat aeroporturileca ca fiind ale aviației
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]