17,154 matches
-
îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o mână sprijinită în șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în acea stare de agitație atât de bine cunoscută și de dragă mie. Georgie, purtând fusta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de multe pretenții! Te rog să mă ierți că sunt așa de puțin protocolar, Georgie Hands. Cred că avem o mulțime de prieteni comuni. O cunoaște pe sora ta, am spus eu apropiindu-mă de Georgie și pregătit să o împing spre ieșire. Îmi ajunsese cu vârf și îndesat. — V-am văzut odată la o petrecere, spuse Georgie, dar nu cred că vă amintiți de mine, și îi întinse mâna. — Atunci eu sunt cel care am de pierdut, răspunse Palmer. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia își acoperise fața cu batista. Trase adânc aer în piept și scoase un suspin prelung. Palmer dădu drumul mâinii lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă pe scaun într-un hohot de plâns. Am condus-o pe Georgie afară, lăsându-l pe Palmer să-i aplice Antoniei cele mai noi metode
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de durere. Acum mă aflam în spatele ei și, cum continuam să sporesc presiunea, toată greutatea corpului ei să lăsa spre mine. Mă lovi din nou cu picioarele. Am slăbit puțin strânsoarea și mi-am încolăcit un picior în jurul picioarelor ei, împingând-o în același timp cu putere înainte. Căzu în genunchi, iar eu aproape că am căzut cu totul peste ea și i-am scăpat brațul imobilizat. Ne-am rostogolit unul peste altul pe podea. M-am lăsat peste ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
i-am scăpat brațul imobilizat. Ne-am rostogolit unul peste altul pe podea. M-am lăsat peste ea cu toată greutatea, încercând să-i prind din nou mâna. Întinsă acum cu fața în sus, îmi opunea rezistență, încercând să mă împingă, să mă zgârie și să mă lovească în burtă cu genunchiul. Se lupta ca o smintită și, fapt cu adevărat remarcabil, pe toată durata încăierării noastre, nu scosese nici măcar un singur țipăt. Ne împiedicau pe amândoi hainele, iar pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am făcut un pas înapoi și am privit în sus la fereastra luminată și acoperită de perdea. M-am apropiat din nou de ușă și am împins-o încet, dar era încuiată. Am privit prin fanta pentru scrisori. Holul era cufundat în întuneric și nu se auzea zgomot de pași care se apropie. Privind prin fantă am sunat din nou. Am tras concluzia că soneria e defectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a depăși valul de panică ce mă cuprinsese. Aveam impresia că respirația mea și chiar bătăile inimii mele se aud în toată casa, ca zgomotul unui motor. Am încercat să deschid ușile, mi-am strecurat degetul între ele și am împins cu putere. Ușile au cedat; nu mi-am dat seama dacă nu fuseseră încuiate sau dacă stricasem cu gestul meu un zăvor mai slab. Am deschis ușile larg, cu amândouă mâinile. În fața mea se deschidea o încăpere întunecată în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult i-am spus lui Georgie: Ce elegantă ești! O fată cu adevărat modernă. Ne-am înviorat toți un pic: Georgie zâmbi, Antonia oftă iar Alexander murmură: „În Pitlochry flăcăul trăia Ce-o fată modernă iubea“. Încercând cu disperare să împing conversația mai departe am spus: — Fiindcă veni vorba de Pitlochry, unde aveți de gând să plecați în luna de miere? Alexander ezită. Apoi spuse: — La New York, și se uită la Georgie. M-am uitat și eu la ea. Georgie își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
speranță, apariția crucială a unui zeu. Nu aveam posibilitatea să fac nimic rezonabil, nici măcar să aștept, și totuși nu-mi rămânea decât așteptarea. Întrucât cei doi erau atât de strâns legați în mintea mea, abia în clipa în care am împins ușa locuinței din Pelham Crescent mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca în cursul acestei misiuni nici să nu dau ochii cu Honor. Am închis ușa după mine și mi-am agățat în cuier haina udă. Plecasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
menționat. — Alexander are dreptate, am adăugat. Palmer nu e om în adevăratul sens al cuvântului. — Când a spus asta? întrebă Antonia. — Când a aflat despre tine și Palmer. Antonia privi încruntată la lichidul rece și tulbure din ceașca ei. Își împinse peste umăr cocul greu pe jumătate desfăcut. — Ah! exclamă ea și adăugă: Nici ea. Nici ea, am răspuns și am oftat. Am oftat amândoi. — Sper să plece în America sau în Japonia și să nu se mai întoarcă, spuse Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
numerele unde aș fi putut da de ea. Acum nu mai aveam altă dorință decât să pătrund în locuința aceea, ca și cum acest simplu fapt ar putea preîntâmpina o nenorocire. Ușa ferecată dobândise o putere magnetică. Am rămas pe loc până ce, împins parcă brusc de un resort, mi s-a părut că aud ceva și m-am aplecat și am pus urechea la gaura cheii, ținându-mi respirația. În scurt timp am auzit un sunet iar apoi sunetul se repetă. De dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
putut de mult în crăpătura ușii, chiar lângă broască, și prin câteva lovituri de ciocan am înfipt-o mai adânc. Apoi am manevrat mistria ca pe o pârghie. Ceva a trosnit înăuntru. În clipa următoare mânerul mistriei a cedat. Am împins ușa dar se ținea încă tare. Am luat ciocanul și am lovit cu putere ușa în dreptul broaștei. Iar a trosnit ceva și am observat o crăpătură care se lățea. Am împins cu umărul și ușa s-a deschis. Am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înăuntru. În clipa următoare mânerul mistriei a cedat. Am împins ușa dar se ținea încă tare. Am luat ciocanul și am lovit cu putere ușa în dreptul broaștei. Iar a trosnit ceva și am observat o crăpătură care se lățea. Am împins cu umărul și ușa s-a deschis. Am intrat și am închis ușa în urma mea. Înăuntru domnea o liniște apăsătoare. Era întuneric în cameră, draperiile erau încă trase. Aerul era greu, mirosea puternic a alcool și a fum de țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu mine acum. Nu ești genul de femeie care să-și piardă timpul. Și eu tremuram și, în chip irațional și aproape cu exasperare, simțeam că doar o barieră subțire și fragilă stă în calea torentului care ne-ar fi împins spre capitulare reciprocă. Numai de-aș găsi gestul care să rupă acea barieră. — Întoarce-te în realitate, spuse ea. Întoarce-te la soția ta, la Antonia. Nu am nimic pentru tine. Căsnicia mea cu Antonia e sfârșită, am spus. Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi putut „justifica”; și chiar ar fi vrut să o facă. El suferea chiar mai mult decât Antonia din cauza superficialității mele derutante. Ar fi vrut, eram foarte convins, să-mi vorbească despre îndoielile lui, despre scrupulele lui, despre cum fusese împins pe nesimțite din punctul cutare spre punctul cutare; pe scurt, cum se petrecuseră lucrurile. Uneori am perceput la el chiar dorința de a face mărturisiri din care Antonia ar fi fost exclusă și m-am întrebat, cu un dram de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pentru ceva. Desigur, tocmai de aceea m-a pus să mă ascund: nu ca să mă ocrotească de ochii indiscreți ai vizitatorului, cum crezusem inițial, ci ca să nu văd pregătirile pe care le făcuse pentru clipa În care rămâneam singuri. Dora Împinse scaunul la loc și se apropie de șifonier. Inima Începu să-mi gonească imediat În piept și părul de pe brațe nu era singurul care mi se ridicase. Dar, În loc să spună ceva, părea să ezite În fața oglinzilor de pe ușă. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
avertizeze pe cineva, oficialii orașului păreau să fi mărit distanța dintre felinare. Nimerind Între două, nu auzeam decât șaua scârțâind agasant, ca și când Întunericul ar fi fost pe punctul de a se revărsa. Ca să fiu sigur - brusc, inexplicabil, m-am simțit Împins de cineva, - m-am ridicat și am apăsat pedala și mai tare, până la următoarul felinar ce pâlpâia. Dar, Îndată ce am ieșit din conul de lumină, Întunericul umed m-a cuprins din nou. M-am ridicat Înc-o dată, am apăsat pedalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
uitat În jur. Calmul, nu tre’ să-mi pierd calmul. M-am Întors pentru ultima dată În dormitor. Ceasornicul ticăia neîntrerupt - 7. 07, 7. 08... - și cadavrul zăcea În continuare pe pat. I-am Împreunat cu grijă mâinile pe burtă, Împingând Înăuntru vârful limbii, ieșit din gură. Am mai Încercat de câteva ori, dar de fiecare dată aluneca afară ca un animal indolent, necunoscut. În sfârșit, după ce am stins lumina, m-am dus În hol. Pe masa de sub oglindă, lângă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ori, dar de fiecare dată aluneca afară ca un animal indolent, necunoscut. În sfârșit, după ce am stins lumina, m-am dus În hol. Pe masa de sub oglindă, lângă o coală de hârtie, erau cheile Dorei, lungi și ușor obscene. Am Împins ușa În lături, am auzit vagoanele Stadtbahn-ului uruind În Întuneric și am hotărât să cobor, ca și când m-aș fi plimbat pe poteca unui cimitir. — Noroc că nu m-am Întâlnit cu nimeni. De Îndată ce-am ieșit În stradă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
partenerul, care Își rătăci o mână bronzată sub bluza ei vaporoasă. Helmut goli scrumierele Într-o găleată, Gertie și Ludmila adunau paharele de bere. Era timpul să plec. Scuze că te deranjez, amice... Fără nici o tragere de inimă, l-am Împins mai Încolo pe Anton. Scoase un geamăt cu iz de alcool, făcând niște gesturi complicate cu mâna. — Ai nevoie de ajutor? Până la urmă reuși să se descheie la gât. Dar, scărpinându-și ceafa, spuse ceva ce arăta că m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care Dora o azvârlise pe pat Înainte să sune cineva la ușă. N-a mai durat mult și mama mea a terminat; În sfârșit, am reușit să adorm. Trecu o scurtă eternitate, după care rupse ața cu dinții și Își Împinse ochelarii la loc. Gata. Imediat. Oricum, Între timp, părea că s-a Întâmplat ceva. Dintr-odată, distanța dintre noi se mări la cel puțin cincizeci de metri. Când m-am uitat În jos, abia o mai distingeam; dacă n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Totuși, dacă aș putea să păstrez fotografia, eram sigur că aș fi putut găsi... — O umbră din trecut? Păi cum să nu, domnule Knisch, se poate? Cu un zâmbet fără cusur, Wickert Întoarse fotografia și scrise un număr pe spate. Împinse fotografia pe masă. — Să sperăm că veți găsi o soluție. Pentru binele amândorura. Dar timpul se scurge repede. Fiecare clipă În care această femeie se scaldă În lichidele memoriei dumneavoastră ne poate costa scump. De asemenea, s-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Wickert se ridică și zâmbi. La fel și eu. Wickert Își luă servieta și se duse spre ușă: mi-am luat și eu cana și l-am urmat. — Trebuie să aflăm ce-a făcut această femeie cu adevărat, spuse Wickert Împingând clanța și ieșind pe coridor. E timpul să facem ceva cu molima asta care se răspândește În oraș. N-am zis nimic și am rămas pe loc. Wickert Își privi la mâna, apoi adăugă amabil: Abia aștept dezvăluirile dumneavoastră. — Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rugat să-mi afund călcâiele În perna de pe scaun. Între timp Își scosese nu numai rochia și jupa, dar și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate În piele de-a lungul pulpelor, desfăcându-mi genunchii cu blândețe. Scoase din cutia cu farduri o bucată de sfoară și ceva ce părea un șiret. Îl legă În așa fel Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
problemelor mele cu proprietăreasa mea. În drum spre camera de proiecție, am auzit celuloidul rotindu-se printre comenzi cu un sunet umed, fâlfâind, ce aducea a mii de aripi tremurânde de insecte. Am urcat treptele două câte două și am Împins ușa În lături. Înăuntru, nimeni. Probabil că Else plecase acasă - sau poate stătea În sală, laolaltă cu oamenii de știință? Paharele din care am băut ceaiul cu gheață erau tot pe masă. Cineva fumase, dar nu s-a obosit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]