2,013 matches
-
care veniseră în sandale. Când am trecut pe lângă ele, făcîndu-mă, ca de obicei, că nu le remarc, am pătruns într-o sferă difuză de parfum greu, uleios, cu ceva josnic în el, dar și nostalgic, ciudat de dulce. M-am înfiorat tot. Unde mai simțisem acel parfum? De câteva ori, consecutiv, creierul meu a știut și-a uitat. Și brusc, când nu mai speram să conștientizez acea clipă unică din trecut, care niciodată nu avea să se reîntoarcă, suferința aceea violentă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
celelalte, de măscărici și vedete de cinema și vampiri 140 și arabi, se estompaseră ca niște becuri stinse. Se rotea lent, ca în transă, cu gâtul ud de transpirație, cu botul porcin roșu ca o petală de mac, cu buclele înfiorate de briză. își ridica în sus, pe pulpele groase, în ciorapi sidefii, fustița, până când deasupra jartelelor apăreau chiloții de dantelă, cu oribilul sex străvăzîndu-se, negricios ca un păianjen-maimuță, prin ochiurile fine. Apăru un tip care, înclinîndu-se, îl invită la dans
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
barba, nu te-ai mai bărbierit deloc?! Tulburat eu de atingerea curioasă a mâinilor lui, dornice să mă vadă, Nu! Și nici nu vreau să mă bărbieresc, n-am nici ustensile, îi mărturisesc apoi simplu, mă arde trecuta lui atingere, înfiorându-mi gândul, în cele din urmă se lasă încet cu spatele pe pernă, prin fereastra deschisă glasul ascuțit al greierilor și razele albicioase ale unei luni pe care stând aici n-o văd, Mi-ar fi plăcut, vorbește el acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mă stăpânesc abia să nu întorc capul, e Ileana, Nici până astăzi n-am aflat, repetă pentru sine Theo, Ne-a adus pe-o farfurie dulceață, Să vedem dacă vă place, iau farfuria din mâna ei, o atingere ce mă înfioară, poartă o rochie cu buline roz, râzând către ochii mei ferecați, gust din dulceață, E bună! Atât de bună! Ia farfuria din mâinile mele, se duce și la Theo, și-aș vrea să fiu acum în locul lui, nevăzător în fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
gol, învelit cu un cearceaf alb în jurul coapselor, își ridică dreapta deasupra capului cu degetele răsfirate pe perete, undeva mai sus, agățată, Eclipsa de lună, pictată de el printre primele tablouri, după cum mi-a mărturisit de nenumărate ori, și mă înfior de fiecare dată când privesc înspre acest tablou, acum sub lumina neclară a unei lămpi a cărei lumină e dirijată numai spre fotoliul din care eu citesc, e un nud de femeie, Aida să fie?! Un nud pictat în culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
eu venind parcă de cealaltă parte a lumii atât de încet ajungând la gura ta prin întunericul cu milioane de stele, buzele tale conturând ziua neștiute cuvinte despre naos, absidă și altele pe care abia mi le amintesc, buzele tale înfiorând aerul dintre noi, ca pe-o oglindă de ape deasupra căreia cad de foarte de jos frunze, ți-s aspre buzele! Și mă las acum cu totul în brațele tale care m-apleacă peste veacurile acestui pat tapetat cu paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
știu în ce an l-am pictat, Corina întoarce pânza să afle anul picturii, lângă semnătura de jos Theo a omis anul, Nu găsesc! N-are importanță! Mi-ar plăcea, spune cu atâta amărăciune Theo încât tot trupul mi se înfioară, mi-ar plăcea să fi putut vedea toate aceste tablouri din nou, să le pot judeca acum, după ce a trecut ceva timp, Și tot el se consolează, Poate e mai bine așa! Cum? Să-mi rămână în memorie ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a artistului care înfruntă lumea, astăzi nu-mi pasă, atenție, Daniel, s-ar putea să mă vezi mine poimâine îngenuncheat și pocăit, Mai că i-aș crede cuvântarea dacă nu i-ar stărui pe buze acel surâs nevăzut ce mă înfiora întotdeauna făcându-mă să plec privirea, Theo, hai afară să te joci cu noi! îl imploră copiii la picioarele lui, Doamne, Corina, ce leac miraculos sunt copiii ăștia pentru mine! Hai afară! Și copiii îl iau de mână, unul de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
armată de nomazi s-ar fi așezat aici o vreme și la plecare n-a mai lăsat nimic neatens, praf ridicat de roțile mașinilor, tineri cu corturile, râsete, și la apropierea de mănăstire priveliștea ce se deschide ochilor mei mă înfiorează, doamne, tarabele întinse în soare, mititei, bere, o masă cu icoane de hârtie ieftină, în culori vesele, de vânzare cărți bisericești, cruciulițe de aramă, lănțișoare, cărți de cântece, din nou coca-cola, un camion cu pepene roșu, muzică din zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am mai intrat și în alte biserici, din punctul său de vedere părintele stareț are dreptate și e tulburătoare întreaga frescă strălucind în lumina dulce a soarelui filtrat de vitraliile simple ale ferestrelor, biserica goală de orice podoabă, dar vie, înfiorându-mă, pașii răsunând ritmic pe pardoseala de marmură roșie de, mă fac să întorc nedumerit capul, E părintele Varava, cu mâinile împreunate ca de rugăciune deasupra crucii mari de pietre sclipitoare atârnată la gâtul lui, se-apropie de mine ferindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am mai văzut niciodată de atunci, în toamna aceea am avut însă o presimțire ciudată, am urcat la peșteră și l-am găsit întins pe patul lui de crengi, mort, cu crucea furată din biserică pe piept, Și eu mă înfior în sinea mea la gândul că m-am întins două nopți pe patul unui mort, L-am îngropat în poieniță, i-am făcut slujbă creștinească și la cap i-am pus o cruce de lemn, n-am trecut nici un nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
le întrece pe toate în frumusețe, a fost și ultima lui biserică, țigara meșterului Luca face iarăși binecunoscutul drum spre buzele sale lacome de fumul aducător de pace, Eu eram prea mic ca să înțeleg ce se întâmpla în jurul meu, mă înfioram tot la mirosul de vopsele și eram ferm convins în sinea mea că dacă vom termina biserica are să vină tata din război și se vor întoarce toți bărbații și zilnic mă bucuram când vedeam că meșterul a mai acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
așteptării părintelui Ioan, singurul care crede în mine cu o tărie ce, aplecându-se ușor din umărul stâng pentru a putea tăia mai bine bucata de pizza rămasă îi zăresc pentru o clipă pe sub rochie, pe umăr, firul subțire al, înfiorându-mă, gestul încetinit prin care își atinge domol cu șervetul buzele, despre nerăbdarea de a mă urca pe schelă îi vorbesc, despre, eu mai am încă în farfurie pizza cu ananas, numai eu vorbesc, ea tace acum privindu-mă, cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu schițele și cartoanele meșterului, o veche ladă de zestre cu incrustații solare stă acum închisă în odaia mea sub fereastra ce dă spre pădure, Prevăzută pentru mine de părintele Ioan această odaie spoită în albastru-deschis a cărei simplitate mă înfioară va fi de acum încolo pentru mult timp, până voi termina biserica, va fi casa mea, îmi mut masa de lemn sub cealaltă fereastră ce dă în curtea mănăstirii și-mi aranjez în șifonierul înalt cele câteva haine ce le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
delimitat de om, finitul, nu-i o chestie tare?! și Daniel știe acum că lângă fata părintelui Dumitru nu va mai putea citi din caietul lui Theo, Diana mă surprinde cu privirea trecându-mi degetele peste buzele sărutate de ea, înfiorându-mă, lasă cartea învelită în hârtia colorată deoparte și se apropie de mine, cu buzele, cu trupul, Părintele Dumitru reîntors de la episcopie, stau împreună cu părintele afară la masă, Diana și preoteasa în bucătărie pregătind cina, noi, bărbații, așteptând, dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aibă loc între noi și demonul meu scoțându-și triumfător capul peste întinse teritorii din sufletul meu pe care nu le-ar împărți cu nimeni, Te temi, Theo, glasul ei care trece ca un vânt de primăvară peste trupul meu, înfiorându-l, Nu fi copil! nu-mi îngreuna și mai mult situația! Situația?! izbucnește avântat nesuferita voce dinlăuntrul meu, care situație?! Te rog, ea mă imploră și demonul meu e gata să se repeadă cu colții de fiară asupra neajutoratei făpturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
prima oară el se răstea la mine, apoi își cerea iertare! Iartă-mă, Daniel, tu nu ai nici o vină, roagă-te să terminăm biserica asta, poate pe tine te aude Dumnezeu, mai bine nu, nu te ruga, sufletul mi se înfioară de moarte la gândul ce va fi după aceea, Daniel! nu mă părăsi, ești singurul suflet ce a mai rămas lângă mine, fă, Doamne, un miracol! mă rog eu cu credință, era în orele dulci ale după-amiezii când Floarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
când trebuia să demonstrăm cât de bine suntem pregătiți pentru orice fel de examen. Cred că m am pierdut în visare!... De ce? A, da! E început de vară, dar în curând ... sfârșit de clasa a IV a . O lacrimă îmi înfioară sufletul. Suspin. Nu e ușor să te desparți de cei pe care abia acum începi să îi cunoști cu adevărat și astfel tu însuți să-ți dai seama cine ești și ce poți realiza! Mă numesc Ioana Alexandra Dorohoi. Am
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
ai mai văzut-o pe Betty? Manley oftă și își sprijini fruntea de masă. — V-am spus toată povestea de trei ori. — Fiule, cu cât ne-o spui mai repede încă o dată, cu atât mai repede ajungi acasă. Manley se înfioră și își petrecu brațele pe după umeri. După cea de-a doua întâlnire n-am mai primit nici un semn de viață de la Betty până pe 8 ianuarie, când m-am trezit cu o telegramă la serviciu. Scria acolo că i-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Wellington, o mină de aur - bice ca în remarca legistului „urme ușoare de bici“, ca ceea ce era îndeajuns ca să-l salt pe Johnny Vogel drept suspectul numărul unu în cazul Dalia. Am închis sertarele, am stins lumina, m-am dus înfiorat în camera de zi și am aprins lampa, după care am deschis agenda telefonică. Numărul lui „Tati și mami“ era GRanite-9401. Dacă nu-mi răspundea nimeni, a doua intrare prin efracție urma să aibă loc după numai zece minute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la curte. Așa-i că-i oribil? Clovnul din pictură este personajul principal al romanului, Gwynplain. În copilărie i-au tăiat gura de la o ureche la alta. Bucky, te simți bine? GURA TĂIATĂ DE LA O URECHE LA ALTA. M-am înfiorat și am schițat un zâmbet forțat. — Mă simt bine. Cartea mi-a amintit de ceva. O chestie mai veche. O simplă coincidență. Jane îmi aruncă o privire pătrunzătoare. — Nu arăți deloc bine. Vrei să mai auzi o coincidență? Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lângă sac și Îl spintecă dintr-o singură tăietură dibace cu bisturiul. Gunoiul se revărsă afară,. Trupul dezbrăcat stătea ghemuit, fiind ținut În această poziție de fetus cu ajutorul unei benzi adezive maro. Logan zări În treacăt părul blond-deschis și se Înfioră. Copiii morți arătau mai mici față de cum Își amintea el. Albul delicat, ca de lapte al pielii se zărea printre fâșiile de bandă adezivă maro, iar pe umeri se formaseră pete purpurii. Bietul copil stătuse cu capul În jos În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mai dori să vadă interiorul craniului unui copil. Strâmbându-se, deschise capacul tubului cu calmante și luă Încă una. Lovitura din seara trecută Încă Îi provoca dureri de stomac. Trăgând În piept o ultimă gură de aer proaspăt, Logan se Înfioră și se Îndreptă către mica recepție. Omul din spatele geamului Îl privi Încruntat, apoi Îl recunoscu și Îi adresă un zâmbet de bun venit. — Ești chiar tu! spuse el. Logan McRae! Auzisem zvonuri că te-ai Întors. Logan se strădui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vârî mâinile adânc În buzunare și porni pe stradă. Case tăcute, draperii trase, câte-un colț de perdea ridicat atunci când vreun vecin curios Încerca să-și dea seama ce caută poliția la familia Caldwell. Avertisment sau punere sub acuzație? Se Înfioră și se Întoarse ca să intre Înapoi În casă, cuprinzând cu privirea grădina mică, mărginită cu trandafiri muribunzi, și Volvo-ul albastru pal. Își scoase telefonul și formă din memorie numărul de la garajul Broadstane. Cinci minute mai târziu, se afla În bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
seamănă deloc cu grecii sau cu sirienii, care după primul asalt deschid larg porțile cetăților și te întâmpină cu flori. Băiețelul privea torentul înghețat și, întorcându-se spre el, întrebă: — De unde vine? — Ca să ajungi la izvoare, răspunse decurionul - și se înfioră amintindu-și -, ai nevoie de tot atâtea săptămâni câte îți trebuie ca să ajungi la gura lui, săptămâni încă și mai grele. Fluviul se năștea în munții înalți și veșnic înzăpeziți ai Rhetiei: — Piscuri unde nu se avântă nici măcar urșii, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]