KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...667 668 669 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

disperată și negăsindu-ne; ea Își striga ajutorul În știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam În liniștea imaginatului ocean decît șoptirea ei stereotipă: „Te iubesc! Te iubesc! - un Început ca un final, altceva buzele ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela tîrziu vegheat de draperiile celor două ferestre, cea dinspre bulevard și cea dinspre curte; adus atenției pentru o clipă, fixai cu privirea mișcarea pliurilor verticale ale lungilor draperii ca niște lănci cu vîrfurile pierdute În cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
cu pumnalul În spate și zîmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gîndea, dar nu spunea, visa adevăruri și rostea minciuni, ca singura condiție de supraviețuire. Ce lume e asta? gîndeam. În ce veac ne-am născut? Către ce mergem? Și fiecare din acestea pot fi, la distanță de timp, riguros probate azi cu date Înghețate În istorie, căci la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
și asta e o regulă universală, În timp ce noi Înșine, judecătorii, nu cunoaștem de atîtea ori legea și recurgem la biblioteci - nici nu e posibilă o asemenea cunoaștere În vălmășagul și curgerea continuă a sute și sute de legi. - Ai dreptate, rosti gînditor. Mi-e milă de tine În profesiunea În care te afli. - Dar fără ea societatea n-ar putea viețui, s-ar naște haosul, adică dispariția. Din cauza asta aplicăm legile așa cum sunt. - Dar știi foarte bine că nu toate legile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
care vine la răstimpuri mari ale existenței, sau În ceasurile tale de taină ori cumpănă, cunoscîndu-ți trecutul și viitorul, deși, categoric, este uneori nedumerit asupra firii tale, cum tu Însuți ești, căci semănați de la naștere, din care cauză nu poate rosti judecățile definitive; ai spune dacă n-ai cunoaște adevărul, că sunteți unul și același, neputîndu-se bănui că el este altceva și anume oglinda ta În eternitate. Își scoase rochia de vară Înflorată (oare cînd și-o făcuse?) și trupul i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
oprind; părea Îmbătrînită, era Îmbrăcată Într-o rochie neagră și un batic de aceeași culoare Îi ținea părul În coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mîna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai În sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al Învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori În juru-i. Mă Închinai; ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
rostite și neputința morală de a o face, iar eu asemeni. Stăruitor Îi rămăsese doar zîmbetul pe buze, nesfîrșit de trist; ar fi vrut să spună ceva anume, dar cuvintele nu se mișcară, stăteau Încremenite În poarta nașterii lor. „Ana!” rostii În gînd. Ea răspunse simplu: „Te iubesc.” Și nimeni nu auzi nimic: nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu cîteva zile Înainte. Pe capră, căruțașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
scurt timp după Întoarcerea mea de la țară, Într-o dimineață, o doamnă În jur de patruzeci de ani, Îmbrăcată În doliu, bătu la ușa biroului meu, la tribunal, deschise, o poftii Înăuntru, vorbi: - Mă iertați domnule judecător, sunteți domnul... (Îmi rosti numele). Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - În casa fostei doamne Perussi, al cărui parastas avea loc atunci și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
puritatea, permanenta Întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar se Întemeiază, ceea ce de departe nu se vede, Înșelarea pentru cei din afară, pe negarea individului care, Încarcerat, nu se poate rosti niciodată; inițiativa lui e strivită Înainte de a se naște. - Nimeni n-a bănuit atunci. - Pentru că totul fusese perfect gîndit dinainte; o imensă rea-credință funcționînd ca o mașinărie foarte bine pusă la punct. Exercițiu definitiv pe spinarea și sufletul unui popor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
cu părul alb, corect Îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape ostentativ de „pus la punct” - cu Îngrijire studiată ce-i contrazicea vîrsta ce părea s-o aibă și ușoara, ca de bătrînețe, aducere a umerilor, se opri lîngă mine și rosti: - Mă scuzați vă rog; mă mai cunoașteți? Nu ați fost judecător - nu vă mai țin mint numele - În anul l945? Acum nu știu cu ce vă ocupați. - Sunt tot judecător. - Deci nu v-am confundat. Se lumină la față și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
am Îmbătrînit; vă cer iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam Încotro... Tot nu știți cine sunt? - Nu și nici la ce vă referiți, spusei. Mă privi lung, cald, aproape prietenește și rosti Încet: - Sunt... (Își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să Închideți ochii la falsificarea alegerilor la secția de votare pe care urma s-o prezidați... Vă cer iertare. Acum cred că v-aduceți aminte. - Da, rostii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam Încotro... Tot nu știți cine sunt? - Nu și nici la ce vă referiți, spusei. Mă privi lung, cald, aproape prietenește și rosti Încet: - Sunt... (Își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să Închideți ochii la falsificarea alegerilor la secția de votare pe care urma s-o prezidați... Vă cer iertare. Acum cred că v-aduceți aminte. - Da, rostii, aproape sugrumat de emoție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
rosti Încet: - Sunt... (Își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să Închideți ochii la falsificarea alegerilor la secția de votare pe care urma s-o prezidați... Vă cer iertare. Acum cred că v-aduceți aminte. - Da, rostii, aproape sugrumat de emoție. Începusem să-l recunosc vag, foarte vag. Omul continuă: - M-am gîndit de multe ori la ce-a fost atunci. Eram tînăr; credeam. Dar uneori mă Îndoiesc și de asta; poate era numai o vanitate a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
lumea aceasta precis nu. Dar, peste toate, rămîne totuși ceva: o nelămurire; voiam să te Întreb atunci la plecare, măcar În ultimul moment, de la fereastra compartimentului, ceva - ce n-am să te Întreb niciodată și parcă mi-e greu să rostesc cuvintele. Te Îmbrățișez. Semnătura alungită, ușor oblică Îi Încheia scrisoarea. 8. Timpul trecea pe lîngă mine ca-n urmă cu zeci de ani. Era În anul... Nu are nici o importanță. Restaurantul din Grădina publică, al fostului patron dinainte de război, deschis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
motiv nașterea nici nu le-a fost Înregistrată”. „Poate sunt numai zvonuri”, spusei. „Chiar așa de-ar fi, e foarte grav. Într-o lume normală nu pot circula credibil asemenea zvonuri. Ar trebui proteste, dar n-ai voie să le rostești. Asta e libertatea noii societăți”, spuse. „Și eu judec În numele ei”, vorbii. „Exact! răspunse. Depinde cum o faci. Dar tu nu poți fi decît asemeni mie, iar eu sunt fără greșeală. Stau, fără să știi, În clipele acelea alături de tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
În numele ei”, vorbii. „Exact! răspunse. Depinde cum o faci. Dar tu nu poți fi decît asemeni mie, iar eu sunt fără greșeală. Stau, fără să știi, În clipele acelea alături de tine și uneori sunt Întristat. Și tu la fel. Nu rostesc Însă nici un cuvînt ca să nu te deranjez. Suntem Învinși amîndoi, dar sunt cu tine”. „N-am știut niciodată!”. „Nici n-ai fi putut să știi! Acum da, pentru că-ți vorbesc și mă vezi”. „Ce iarnă frumoasă!, exclamai, ce copaci sclipitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
anunțase că e foarte bolnavă, că a ieșit cu greu din iarnă. Doamna Pavel tăcu. Obosise. Continua să Împletească făcînd abstracție de prezența mea. Deodată vorbi: - Vrei o cafea? - Nu e nevoie, mulțumesc! Nu răspunse, Își continuă lucrul ca și cum nu rostisem nici un cuvînt, dar la puțin timp renunță să mai Împletească, Își puse andrelele, ghemul de lînă și puloverul, În parte lucrat, pe mașina de cusut de lîngă ea și scoase, din unul din sertarele acesteia, cărțile de joc, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna în coșmarurile sale de când părăsise Roma și străbătuse drumurile care, traversând Alpii, îl duseseră spre ținuturile înzăpezite din miazănoapte și până la pădurile de pe Rhenus, în căutarea lui Julius Civilis, regele batavilor, vechiul său prieten

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
totuși, câinele nu mârâise. Valerius întredeschise ochii. Era întuneric; razele lunii pătrundeau printr-o crăpătură a ușii, răsfrângându-se pe pietrele de jos. „Nu-l omorî.“ Din nou cuvintele acelea - poate erau o frântură de vis, dar poate că fuseseră rostite în șoaptă. Îi păru rău că nu avea curajul lui Julius Civilis, batavul care punea repede mâna pe sabie și îndrăznise să înfrunte armata romană, reușind să-i scape lui Nero. Valerius ridică privirea. Câinele nu mai era la picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dar n-a reușit să se ferească întru totul. Nici o rană nu-i mortală. Bărbatul acesta cunoaște arta luptei și știe să se ferească de loviturile ucigașe. Celălalt nu răspunse. — Dar e în afara primejdiei? Erau primele cuvinte pe care le rostea fata. — E în afara primejdiei? repetă - apoi adăugă, în șoaptă: Nu-l lăsa să moară. Valerius ridică deodată capul și se uită la ea pentru prima oară. Avea vreo douăzeci de ani. Fata îi susținu privirea. — Ce-ai spus? Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fără să-l găsească. Zâmbi liniștit, așteptând ca Velunda să se strecoare lângă el să-l îmbrățișeze, văzută doar de el și de nimeni altcineva. „Gladiator“, se gândi. O clipă își repetă în minte cuvântul acela, pe care rănitul îl rostise când deschisese ochii și îl văzuse. „Gladiator... Eu sunt medic“, își spuse. Adormi ținând-o în brațe pe Velunda. În noaptea următoare, norii acoperiră luna și se încălzi. Ningea în zori, când trei oameni ieșiră dintr-o colibă. Sprijinit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
stăpânul său, râcâind pământul cu copita. Lurr aștepta lângă el, cu gura deschisă și limba atârnând, dând bucuros din coadă. — Sprijină-te de asta... Valerius îl împinse ușor pe gladiator spre îngrăditură. Poți? — Da... Era primul cuvânt pe care îl rostea de când se trezise, cu câteva ore înainte de ivirea zorilor. Până atunci nu deschisese gura, nu adresase vreun cuvânt nimănui, nici măcar fetei, care îl ajutase să bea lapte cald și să mănânce. Nu vorbise nici atunci când fratele său îi spusese că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să mă duc într-o tavernă ca să-mi potolesc foamea. Și nu acolo m-ai găsit pe mine? În ziua aceea ai avut noroc! Băiatul agita zarurile. — Dacă și când o să pregătești noile tale rețete o să riști așa cum riști acum rostind vorbele astea obraznice, o să devii cu adevărat un bucătar nemaipomenit. Băiatul aruncă zarurile. — Sunt deja un bucătar nemaipomenit - zâmbi, calculând punctajul. Frumos joc... Dacă nu-ți iese Venus, câștig eu. Vitellius amestecă zarurile gânditor, evaluând jocul băiatului. — Dacă învingi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Da, în Tracia. Împreună cu Julius Civilis. Valerius zâmbi. El nu avea nevoie să inhaleze fum ca să-și ia zborul. În clipa următoare, Antonius începu din nou să vorbească pe un ton precaut, temându-se parcă de cuvintele pe care le rostea: — Dar ce am simțit astăzi era diferit, cu totul diferit. La un moment dat, nimic nu mai conta: barbarii, Imperiul, cariera, viața mea, chiar victoria... Mă devora o foame cum n-am mai simțit niciodată, dar nu o foame de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Răului. Zeul îi va dărui viața veșnică, întrucât credinciosul lui Mithra nu moare niciodată. — Marcus Antonius Primus, general al Legiunii a șaptea Galbiana - răsună un alt glas, din alt colț al încăperii -, numit acum de soldați Plisc de Găină - adăugă, rostind apăsat porecla pe care soldații i-o dăduseră lui Antonius după victoria împoriva quazilor. Datorită calităților și curajului tău, ești demn să intri în mundus. De trei ori va fi blestemat cel care va încerca să forțeze ușa sacră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
brodată cu purpură. În cele din urmă, îi zări chipul încadrat de razele aurii, mai fermecător decât acela al Venerei de pe Capitolium, mai frumos decât orice chip muritor pe care îl văzuse vreodată. Ținea ochii închiși. — Nu vei reuși niciodată, rosti vrăjitoarea rar, cu glas slab, ce venea parcă de departe - nu vei reuși niciodată să împlinești ritul care te-ar face să devii un bărbat curajos și cinstit. Nu te vei sacrifica pe tine însuți lui Marte. Nu tu vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]