19,447 matches
-
a fost Însă chiar alegerea făcută. Deși recomandat de Franța și având pe jumătate „sânge francez“, Carol s-a dovedit un german desăvârșit, corespunzător Întocmai „tipului ideal“ al germanului. Era disciplinat, metodic și perseverent; avea În cel mai Înalt grad simțul datoriei. Așa ceva românii nu mai cunoscuseră. Poate doar transilvănenii. Prin calitățile, ca și prin Îngustimile lui, Carol I se asemăna cu Împăratul Austriei (apoi al Austro-Ungariei) Franz Joseph. Nu este de mirare că soția lui, Elisabeta (cunoscută și sub pseudonimul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
remarcăm că În preajma Primului Război Mondial, Într-o Europă profund divizată, atât cât mai rămăsese din ideea de Europa se concentrase În monarhiile continentului, toate Înrudite Între ele, formând, de fapt, o mare familie (cu inevitabilele certuri de familie, dar și cu simț de solidaritate). Pentru România, căsătoria Mariei (născută În 1875), la vârsta de numai 17 ani, În 1893, cu Ferdinand, moștenitorul tronului, a fost o remarcabilă „lovitură“ dinastică. Desigur, În fruntea țării se afla un Hohenzollern, Însă nu din ramura imperială
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
erau de făcut și se putea Întâmpla orice. Maria, pentru a-i Înșira doar calitățile (fiindcă, desigur, a avut și defecte; chiar o calitate poate deveni În anume situații defect), a fost o femeie frumoasă, elegantă, inteligentă, voluntară, sentimentală, cu simț al umorului și, mai presus de toate, dornică de libertate. Marea luptă a vieții ei a fost aceea de a fi liberă. Or, pentru o prințesă sau o regină nimic nu e mai greu de dobândit decât libertatea. Poate, eventual
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
În stil englezesc. Spre sfârșitul vieții, Maria și-a scris, În englezește, memoriile, sub titlul Povestea vieții mele. Surpriza este de a descoperi În ele o adevărată scriitoare, cu o mare capacitate de descriere și portretizare și cu un ascuțit simț al umorului; se perindă prin fața cititorului galeria aproape completă a Împăraților și Împărăteselor, regilor și reginelor, prinților și prințeselor din Întreaga Europă, mai toți veri, unchi, mătuși sau nepoți ai Mariei, evocați cu un amestec de tandrețe și ironie. Față de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dintre artiștii români, opusul, s-ar zice, al lui Petrașcu, cu o linie netă, expresivă și ironică și un colorit discret și rafinat; Nicolae Tonitza (1886-1940), ale cărui portrete de copii, nuduri sau peisaje dobrogene frapează prin expresivitatea formelor și simțul decorativ. Dar și acești pictori sunt În situația marilor scriitori români; cota lor În afara României nu este prea ridicată. Ei oferă o bună pictură de nivel european, dar nici unul dintre ei nu a revoluționat arta modernă. Și totuși, românii au
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
povestiri de un impecabil absurd, se numără printre precursorii genului; Ionescu i-a preluat moștenirea și a dus-o mai departe, propulsând-o În literatura lumii. Au apărut În acei ani În România numeroase reviste de avangardă, decise să scandalizeze simțul moral și estetic burghez. Tristan Tzara (1896-1963), evreu român, a Început prin a scrie versuri În românește; stabilit În Elveția, apoi În Franța, a inventat literatura „dada“ și a animat mișcarea dadaistă. Printre pictorii avangardei, tot un evreu român, Victor
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
în mod inutil teritoriile și în scurta noastră conversație am aflat că Aimee Light nu se prezentase la ultimele două ședințe programate și nici nu îl anunțase de „absența ei“, la care a adăugat: „E o tânără femeie cu un simț practic inexistent,“ iar eu am contracarat cu „De ce - pentru că nu scrie o teză despre Chaucer?“ la care el a replicat: „Nu te lua atât de în serios,“ după care am spus: „Răspunde la întrebare, Mendolsohn,“ înainte ca amândoi să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ascundea“ în spatele meu, cu ochii strânși cât putea de tare, iar acel ceva a ieșit din calea jetului de lumină al lanternei ca și cum asta l-ar fi jignit - ca și cum întunericul era tot ce știa și îl satisfăcea. Votca îmi surescitase simțurile. - Victor? am șoptit din nou, încercând să mă conving pe mine însumi. Robby tremura ca varga în spatele meu. Robby, nu e nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând afară. Conform lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Numai de-ar ști conducătorii orașului să și-l păstreze și să-l cruțe, ca această nouă instituție culturală să se Îmbogățească și mai mult, căci sunt sigur că material se mai găsește și mata știi să-l adulmeci, cu simțurile celui creat parcă de soartă pentru acest scop. Din prea succinta și uscata dare de seamă din ziar am Înțeles, totuși, că ceva măreț s-a Înfiripat În Flt. Regret că n-am fost și eu de față, dar pe
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
a rugat să vin a doua zi, ca și când aș mai avea 50 ani, când aproape zilnic făceam „naveta” Buc. - Buftea. Acu, deh, 83 ani, căldură, Înghesuială prin autobuze și tramvaie, stat În picioare, că lumea nu mai suferă de bun simț etc., toate acestea mă fac să mă duc cât mai rar În Capitală, pe care, de altfel, n-o Îndrăgesc de loc. Dl. Havriș a fost În Buc. la fiul său. Mi-a scris o scrisoare lungă, În care se
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
ambele părți ale liniei frontului, distrugând astfel prejudecata unicității - însușire pe care și-o atribuie, în exclusivitate, fiecare dintre beligeranți. Muzeul ne rezervă o veritabilă cădere în timp; o excursie aici îți antrenează toate organele de percepție: văzul, auzul, mirosul, simțul olfactiv și cel tactil. Pe lângă exponatele obișnuite pentru colecțiile marțiale (machetele fortificațiilor, vestoane militare, arme de epocă etc.), găsim puse pe calculator diverse fișiere, cuprinzând hărți ale operațiunilor militare și date statistice ale luptelor din regiunea Ypres, informații despre viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
niște adevărate vedete. Din când în când, câte unul se ridică și pornește cântecul, gesticulând, și este susținut imediat și de ceilalți, cu voci tunătoare. Se observă clar că există „soliști” la mai toate mesele. Ei sunt acei care ațâță simțurile moleșite de căldură și alcool ale camarazilor lor. Bănuiesc că aceeași regulă funcționează, pe durata meciului, și în tribune. Merg prin piață să contemplu cât mai multe „exemplare” din acestea pitorești. Sunt tineri și adulți între 20 și 40 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
data aceasta, nimeni nu mai este atras de peisaje, ci de comunicare și distracție. La ora 23.00, în plină noapte, acostăm în cele din urmă la debarcaderul de unde pornise totul. O filă bezmetică smulsă din sumarul tern al vieții. Simțuri în suspensie. Riga ne-a oferit unul dintre cele mai plăcute sejururi pe segmentul estic al periplului nostru. Cine ar fi crezut? Aș situa-o, ca forță a impresiilor și intensitate a surprizei, alături de Lisabona, Bordeaux și Paris... Înainte de culcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
unor întâmplări pe care le-am trăit pe parcursul acestor lungi zile și nopți de nebunie literară. Ne facem promisiuni de interviuri și colaborări. Martin, afabilul nostru ghid prin Berlin, s-a deghizat într-un travestit, și ținuta sa - șocantă pentru simțul mic-burghez și familist - atrage din toate părțile priviri intrigate și șușoteli amuzate, dar se pare că ghidul nostru este un exhibiționist notoriu și-i place să fie în centrul atenției, să-și afișeze nonconformista orientare sexuală. Scăpat de chingile opresiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lucru s-a întâmplat, de exemplu, în Franța, în Parisul ocupat de nemți, și asta, probabil, pentru că ocupația a durat doar câțiva ani. Dar când lumea se „așterne” la o dominație de decenii, oamenii lasă, vrând-nevrând, să joace bunul-simț sau simțul practic, zis și al „realității”. Și atunci, „eroism” înseamnă să faci cât mai puține erori sau compromisuri, să aduci pâinea acasă familiei, să dai copiilor impresia că lumea e cât de cât normală și că viitorul lor e cât de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
revistă. Țin minte și azi cum o surprindeam pe Mica, Dumnezeu s-o ierte, care, întinsă în pat, prefăcându-se adormită, mă fura cu coada ochiului, uneori cu o milă nesfârșită față de ridicolul strădaniei mele, de lipsa mea totală de simț practic și, mai ales, de falsa lume în care trăiam. Dar... ce bine că trăiam, atunci, îmi dau cont acum într-o lume „falsă”, deoarece dacă aș fi intrat cu un deceniu mai devreme în „lumea reală”, uzura mea existențială
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
fiind coleg cu Vera Călin, Edgard Papu și cu magistrul Vianu. Teoria lui, ca și altele, ni s-a părut extrem de judicioasă, dar noi, Cezar, Nichita și eu, nu eram probabil atât de „maturi”, de „flexibili”, de înzestrați cu acel „simț social” pe care prietenul nostru avea să-l poarte o viață, ca pe un ghid și, mai știi, uneori ca pe o povară; e adevărat că ani la rând „teoria” lui s-a dovedit justă, dar... numai atât! Deoarece, după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în sensul pe care-l dădeau vechii greci acestor două apelative, atribute caracteriale ce defineau la ei tot atâtea școli de gândire, poziții fundamentale față de marile concepte ale vizibilului și invizibilului. După cum am arătat mai sus, Matei deținea, aproape, monopolul „simțului realist”, al „simțului social”, nu o dată ne uimea și chiar stupefia prin judecățile sale tranșante, îmbibate de sarcasm, asupra mediului și oamenilor în mijlocul cărora ne învârteam. Sarcasmul său însuși, o formă radicală de definire și limitare, avea cel puțin două
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care-l dădeau vechii greci acestor două apelative, atribute caracteriale ce defineau la ei tot atâtea școli de gândire, poziții fundamentale față de marile concepte ale vizibilului și invizibilului. După cum am arătat mai sus, Matei deținea, aproape, monopolul „simțului realist”, al „simțului social”, nu o dată ne uimea și chiar stupefia prin judecățile sale tranșante, îmbibate de sarcasm, asupra mediului și oamenilor în mijlocul cărora ne învârteam. Sarcasmul său însuși, o formă radicală de definire și limitare, avea cel puțin două fețe: cea persiflantă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
propria vocație, dar și în dorința, la fel, generală la tineri, de a „da măsură” propriei valori și, în absența unor texte „esențiale, definitorii”, tânărul „exagerează”, bineînțeles, manifestând o exigență ridicol de aspră față de alții mai consacrați și un slab simț critic față de propriile-i producții. La creatorii autentici, această „vârstă” sau „psihologie a poeziei” se transformă în mască, pe care, „creatorul” ei o va purta până la moarte, povară uneori, dar și scut, formă directă și expresivă a caracterului său și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vorba doar de literați, în acest caz - un nume „oarecare”, separându-l (mereu!Ă de altele, la fel de interesante, de „novatoare”, de „excelente”, dedicându-i o atenție persuasivă ce merge uneori până la un tip de adorație, de admirație exacerbată care depășește simțul nostru critic. Legende, de fapt, se nasc peste tot în jurul nostru, dar... nu știm dacă ele se vor transforma în mit. În Bunavestire am afirmat, prin mijloace epice, că „vigoarea omului, a speciei umane constă în capacitatea sa de a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prioritate „exagerată” față de alte forme de conviețuire psihologică și socială?! Izbit, lovit dureros de „schimbarea la față brutală” a unor apropiați prieteni, am început a mă acuza eu însumi de „inerție psihologică”, de „sentimentalitate excesivă, demodată, ridicolă”, de lipsă de „simț practic”, de incapacitate de a deosebi un fals de un real prieten sau, uneori, chiar de a nu mai crede pur și simplu că individul uman, chiar și încărcat de calități de orice tip, nu e capabil de acel vechi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
rarii prieteni care mi-a rămas fidel și care mi-a suportat, cum spuneam, verbiajul, ca și cele o mie de „planuri și idei” fanteziste care au pus nu o dată pe fugă alți amici, exasperați de „megalomania și lipsa de simț practic a lui Breban”. La mulți ani, prietene! Seara cinam, copios, ascultam ceva muzică clasică la radio și mă culcam în jur de zece, iar la orele „două fix” mă trezeam, ca să mă apuc de lucru. În primele seri avusesem
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ce e un destin, acea cale, urcuș dificil pe parcursul căruia, cum se întâmplă în ascensiunile alpine, pierzi din vedere pe lungi porțiuni „vârful”, ținta! - trebuie să accept că tinerelul care am fost era extrem, „revoltător” de ambițios, de „lipsit de simțul realității”: a vrut, „deodată”, o carieră care să împletească, să confunde chiar cariera cu munca, iar acestea „două” să-i justifice, poate chiar să-i „lumineze”!, vocația, iar ea - o, orgoliu nemăsurat al tinerilor, al unora! - să-i poată „sluji
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
făcută publică, tipărită într-o carte ce poartă numele nostru pe „frontispiciul zidirii de hârtie”, care ar trebui, și ea, să înfrunte, dacă nu secolele, măcar anii, poate deceniile, în unele, rare, cazuri?!... Aici, în acest „punct” se cere morală, simț etic, reală onestitate și categorică din partea autorului: în capacitatea de a nu se minți pe sine - oricât ar fi acest lucru, uneori, de greu, de umilitor, de devastator pentru propria-i imagine! - și de a nu ne minți nici pe
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]