168,335 matches
-
sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană nordică veche, Ziestag; În frisonă veche, Tiesdei etc.). În sfârșit, Herculexe "Hercule" Îl acoperă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
informațiile o identificau cu Isis din cauza prezenței unei corăbii În simbolistica acesteia (cf. Lactantiu, Divinae Institutiones, I, 27: „În calendar există o zi În care se sărbătorește corabia lui Isis”); iar faptul că aceasta este singura mare zeiță despre care vorbește Tacitus În prezentarea sa despre religia germanică ne poate face să ne gândim că sub numele de Isis se ascunde o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rege În Ostanglia, care, după ce s-a Întors la păgânism, a construit un templu cu două altare pentru a jertfi și pentru Hristos și pentru zeitățile păgâne (Beda, Historia Ecclesiastica III, 30) sau situația marelui templu din Köln despre care vorbește Grigore din Tours (Vita S. Galli, II). Dar, chiar făcând abstracție de aceste mărturii târzii, este totuși clar, din ceea ce am observat mai sus, că Tacitus cunoștea deja la germani un exemplu rar de templu și de statuie, ceea ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să Întărească această tendință inițială. Pe de altă parte, este clar că uzanța predominantă trebuie să fi fost constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și În special jertfelor. În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car acoperit cu o pânză, destinat să poarte statuia zeiței În timpul procesiunii. În alt loc (Annales, I
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nega existența preoților (și a actelor de cult) la vechii germani: „Nu au druizi care să conducă cultul și nici nu se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult cu fapta decât cu porunca și, dacă sunt curajoși, În văzul tuturor, dacă se bat În frunte, mai mult cu admirația de care se bucură. De altfel, nici a pedepsi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de a pedepsi și, Într-o oarecare măsură, pe cea de a prezida. De altfel, preotul este cel care extrage auspiciile pentru adunare (Germania, X). Un preot Însărcinat cu actele de cult apare În fragmentul În care Tacitus (Germania, XL) vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus": doar lui Îi este permis să atingă carul zeiței, el Însoțește cu devoțiune procesiunea, el este singurul care știe când se satură zeița de relația cu oamenii și trebuie dusă Înapoi În locul sacru. În plus, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru a Împrumuta ceva și de la sabini, noul popor ia numele de Quirites, de la numele cetății Cures” (trad. Villan Janina). În mitul german, pacea presupune un schimb de prizonieri (Însă mai mult decât despre un schimb de prizonieri, trebuie să vorbim despre un transfer definitiv În teritoriile vechiului dușman) care Însă nu este deloc egal: Aesir Îl trimit pe insipidul și necunoscutul Hoenirxe "Hoenir", În timp ce Vanir Își trimit reprezentanții cei mai importanți - Njödhr, Freyrxe "Freyr" și Freyjaxe "Freyja" - Îmbogățind astfel substanțial
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeilor”, transformat apoi În Ragnarøkkr, „amurgul zeilor”), când forțele răului se vor arunca În luptă pentru a distruge zeii și ordinea cosmică guvernată de aceștia. Despre acest lucru, care va Începe cu o perioadă de depravare morală a oamenilor, se vorbește pe larg În Völospá: Frații se vor lupta și se vor ucide, 45 rudele vor rupe legăturile de sânge, se vor săvârși fapte rele și adultere Îngrozitoare; va fi o epoca a spadelor și a scuturilor, se vor sfărâma scuturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Scaevola nu au În comun doar pierderea mâinii, ci și faptul că amândoi și-au pierdut-o voluntar și conștient pentru a aduce un beneficiu esențial În folosul comunității. Se creează astfel impresia că la baza acestor mutilări despre care vorbesc toate mitologiile, stă un sacrificiu voluntar al unui zeu salvator. 9. ZEUL CELEI DE-A DOUA FUNCȚIITC "9. ZEUL CELEI DE‑A DOUA FUNCȚII" Deși Odin și Tyrxe "Tyr" au dobândit conotații militare clare, totuși adevăratul zeu al războiului este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căror asimetrie se manifestă prin diferența de sex), ca divinități ale celei de-a treia funcții, veghează nu doar asupra producerii bunurilor materiale - adică asupra agriculturii și a creșterii animalelor -, dar și asupra plăcerilor vieții, deci și asupra sexualității. Am vorbit deja despre falusul foarte vizibil pe care tradiția i l-a atribuit lui Freyr; mai rău, el se culcă cu sora sa, așa cum se povestește În Locasenna, strofa 32: Taci, Freyjaxe "Freyja"! Ești o nelegiuită și un monstru de răutate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
granițelor, cealaltă protejându-i pe tineri, care constituiau patrimoniul esențial al statului. Și În lumea germanică se Întâlnesc astfel de divinități minore (minore nu pentru că funcțiile lor ar fi irelevante, ci În raport cu divinitățile majore), chiar dacă, adesea, mai ales când se vorbește despre panteonul germanic din epoca romană, definirea sarcinilor lor nu este foarte ușor de realizat. Însăși etimologia numelor este obscură și controversată și, În orice caz, deducerea funcției pornind de la nume este riscantă. Să ne amintim totuși câteva divinități minore
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
minore din perioada cea mai veche. Zeița Hludanaxe "Hludana" este venerată În cinci inscripții latine; numele său, conform opiniei lui Polomé (1988) poate fi Înțeles ca un derivat de la germanicul *hlud½, „renume, faimă”, cu sufixul -no-, despre care am mai vorbit În legătură cu Odin; este deci personificarea sau reprezentanta gloriei. Dar Meid (1957) preferă să o vadă ca pe o divinitate infernală, legându-i numele de termenul holda „daemonum turba”, din germana nordică veche. Tacitus (Germania, XLIII) amintește doi zei pe nume
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
răceală celor care o invită să plângă: „Infernul să rămână cu ceea ce are”. Destinul lui Baldr este astfel pecetluit, iar pe pământ Începe o epocă a nelegiuirii: forțele răului Încep să atace, urmează să Înceapă Catastrofa Finală, despre care am vorbit mai sus. Figura lui Baldrxe "Baldr" și, mai ales, Catastrofa Finală au dat naștere multor ipoteze legate de originea și semnificația lor. De exemplu s-a Încercat să se vadă În Baldr una dintre divinitățile agricole, care mor și renasc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cai sacri În scopuri profetice apare și În religia slavă. 12. JERTFATC "12. JERTFA" Mai sunt cunoscute și acte cultuale de alt tip, cum ar fi dansul spadelor, În care Tacitus vedea doar un spectacol sau un joc (de altfel, vorbește despre acesta alăturându-l jocului de zaruri); Însă În acest caz este mai corect să vedem un rit de atragere a bunăvoinței zeilor, În vederea pregătirii pentru război (cf. Behm-Blancke, 1983, p. 365): „Este unic la germani un tip de spectacol
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lăncilor Îndreptate amenințător Înspre ei”. (Germania XXIV). Dar actul cultual cel mai semnificativ este, fără Îndoială, jertfa. Germanii practicau sacrificiul uman și au continuat să-l practice până Într-o epocă destul de avansată, folosind mai ales prizonierii de război. Am vorbit deja despre spectacolul de care au avut parte romanii la Întoarcerea din pădurea Teutoburg, unde, În anul 9 d.Hr., Varus și ai săi au fost Înfrânți de germani; acesta Însă nu a fost o Întâmplare izolată. Dintr-un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Neculae Mavrocordat afirmă: „bolile trupului cu cât cresc cu atât sunt mai Învederate, pe când cele ale sufletului ajungând culmea, robesc cu totul pe cel suferitor, și-i răpesc orice simțire”. Simptomele nebuniei sunt bine cunoscute, de mult timp. Dimitrie Cantemir vorbește de prodromele alienării: „În 1705 a fost numit Ciorbuli Ali Pașa În postul de mare vizir, Într-o zi, după ce i s-a prezentat ambasadorul Franței, Feriol, vizirul a spus: acest infidel sau este nebun sau să știți că În
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
a evoluat de la aceea, populară - de domeniul etnoiatriei - cum este „Îndrăcirea”, de care am amintit, până la una mai complexă, prin adoptarea cunoștințelor și termenilor nosologiei medicale culte. „Îndrăcirea”, ca expresie a mentalității vechi este recunoscută Încă și În pravile, care vorbesc de „muierea nădușită de Duhul necurat, adică În care lăcuește Duhul hitlean”, care poate justifica despărțirea dacă unul din cei doi soți „se va birui de dracu și se va Îndrăci”. Mai târziu, această concepție face loc nebuniei ca boală
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
pentru călătorie. Primul lucru de pus în bagaj este cunoașterea rezultatelor în câmpul studiului istoriei biblice din secolul trecut. Pentru mulți autori din această epocă care au studiat scrierile biblice din punct de vedere al „istoricității”, povestirile biblice nu ne vorbesc prea mult despre lumea pe care o descriu („lumea textului”), ci mai degrabă despre „lumea autorilor”. Cu alte cuvinte, primul nivel al „istoriei” la care putem ajunge când citim Biblia este cel care aparține scriitorului. Povestirile biblice dau mărturie despre
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Duhul Sfânt, atunci nimeni nu poate spune: „Isus l-a văzut pe Duhul Sfânt” pentru că nimeni nu a văzut ce se întâmpla, în afară de Isus care însă nu povestește faptul. Sau ne aflăm în fața unui mod obișnuit și acceptat de a vorbi și de a scrie în această epocă. Acest fel de a scrie este încă foarte comun astăzi, nu în lumea jurnalismului și a istoriografiei, ci a romanului. Un autor poate, fără probleme, să spună cititorului său ce gândește un personaj
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
este adevărată, nu inventată, nici legendară. Biblia povestește lucruri care s-au întâmplat „cu adevărat”, lucruri pe care credința noastră se poate sprijini cu încredere. Istoria mântuirii este istorie „adevărată”, altfel credința noastră își pierde fundamentul. Personajele despre care ne vorbește Biblia ori au existat ori credem în himere. Este într-adevăr dificil să ieșim din această dilemă. 2. A scrie un roman sau a scrie precum în romane? Ajunși la acest punct, trebuie să introducem o distincție importantă, mai întâi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
textului biblic, ei spun: „Să fugim din fața lui Israel pentru că Domnul luptă pentru ei împotriva Egiptului” (Ex 14,25). Cel care își pune problema „istoricității” povestirii își pune mai multe întrebări. Prima problemă, nu atât de importantă, vine de la limba vorbită de egipteni, evident, egipteana. În Ex 14,25 însă, cuvintele armatei egiptene sunt în ebraică, ca și cum egiptenii ar fi vorbit această limbă. E vorba desigur de o convenție, pentru că același fenomen se găsește peste tot în Biblie. Mai dificil de
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
care își pune problema „istoricității” povestirii își pune mai multe întrebări. Prima problemă, nu atât de importantă, vine de la limba vorbită de egipteni, evident, egipteana. În Ex 14,25 însă, cuvintele armatei egiptene sunt în ebraică, ca și cum egiptenii ar fi vorbit această limbă. E vorba desigur de o convenție, pentru că același fenomen se găsește peste tot în Biblie. Mai dificil de aflat este cine a auzit acest discurs. Egiptenii au murit cu toții și n-au mai putut să povestească nimic (Ex
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Un ultim element care merită menționat. Pentru Gn 6, cauza potopului trebuie căutată în inima omului. Ceea ce poate să pună în pericol existența însăși a universului este perversitatea inimii umane (6,5; cf. 8,21). Mai există un text care vorbește mai clar de „violența” care a invadat universul (6,11.13). Cum înfruntăm problema acestei violențe? Și aici povestirea ne oferă două răspunsuri complementare. Primul răspuns este cel din Gn 9,2-3: oamenii vor putea consuma carne, adică, „violența” va
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
acceptabil și legitim. Violența canalizată și „legitimată” în acest fel nu mai este distructivă, ci contribuie mai degrabă la „pacificarea” societății. III. Turnul din Babel (Gn 11,1-9) Povestirea din Gn 11,1-9, în mod obișnuit intitulată „Turnul din Babel”, vorbește nu numai de un turn, ci mai exact de construirea unei cetăți care are un turn. Numele „Babel” este cu siguranță cunoscut, și identificarea acestei cetăți nu pune nici o dificultate. Adevărata problemă se găsește în altă parte. Povestirea precizează că
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]