1,838 matches
-
privind-o. Înainte de a o Îmbrățișa, o sugrumă. Și apoi cu oroare constată că strînge În brațe numai cadavre de piatră. Ochii acționează Împotriva inimii ei. Își suprimă singură orice speranță și chiar pașii ei otrăvesc drumul pe care rătăcește Îngrozită; acest deșert se tîrăște Împreună cu Meduza, În vreme ce pașii ei trec bolnavi printr-o lume atît de pustie, Încît se aud și gîndurile acestei ființe Înfricoșătoare care a fost odată o femeie frumoasă... (...Am fost frumoasă, dar ce importanță mai are
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
va muri. Cum n-a știut Meleagru căruia, la naștere, ursitoarele i-au prezis că va trăi numai cît va dura un tăciune aprins din vatră. Cunosc prea bine povestea și aș spune-o tuturor celor care nu mă Înțeleg. Îngrozită, mama lui a stins tăciunele și l-a păstrat cu grijă, Însă În ziua cînd Meleagru și-a ucis unchii, cuprinsă de mînie și de disperare, ea i-a dat foc tăciunelui, lăsîndu-l să se mistuie. Și mie, de cîte
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
majoritatea filmelor sale nenumăratele chipuri ale acestei angoase pe care a trăit-o până la paroxism. Dacă ne gândim, de pildă, la Strigăte și șoapte, mai ales la scena revenirii la viață a lui Agnes și la reacțiile celor două surori îngrozite, putem spune că cineastul suedez a știut ca nimeni altul să ne confrunte pe ecran cu spaima fără seamăn încercată atunci când suntem puși în fața experienței-limită a celuilalt, poate singura pentru care nu avem nici un fel de reprezentări. Mai mult, el
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
dă drumul, repezindu-mă cu spatele de pupitru. În prezența mea, amenință el cu brațul întins, să nu vorbești vulgar despre Brîndușa, ai înțeles?!, indiferent care-s relațiile dintre voi! Bîrfește-o unde vrei, nu în prezența mea! Clar? Îl privesc îngrozit, uitînd de durerea spatelui lovit, gîndindu-mă că, așa înfuriat cum e, Vlad ar putea să mă arunce în jos, pe scara metalică, aflată la doi pași. Mă, e clar?? îmi strigă Vlad. Da, încuviințez eu. Scuză-mă! Credeam... Să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scrisoarea asta care este, poate pentru prima dată, abso lut necesară ca să știi adevărul, tot adevărul, ca ima ginația și disperarea ta să nu amplifice lucrurile - „mai rău decât adevărul, decât realitatea“. Mi-am pierdut capul; acum, în clipa asta, îngrozită ca o oaie înconjurată de-o haită de lupi, nu-mi mai este capul întreg. Dar am încă destul discernământ încât să-mi dau seama că ar fi fost și mai rău dacă erai tu în locul meu. M-au întrebat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-l pe șofer coborând. — Vai, mersi, spun cu recunoștință. Îmi prinde bine o mână de ajutor. Poate, dacă aveți niște sfoară, îl putem lega pe mașină... Nu-l legăm nicăieri. Nu mai merg nicăieri. Trântește portiera din dreapta și mă uit îngrozită cum se așază înapoi în scaunul lui. — Dar nu poți să pleci așa! E împotriva legii! Trebuie să mă iei. A zis și primarul! — Primarul n-a zis nimic de nici un dulăpior de cocktail. Își dă ochii peste cap și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sunt florile? — Ăă... în camera ta, cred. Parcă acolo le-am pus... — Și ce mai stai, du-te după ele! Și tati unde s-a dus? La naiba, am chef de o țigară... — Suze, n-ai voie să fumezi! zic îngrozită. Nu e bine pentru... Mă opresc exact la timp. Că poți să dai scrum pe rochie? sugerează Luke, foarte săritor. — Da. Și... să ți-o arzi cu țigara. Când ajung înapoi în hol, după ce mi-am recuperat florile din dormitorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
emoție, că parcă nici vocea nu îmi mai e la fel. De fapt, seamănă mai mult cu vocea... Lui mami. Nu-mi vine să cred. Mă răsucesc pe călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă! șoptește, și mulțimea e străbătută de un hohot de râs general. — Doamnă Bloomwood, aș fi onorat, zice Luke, și ochii i se încrețesc într-un surâs. Însă cred că altcineva a avut deja norocul acesta. Apoi se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce vrei tu în raft! Asta fac. — Dar... — N-am de ales, OK? spune el, întorcând capul spre mine. Randall a pornit încoace, și se așteaptă să găsească o linie de colecție Danny Kovitz la Barneys. Mă holbez la el îngrozită. — Parc-ai zis că n-o să te verifice! — Păi, n-ar fi făcut-o! Danny înghesuie alt umeraș pe stativ. Dar tâmpita aia de prietenă a lui își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Până acum n-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu degete grăbite, și bietele tricouri nu mai rezistă la atâta presiune. Tivurile încep să se destrame, sclipiciul și șnururile de ștras încep să se desprindă, și paietele se scutură pe podea. — Oops, s-a desfăcut cusătura. Lisa ridică ochii îngrozită. Becky, crede-mă, s-a desfăcut singură. N-am tras deloc de ea. — E OK, zic stins. Bănuiesc că așa e modelul, nu, și chestiile astea sunt făcute să cadă. Nu? Hei, Christina! începe brusc să strige. Linia asta nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se interesează Christina. — Danny Kovitz. — Danny Kovitz. A! Chipul Christinei se luminează brusc. Deci tu ești cel care... a asamblat aceste piese de îmbrăcăminte. Și care le-a plantat pe stativele noastre. — Poftim? Nu e designer pe bune? face Tracy îngrozită. Știam eu! Pe mine nu mă duce nimeni. Bagă umerașul pe care l-a ținut în mână înapoi pe stativ, de parcă i-ar fi frică să nu se contamineze. Dar asta nu e împotriva legii? zice Lisa, căscând ochii mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dai telefonul pe care trebuie să-l dai! N-am semnal! — Ești sigură? Da! Apăs disperată pe butoane, dar nu reușesc să captez nici un semnal. Uite! — Mai încearcă! Hai! — Încerc, ce fac? — O, Doamne! Suze țipă brusc și eu tresar îngrozită. — Încerc! Pe bune, Suze, încerc din răsputeri, crede-mă! — Nu! Uite! Mă opresc și mă întorc spre ea. O văd pe trotuar, la zece metri în fața mea, cu o mică băltoacă de apă la picioare. — Suze... nu e nici o problemă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uniformă albă, care apare de nicăieri. Eu sunt moașă. Care e problema? — Prietena mea naște din clipă-n clipă! Are nevoie de ajutor imediat! Unde e? — Aici, zice Suze, chinuindu-se să intre cu trei sacoșe sub braț. — Suze! țip îngrozită. Nu te mișca! Trebuie să te întinzi imediat în pat! Are nevoie de medicamente, îi spun moașei. Are nevoie de o injecție epidurală și de anestezie generală, de niște gaz ilariant și, în mare, cam de tot ce mai puteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic cu o voce fără nici o modulație. Și soțul ei a rămas blocat pe o insulă, așa că a trebuit să-i dau o mână de ajutor... — Luke mi-a zis că ești în concediu, spune Danny, holbându-se la mine îngrozit. Și că te odihnești. — Luke... habar n-are. Ori de câte ori suna Luke, eu ori schimbam scutecul, ori îl legănam pe Ernie ca să nu mai scâncească, ori o alinam pe Suze care plângea - ori, pur și simplu, căzusem lată și dormeam. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
judecată. Sau chiar vorbește serios? — Bună, Judith! Da, Robyn sunt. Le-ai... a, da?A, ce rapidă ai fost! Robyn ridică ochii spre mine. N-o să-ți vină să crezi, dar deja le-a terminat! — Poftim? Mă uit la ea îngrozită. — E chiar la cutia poștală. Ce... — Păi, oprește-o, ce mai stai! Oprește-o! — Judith! spune Robyn stresată. Judith! Oprește-te! Mireasa are o doleanță la tine. Vrea să trimită ea însăși invitațiile. Cică e nu știu ce tradiție de familie, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
saboteze toate afacerile. Brandon Communications a fost la un pas de faliment. — Gary o să se descurce, spune Michael pe un ton liniștitor. Iar eu nu fac mare lucru în clipa asta. O să fiu eu cu ochii pe ei. Nu! strig îngrozită. Nu trebuie să exagerezi cu munca! Las-o mai moale. — Becky, nu sunt invalid, ce Dumnezeu! spune Michael ușor iritat. Parcă ești fiică-mea. Sună telefonul, și las robotul să preia mesajul. — Și, cum merg pregătirile de nuntă? zice Michael, uitându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Și de ce mă rog m-a lăsat baltă? Ca să se concentreze asupra clientei ei extra-importante, care se mărită la Plaza. Asupra clientei ei superspeciale, care se sparge în figuri și e gata să cheltuiască oricât, domnișoara Becky Bloomwood! O fixez îngrozită. — Alicia, habar n-am avut, crede-mă... — Nunta mea e la pământ. N-am putut să fac rost de altă firmă care să preia organizarea. M-a bârfit în tot orașul. Se pare că toți mă consideră „dificilă“. Auzi, „dificilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-l împărtășești invitaților tăi. Își ia o față plină de compasiune. Nu e prea politicos, nu crezi? Nu mă pot mișca. Nu pot nici să respir. Am nevoie de o zână bună, repede. Laurel mă săgetează cu o privire îngrozită. Christina își lasă jos paharul de șampanie. — Cod roșu. Cod roșu, aud vocea lui Robyn dinspre buchet. Urgent. Cod roșu. Alicia face turul ringului de dans cu pași lenți, savurând din plin atenția care i se acordă. — Adevărul e, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vorbind. Și pe mami vorbind cu Janice și arătând către cireșul înflorit. — Becky? spune Danny iar. — Nu te atingi de ea, zic, întorcându-mă. — Poftim? — Nu-i faci nimic, spun și-i zâmbesc lui Danny, care e de-a dreptul îngrozit. Las-o așa cum e. La ora trei fără zece sunt gata. Am pe mine rochia ca un cârnat. Pe față am machiajul Mireasa Primăvară Radioasă, ușor atenuat cu un șervețel puțin umezit cu apă. În păr am o coroniță de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În unele variante ale legendei populare românești, orbirea este dublată de amuțire : „jidovii ce vorbiră amuțiră și cei ce se uitară orbiră”. În alte variante, orbirea este dublată de asurzire : „Întreaga ceată păgânească a rămas fără auz și fără vedere”. Îngroziți și impresionați de aceste minuni, „jidovii cei orbiți” se botezară și fură imediat tămăduiți : „li se deschiseră tuturor [evreilor] ochii”. Evident, conform paralelismului simbolic dintre calitatea vederii și gradul de credință, „jidovii” trebuiau să vadă mai bine În urma acestei revelații
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fost atacată de „o mulțime de jidovi [...], În frunte cu Trif, unul dintre diregătorii cei mari ai Ierusalimului”, care a Încercat să-l omoare pe pruncul Isus. Dar „Îngerul Domnului” i-a luat mințile lui Trif, toți evreii au fugit Îngroziți, iar Trif s-a creștinat. De atunci se ține ziua Sfântului Trif(on) Nebunul, În fiecare an, la 1 februarie ; se crede că cine nu o face și lucrează În această zi, acela Înnebunește <endnote id="(113, I, p. 176
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
România și am avut nenumărate probleme, făcând parte din juriul ce selecta fotografiile. Îmi amintesc și acuma cu spaimă de unele fotografii primite de la artiștii din Cehoslovacia, făcute la invazia din 1968, cu oameni sub tancuri, femei și copii fugind îngroziți, trupe "eliberatoare asaltând" la baionetă "grupurile de manifestanți". Cu același prilej aveam să admir, pentru prima oară, minunile realizate de fotografi din Japonia, Coreea de Sud și Hong Kong. Cu aceștia din urmă am ajuns și într-un "conflict diplomatic": la intrarea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și Îi văd mușchii fălcii sumbru Încleștate zvâcnind pe sub pielea bine Întinsă. Fratele meu, un băiețel cu ochelari, În vârstă de nouă ani, pe care se Întâmplă să-l țină cu cealaltă mână, o ia mereu Înainte ca să mă privească Îngrozit și curios, ca o mică bufniță. Printre banalele suveniruri achiziționate la Biarritz Înainte de plecare, suvenirul meu preferat nu era nici micul taur din piatră neagră, nici scoica sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru ele, vehementele articole ale tatei Împotriva pogromurilor și a altor practici guvernamentale nu erau decât capriciile unui aristocrat refractar și deseori le auzeam Întâmplător comentând Îngrozite originea lui Lenski și „experiențele nebunești“ ale tatei. După asemenea ocazii, eram oribil de grosolan cu ele și apoi vărsam lacrimi fierbinți, Închis Într-un closet. Nu pentru că Îmi plăcea Lenski În mod deosebit. Multe lucruri mă enervau la el
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care să deschidă cu mare pohfală alaiul de biruință pe ulițele Stambulului!... Dumnezeule! îngână Daniil îngrozit. ...Sau... sau și mai rău!... Îl vezi pe Marele Ștefan "Catapeteasma", "Sabia" și așa mai departe îl vezi lepădat, cetluit într-o cușcă zăbrelită, ca pe-o lighioană spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice nespălat de osmanlâu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]