17,957 matches
-
călăreți, siniștri în mantiile lor negre, care dispărură în pădure. În spatele lor veneau trei femei înveșmântate în alb, care zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un cuvânt, îl îndreptă spre inima lui Valerius, apoi dispăru. Atingerea degetului pe piept fu ca tăișul unui pumnal. Îngrozit, îl strigă pe Lurr, lipindu-se de trupul calului. Apoi o strigă pe Velunda. În clipa aceea, Lurr ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de miel și începu să-l ronțăie. Medicul știa cu siguranță că el era ucigașul. Velunda murise imediat, și totuși medicul știa. Îi dăduse de înțeles prin privirea aceea, prin acele trei cuvinte: „Știu cine ești“. Cu ce glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vrei să mori? Velunda n-ar vrea să mori. Velunda. Nu-i spusese oare că moartea ei avea să deschidă calea pe care destinul o alesese pentru Valerius? Dar ea, suspină Valerius, ca și cum prietenul lui ar fi știut ultimele cuvinte rostite de Velunda... Nu știi că fără ea... Maktor văzu amuleta de la gâtul lui Valerius și o atinse. — Numai Velunda putea să-ți dea asta. Strânge-o în mână, Valerius, și ridică-te. Valerius nu se mișcă. Afară se auziră glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zeilor coroana îi căzuse de pe cap, iar când era pe punctul să ia auspiciile, puii sacri își luaseră zborul. Pentru romani, acesta era un semn sigur că zeii nu aveau să-l apere pe împărat. Vitellius își aminti, înspăimântat, cuvintele rostite de Ausper chiar acolo, în tavernă, cu puțin timp în urmă. Îl trecură fiorii. Ausper știa toate luminile și umbrele Destinului. — Coroana a căzut de pe capul lui Galba, iar puii sacri au zburat? — Da. Hector se ridică, deschise ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a povestit Maktor. Când a venit în castru, i-am cerut să-mi vorbească mai întâi despre tine. Pentru ea ai venit aici. Își ținea mâinile pe umerii lui Valerius. Am auzit că ai venit să vorbești cu Vitellius. Valerius rosti numele acela cu greu, cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lumină orbitoare. Leșină și se prăbuși de pe cal. Oamenii îl ridicară, organizară în grabă o tabără și îl duseră în cortul Pretoriului. Trecuseră șapte zile de când Antonius se lupta cu moartea. — S-a terminat... Antonius abia își mișcă buzele când rosti aceste cuvinte. Îi privea pe Titus și pe Errius Sartorius cu ochi stinși. — S-a terminat... Dar eu am învins. Titus plângea, cu capul sprijinit de marginea patului. — Soldații mei... Soldații mei cei curajoși... Cu ei aș fi putut ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de verbină și lavandă a Velundei, care venea în fiecare noapte în cămăruța lui de la Ludi și îl îmbrățișa, șoptindu-i cuvinte pe care nimeni altcineva nu trebuia să le audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a cărei transparență garanta întoarcerea ei din lumea spiritelor. Velunda nu avea să-l părăsească niciodată, de aceea amuleta trebuia să rămână limpede ca apa izvorului. — Vitellius a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care o purta la gât și o privi: era transparentă ca o piatră magică. Dacă aș ucide, ceva s-ar frânge în sufletul meu... Ar dispărea o parte din mine însumi. Rămase uimit de cuvintele acelea pe care le rostise deodată, ca și cum, în lunile petrecute la Ludi, fiecare gest al său, fiecare rugăciune, fiecare noapte petrecută îmbrățișând-o pe Velunda i-ar fi îmbogățit conștiința, fără ca el să-și dea seama. Dintr-odată, realiză limpede că, în sfârșit, înțelegea de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâna tăvile cu mâncare și paharele de pe masă. Le făcu semn comesenilor să nu plece. — Nu are nici o importanță că Orpheus a învins, lătră el. Prezicătorii ăștia... Trebuia să-i omor pe toți, așa cum am omorât-o... Tăcu, neîndrăznind să rostească numele Velundei. Întâlni privirea lui Listarius. Se întoarse spre gărzi. — Luați-mă de aici, porunci cu glas gâtuit. Luați-mă de aici, imediat. 41 Vitellius plângea în timp ce cobora cu greu din lectica oprită în fața templului lui Apollo. Un vânt rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lințoliul. Înfipse sabia în pământul înierbat, ca s-o curețe de sânge. Căută nerăbdător amuleta. Abia acum își dădea seama că nu auzise glasul care, în acel an teribil, îi șoptise de atâtea ori: „Nu-l ucide“. Nici un glas nu rostise cuvintele acelea în timp ce înfigea sabia în gâtul lui Vitellius. Ridică amuleta. Inima îi bătea cu putere, dureros. Din cauza neliniștii i se pusese un nod în gât. Privi amuleta. Văzu luna ridicându-se la orizont, cu strălucirea ei blândă, limpede prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
declara : „Nu voim ca din asupriți să fim asupritori”. În ziua memorabilă de 1 Decembrie 1918, la Te-Deumul oficiat la Mitropolia Ungro-Vlahiei, întru preamărirea Evenimentului, la recepția care a urmat, regele Ferdinand primind de la Vasile Goldiș « Actul Unirii » avea să rostească: Cu circa trei ani înainte de Marea Unire la 1 918 în „Iașul” din 12 august 1915, N.N.T., desigur N.N. Tonitza secretarul general al redacției, consemna referindu-se la altă provincie românească, Basarabia: „... Pământul Basarabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
sosiți de la Cernăuți, Chișinău, ori din Banatul românesc de dincolo, toți artiști ai cuvintelor, ascultându-i, exprimându-se în poezie, cântece sau simplă proză, la toți am citit, ascultându-i, un MARE DOR pentru România cea Mare. Poeziile și cântecele rostite de artiștii cuvântului de la Chișinău, cuprinzând în ele într eg românismul de care mai ducem lipsă, m au făcut să înțeleg că acești oameni încă mai au curaj și demnitate nu numai să se exprime curat românește, dar și să
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de artiștii cuvântului de la Chișinău, cuprinzând în ele într eg românismul de care mai ducem lipsă, m au făcut să înțeleg că acești oameni încă mai au curaj și demnitate nu numai să se exprime curat românește, dar și să rostească clar, cutezător: „suntem acasă, suntem o Românie ce a fost și va fi să fie!” Cinste românilor noștri care ne fac să nu ne simțim încă pe deplin handicapați de „dorul de țară”. Dor de țară care, am văzut, se
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
membru al ei, el realiza un studiu care a însemnat o paralelă a vieții din Principatele Române în contextul vieții europene, dovedindu-și viziunea largă pe care o avea asupra momentului vremii la care făcea trimitere. Sau cum să nu rostești despre Ștefan cel Mare, care visa la eliberarea de sub jugul păgân, chema creștinătatea la unire și la lupta comună? Înscriindu le faptele o ri gândurile, ne reamintim alte nume celebre care citite aproa pe d in aproape, tot europenism înseamnă
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale n ație i noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorului Împăratului din Bizanția că „România nu are alt ocrotitor dec ât p re Dumnezeu și sabia sa!” Să trăiești Măria Ta!” îi rosti se Mihail Kogălniceanu marelui ales, la Iași, în ziua de 5 ianuarie 1859 , ca un îndemn ca și muntenii să facă la fel... Voință colectivă atunci, aceeași și acum - când era vorba de eternizare... Era primul monument din România închinat
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
16 ani în urmă când (la Bârlad n.n.) un copil, un școlar colinda satele, aduna folclor și se dovedea de pe atunci vajnicul luptător ce avea să fie. „Acel copil era Pamfil Șeicaru?” scria „Curentulʺ din 12 ianuarie 1931, despre cuvântul rostit de invi tatu l de la Bârlad. „Crescut în această ideologie, Pamfil Șeicaru este azi o fală în cugetări luptătoareʺ - încheia G. Tutoveanu și închina pentru stegarul „Curentuluiʺ, directorul nostru d. Pamfil Șeicaru. În cuvântarea de răspuns, Pamfil Șeicaru mulț umea
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
o întâmplare? Sosit la sărbătorire a înmânat actualului director al școlii un număr din cărțile scrise și semnate de dânsul. Lui i s-a înmânat „Diploma de onoare” la Jubileul Liceului, dar despre fostul director adj unct nu s-a rostit nici o vorbă! Păcat! Toți îmbătrânim! Vasile Cârcotă este alt profesor, cunoștință a mea. Îi păstrez și îi folosesc zilnic Dicționarul geografic al județului Vaslui, din care mă inspir când îmi înșir spusele referitoare la așezările județului. Este omul care ani
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
clopotul, Lumânărică află, îl cumpără din târg, merge cu dânsul în mijlocul pieței, îl trage, iar clopotul nu tace până ce nu-și câștigă plata muncii depuse și costul lui. Alama sfântă a lui răsună în tot aerul, cheamă credincioșii la rugăciune, rostind în graiul propriu și misterios fapta săracului cerșetor, lăudând-o... Dacă o biserică n-are veșminte, Lumânărică procură și aduce stofele specifice, el care n avea decât o h aină zdrențuită ce abia îi acoperea goliciunile. Dacă-i dădeai lui
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
este din ce în ce mai luminos adevărul, că d reptul la viață al unui popor se măsoară cu gradul lui de civ iliz ație și cultură, iar acestea din urmă se măsoară cu valoarea creațiunilor lui spirituale. Cuvântul autorizat și înțelept al Academiei Române, rostit de personalitățile cele mai proeminente ale culturii noastre, va ști mai bine și mai sigur să dist ingă oamenii și opera care poartă pecetea nobleței unui neam. În credința acestei nevoi de distincțiune a acelor într-adevăr aleși, aducem prinosul
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
modestă: un băiat citea rug ăciu nile, iar mama lui, văduvă, stătea alături, cu o găină albă în mână. Când el a ajuns la un anumit loc al rugăciunii, mama sa a ridicat pasărea, care i se zbătea deasupra capului, rostind cu vint ele: „aceasta să fie în locul meu, să fie Ispășirea mea; pasărea să meargă la moarte, iar eu la viață binecuvântată...” După ce a făcut aceasta de trei ori, ușa casei s-a deschis larg, băiețelul s-a repezit afară
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
O generație de creație fără iluzii trecea dincolo de granit, arzând mocnit, la nesfârșit. Ce să mai spunem noi, cu hainele roase de molii, veșminte cumpărate din talcioc sau în rate, spuneau părinții trăgându-și plămânii; nu mai erau stăpânii vremurilor rostiți în istorie... au murit după gratii și-n munți, obosiți fără vreme și cărunți. Noi am rămas, peste veac, oameni de pripas, să scriem cu un cărbune despre ei, despre alte scântei și poate despre cântecul de zăpadă căzută proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. 36. Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. 37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osîndit." 38. Atunci, unii din cărturari și din Farisei au luat cuvîntul, și I-au zis: "Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
nu are voie să afle ceva. Pentru care chiar vă rog să vă puneți tampoanele acestea în urechi. Culoarea lor viu colorată este special realizată pentru camera tv foarte ascunsă. Și mare atenție la semnele de punctuație pe care le rostiți. Poftim. Când s-a produs evenimentul cu calul am dispus să se deplaseze la fața locului una bucată patrulă care să constate, să intre în dispozitiv pentru garantarea averii de patrimoniu național, respectiv pui de gloabă cu aripi, adică puiul
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
umplu de uimire, de comparații, te fac să izbucnești În lacrimi ca spectator, ca ființă. Le mauvais goût méne au crime, spunea Stendhal În 1848, zîmbind. ZÎmbea pentru că nu se inventaseră Încă frații Lumiere, comparațiile. Altfel n-ar mai fi rostit „crime” ci „gnocide”. Fiindcă acestea sînt paralele inegale, inedite, ce sfidează matematica și pînă la urmă se Întîlnesc Într-un comedon. Un semn grafic mic și rotund, ca o Înțepătură de ac, ce apare de regulă pe față sau este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Richter. Apoi, pe acordurile sonatei În do major de Shubert, „favorita” sa, uriașul artist, acum bătrîn și slab, a ridicat Încet mîinile și și-a prins În palme fruntea cu Întreaga literatură pentru pian a lumii acolo, Înăuntru, și a rostit Încet „știți, eu nu mă iubesc”. Pe urmă a tăcut. Așa s-a sfîrșit filmul. După ce În tot documentarul (Richter, l’insoumis, Bruno Monsaingeon, 1997), un șir de interviuri realizate În timpul ultimilor săi doi ani de viață, demonstrase, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]