KorAP: Find »[drukola/base=vorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6694 6695 6696 ...6734 >

168,335 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

acestea șadică zeița sorții și ¾anna¿annaxe "H~annah~anna"ț... (VBoT 58 I 32’). Sunt și divinități despre care se spune că există ab aeterno, ca „zeii cei vechi” din mitul lui Ullikummixe "Ullikummi": Ea a Început să le vorbească zeilor celor vechi: „Ascultați cuvintele mele, zei vechi, care existați Încă din vechime și cunoașteți destinele!” (Ull. A III 48-51). Tot divinității Îi este atribuită și o sferă de relații și dorințe sexuale, atestată de mitologie: Kumarbixe "Kumarbi" se unește

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt fragmentare pentru că sunt limitate la câteva formulări religioase locale‚ destul de discontinue spațial și cronologic. Natura arhivelor, tipologia textelor, serioasele dificultăți filologice care Împiedică adesea Înțelegerea documentelor fac imposibilă propunerea unor sinteze care să aspire la sistematizare. De exemplu, a vorbi despre „religia siriană” pare iluzoriu și nefondat metodologic, după cum Înșelătoare este și Încercarea de a izola culturile exclusiv pe bază lingvistică, având În vedere că a existat mereu o continuitate de contacte și schimburi la toate nivelurile. Singura cale cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
inutilă aici, În timp ce o selecție ar fi probabil arbitrară, având În vedere ignoranța noastră În ceea ce privește rangul și prerogativelor lor. Admițând că nici criteriul urmat aici - frecvența menționărilor și numărul manifestărilor sau al epitetelor - nu este Întru totul de Încredere, vom vorbi totuși despre câteva divinități dintre care unele ocupă probabil un rol de prim-plan. Kuraxe "Kura" și Baramaxe "Barama" constituiau o perechea centrală a devoțiunii regelui, probabil În calitate de divinități dinastice. Aceștia Îndeplinesc un rol central Într-o serie de ceremonii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
occidental. Prin termenul amoriți se desemnează acele grupuri de nomazi, caracterizate de o structură tribală și de o economie pastorală, care ocupau ariile neurbanizate ale Mesopotamiei, ale Siriei și Palestinei. Astfel de popoare (numite Martuxe "Martu" În izvoarele akkadiene), care vorbeau o limbă semitică occidentală, se impun În Siria după distrugerea Eblei, În timp ce În Mesopotamia hegemonia lor se instaurează odată cu sfârșitul imperiului neosumerian al orașului Ur III (provocat, În parte, de ei). Valul amorit ocupă așadar Palestina, Siria de Nord și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un panteon politeist, comparabil Întru totul cu cel al lumii clasice. Oricât de multe ar fi divinitățile cărora li se aplică epitete care le leagă de regnul animal (de multe ori cele două sfere nu sunt diferențiate clar: un mit vorbește despre cuplarea lui Baalxe "Baal" cu o vițică), mitologia ugaritică Îi descrie În termeni clar antropomorfi. Cea mai evidentă caracteristică a panteonului ugaritic este constituită probabil de absența unei singure divinități care să le domine fără echivoc pe toate celelalte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stâlp sau de arbore sacru. Inscripțiile ebraice și feniciene găsite la Kuntillet Ajrud (Sinai) par să indice faptul că zeului lui Israel, cel puțin În anumite epoci și medii, i se atribuia ca soție tocmai vechea zeiță ugaritică. S-a vorbit deja despre rolul de prim rang cu care era Învestit Baalxe "Baal" În panteonul ugarit, În care el era deținătorul activ al unei regalități actuale și „executive”. Miturile ajunse până la noi sunt mare parte povestea afirmării suveranității lui Baal, al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și din alte colonii occidentale, are la bază Într-un sistem politeist, diferit pentru fiecare cetate, dar cu o structură asemănătoare. Fiecare centru avea un panteon propriu și divinități tutelare proprii, puse În contextul unei tradiții care ne autorizează să vorbim despre o „religie feniciană”. Relativa diversificare locală a cultelor constituie, de fapt, un mijloc de individualizare culturală, prin care fiecare cetate Își afirma identitatea proprie specifică, pe fondul unei moșteniri comune și Împărtășite pe larg. Izvoarele pentru cunoașterea religiei feniciene

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din Damasc avea trăsături comune cu cele ale zeului Baalxe "Baal" ugaritic și ale divinităților poliade feniciene din Biblos, Sidon și Tir (Adonisxe "Adonis", Eshmunxe "Eshmun", Melqartxe "Melqart"), configurându-se ca un zeu care „murea și reînvia”: despre aceasta ne vorbește un fragment biblic (Zaharia 12,11) care face referire la plângerile pentru Hadad-Rimmonxe "Hadad-Rimmon" În valea Meghed. Dimensiunea htoniană este foarte prezentă și la divinitățile siriene amintite mai sus, la fel ca și familiaritatea lor cu cei morți. Tot din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lunii Nisan (aprilie), aceeași zi a babilonianului Akștu (Începutul anului). După cum s-a spus, atât Bel, cât și Bol pot fi recunoscuți etimologic și morfologic În Baal, străvechiul Wettergott, al regiunii siro-palestiniene care instaurează ordinea, distrugând haosul; În acest sens vorbesc și basoreliefurile templului său, care ni-l arată În luptă cu un monstru parțial serpentiform: paralela mitică se face cu tradițiile mesopotamiene și siro-palestiniene ale luptei zeului care ordonează universul cu entități haotice (cf. Marduk/Tiamat, Baal/Yamxe "Yam", aluziile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
adesea asociați Rahimxe "Rahim" („Îndurător”: ar putea fi vorba despre o manifestare a sa? Acest epitet nu le este străin nici altor divinități de la Palmira și va deveni specific pentru Allahxe "Allah" În Coran) și Shamsh, despre care s-a vorbit deja. Uneori Allat este reprezentată aăezată printre lei, trăsătură Împrumutată de la Atargatisxe "Atargatis", cu care tinde să se identifice. Subzistă diferite elemente care indică un proces de asimilare a lui Allat cu Astartexe "Astarte", o divinitate care, la fel ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de un eponim mitic, erau probabil un trib de origine amorită stabiliți la est de cursul mijlociu al Iordanului, pe la Începutul epocii fierului. Sedentarizarea lor intră În procesul istoric de formare a entităților etnice cu caracter național, despre care am vorbit deja În legătură cu arameenii, care Înregistrează așezarea moabiților la est de Mareaxe "Marea" Moartă și a edomiților la sud și se desfășură În paralel cu procesul de individualizare și consolidare a Israelului atestat din perioada Judecătorilor. Capitala amonită, Rabbat Ammonxe "Ammon

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cel Persan. Celxe "Cel" mai important document direct despre moabiți este stela regelui Mesha, o inscripție votivă, probabil legată de locul sacru amintit aici (rândul 3) și construit ca mulțumire pentru o intervenție salvatoare a zeului Kemoshxe "Kemosh". Regele Mesha vorbește la persoana I și se referă explicit la anihilarea pericolul militar odată cu eliminarea definitivă a amenințării israelite. Omri și fiul său l-au asuprit pe Moab, situație explicabilă prin mânia lui Kemosh față de propria sa țară. Textul pare să facă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și aceasta o denumire convențională, luată de la numele cetății Micene, primul sit unde s-au făcut săpături -, stabilită În Grecia continentală Începând cu secolul al XIX-lea Î.Hr. și apoi chiar În Creta, avea un accentuat caracter militar și vorbea o limbă proto-greacă, ieșită la iveală fără Îndoieli din descifrarea scrierii. Cu toate acestea, diferențele etnice, dezvăluite de limbă, și cele culturale, lăsate să transpară din documentația arheologică, nu autorizează excluderea unei oarecare continuități Între aceste universuri: Între secolele al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și porturile septentrionale și orientale ale Cretei, distrugând mare parte din flotele sale1. 2. Starea documentelor: imagini fără cuvintetc "2. Starea documentelor \: imagini fără cuvinte" Până În secolul al XV-lea Î.Hr. Creta a fost locuită de populații care nu vorbeau greaca, iar civilizația ei rămâne Încă „o carte de imagini fără text”, Întrucât tipurile de scriere din această perioadă, atât cel ideografic din minoicul de mijloc, cât și cel silabic, cunoscut ca liniar A, din minoicul târziu, nu au fost

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
urmați de necunoscuții „dorieni”, a căror coborâre În Peloponez este amintită de izvoarele grecești, micenienii sunt prima și cea mai documentată prezență indo-europeană pe teritoriul grecesc. Nu este cu putință să susținem nici o identificare a lor cu Akhkhiyawa, despre care vorbesc arhivele hitite, chiar dacă aceștia erau, poate, greci micenieni stabiliți În apropierea teritoriului hitit și chiar dacă acest nume Îl poate aminti, prin asonanță, pe cel al aheilor din poemele homerice. În orice caz, organizarea societății și statului micenian a dat la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
rituali sau, mai simplu, posesori de pământuri. Învăluită În mister rămâne și karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc cu precădere despre ofrande vegetale, catalogate după luni, nu după cicluri festive. Termenul reketoterijo face, poate, aluzie la o ceremonie de „pregătire a paturilor” care putea avea ca scop o hierogamie, ca În antesteriile ateniene, sau pregătirea „paturilor” pentru un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Delfi și Delos, sunt mai degrabă „depuneri de Întemeiere” decât semnul unei continuități cultuale. Însuși templul grecesc Înlocuiește palatul micenian, și nu un templu anterior. În același timp, nu pot fi excluse nici fenomenele de reinterpretare. În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură, un semn de continuitate cu lumea greacă ce a urmat, semnul cel mai evident al unui hiatus Între civilizația miceniană și cea greacă este dispariția scrierii. În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oameni să celebreze culte comune și să creadă În aceeași zei; o identitate care se reînnoia și se Întărea prin participarea la cultele agonistice pan-elene. Fără aspirații către universalism și prozelitism, mărginită În spațiul geografic ocupat de populațiile ce vorbeau aceeași limbă, religia greacă nu cunoștea caste sacerdotale, nici nu avea o „carte” În care să fie cuprinse „adevărurile revelate” și care să constituie fundamentul unei teologii. Lipsită de dogme și de fondatori, lipsită de Însăși noțiunea de „religie”, putând

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
amintește și făgăduința unui templu În cinstea lui Heliosxe "Helios" Hyperionxe "Helios Hyperion" și grota din Amnisos, sediu al cultului Ilitiei (XIX, 188), În timp ce Iliada (IX, 404-405) face, poate, aluzie la un templu al lui Apolloxe "Apollo" de la Delfi, atunci când vorbește despre „pragul de piatră” trecut de Agamemnonxe "Agamemnon" ca să consulte oracolul zeului (Odiseea, VIII, 79-81). În afara acestora nu există multe alte indicații cu privire la locurile de cult specifice și tot atât de vag prezentat este și personalul sacerdotal, În vreme ce numai ghicitorii, cum este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-o aheii În Argos Înainte de expediție (ibidem, 284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu acordat regalității. Așadar, oricare ar fi fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de Orientul Apropiat asupra societății ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios propus de poezia homerică și hesiodiană rămâne un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
scopul de a-i sustrage pe oameni pericolului brutalității unei existențe sălbatice; cu toate acestea, existența lumii divine, deși creată de șiretenia omului Înțelept, era negată. Dar pentru Socrate Încă nu era inutil efortul de a crede În miturile care vorbeau despre un destin dincolo de lume, chiar dacă acest „dincolo” nu era, poate, așa cum fusese reprezentat În acele povestiri (Platon, Phaidon, 114 D-115D). Ulterior, Platon separa universurile mythos-ului și logos-ului, Încredințându-l pe cel dintâi poeziei și atribuindu-i celui de-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această realitate Îi fusese Încredințată, rămânea În orice caz exclus din discursul mitic. Numai În unele tradiții locale există urmele unei antropogonii, iar, dacă se vorbește despre o origine, aceasta este a unor gene, nu a omenirii, sau este actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice. Adoptat și reinterpretat de polis, mitul devenea o paradigmă negativă În care pozitivul este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stropirea animalului cu apă În timpul spălării colective a mâinilor sau prin așezarea unor semințe de cereale pe altar pentru a-l Îmbia să-și aplece capul - ascundeau un sentiment de vină În fața uciderii prin violență, despre care, de altfel, nu vorbește nici măcar Hesiod atunci când descrie Împărțirea prototipică săvârșită de Prometeuxe "Prometeu". Există totuși un simț al vinii pe care dispozițiile oficiale ale cetăților grecești care se refereau la actul sacrificial nu Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
toate aceste cazuri, arta divinatorie (mantikè tehne) apărea ca o practică deductivă (mantikè èntehnos) fondată pe interpretarea semnelor concrete. Dar divinația putea să fie și rodul inspirației divine (mantikè adìdaktos sau àtehnos sau èntheos), care Îl făcea pe vizionar să vorbească; sau cel care cerea sfatul, dormind În sanctuarul zeității sau al eroului, putea primi direct de la aceștia un vis revelator. Acestea erau oracolele de incubație, enkòimesis, care puteau fi și vindecătoare când de la zeitate se așteptau Îndrumări terapeutice, sau chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Aminqxe "Aminè", Svutafxe "Svutaf" și Pulqisfxe "Pulèisö", cât și lase de sex feminin definite ca atare, ca Lasa Sitmicaxe "Lasa Sitmica", Lasa Racunetaxe "Lasa Racuneta", Lasa Acunanuxe "Lasa A÷unanu" și Lasa Vecuxe "Lasa Vecu" (despre aceasta din urmă vom vorbi mai jos), sau apropiate de ele sub aspect iconografic, ca A (a)vis(e)rxe "A÷(a)vis(e)r", Zipna, Leinqxe "Leinè", Snenaqxe "Snenaè", Rescual (Recialxe "Recial"), Evanxe "Evan", Mean, Hinqialxe "Hinèial", Munqucxe "Munèu÷". Pentru unele dintre aceste figuri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]