167,887 matches
-
Sanctitatea Sa Ioachim al IV-lea și pe Sfântul său Sinod. Faptul acesta, care întărește și mai mult pozițiunea Bisericii în înălțimea și demnitatea ce i se cuvine, trebuie să umple de bucurie inimile noastre ale tuturora. Biserica, din a cărei apărare în secolii trecuți românii își fac gloria lor, a fost totdeauna nedeslipită de destinele țării. Pătruns de acest adevăr istoric și cunoscând credința nestrămutată a poporului în religiunea lui strămoșească, din cea întâie zi și în timpul Domniei Mele, am avut
PF Daniel: Mica prințesă a lui Carol I a fost româncă, atât prin religie, cât și prin limbă () [Corola-website/Journalistic/101167_a_102459]
-
Albaniei și Serbiei se aflau sub control otoman, Curri a reprezentat interesele albanezilor. A luptat cu succes în 1912 împotriva Tinerilor Turci. În timpul Primului Război Mondial, el a organizat o unitate de partizani ce făcea parte din mișcarea Kachak prin intermediul Comitetului pentru Apărare Națională din Kosovo, al cărui membru era. În 1893 el a participat la revolta condusă de Haxhi Zeka în Kosovo, care a fost repede înăbușită de armata otomană. În 1899 el a devenit membru fondator al Ligii de la Peja, ce
Bajram Curri () [Corola-website/Science/336021_a_337350]
-
-și reia activitățile militante împotriva autorităților otomane. El a avut un rol activ în Revolta Albaneză din 1912, luptând alături de Hasan Prishtina, Isa Boletini, Themistokli Gërmenji și alții împotriva turcilor. În 1915 el a devenit membru fondator al Comitetului pentru Apărare Națională din Kosovo. Această organizație a stabilit mai târziu relații cu Cominternul (care oferea sprijin pentru autodeterminarea națiunilor), iar Curri i-a spus mai târziu, în decembrie 1921, ambasadorului sovietice de la Viena că, „poporul albanez așteaptă cu nerăbdare stabilirea frontierelor
Bajram Curri () [Corola-website/Science/336021_a_337350]
-
Giacomo Resti, membru notabil al unui grupu important de arhitecti din nordul Italiei. a fost prima lucrare majoră atribuită lui Resti, care l-a transformat într-o fortăreață monumentală, extinzând aripa originală și formând un hexagon regulat cu bastioane de apărare în colțuri. Acest tip de arhitectură, introdus pentru prima dată la Castelul Martinuzzi, a devenit ulterior popular în întreaga Transilvanie. O inscripție fragmentară din 1617, în latină, a supraviețuit încastrată în edificiul porții, cu următorul text: „Gabriel Bethlen, din mila
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
populație a fost mutată la Hedeby. În 809, Godfred și emisarii lui Carol cel Mare nu au reușit să negocieze pacea, iar, anul următor, Godfred i-a atacat pe frizoni cu 200 de nave. Cele mai vechi din lucrările de apărare din sistemul Danevirke, de lângă Hedeby, datează cel puțin din vara lui 755, și au fost amplificate considerabil în secolul X. Mărimea lor și numărul de soldați necesari sugerează un conducător destul de puternic în acea regiune, ceea ce e confirmat de sursele
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
în mod oficial în anul 965 d.Hr. de către Harald Blåtand, a cărui poveste este scrisă în pietrele de la Jelling. Nu se cunoaște întinderea exactă a regatului danez al lui Harald, deși se estimează că se întindea de la linia de apărare Danevirke, incluzând orașul viking Hedeby, până în Iutlanda, insulele daneze și sudul Suediei de astăzi; posibil că mai cuprindea Scania, Halland și Blekinge. Mai mult, pietrele de la Jelling atestă că Harald „câștigase” și Norvegia. Fiul lui Harald, Sweyn Forkbeard, a dus
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
Van din Turcia. Părțile de jos ale pereților cetății Van au fost construite de bazalt fără mortar, în timp ce restul a fost construit din chirpici. Astfel de cetăți au fost folosite pentru control regional, mai degrabă decât ca un mijloc de apărare împotriva oștilor străine. Ruinele acestei cetăți se află în afara orașului modern Van, completând funcția defensivă a zidurilor construite în perioada medievală. O inscripție trilingvă stereotipă a regelui Xerxes cel Mare din secolul al V-lea î.Hr. se află pe o
Cetatea Van () [Corola-website/Science/336063_a_337392]
-
recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei, mediat de francezi între delegația condusă de Ion I. C. Brătianu la Conferința de Pace și guvernul amiralului Kolceak, a făcut ca Legiunea să intre sub ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia, pentru a lupta la apărarea căii ferate transsiberiene. Astfel de la sfârșitul lunii mai 1919 până la începutul lunii februarie 1920, soldații români s-au implicat, cu succes, în luptele duse cu partizanii ruși în regiunea Irkutsk pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea să nu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
face față noilor necesități ale frontului. Odată Marele Război încheiat, entuziasmul voluntarilor cehi și slovaci a scăzut, majoritatea dorind să se întoarcă în nou înființata Ceholovacie - aflată în pericol. Până la plecarea definitivă însă, Legiunea Cehoslovacă s-a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest timp, unitățile române au fost folosite pentru paza unor puncte strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea taberelor cu prizonieri din armatele Roșie, Austro-Ungară și Germană. Guvernul francez cu scopul de a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Ca urmare a acestuia, trupele bolșevice s-au angajat să rămână 50 de kilometri în urma trupelor de ariergardă și să înainteze spre est doar pe măsura valorificării posibilităților de retragere ale "Legiunii Române". În continuare, românii au rămas să asigure apărarea în ariergardă până ce a fost realizat transferul complet al trupelor de voluntari din Transbaikalia. Un timp ariergarda în Irkutsk și vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul Baikal și paza tunelelor fiind preluate de români până în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
El este, fără îndoială, gelos pe independența și integritatea sa științifică” și că stabilirea „unui nou organizator pentru delegația britanică pare a fi prima nevoie, dar nu știu dacă există vreo speranță pentru acest lucru”. Pe la începutul anilor 1960, Ministerul Apărării a crezut că Conferințele Pugwash au devenit „acum o organizație respectabilă”, iar Foreign Office a declarat că are „binecuvântarea oficială” și că orice descoperire ar putea foarte bine să provină de la astfel de întruniri. În paralel cu Conferințele Pugwash, Rotblat
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
de E. V. Buhvalov, a fost distins cu Premiul de Stat în anul 1952. După trecerea testelor în teren (în anii 1949, 1950) a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice și a fost folosit pe scară largă în Trupele de Apărare Antiaeriană, Forțele Aeriene și în unitățile de coastă de Apărare Antiaeriană ale Marinei Militare. Radarul a fost folosit pentru cercetarea circulară a spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene de zbor și transmiterea coordonatelor acestora unităților și formațiunilor militare beneficiare
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
Stat în anul 1952. După trecerea testelor în teren (în anii 1949, 1950) a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice și a fost folosit pe scară largă în Trupele de Apărare Antiaeriană, Forțele Aeriene și în unitățile de coastă de Apărare Antiaeriană ale Marinei Militare. Radarul a fost folosit pentru cercetarea circulară a spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene de zbor și transmiterea coordonatelor acestora unităților și formațiunilor militare beneficiare. P-8 a fost o dezvoltare a radarului P-3
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
stații. Mai târziu, catargul înalt "Unja" s-a utilizat pe scară largă în diverse tehnici radar și de comunicații militare. Mobilitatea și alte posibilități tactice ale radarului P-8 au creat anumite premise pentru utilizarea acestui radar în Trupele de Apărare Antiaeriană în compunerea posturilor de radiolocație de detectare timpurie a țintelor aeriene și în compunerea punctelor de comandă ale unităților de artilerie antiaerienă. Între anii 1956 și 1957 radarul P-8 și moștenitorul acestuia radarul P-10 au fost dotate
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
Piatra Neamț. Regimentul a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, atât între 14/27 august 1916 - și prima sa demobilizare din 28 mai/10 iunie 1918 cât și în perioada de desfășurare a operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri, La fârșitul anului 1918 și în 1919 a luptat astfel inițial în Transilvania și în continuare a în campania din Ungaria, pentru a ajunge până la nord de Budapesta. La intrarea în război, Regimentul 15 Infanterie a fost comandat
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
bătălie de la Oituz. În luna noiembrie 1916 a luat parte la Bătălia pentru București, în zona Bolintin - Ciorogârla. S-a retras luptând până la Măgura Odobeștilor și ulterior a revenit pe valea Trotușului. În campania anului 1917 regimentul a participat la apărarea Oituzului. După semnarea Păcii de la Buftea în 7 mai 1918, regimentul a revenit în Piatra-Neamț pe 22 mai, spre a fi demobilizat între 22-23 mai, același an. Încadrat fiind trupelor Diviziei 7 Infanterie, a aparținut astfel celor dintâi unități mobilizate
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
caracterul „antiimperialist” al organizației. În anii 1945-1946 s-a alăturat Lehi la mișcarea de revoltă antibritanică proclamată de organizațiile subterane Etzel (iulie 1945) și Hagana (noiembrie 1945), iar în anii 1947-1948 a participat împreună cu Hagana și Irgun la războiul pentru apărarea colectivității evreiești din Palestina și la Războiul de independență al Israelului. La 6 noiembrie 1944 doi membri ai Lehi au asasinat la Cairo pe Walter Guiness, lord Moyne, ministrul britanic pentru afacerile Orientului Mijlociu. Atentatorii, Eliyahu Beit-Tzuri și Eliyahu Hakim
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
22 iulie de Etzel la Hotelul King George din Ierusalim. În 1948 împreună cu Hagana și Palmah și cu Etzel,grupul Lehi a fost dizolvat de guvernul israelian pentru a lua parte începând din 29 mai 1948 la constituirea Armatei de apărare a Israelului. Totuși organizația și-a continuat activitatea în zona luptelor din regiunea Ierusalim, unde la 9 aprilie 1948 a fost implicată alături de membri ai Etzel în Masacrul de la Deir Yassin. În septembrie 1948 a fost dizolvată și dezarmată și
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
Când Germania a ocupat regiunea sudetă în octombrie 1938, Slánský, împreună cu mare parte din conducătorii comuniști cehoslovaci, a fugit în Uniunea Sovietică. La Moscova, Slánský a lucrat la emisiunile Radio Moscova destinate Cehoslovaciei. El a locuit acolo în timpul luptelor de apărare ale Moscovei de atacurile germanilor în timpul iernii anului 1941-1942. Activitatea sa de la Moscova l-a adus în contact cu comuniștii sovietici și cu metodele de multe ori brutale pe care aceștia le foloseau pentru menținerea disciplinei de partid. În 1943
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
ca țapi ispășitori de către Stalin pentru lipsurile și problemele economice). Sprijinul material și diplomatic considerabil acordat Israelului a făcut ca cel puțin unele acuzații să pară credibile. Aceste evenimente i-au permis fostului aliat al lui Gottwald și ministru al apărării Antonín Zápotocký, ambii populiști, să-l acuze că ar aparține burgheziei. Slánský și aliații săi au fost, de asemenea, nepopulari în rândul vechilor membri ai partidului, ai guvernului și ai Biroului Politic al partidului. Aflat în închisoare, după arestarea sa
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
P-12 (în limba rusă ”Енисей”, index GRAU 1RL14, după clasificarea NATO ”Spoon Rest”) a fost o stație de radiolocație sovietică, mobilă care lucra în gama de unde metrice, pusă în exploatare în anul 1956. A fost în înzestrarea unităților din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului, Forțele Aeriene, Marina Militară și Apărarea Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. Prototipul radarului P-12 l-a
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
după clasificarea NATO ”Spoon Rest”) a fost o stație de radiolocație sovietică, mobilă care lucra în gama de unde metrice, pusă în exploatare în anul 1956. A fost în înzestrarea unităților din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului, Forțele Aeriene, Marina Militară și Apărarea Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. Prototipul radarului P-12 l-a constituit radarul P-10), realizat în anul 1953. Radarul
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
frecvență precum și cu interogator terestru prin radiolocație NRZ-12, în sistemul ”Kremnîi-2”. Stația a avut trei indicatori: indicator de observare circulară (IOC), indicator de înălțime (IH) și un IOC portativ care se putea instala în punctele de comandă ale unităților din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului, Forțele Aeriene și Marina Militară. Una din cele mai importante modernizări a radarului o reprezintă instalarea unui nou sistem de antenă-fider de bandă largă tip ”canal de undă”, o construcție mai ușoară. Pe fiecare din cele două
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
10: Radarul P-12 a fost folosit nu numai pentru a descoperi țintele aeriene și a transmite date pentru artileria antiaeriană, aviația de vânătoare dar și pentru complexele de rachete antiaeriene S-75 apărute în anii '50 în sistemul de apărare antiaeriană a țării, trupelor și flotei. În toată perioada de exploatare s-a realizat modernizarea radarului P-12 în următoarele variante: Toate radarele P-12 au avut în dotare interogatorul terestru prin radiolocație NRZ-12 pentru determinarea apartenenței de stat a
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
servit ca o protecție naturală, zidurile fortificate fiind practic construite numai în nord-vest și sud-est. Curtea este înconjurată de stânci de până la 70 m înălțime din celelalte părți. Inițial, Cetatea Belogradcik a fost folosită pentru supraveghere și nu strict pentru apărare. Țarul bulgar al Vidinului Ivan Strațimir a extins vechea fortăreață în secolul al XIV-lea, construind garnizoane fortificate în fața stâncilor existente. În timpul domniei lui Strațimir, cetatea Belogradcik a devenit una dintre cele mai importante cetăți din regiune, imediat după cetatea
Cetatea Belogradcik () [Corola-website/Science/336167_a_337496]