KorAP: Find »[drukola/base=vorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6695 6696 6697 ...6734 >

168,335 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

culturii sacerdotale naționale care s-a dezvoltat În interiorul marilor familii; puternica Închidere oligarhică a societății etrusce, Începând din secolul al V-lea Î.Hr., a favorizat dezvoltarea auspiciului ca doctrină ezoterică În stare să furnizeze mijloacele pentru a face să vorbească semnele zeilor, inexplicabile prin definiție pentru omul obișnuit. Această trăsătură a făcut „indispensabilă”, pentru interpretare și procuratio, „leacul” acelor ostenta verificate În Urbe, chemarea la Roma a unor haruspicii din Etruria, organizați, cel mai târziu În epoca elenistică, Într-un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este posibil pe plan lingvistic) numelui larilor latini un etimon etrusc (cf. etruscul lasaxe "lasa", „demon feminin”, Laris și Larq, pronume personale), am putea să Îl identificăm fără șovăire pe zeul Înarmat cu lance, Laranxe "Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus", strămoș colectiv (la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
funcționarilor consacrați cultului; În sfârșit, istoria intelectuală (Geistesgeschichte) a religiei romane, religia poeților, critica adusă religiei de către filozofi, crearea de către arhitecți și artiști a unui spațiu sacru și a unor imagini divine. b) Istoria religiei romane despre care vrem să vorbim aici se organizează În jurul a doi poli, și anume cultul, ca sistem de semne și de acțiuni simbolice, și reflecția, În care, prin poezie și filozofie, istoriografie și teologie, sunt puse În scenă și analizate cultul și zeii săi, sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică, militară pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit despre clasificarea ei din punctul de vedere al științei religiilor, religia romană este, la originile ei, o religie sintetică. Încă de la Începutul primului mileniu, latini, sabini, etrusci și greci au format ceea ce mai târziu se va numi religia „romană”. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu Artemisxe "Artemis" În calitate de zeiță a femeilor și a nașterii, ca stăpână a pădurilor, a animalelor, a vânătorii, ca Însoțitoare a lui Apolloxe "Apollo", și deoarece Mercurxe "Mercur" „nu a fost nimeni altul decât Hermesxe "Hermes"”: așadar nu se poate vorbi despre o „echivalare” Între o zeitate latină la origine și o zeitate greacă (Altheim, 1930, pp. 120 sq.). În acest sens, istoria religiei romane este doar o parte a celei grecești. Cei care apărau „o descendență nordică” a religiei romane

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
III-lea d.Hr., Zuntz, 1971, pp. 333 sq.; Graf, 1991). b) Și cultul Dianei pe Aventin pare să lege istoria religiei romane de Asia Mică prin Grecia (Morel, 1975; Fleischer, 1973, pp. 137 sqq.). În istoria Massaliei (Marsilia), Strabon vorbește despre prietenia dintre Roma și locuitorii din Foceea care, fugind din Ionia, ar fi Întemeiat Massalia către anul 600 Î.Hr.2. O dovadă importantă ar fi imaginea de cult (xòanon) a Artemisei de pe Aventin, care ar fi fost construită

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultelor grecești În Occident. c) Cărțile sibiline de la Cumae, cultul lui Ceresxe "Ceres" din Grecia Magna, Castorii de la Tarent, cultele Artemisei-Dianaxe "Diana" din Efes și de tradiție dorică: această listăxe "Apollo" a cultelor grecești În Roma antică, despre care am vorbit pe scurt, ar putea continua; la ea ar trebui să Îi adăugăm pe Apolloxe "Apollo" medic, pe Atenaxe "Atena" din Troia („Ilia”), Iunonaxe "Iunona" argiva și cultul argeilor la Roma, Hermesxe "Hermes"-Mercurxe "Mercur", Herculexe "Hercule" din Altarul cel Mare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ennius Își primește În vis vocația sa de a fi un ucenic al lui Homer. Homer Îi apare și Îi spune că propriul său suflet va fi de acum Înainte În trupul lui1. El are trei inimi (tria cordia) și vorbește greacă, oscă și latină (Gellius, 17, 17). Se definește ca dicti studiosus, care este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum, iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeiței Bona Deaxe "Bona Dea" Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL, 10, 4849). Numai În cazul În care cultores/cultrices, un thiasus, o spira se reunesc regulat pentru celebrări religioase se poate vorbi despre o „comunitate” În analogie cu instituțiile iudaice și creștine 1. Aderenții, „mysti” și preoții lui Isisxe "Isis" la Corint și Roma, așa cum i-a cunoscut și cum i-a consemnat În scris Apuleius, formează din punct de vedere tipologic

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bob sec; cereale, fructe; lemn: lemnul unui arbor felix. Uleiuri, grase (adeps); minerale (sulf/sulphur pentru purificare). Aluaturi: pâini, prăjituri, plăcinte/turte (popana, phthies), găluște, pâini modelate; mola salsa. VI. Acțiuni/acte (actiones) 1. Limba și limbajul corpului: (a) a vorbi - a cânta (singur/În grup: cu/fără instrumente); (b) a acoperi/descoperi capul; a se Îmbrăca/dezbrăca („haina nouă”); (c) a urca (pe Capitoliu); a merge Împrejur ( În jurul câmpurilor, orașului, pompa); a dansa; (d) a se pleca, a Îngenunchea, a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care le Împlinesc și de participanți, de materialul de cult, de scopul sacrificiului și de destinatarii lui (suverani, strămoși, eroi, zeități masculine sau feminine). Acțiunile cele mai elementare ale cultului privesc hrana, Îngrijirea trupului, comunicarea În grup (se mănâncă, se vorbește, se jelește, se aduc mulțumiri). În schimb, fertilitatea este, de exemplu, o temă importantă a religiei romane, dar constituie rareori o parte elementară a cultului, așa cum ar fi sacrificarea animalelor gestante (fordae) sau sterpe; În religia romană, această temă nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
imagini divine este Înțeles În manierele cele mai diferite. Gama posibilităților merge de la un simplu trunchi de lemn până la „statuile Însuflețite care au percepție sensibilă și sunt locuite de spirit”1. Imaginile pot vedea, Își pot roti privirea, pot asuda, vorbi. Oamenii le contemplă În rugăciune, iar de cealaltă parte, zeii, În sălașul lor din partea de răsărit a templului, par să Îi privească pe cei care Îi imploră și le aduc ofrande (Vitruvius, 4, 5, 1). Când zeii li se arată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
3). Imaginea structurează epifania. Pe de altă parte, imaginea lui Jupiter este sculptată nu urmând un model omenesc, ci „conform ideii unei frumuseți extraordinare”, rod al imaginației artistului. Cicero formulează o concepție religioasă primordială În termenii unei teologii a imaginilor, vorbind despre imaginea care a coborât din cer (Cicero, Orator 2, 9; In Verrem 5, 187). Doar câteva imagini pot fi identificate cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr.), capul Dianei de la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unsă, Îmbrăcată). Dacă i se aduc stricăciuni trebuie restaurată În forma ei originară 1. Comunicarea cu imaginile de cult nu poate fi descrisă doar prin criteriile discursului verbal. În fața imaginilor și cu imaginile se acționează În diferite moduri și se vorbesc diferite limbaje: omul salută de departe, intră, se pleacă, privește Înainte, Îngenunchează, atinge, Îmbrățișează, sărută. În poala zeiței se pune o haină, lui Jupiter i se oferă o cunună de lauri sau o implorare scrisă. Pare mai puțin respectuos gestul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeilor este luată de la Varro și Seneca (Tertullian, Apologeticum, 12; Minucius Felix, 24, 6 sqq.). Mai târziu, creștinii Își așează icoanele ca „pavăză” pe zidurile orașelor lor asediate; pe zidurile din Beneventum apare Fecioara (Cancik, 1986; Koch, 1917). Din imagini vorbesc demonii. Multe legende despre statui de marmură, magice și miraculoase, trădează pe plan narativ fascinația ce continuă să izvorască din vechile imagini artistice și cultuale (Dergens, 1949). 4. Sacrificiultc "4. Sacrificiul" a) Ritualul lui Cato Înaintea culesului recoltei (De agri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
teatru 1: ad scaenam a templis et aris. Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au interzis cultul roman, În special a sacrificiului sângeros, și după ce marele interes

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Î.Hr.), reprezintă scepticismul Akkademiei, dar se conformează unei morale și unei teologii stoice. Cu religiozitatea lui luminată, angajată politic și Înțeleaptă, sceptică și, din acest motiv, conservatoare, el Întrupează mai cu seamă tipul filozofului religiei. În ultimul rând vom vorbi puțin mai pe larg despre M. Terentius Varro, deoarece, ca om cult, filozof de formație, ca reformator religios și gânditor speculativ, el pare să asume mai ales rolul care astăzi este exprimat prin termenul „teolog”. b) M. Terentius Varro provine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
epuizat nicidecum argumentele și asocierile pe care le-a elaborat Varro ca să explice sub aspect teologic cultul fundamental al republicii romane; vrem doar să punem În evidență angajamentul personal ce pare să se afle sub orice speculație erudită. Varro a vorbit despre misteriile din Samotrace În multe opere 3; probabilitatea ca și el să fi fost inițiat În „faimoasele misterii ale samotracilor” (fr. 206) este, așadar, destul de mare. 4. Istoricizarea istoriei romane a) Farmecul răspândit de speculația subtilă și angajată a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hercule". Numa a Întemeiat alte culte, dar „nu existau Încă” (nondum) imagini și temple; riturile erau simple și sobre. Este povestită pe larg construirea fortăreței de pe Campitoliu, după a cărei terminare cultul lui Jupiter Summanus a fost aproape uitat. Se vorbește apoi despre instituirea funcțiilor sacerdotale și despre alte construcții. Acest compendiu, care amintește În treacăt de așa-zisul scandal al bacanalelor (186 Î.Hr.), ajunge până În vremea lui Varro, când plebeii din Roma au Încercat să instaleze un cult egiptean

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Între popoarele bazinului mediteranean oriental se mențin diferențe destul de Însemnate pe plan social și economic, În afară de cel instituțional, Întrucât structura monarhică a statelor eleniste conviețuiește cu autonomia internă recunoscută cetăților grecești și ligilor lor. Cu toate acestea, este posibil să vorbim despre elenism ca despre o entitate culturală suficient de omogenă, Întemeiată pe o limbă comună, greaca koinè, formată pe baza dialectului atic, și străbătută de aspirații spirituale și intelectuale comune. Pentru această cultură, componenta religioasă este esențială, și În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca despre o entitate culturală suficient de omogenă, Întemeiată pe o limbă comună, greaca koinè, formată pe baza dialectului atic, și străbătută de aspirații spirituale și intelectuale comune. Pentru această cultură, componenta religioasă este esențială, și În cazul acestuia putem vorbi tot despre o omogenitate importantă, chiar dacă există În varietate a expresiilor locale și naționale. O asemenea omogenitate este rezultatul interferenței, realizată diferit, după caz, Între facies religioasă greacă și aceea a diferitelor popoare cu care ea intră În contact. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din prima perioadă elenistică, chiar dacă mai târziu au fost antrenate În amalgamul perioadei imperiale, se află zone Întregi, ca Grecia Magna și Sicilia, de pură tradiție greacă ale cărei origini merg până În secolele VIII-VII Î.Hr. Și asta fără să vorbim despre Etruria, cu istoria ei de contacte seculare cu Grecia și Răsăritul, În timp ce Roma, În expansiunea ei treptată În peninsulă, s-a deschis deja În perioada monarhică și În primele veacuri ale republicii față de influențele elene Înrădăcinate În nordul etrusc

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă cu aceea care În Grecia intra În orizontul misteriilor, astfel Încât să poată defini ca atare „pătimirile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ar fi descoperirea făcută de arheologii ruși În oaza de la Merv, din actualul Turkmenistan, a unui complex monumental civil și religios, În care există urme suficient de evidente ale cultului indo-iranian *sauma (cf. mai jos, subcapitolul 1.2). Se poate vorbi, În acest caz, despre un substrat arian: este cert că oaza (vechea Margiana/Merv) se situează În interiorul geografiei istorice a zoroastrismului antic; mult mai puțin certă este Însă importanța acestei descoperiri pentru problema originilor zoroastriene (Sarianidi, 1986, 1987 și 1992

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]