20,565 matches
-
zilelor noastre) (13 noiembrie 1918 - 23 septembrie 1923) a fost ocupația militară a capitalei Imperiului Otoman care a urmat semnării Armistițiului de la Mudros, la sfârșitul Primului Război Mondial. Primele trupe franceze au intrat în capitală pe 12 noiembrie 1918, urmate de cele britanice a doua zi. Ocupația a avut două etape: ocupația de facto (13 noiembrie 1918 - 20 martie 1920) și cea de jure (20 martie 1920 - până după semnarea Tratatului de la Lausanne). Ultimele trupe aliate au părăsit orașul pe 23 septembrie 1923
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
384689 greci fanarioți ,118.000 armeni și 44. 795 evrei Armistițiul de la Mudros, care a pus capăt participării Imperiului Otoman la luptele Primului Război Mondial, menționa dreptul Aliaților să ocupe forturile Bosfor și Dardanele. Pe 30 octombrie 1918, Somerset Arthur Gough-Calthorpe, semnatarul britanic al tratatului, a afirmat că Antanta nu intenționa să dizolve guvernul otoman sau să-l plaseze sub regimul ocupației militare prin ocuparea capitalei imperiului. Această promisiune verbală și lipsa unor mențiuni spreciale în textul armistițiului cu privire la ocuparea orașului nu au
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
plaseze sub regimul ocupației militare prin ocuparea capitalei imperiului. Această promisiune verbală și lipsa unor mențiuni spreciale în textul armistițiului cu privire la ocuparea orașului nu au schimbat însă situația de fapt pentru Imperiul Otoman. Amiralul Arthur G. Calthorpe definea succint poziția britanică ca „niciun fel de favor turcilor” și „nicio speranță pentru ei”. Delegația otomană s-a reîntors în capitală cu o scrisoare din partea lui Calthorpe, destinată exclusiv marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în care primitea că doar trupele franceze și
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ca „niciun fel de favor turcilor” și „nicio speranță pentru ei”. Delegația otomană s-a reîntors în capitală cu o scrisoare din partea lui Calthorpe, destinată exclusiv marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în care primitea că doar trupele franceze și britanice vor fi folosite pentru ocuparea fortificațiilor Strâmtorilor. Otomanilor li se permitea să păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în care primitea că doar trupele franceze și britanice vor fi folosite pentru ocuparea fortificațiilor Strâmtorilor. Otomanilor li se permitea să păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere kemalist al Mișcării Naționale Turce. Sultanul, după părerea ambasadorului britanic, nu a înțeles niciodată semnificația evenimentelor militare și
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere kemalist al Mișcării Naționale Turce. Sultanul, după părerea ambasadorului britanic, nu a înțeles niciodată semnificația evenimentelor militare și politice care au urmat semnării Armistițiului de la Mudros, nefiind capabil să înțeleagă că împărțirea Imperiului Otoman reflecta lipsirea de puterea reală și transformarea sa într-un prizonier de lux în propria patrie
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
unui tratat de pace pentru a ridica pretenții asupra teritoriului otoman. La doar 13 zile după semnarea Armistițiului de la Mudros, o brigadă franceză a intrat în Istanbul (12 noiembrie 1918). A doua zi au intrat în oraș și primele trupe britanice. La începutul lunii decembrie 1918, trupele aliate au stabilit zone de ocupație și au format o administrație militară aliată. Pe 8 septembrie 1919, generalul francez Franchet d' Espèrey a intrat în oraș călare pe un cal alb, încercâd să copieze
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ceilalți aliați. Guvernul francez a atras atenția asupra faptului că se făcea o deosebire clară între responsabilii turco-musulmani și cei bulgari, austrieci și germani, care nu fuseseră nici arestați nici molestați. Guvernul turc și sultanul au înțeles însă bine mesajul britanic. Aliații au fost informați în februarie 1919 că Imperiul Otoman și-a subordonat tot aparatul de stat forțelor de ocupație. Toate sursele de conflict (inclusiv Problema armeană) urma să fie investigate de o comisie din care urmau să facă parte
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ineficiență crescândă. Presupușii vinovați erau sacrificați de sultan pentru salvarea imperiul. Calthorpe și-a dat seama imediat de primejdia care amenința autoritatea de ocupație. El avea să scrie la Londra că procesele tindeau să devină o farsă injurioasă la adresa prestigiului britanic și a guvernului turc. Aliații considerau pe de altă parte că aceste procese erau o parodie, pentru evitarea căreia procele trebuiau mutate la o curte din Malta, unde să primească statutul de „procese internaționale”. Curtea la care au fost judecate
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
asupra sultanului, cât și exercitarea de presiuni crescute asupra rebelilor. Cererea lui punea însă o problemă stânjenitoare liderilor de la cele mai înalte niveluri: SUA făcuseră promisiuni de respectare a suveranității naționale și americanii se dovedeau tot mai reticenți la propunerile britanice. Nou înființatul parlament de la Ankara nu a recunoscut ocupația de facto a Istanbulului. Parlamentul a conceput „Pactul Național”. Acesta cuprindea șase principii, pretinzând dreptul la autodeterminare, securitatea Constantinopolului, libertatea de circulație prin strâmtorile Mării Egee și abolirea capitulațiilor Imperiului Otoman. Mișcarea
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ocupația de facto a Istanbulului. Parlamentul a conceput „Pactul Național”. Acesta cuprindea șase principii, pretinzând dreptul la autodeterminare, securitatea Constantinopolului, libertatea de circulație prin strâmtorile Mării Egee și abolirea capitulațiilor Imperiului Otoman. Mișcarea Khilafat din India a încercat să influențeze guvernul britanic să protejeze califatul Imperiului Otoman. Deși Mișcarea Khilafat era o mișcare religioasă musulmană, lupta ei se integra tot mai profund în Mișcarea de Independență a Indiei. Ambele mișcări (Misak-ı Milli și Khilafat) împărtășeau la nivel ideologic numeroase noțiuni, asupra cărora
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
de la Sèvres au presupus formarea unor zone de ocupației grecești, franco-armeană, italiană și lărgirea statului armean și păstrarea formală a integrității Imperiului Otoman. Cetățenii musulmani ai Imperiului Otoman au considerat că aceste planuri echivalau cu o pierdere a suveranității. Serviciile britanice de informații percepuseră Mișcarea Națională Turcă ca o mișcare a cetățenilor musulmani din Anatolia. Revolta musulmanilor din toată Anatolia a adus două argumente britanicilor cu privire la noile aranjamente: administrația musulmană (Imperiul Otoman) nu era sigură pentru creștini și Tratatul de la Sèvres
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
că dacă Aliații nu pot controla Anatolia în acele momente, pot măcar să controleze Istanbulul. Ca urmare, planul ar fi fost ca toate organizațiile ostile să fie distruse treptat, începând din Istanbul și continuând până în adâncul teritoriului anatolian. Ministerul de externe britanic a fost rugat să facă un plan care să asigure îndeplinirea acestui obiectiv. Responsabili britanici au gândit un plan asemănător cu cel care îl folosiseră în timpul Revoltei Arabe. Planul era să șubrezească autoritatea sultanului prin separarea lui de guvern și
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
urmare, planul ar fi fost ca toate organizațiile ostile să fie distruse treptat, începând din Istanbul și continuând până în adâncul teritoriului anatolian. Ministerul de externe britanic a fost rugat să facă un plan care să asigure îndeplinirea acestui obiectiv. Responsabili britanici au gândit un plan asemănător cu cel care îl folosiseră în timpul Revoltei Arabe. Planul era să șubrezească autoritatea sultanului prin separarea lui de guvern și să învrăjbească milleturile unul împotriva celuilalt, în principal milleturile musulmani împotriva celor creștine, ceea ce ar
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Planul era să șubrezească autoritatea sultanului prin separarea lui de guvern și să învrăjbească milleturile unul împotriva celuilalt, în principal milleturile musulmani împotriva celor creștine, ceea ce ar fi fost soluția optimă pentru britanici, cu folosirea unui minim de resurse. Forțele britanice au trecut la operațiuni de forță. Pe 14 martie, britanicii au ocupat clădirea Poștei centrale. A doua zi, britanicii au început arestarea naționaliștilor turci. Divizia a 10-a turcă și școala militară de muzică s-au opus arestărilor. Cel puțin
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
au ocupat clădirea Poștei centrale. A doua zi, britanicii au început arestarea naționaliștilor turci. Divizia a 10-a turcă și școala militară de muzică s-au opus arestărilor. Cel puțin 10 elevi au fost uciși de focul deschis de militarii britanici și indieni. Numărul total al celor morți în aceste operațiuni nu este cunoscut cu certitudine. Parlamentul otoman s-a reunit pe 18 martie și a trimis o notă de protest aliaților față de arestarea a cinci dintre deputați. Acesta a fost
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
britanicilor, parlamentul a încetat să mai funcționeze, lăsându-l pe sultan drept singur conducător al imperiului. Fără sprijinul parlamentului, sultanul trebuia să facă față de unul singur acțiunilor britanicilor. Începând cu 18 martie, sultanul a devenit omul de paie al Ministerului britanic de externe și pe 11 aprilie a proclamat dizolvarea oficială a parlamentului. Aproximativ 150 de politicieni turci au fost exilați în insula Malta. După dizolvarea parlamentului a urmat închiderea ziarului "Yeni Gün" ("Ziua Nouă"). "Yeni Gün" era proprietatea lui Yunus
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
rurale ale Anatoliei. Eficiența acestor forțe a fost extrem de scăzută. Înfrângerea forțelor guvernamentale în apropierea Izmirului a dus la consecințe serioase. Britanicii i-au respins pe naționaliști doar cu ajutorul artileriei și aviației, dar la Istanbul s-a instalat panica. Comandantul britanic George Milne a cerut întăriri. Cererea sa a declanșat o lungă dezbatere cu privire la amploarea efectivelor care să lupte împotriva naționaliștilor. Mareșalul Ferdinand Foch a apreciat într-un raport că era nevoie de 27 de divizii. Numai că britanicii nu dispunea
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
divizii în regiune și nu puteau să mobilizeze din țară forțe noi, de vreme ce guvernul de la Londra proclamase încheierea războiului cu victoria aliată. O mobilizare de o asemenea amploare ar fi avut consecințe care ar fi depășit capacitatea politică a guvernului britanic. Britanicii au ajuns la concluzia că mișcarea naționalistă, care se întărise în timpul Primului Război Mondial, nu poate fi înfrântă fără mobilizarea unei forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 iunie, forțele Armatei de Salvare (Kuva-i Inzibatiye) au fost demobilizate, fiind considerate inutile
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
(n. 29 martie 1961) este un prolific regizor britanic de film, care are în palmares 70 de pelicule. Și-a început cariera la Televiziunea britanică, de unde a putut să avanseze în cariera sa. Trei dintre filmele sale au fost nominalizate la Festivalul de Film de la Cannes, pentru premiul Palme
Michael Winterbottom () [Corola-website/Science/320747_a_322076]
-
(n. 29 martie 1961) este un prolific regizor britanic de film, care are în palmares 70 de pelicule. Și-a început cariera la Televiziunea britanică, de unde a putut să avanseze în cariera sa. Trei dintre filmele sale au fost nominalizate la Festivalul de Film de la Cannes, pentru premiul Palme d'Or, Welcome to Sarajevo, Wonderland și 24 Hour Party People. S-a născut în Blackburn
Michael Winterbottom () [Corola-website/Science/320747_a_322076]
-
fi respinse ca fanteziste pe motive lingvistice sau istorice, în timp ce câteva au o oarecare plauzibilitate. Nici una nu are vreo dovadă concludentă. Fapt este că în anul 43 d.Hr. romanii îl numeau Londinium. În conformitate cu legenda "„Historia Regnum Britanniae”" ("„Istoria Regilor britanici”") de Geoffrey of Monmouth, Londra a fost întemeiată de Brutus din Troia după ce i-a învins pe giganții Gog și Magog și a fost cunoscută ca „Caer Troia”, „Troia Nova” (denumiri în limba latină pentru „Noua Troia”), care, conform unei
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
Londra a crescut rapid în importanță printre centrele comerciale europene. Comerțul s-a întins dincolo de partea de vest a Europei, spre Russia, Levant și către America. A fost o perioadă a mercantilismului și companiilor monopoliste ca Muscovy Company (1555), Compania Britanică a Indiilor de Est (1600) care au fost înființate în Londra în temeiul unor charte regale. Ultima dintre acestea, care într-un final a ajuns să conducă India, a fost o instituție cheie în Londra și în întreaga țară pentru
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
la o migrație importantă a hughenoților spre Londra. Aceștia au înființat o industrie a mătăsii la Spitalfields. Cam în același timp, Londra a devenit centrul financiar al lumii, depășind orașul Amsterdam. Banca Angliei a fost fondată în 1694 și Compania Britanică a Indiilor de Est și-a extins influența. Piața de asigurări Lloyd's of London a început să funcționeze tot în secolul al XVII-lea. În anul 1700 Londra efectua 80% din importurile Angliei, 69% din exporturi și 86% din
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
mulți din afara granițelor centrului comercial al Londrei. Secolul al XVIII-lea a fost o perioadă de creștere rapidă pentru Londra, reflectând creșterea națională a populației, semnele timpurii care anunțau Revoluția Industrială și rolul Londrei de centru de dezvoltare al Imperiului Britanic. Actele de unire (1707) au fost adoptate de Parlamentul Angliei și de cel al Scoției pentru a uni cele două țări. S-a format astfel Regatul Marii Britanii. Un an mai târziu, capodopera lui Cristopher Wren, Catedrala Saint Paul, a fost
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]