4,538 matches
-
presiune fizică și psihică extremă. Cei care depuneau asemenea mărturii știau bine ce fac. Ei nu erau oameni lipsiți de orice simț moral, ci oameni înfrânți din punct de vedere moral. Vorbind în general, Kant era de acord că atunci când înclinațiile care se opun datoriei sunt destul de puternice cei mai mulți oameni nu ascultă glasul datoriei. El nu credea însă că ei nu aud acest glas. În articolul său Despre sentința: acest lucru poate fi corect în teorie, dar nu funcționează în practică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
universală? Dacă nu, ea trebuie respinsă...6. Această temă va fi reluată în scrierea lui Kant despre religie. Legea morală, citim aici, i se impune în mod irezistibil omului în virtutea „predispoziției lui morale”. Dacă împotriva acestei predispoziții nu ar acționa înclinații puternice „omul ar fi bun din punct de vedere moral”7. Iar despre „religia rațiunii” Kant afirma că ea „trebuie să fie inteligibilă pentru oricine și convingătoare, fără nici o paradă de erudiție”8. Credința religioasă pură nu numai că este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
opinia că fetusul este o ființă omenească, iar alții vor contesta acest lucru. Întrebarea din ce moment al dezvoltării sale fetusul devine o ființă omenească este însă o întrebare care privește faptele. Și tot așa, la întrebarea dacă pornografia încurajează înclinația spre violență, promiscuitatea sau violul, toți oamenii care judecă echilibrat și imparțial vor cădea de acord că pornografia ar trebui să fie strict interzisă 11. Însemnătatea excepțională pe care o acorda Kant rațiunii morale comune, lucru neobișnuit cel puțin în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
practice nu de vreo nevoie speculativă, ci chiar de temeiuri practice, și aceasta pentru a obține informații și indicații clare cu privire la sursa principiului ei și la determinarea corectă a acestuia, în opoziție cu maximele care se sprijină pe nevoie și înclinație, pentru ... a nu risca să fie lipsită de adevărate principii morale de bază din cauza acestei ambiguități în care se cade așa de ușor. Astfel se dezvoltă pe neobservate și în rațiunea practică comună, atunci când ea se cultivă pe sine, o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar proceda ca și mine?”. Suntem aici pe terenul unei vechi înțelepciuni populare (Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!) și cădem de acord că dacă adeseori nu dăm curs îndemnului rațiunii asta se întâmplă deoarece egoismul exclusivist, înclinațiile și pasiunile au o putere mai mare asupra noastră decât acel îndemn atât de rezonabil. Sublinierea faptului că temeiurile respectării datoriei la omul bun din punct de vedere moral sunt pure, și nu empirice, reprezintă o constantă a interpretării standard
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu este, nici moralitatea omului în sine, nici fericirea pentru sine, ci cel mai înalt bun posibil constă în unirea și acordul ambelor.” 2 Kant susținea, prin urmare, că omul nu poate și nici nu trebuie să renunțe la acea înclinație naturală care este năzuința de a obține fericirea. Ceea ce i se cere este să încerce să atingă o mulțumire deplină îndeplinându-și cu strictețe obligațiile morale. Este punctul de vedere pe care filosoful s-a străduit să-l exprime cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
satisfacție, de mulțumire, a unor ființe pe deplin dominate de egoism, despre care el spunea că sunt moarte din punct de vedere moral. Kant recunoștea că urmarea neabătută a legii morale de către o ființă rațională imperfectă, expusă tot timpul unor înclinații contrare datoriei, poate cere sacrificii dureroase. Există totuși o deosebire esențială între afirmația că moralitatea deplină este condiția sine qua non a fericirii omului și aceea că ele ar fi în genere incompatibile, că prețul rectitudinii morale ar fi renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acționa întotdeauna nu doar în acord cu datoria, ci din datorie, conduși adică de intenția pură de a urma legea morală. Distincția formulată în prima secțiune a Imm, a fost percepută adesea drept o opunere frontală a imperativelor rațiunii tuturor înclinațiilor omului, ca ființă sensibilă. Nu puțini au înțeles gândul lui Kant așa cum l-a înțeles contemporanul său Friedrich Schiller, de sub a cărui pană a ieșit această strofă ironică: Gerne diene ich den Freuden Doch tu ich es leider mit Neigung
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ich es leider mit Neigung Und so wurmt es mir oft Das ich nicht tugendhaft bin6 Aici presupoziția tacită este că un anumit mod de a acționa va fi lipsit de valoare morală de îndată ce el este în acord cu anumite înclinații, în acest caz cu pornirile noastre afective. Deoarece sunt înclinat să-mi slujesc și să-mi ajut prietenii, tot ceea ce întreprind în acest scop nu ar merita să fie apreciat pozitiv din punct de vedere moral. O asemenea apreciere ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt înclinat să-mi slujesc și să-mi ajut prietenii, tot ceea ce întreprind în acest scop nu ar merita să fie apreciat pozitiv din punct de vedere moral. O asemenea apreciere ar trebui să fie rezervată doar acțiunilor care contravin înclinațiilor noastre. Dar Kant nu a spus și nu a lăsat niciodată să se înțeleagă așa ceva. Ceea ce susținea el este că valoarea morală a unei acțiuni este dată de faptul că sursa și suportul ei este conștiința datoriei morale. Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiunea își are originea în mod exclusiv într-o maximă care este în acord cu imperativul categoric. Valoarea morală a deciziilor și acțiunilor noastre iese, desigur, mai bine în evidență atunci când ele sunt luate și înfăptuite învingând tentațiile reprezentate de înclinații care li se opun. (De exemplu, ori de câte ori rezistăm unei presiuni care se exercită pentru a ne determina să acționăm împotriva convingerilor noastre morale, refuzând mari onoruri, favoruri sau foloase personale, care reprezintă prețul pentru încălcarea a ceea ce știm prea bine
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care se exercită pentru a ne determina să acționăm împotriva convingerilor noastre morale, refuzând mari onoruri, favoruri sau foloase personale, care reprezintă prețul pentru încălcarea a ceea ce știm prea bine că trebuie să facem.) Kant nu a afirmat că absența înclinației este o condiție necesară a moralității unei acțiuni. Ideea lui dragă, insistent reluată și reafirmată, a fost aceea că au valoare morală doar acele fapte ale noastre a căror sursă este rațiunea, și nu înclinația. Într-un pasaj celebru din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu a afirmat că absența înclinației este o condiție necesară a moralității unei acțiuni. Ideea lui dragă, insistent reluată și reafirmată, a fost aceea că au valoare morală doar acele fapte ale noastre a căror sursă este rațiunea, și nu înclinația. Într-un pasaj celebru din Secțiunea întâi a Imm, Kant caracterizează datoria drept „necesitatea unei acțiuni din respect pentru lege” (este vorba, desigur, de legea morală) și precizează punctul său de vedere asupra relației dintre conștiința datoriei și înclinație în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu înclinația. Într-un pasaj celebru din Secțiunea întâi a Imm, Kant caracterizează datoria drept „necesitatea unei acțiuni din respect pentru lege” (este vorba, desigur, de legea morală) și precizează punctul său de vedere asupra relației dintre conștiința datoriei și înclinație în felul următor: Numai ceea ce este legat de voința mea ca temei, dar niciodată ca efect, numai ceea ce nu servește înclinației mele, ci o domină sau o exclude total din calcul atunci când facem o alegere, prin urmare numai legea pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lege” (este vorba, desigur, de legea morală) și precizează punctul său de vedere asupra relației dintre conștiința datoriei și înclinație în felul următor: Numai ceea ce este legat de voința mea ca temei, dar niciodată ca efect, numai ceea ce nu servește înclinației mele, ci o domină sau o exclude total din calcul atunci când facem o alegere, prin urmare numai legea pentru sine poate fi obiect al respectului și, în consecință, o poruncă. Acum, dacă o acțiune întreprinsă din datorie trebuie să lase
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o exclude total din calcul atunci când facem o alegere, prin urmare numai legea pentru sine poate fi obiect al respectului și, în consecință, o poruncă. Acum, dacă o acțiune întreprinsă din datorie trebuie să lase complet la o parte influența înclinației și, odată cu ea, orice obiect al voinței, atunci nu va mai rămâne nimic ce ar putea determina voința decât legea (din punct de vedere obiectiv) și respectul pur pentru această lege practică (din punct de vedere subiectiv), deci maxima de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai rămâne nimic ce ar putea determina voința decât legea (din punct de vedere obiectiv) și respectul pur pentru această lege practică (din punct de vedere subiectiv), deci maxima de a mă supune unei asemenea legi chiar în dauna tuturor înclinațiilor mele.7 Întrebarea hotărâtoare pentru aprecierea morală a comportării noastre va fi, pentru Kant, dacă mobilurile comportării stau în respectul pentru legea morală sau în înclinație. Că respectul pentru lege este cel care mă determină să acționez într-un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
subiectiv), deci maxima de a mă supune unei asemenea legi chiar în dauna tuturor înclinațiilor mele.7 Întrebarea hotărâtoare pentru aprecierea morală a comportării noastre va fi, pentru Kant, dacă mobilurile comportării stau în respectul pentru legea morală sau în înclinație. Că respectul pentru lege este cel care mă determină să acționez într-un anumit fel este cel mai ușor de constatat atunci când imperativelor rațiunii li se opun înclinații puternice. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că o anumită alegere, decizie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant, dacă mobilurile comportării stau în respectul pentru legea morală sau în înclinație. Că respectul pentru lege este cel care mă determină să acționez într-un anumit fel este cel mai ușor de constatat atunci când imperativelor rațiunii li se opun înclinații puternice. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că o anumită alegere, decizie sau acțiune își va pierde orice valoare morală de îndată ce va fi în acord cu înclinațiile agentului. Kant ar fi zis, poate, că acei oameni care urmează de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fel este cel mai ușor de constatat atunci când imperativelor rațiunii li se opun înclinații puternice. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că o anumită alegere, decizie sau acțiune își va pierde orice valoare morală de îndată ce va fi în acord cu înclinațiile agentului. Kant ar fi zis, poate, că acei oameni care urmează de cele mai multe ori glasul rațiunii fără sforțări extreme, necesare pentru a învinge înclinații contrare, sunt oameni care au o fire fericită. Asta nu îl va împiedica să-i admire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
alegere, decizie sau acțiune își va pierde orice valoare morală de îndată ce va fi în acord cu înclinațiile agentului. Kant ar fi zis, poate, că acei oameni care urmează de cele mai multe ori glasul rațiunii fără sforțări extreme, necesare pentru a învinge înclinații contrare, sunt oameni care au o fire fericită. Asta nu îl va împiedica să-i admire cu deosebire pe cei care rămân fideli poruncilor rațiunii la capătul unei lupte grele cu impulsul de a le încălca. Este o temă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la capătul unei lupte grele cu impulsul de a le încălca. Este o temă pe care o exprimă foarte bine exemplele sale din primele două secțiuni ale Imm. Opoziția față de o înțelegere empiristă a datoriei morale și considerarea sentimentelor și înclinațiilor omului drept factori care, în virtutea naturii lor sensibile, ar intra întotdeauna în coliziune cu cerințele legii morale reprezintă poziții clar distincte din perspectiva filosofiei practice a lui Kant. Cea dintâi nu o implică pe cea de a doua. Kant nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a învățat să iubească oamenii, el avea, fără îndoială, în vedere faptul că împărtășește cu ei toate acele bucurii și sentimente a căror cultivare nu aduce nici cea mai mică atingere respectului pentru legea morală. Uscăciunea afectivă, eliberarea de orice înclinații, nu a fost socotită de Kant drept o condiție necesară, și nici cel puțin drept o premisă favorizantă, pentru a acționa din datorie. Lui i-a fost cu totul străin gândul că bucuria pe care i-o poate da unei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unei persoane și tututor celor care simt ca ea o faptă dreaptă sau o faptă bună le-ar putea micșora valoarea morală. A fi drept din datorie și generos din datorie este un lucru admirabil. Nu se poate alătura însă înclinația datoriei atât timp cât conștiința datoriei va fi pe deplin suficientă pentru a realiza o anumită acțiune? Și nu poate oferi însăși conștiința îndeplinirii datoriei o aleasă, o superioară bucurie? Se știe că din economiile sale filosoful a acordat ajutor membrilor mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o aleasă, o superioară bucurie? Se știe că din economiile sale filosoful a acordat ajutor membrilor mai strâmtorați ai familiei sale și că el dona în fiecare an o sumă de bani pentru ajutorarea săracilor. Cine ar putea susține că înclinația nu se alătura, în acest caz, conștiinței datoriei? Banii care prisoseau nevoilor unei vieți modeste, subliniază Wasianski, erau pentru Kant, în primul rând, un mijloc de a face bine. El nu era fericit decât dacă îi vedea fericiți pe cei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]