2,664 matches
-
acasă. În noaptea aceea, privirea ei îl găsi printre cutele cearșafurilor, amuzată la culme de animăluțul care era proprietatea ei, sigură pe ceea ce știa despre el, pe cunoașterea mereu împrospătată. Cineva mă iubește, cântă ea, un alto hotărât, pe jumătate înăbușit de pernă. Mă întreb cine oare? Adormi în câteva minute. El rămase întins pe întuneric, ascultându-i sforăitul care se transformă după un timp, pentru prima oară în urechile lui, dintr-un hârâit neînsuflețit ca scârțâitul patului într-un sâsâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
slujbă și încep să scap ușor-ușor de datorii -, n-ar fi deloc ca și cum l-ar părăsi ea. Sora lui. Nu mi-ar purta niciodată pică pe chestia asta. Ar sărbători! Îi văzu sclipirea din ochi înainte să și-o poată înăbuși. Îl speria. O să-l doboare și pe el. Îi făcea lui Daniel ceea ce Mark îi făcea ei. În curând va fi o străină pentru el. Apoi pentru ea însăși. Și pentru Daniel ar fi mai bine să iasă ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din Karin tresări în fața acestei mărturisiri, de parcă ar fi înțeles că s-ar putea totuși revanșa față de femeia asta. Dar nu știa sigur ce i se permitea să întrebe. —Ești singură? Un impuls străbătu chipul femeii, înainte să-l poată înăbuși. Cine nu e? Fața i se îmblânzi. Nu chiar. Am asta. Ridică din umeri, făcând un semn cuprinzător cu palmele îndreptate în sus spre camera cu televizorul. Am munca mea. Karin pufni, înainte să se poată controla. Simți adevărata întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
așteptam ca părul ei brun să se facă blond și sânii să-i crească încă o dată pe-atât. Atunci aș fi lăsat-o să mă strige Marcello, iar eu aș fi numit-o muiere. Muierile sunt acele ființe care îi înăbușă pe bărbații tineri cu sânii lor. Mamele nu sunt muieri. Anna mi-a dat o monedă micuță, ca s-o arunc peste umăr în apă. Mi-a spus că ea mă va aduce înapoi la Roma. Eu am aruncat moneda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
auzite, de văzut nu văzusem nici una. Am luat găinile moarte, legate între ele cu o sfoară, și le-am aruncat pe umărul stâng. Pe umărul drept mi-am agățat traista cu merinde și am urcat în vagon. În tren te înăbușeai de căldură, ca totdeauna la noi în august, iar banchetele erau acoperite cu pielea maro plină de crăpături care se vede și astăzi. În jurul meu oamenii strigau și se îmbrânceau, bagajele treceau din mână în mână, țărăncile țineau strâns canistrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în amănunt deoarece apar în majoritatea dintre ele). Le-am privit pe Maria și Lisa măsurându-se din priviri și mi-am dat brusc seama de ce se străduiseră amândouă atât de mult - ca să se impresioneze una pe cealaltă. Mi-am înăbușit râsul, imaginându-mi-o pe fiecare dintre ele azi dimineață, hotărâtă să nu fie mai prejos decât rivala numărul unu în materie de stil și strălucire. Se întâlniseră de câteva ori și, dacă mă gândesc la acele întâlniri, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
-te în locul meu. Nu vreau. Începea să-mi placă atitudinea asta copilărească și aveam de gând să o păstrez și-n viitorul apropiat. Ar fi trebuit să-mi spui înainte să mă mărit cu el. Lisa nu putu să-și înăbușe râsul. Da, mi-ai fi fost foarte recunoscătoare dacă aș fi făcut-o. De petrecerea burlacelor, trebuia să-ți spun: „A, apropo, Jenny, Mark a avut o aventură minoră cu Tally pe vremea când ea era curviștina facultății. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
LE PLACE SĂ LE VORBEȘTI DE FOȘTI. După ce am mai apăsat o ultimă dată butoanele cu îndemânare, am stins telefonul. —Să înțeleg că renunți la el în sfârșit? întrebă Ed. Uitându-mă în sus, am observat că de-abia își înăbușea râsul. Știai ce fac? Era destul de evident, spuse el. În plus, le-am recunoscut pe harpii de la petrecere. M-au interogat înainte de a-mi distribui bulina. Am fost uimit că nu mi-au băgat o lanternă în ochi și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pira. Trecuse din viață În moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripile negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă. Această zbatere Înăbușită În jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul s-a retras după ce a rostit cîteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă: sărise dopul sticlei Începute de șampanie, iar spuma dădea pe dinafară. Fluturele a regăsit fereastra deschisă și a dispărut
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
că nu au voie. Când scaunele au încetat să mai scârțâie, Bobbie Lee a continuat. — Ah, am auzit o voce, o voce în sălbăticie. Ei nu îi e frică de Iisus, Îi cere iertare. Câte dintre voi de aici se înăbușă în lacrimi de pocăință? Nu vă fie teamă. Lăsați-l pe Iisus să afle că vă pare rău. Strigați către El să vă ierte. Femeia de lângă mine a început să plângă și la fel au făcut multe alte femei. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
face tot mai mare. O să mă sufoc. UN EVREU ASFIXIAZĂ CU PULA O TÂNĂRĂ DIN ÎNALTA SOCIETATE, Absolventă a colegiului Vassar strangulată în Georgetown; Avocatul evreu arestat preventiv. — Dacă respiri între timp, n-o să te sufoci. — Ba da, o să mă înăbuș... — Sarah, cea mai bună soluție ca să nu te sufoci e să respiri. Respiră, asta-i tot. Mai mult sau mai puțin. Doamne sfinte, și-a dat toată silința, dar i-a venit să vomite. — Ți-am spus eu, a gemut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sucul gastric, fără să provoace pagube prea mari... Oricum, de departe sunt de preferat șoricioaica, cianura, ștreangul, venele tăiate, săritul de la etaj... Rafael presupuse că mama lor nu-și dorise numai moartea, ci și o suferință îndeajuns de mare, ca să înăbușe altă suferință. Probabil că ceea ce se numește îndeobște decepție în dragoste o împinsese... Chiar așa - Elenuța reușise până și asta să afle, motivul sinuciderii, descoperindu-și, desigur, totodată niște aptitudini de detectiv. N-ar fi fost mare lucru să deduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Hai să mergem, totuși. În timp ce coboară treptele scării interioare, nu-și spun nimic. Se țin doar strâns de mână și asta le ajunge. Aveți nevoie de chauffeur 34? Apărut din capătul holului, majordomul se apropie cu pași ușori și egali, înăbușiți de covorul gros și moale. Nu, nu este nevoie. Dacă vine mama și întreabă de mine, ajung târziu. Prea bine, mademoiselle. Cu spatele drept și arborând aceeași figură gravă, deschide ușa în fața celor doi tineri. Hai Marius, spune veselă Smaranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dovedește a fi o alarmă falsă. Totul este calm și pașnic. Nici o mișcare. Pustiu. Cu toate acestea, atunci când pornesc o fac cu maximum de precauții. Caută permanent camuflajul zidurilor ruinate și folosesc tranșeele săpate la temelia lor pentru a-și înăbuși mai bine rezonanța pașilor. În sfârșit ajung la casa în care este instalat comandamentul regimentului. O clădire lungă, solidă, scăpată ca prin minune cu zidurile întregi. Numeroasele ferestre fără geamuri sunt întărite cu traverse de lemn din spatele cărora se ghicesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gata parcă să iasă din piept. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, la adăpostul oferit de rădăcinile noduroase ieșite din pământ ale unui copac. Frumoasă excursie montană, nu? La câțiva pași de el, din spatele unui trunchi prăbușit, aproape înăbușit de numeroase crengi uscate încolăcite în jurul lui, apare fața neagră de pământ și funingine a lui Nicky. Ochii îi sclipesc ironic. Da, încă o zi în paradis, își urlă răspunsul Marius. Introduce un nou încărcător la automat, bătându-l din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
noi?... zise, luând la rându-i una dintre brățările de pe masă și studiind-o cu un aer concentrat. Răspunsul așteptat de el însă nu veni. În schimb, femeia îl cuprinse cu amândouă brațele pe după gât, oftând abia auzit, și îi înăbuși nedumerirea cu un sărut lung și apăsat pe gură. Bart se lăsă fără împotrivire în voia voluptății pe care ea era gata, din nou, să i-o ofere. Prin fereastra dinspre stradă, lumina după-amiezii se topea încet dar inexorabil, ca
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o înțelegea și mă apuca de haină privindu-mă speriată. Eu îi șopteam să se liniștească, să aibă răbdare, dar cuvintele mele nu ajungeau până la ea. Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin, încă puțin... bâiguiam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
numea, matern, lumina ochilor ei... Se cuvine ridicată întrebarea: Ce căsnicie fericită se poate baza pe regula care face din femeie o supusă a bărbatului? Unde e fluiditatea, naturalețea primilor ani, când traiul e o adevărată cascadă de plăceri ce înăbușe, cu tumultul ei, orice neînțelegeri? Ehei, zilele se consumă într-o relație blândă și reciprocă de compromisuri călduțe... Mâncarea de acasă are un gust minunat, vraja căminului ți se strecoară sub piele... Oriunde ai merge, ai certitudinea că te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sonor, acum când rezervorul toaletei se golise în sfârșit, i-ar fi dezechilibrat ținuta calmă pe care și-o impusese. Părăsi grupul sanitar tușind încet. Se străduia să-și mențină bărbia mult peste nivelul mărului lui Adam și să-și înăbușe senzația de disconfort din palme. Toaletele dădeau într-un culoar îngust, cu lambriuri. Deasupra lor, de pe peretele slab luminat, priveau Bergson, Derrida, Hume, Debord, Pitagora și mulți alții, într-un șir aparent aleatoriu. Calomfir își aranjă cravata, trăgând cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
începea să mă sâcâie. Lacrimile erau mijlocul prin care alunga în mod convenabil tensiunile și frustrările, și adeseori am încercat să-i urmez exemplul, însă în cazul meu episoadele de plâns nu dădeau rezultatul scontat, căci odată ce simțeam cum mă înăbușea tristețea și obrazul mi se umezea, răscolirile interioare deveneau de nesuportat - s-ar fi zis un cerc vicios - și plângeam ca un apucat neștiind unde să mă ascund ca să nu râdă lumea de mine. După ce treceau aceste crize - în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
E una din multele ironii ale vieții. 10. ...amorul este o putere așa de naturală și de mare, el vineașa de nechemat, izbucnește așa de triumfător și de nepăsător de calculele oamenilor, încît slabele sfaturi ale rațiunii vor fi întotdeauna înăbușite de întîile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
amorul, iar alții îl trăiesc. 26. Ați observat că în amor, pentru femei subțietatea intelectuală, finețea nervoasă sunt indiferente, chiar neprețuite, dacă nu disprețuite? (În romanele franceze, omul inteligent, pricologul, romancierul e amicul.) 27. Amorul? Un trunchi de arbust, ascuns, înăbușit de puzderie de crengi înflorite, pe care zboară fluturi, cântă păsări etc. Cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât podoaba sa sărăcește, cântăreți tot mai puțini, flori și frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci de ani... rămâne trunchiul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Îmi învălui mâna în palmele ei amândouă. M-am aplecat spre ea, fără voie, aproape s-o ating. - Nu! Lasă-mă, du-te. Mîine.Luni de zile a luptat cu ea însăși. Dar într-o seară, la despărțire, m-a înăbușit și, la ureche: - Mâine sunt femeia ta. Așteaptă-mă la patru în fața Operei. Femeia aceasta știa să iubească. Cu instinctele puternice și sănătoase, cu inteligența lucidă, ea iubea fără lună, fără fraze, cu toate fibrele corpului ei, cu căldura ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de ele le incomodează. În faza culminantă a legăturii cu ea, Otilia mi-a mărturisit, într-o zi când eu eram mai ditirambic și ea mai cuminte, că dîndu-și bine seama de ceea ce e în realitate, nu poate să-și înăbușe jena pentru ea și un ușor dispreț pentru mine când îi supraestimez calitățile pe care le-o fi având sau inventez altele, pe care nu le are.) Apoi, râzând, adăugă: - Am voit să te necăjesc. N-am citit nimic din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe Adela în casă. Sta în picioare, rezemată de sobă. Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. Și atât de albă era toată, și figura ei atât de calmă, iluminată de albastrul ochilor, încît admirația a înăbușit totul. Geniul speciei dăduse de data asta cursei pe care o întinde atâta perfecție, încît își zădărnicise scopurile. Cu mania de a mă analiza, care nu mă părăsește un moment, m-am felicitat că, pentru o dată cel puțin, am putut
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]