2,617 matches
-
Lucas Îl văzu trecînd și se ridică În picioare, gîndindu-se că probabil porniseră cu sicriul. Înainta fără grabă spre holul palatului, fiindcă Susan Încă nu coborîse și prefera s-o aștepte. Între timp, Julius se Întorsese pe coridor și aștepta Încremenit În fața ușii. Sicriul era acum la parter și se apropia. Atunci el Încercă să deschidă ușa, nu reuși și arătă spre celălalt coridor, În partea opusă. „Se poate și pe aici“, spuse și negrii cei eleganți de la pompele funebre Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
notele unui cîntec la modă, se repezi să deschidă fereastra, dar cînd se aplecă constată că muzica se dilua În niște acorduri false Încheiate cu un țipăt brusc de trompetă. Închise fereastra și se Întoarse să privească fotografia Cinthiei. Rămase Încremenit cu ochii ia ea. Pentru a treia oară muzicanții atacară primele măsuri ale unui cîntec la modă, dar desigur că abia Își acordau instrumentele și Julius nu se mai duse la fereastră. Stătea nemișcat, ascultînd-o pe Cinthia și muzicanții Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
iar acel fel ciudat de a privi al lui Santiago și Încerca să-l definească. În orice caz, de data asta observase un detaliu În plus: zîmbetul, zîmbetul avea o importanță foarte mare. Fereastra de la dormitor era deschisă și Julius, Încremenit pe marginea bazinului, putea urmări frînturi din conversația fraților lui și a musafirului, sus la etaj, Mai Întîi Bobby le-a spus că nu, că era imposibil, dar pe urmă nu i s-a mai auzit glasul. Ajungeau În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
minte până azi drept cea mai frumoasă femeie din lume. Sigur că poate splen doarea ei se amestecă acum în mintea mea cu irealul caruselului de pe malul oceanului, cu leii de mare îngrămădiți unii peste alții lângă debarcader, cu omul-statuie încremenit pe posta men tul său (pri mul pe care l-am văzut vreodată, și care mi-a dat ideea unui întreg capitol din Orbitor), cu nesfâr șitele magazine de bijuterii etalându-și lanțurile de aur de-a lungul falezelor, cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ciudat: copiii ascultau explicațiile cu o neaș teptată gravitate. M-am apropiat de ei. La-nceput am crezut că vorbește chiar unul dintre copii, deși vocea era de femeie matură. Dar în cele din urmă am văzut-o și-am încremenit. Cum s-o descriu? N-am mai întâlnit niciodată o asemenea ființă, nici în vise, nici în picturi, nici în filme. Stătea-ntre copii, mai scundă decât mulți dintre ei, un corp de fetiță, fără urmă de sâni, înăl țat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
șuvoiul de vizitatori de la patul vecinului său de salon aflat în comă: femei în rochii cu șorț; bărbați în cămăși albe și pantaloni negri, ca mormonii misionari din anii 1960. El îi primea toate poveștile împietrit, cu toți mușchii feței încremeniți până la unul. În a doua săptămână, în salonul comun intră un bărbat mai în vârstă, îmbrăcat cu o haină pufoasă care-l făcea să semene cu mascota albastră, strălucitoare, de la Michelin. Rămase în picioare lângă patul colegului de cameră inconștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Multe dintre aceste povești o făcură să se simtă recunoscătoare pentru faptul că Mark fusese ferit de toate aceste sorți mai rele decât Capgras. Dar chiar și atunci când doctorul Weber vorbea despre oameni goliți de cuvinte, blocați în timp sau încremeniți în stadii involutive severe, părea să-i trateze pe toți de parcă i-ar fi fost rude dintre cele mai apropiate. Pentru prima oară de când Mark se ridicase în capul oaselor și vorbise, se simți plină de un optimism precaut. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ți se pare că îl știi de undeva pe peștele ăsta? În sfârșit, ai luat-o pe arătură, doctore. Ai stat prea mult la soare. Nu-i bine pentru un tip cu meseria ta. Stătea ca un bâtlan, aplecat înainte, încremenit în stufăriș. Pescuia așa cum tasta Weber: într-un extaz năuc. Simțise nevoia să-l scoată pe Weber din oraș, să-l ducă într-un loc destul de liniștit ca să poată gândi și discuta, fără a risca să-i audă cineva. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ei bănuise în taină că tot ceea ce înveți să-ți dorești, tot ceea ce reușești să-ți însușești ți se ia. Acum știe de ce: nimic nu e al tău. Noaptea trecută visase că plutește, sus, deasupra meandrelor râului Platte. Luncile erau încremenite în gheață, iar câmpurile erau acoperite de paie cosite. Nu era nici o formă mare de viață, nicăieri. Toate ființele mari dispăruseră. Dar era viață peste tot - microscopică, vegetativă, care zumzăia ca într-un stup. Voci fără limbaj, voci pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vorbește. Spune lucruri, lucruri îndepărtate, cu mare febrilitate. Îi povestește despre războaiele apei. Cum deocamdată au câștigat ecologiștii. Cum vor pierde apoi pe vecie. Ea văzuse toate cifrele și nici o putere nu-i destul de mare ca să-i împiedice. Fața ei încremenește într-o mască urâtă. Își scutură brațul spre pasărea care se holbează la ei, iar pasărea se sperie și se îndepărtează. Cum să nu vrem asta? Numai asta, exact așa cum e. Dac-ar ști lumea... Dar dac-ar ști lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am compus. N-are nici un răspuns de dat și asta îi și dă. Nu poate decât să-i atingă și el urechea. El visase noaptea trecută ceva ce nu mai visase de luni întregi: un bărbat, azvârlit cu capul înainte, încremenit în aer în fața unei coloane albe, ca de fum. Stau în mijlocul unui nicăieri aflat în derivă. Telefonul îi vibrează în buzunar. Dacă drăcovenia sună aici, atunci poate suna și în spațiul cosmic. Știe cine e înainte să răspundă. Afișajul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a îndrumat la tine ca să Trăiești și să aduci și tu înapoi pe altcineva. Îi vâră bâjbâind biletul între degete. În timp ce ea citește, o suliță orbitoare îi lovește emisfera dreaptă. Cade la loc în pat, cu un țipăt sugrumat. Apoi încremenește. L-a distrus de două ori. Într-o panică reptiliană, lasă biletul pe noptieră și dispare. Chinul lui izbucnește, prea uluit ca să se înfrâneze. Ochii lui o resping chiar în timp ce se roagă de el. Sub privirea lui fixă, sfânta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ultima consultație dinainte de cezariana programată, mi-am dat seama că era imperios să-mi fac unghiile de la picioare, dar acolo nu există decât o singură frizerie. Unghiile se fac cum se făceau prin anii ’80, dar totul e atât de încremenit, încât pare că și pe vremea Imperiului Roman se făceau la fel. Mi-am zis, dacă cumva mor din facere (anxioșii sunt prevăzătoriă, vor găsi peste veacuri o mumie cu unghiile ascuțite și lucioase, cu urme de carmin împrejur, și
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
cântat și legănat, chiar dacă legănatul și-a pierdut orice ritm și-a devenit o bâțâială dezarticulată, iar cântatul un suspin gâfâit, într-o clipă nebănuită somnul te va cuprinde în brațele sale ocrotitoare, și-atunci mami va rămâne o vreme încremenită de fericire, nici măcar nu va mai respira de teamă să nu destrame miracolul, te va privi doar cu o nesfârșită duioșie, dar și cu o nespusă ușurare, va uita pentru o clipă de durerea brațelor, de oboseală, de sfârcurile aproape
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
iarnă; a poposit, blînd și tăcut, aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane de celule adormite, vibrînd veșnic În noapte la sunetul molcom, Îndepărtat și puternic al timpului. Și m-am contopit prin cunoaștere și viață, cu o Încredere de neclintit, cu marea familie a celor care trăiesc noaptea, Îi cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Început cei mai mulți au refuzat să creadă că este mort - atît de liniștit, Încît moartea lui n-a fost decît suprimarea rapidă și calmă a mișcării vieții, atît de pașnică și de firească În lucrarea sa, Încît am privit-o toți Încremeniți, cu ochii plini de uimire și de neîncredere, recunoscînd imediat chipul morții, cu acel Îngrozitor simț al recunoașterii, care ne spune că am cunoscut-o dintotdeauna, și totuși, uluiți și Înspăimntați cum eram, refuzam să recunoaștem că ne-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de reptilă uriașă viu colorată. Parcă luneca, parcă se mișca, parcă se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță centrală, inexorabilă. Așa arăta furnicarul uriaș de oameni văzut de la distanță, dar, cînd treceai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
părut că strigătul acela a inundat Întreg pămîntul - pentru o clipă am avut senzația că tot ce era viu a rămas neclintit și tăcut În afară de țipătul acela. Poate că era adevărat. Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rupă la fugă, cu brațele ca niște labe mari, negre, Întinse Înainte Într-un gest de apărare În timp ce se retrage În lumina brutală, necruțătoare, a soarelui de august pe terenul arid, golaș, de lut tare și uscat, cu ochii albi Încremeniți Într-o expresie mută de ură profundă, de groază și silă, Îndreptați spre silueta adusă de spate și șleampătă a sudistului alb - vreun șef de echipă sau supraveghetor - care Înaintează către el agitînd În mîna-i cărnoasă o bîtă, urlînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Șase soldați negri, voinici, au fost opriți, interogați sever și li s-a ordonat aspru să părăsească rîndurile. Locotenentul Își culege boneta de pe jos urlînd: — Ce dracu s-a mai Întîmplat? și se repede spre locul unde cei șase au Încremenit, zdrobiți de durere, cu obrajii proeminenți scăldați În șiroaie de lacrimi. După un schimb aprins de cuvinte cu ofițerii de la masă, se lămurește despre ce-i vorba: cei șase negri, aflați toți sub comanda lui, fuseseră tratați de boli venerice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum un adevărat veteran al barului lui Leo - privind ironic, cu ochii mici injectați, plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ori. Copiii lui crescuseră, se căsătoriseră, iar el văzuse cu ochii săi de patru ori săgeata tragediei arcuindu-se peste șine, spre Întunericul groazei, peste coșul cazanului - o căruță ușoară, de vară, plină de copii, un buchet de chipuri mici, Încremenite; un automobil ieftin, Înțepenit pe șine, plin de figurile rigide ale oamenilor paralizați de frică; un vagabond bătrîn, mergînd pe lîngă șine, prea bătrîn și prea surd ca să audă semnalul de avertizare; o siluetă trecînd În goană pe la fereastra sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
putea să-ți povestesc lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei“ - i-am zis - „și nu prea văd cum ai să le deslușești decît dacă exista, vorba aia, un glas ce vine de dincolo de mormînt.“ Ei bine, a Încremenit, nu alta. În clipa aia s-a uitat drept În ochii mei și-a zis: „Cine a fost Lydia? A cunoscut vreo femeie cu numele ăsta?“. „Da“ - am zis. „A cunoscut-o Înainte să te cunoască pe tine.“ „A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis: „Uite, am dat peste niște scrisori vechi În timp ce făceam curat azi În sertarul biroului tău. Îți trebuie?“ N-am mai zis nimic, Înțelegi, m-am uitat doar la el cît se poate de nevinovată. Ce să-ți spun, a Încremenit, nu alta. „Dă-mi hîrtiile alea“ - a zis, și-a dat să mi le smulgă. „Le-ai citit?“ - m-a Întrebat. N-am scos o vorbă, m-am uitat doar la el. „Să știi c-am vrut să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
altă Încarnare“. M-am uitat drept În ochii lui: „Da“ - am zis - „chiar așa e, ai pus degetul pe rană. Chiar așa e, nu ține de lumea asta“ - și s-a uitat la mine și, drept să-ți spun, a Încremenit. Da, și peste mulți ani, În timpul răscoalei lui Boxer, n-a venit acasă Într-o zi Înfierbîntat de veștile auzite? „A venit În sfîrșit ziua pe care-o așteptam de mult“ - a zis - „urciorul nu merge de multe ori la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]