3,744 matches
-
fel și chip, spuneau măscări și zeflemiseau cu vorbe nerușinate privitorii, trăgându-i de mânecă sau vârându-se pe sub poalele muierilor. Se făcură nevăzuți, pentru a reapărea într-o clipă, unul trăgând de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a moarte și pe gospodari să se înghesuie să vadă ce se întâmplă. Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să aruncăm un ochi spre fauna aceasta care trăiește și prosperă pe spinarea credulilor. Să știți că futuroloagele acestea oacheșe sunt forte istețe și te drămăluiesc dintr-o ochire cam câte pene poate să-ți jumulească fără să simți. Te înnebunesc de cap cu terminologia și limbajul lor strict profesional și au cultura meseriei lor. Îți spun că e veche de când lumea și amintesc mereu cu respect de precursoarele decedate. Doar așa ca în treacăt mai aruncă și ele câte o
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
a enervat. Am uitat că, de fapt, ne întîrzia despărțirea. Câteva ceasuri am fulgerat împotriva birjarului. Disperată privea Irina nerăbdarea mea. Trebuia să mai rămânem o noapte. O simțeam fericită și a trebuit să mă răzbun: " Dar nu vezi că înnebunesc aci de plictiseală?" S-a îndoit, ca și cum vorba mea ar fi fost de un material care ar fi lovit-o. Eram prea înfuriat ca s-o împac. De altminteri, simțeam așa. Îmi plăcuse timpul petrecut acolo, dar două săptămâni ajungeau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la interesul tău, când erai dezinteresat, sau să iubești îndată pe altul, când te-ai despărțit de celălalt, plângând de disperare. În fiecare clipă, alte gusturi și alte perspective. A cazut noaptea. Și pianul care nu mai termină și mă înnebunește cu monotonia lui! În restaurant, la masa mea, un orb. A trecut câtăva vreme până să-l descopăr. Ținea capul plecat și fruntea încrețită, ca un om cu gândurile aiurea. Găsise poziția aceea pentru că era o expresie a tragediei lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a altuia se poate consola, însă asta nu... În jurul meu copacii se întind aranjați cu artă, cu locuri goale, socotite măsurat, printre ei, melancolici, făcuți să mă doară și mai mult. Dar poate, în cameră, pe o zi ploioasă, aș înnebuni, sau mai bine aș lua trenul îndată înapoi. De i-aș ști adresa sigură, i-aș telegrafia să nu facă nimic rău, căci o iau eu... Și poate că mi-aș ține cuvântul... ...În barcă, în noapte, și acum, la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scade, oricare ar fi omul, așa e firea. E insuportabil să te vaieți întruna. Sau poate nu-mai durerea se transformă? E mai puțin zgomotoasă, mai interioară? Nu cred. Desigur, pierderea unui copil roade continuu pe o mamă. Totuși, de nu înnebunește în primele zile, cu timpul își va ocupa trei sferturi din zi cu alte gânduri. Între dragostea de mamă și dragostea de iubită este o prăpastie, nu numai ca formă, dar și ca trăinicie. Obligațiile, la mamă, au săpat într-atîta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care o îmbrățișează, o femeie uită toate plăcerile avute înainte cu altul, după cum în fața unei prăjituri nu te interesează că ai mâncat cu un an mai înainte o prăjitură mai bună. Detaliile pe care eu le provocasem și acum mă înnebuneau, așa deveneau de vizibile scenele... "De fapt, n-aș fi știut cum să plec. Ca să împlinesc timpul, îl întrebam despre cine știe ce carte." Aceste limitări ale plăcerilor lor îmi fac suferința și mai puternică, deoarece reconstitui și mai bine ceea ce făcuseră
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
l-am învățat. - Vrasăzică, te interesai de el, voiai să-l transformi! - Dar aceste erau defecte care săreau în ochi, aș fi făcut la fel șicu un străin! - Mereu scuze! Totdeauna găsești o vorbă care să te consoleze. - Altfel aș înnebuni! - În definitiv, ai făcut tot posibilul ca să-l faci acceptabil. Te-ai întors la mine fiindcă te-ai înșelat. Dacă ar fi fost el om cinstit, nu l-ai mai fi părăsit. - N-aș fi avut curajul s-o fac
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ia Jose Antonio de Almeida. Justiția, Alfonso Costa; Externele, Bernardino Machado. Încă de la declararea armistițiului, armata guvernamentală fraternizează cu republicanii. Guvernul provizoriu adresează poporului portughez o proclamație în care cere ordine, muncă și respectul proprietății. Pe străzile Lisabonei o mulțime înnebunită de entuziasm manifestează fără odihnă, până târziu după miezul nopții. Totul se înfățișa într-adevăr ca o monarhie fără monarhiști, pierind obosită, dezgustată, lovită în însuși centrul ființei sale. V. "BALBURDIA SANGUINOLENTE" Scriitorul Eça de Queiroz prevestise, cu mulți ani
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
intrare, se auzi un foc de armă. Sidonio încercă să bage mâna în buzunarul mantalei, fără îndoială ca să scoată revolverul, dar nu mai avu timp. Un al doilea foc îl prăvăli la pământ. Panica puse repede stăpânire pe mulțimea aceea înnebunită de spaimă și durere. Gărzile republicane și agenții încep să lovească în neștire. Sidonio e dus pe brațe în automobil, e deschis la piept. Nu mă mai necăjiți, băieți!", le spune zâmbind. Apoi, dîndu-și seamă că moare, murmură: "Salvați patria
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va trebui să întreb spiritele pădurii. Mai târziu, dacă vrei... Nu, nu putem rămâne prea mult. Acum nu mai plouă și în curând o să plecăm. Atunci nu pot să-ți spun decât atât: dacă poți, fă cale întoarsă. — Dar... ai înnebunit? Ce-ți închipui, c-am nimerit aici din întâmplare? Malaberga dădu din cap cu gravitate: — Sigur că nu! Un vis îmi vestise sosirea voastră prin părțile astea. Neîncrezător, Balamber o întrebă: — Și... știi și cu ce scop am venit? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amândoi se rostogoliră în iarbă. Balamber o apucase de un braț, trăgând-o după el, dar îi scăpase în cădere. Frediana se ridică o secundă mai iute decât el, dar se văzu în dezavantaj, fiindcă își pierduse sabia; o căută înnebunită cu privirea și o zări în iarbă, aproape de calul ei, care, spre deosebire de cel al lui Balamber, se ridicase imediat în picioare. Din două salturi, ajunse până la sabie, iar el nu fu suficient de rapid ca s-o împiedice. O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noapte freamătul de dor . MĂ TOT GÂNDESC Unde-mi pun banii uit mereu Și dacă-i caut nu-i găsesc, Mă supăr, plâng și mă gândesc Dacă să-l cert pe Dumnezeu! Prin ochelari discret privesc, Portmoneu-i gol și-înnebunesc, Fermoarul de la geantă e deschis, Mă-ntreb de-i adevăr sau doar un vis. Trist-am văzut un om sărman, Un cerșetor care- mi cerea un ban, Am vrut să-l omenesc, un lucru sfânt, Dar unde-s banii, intrat
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
după trecerea șocului și durerii. Restul, ceea ce se întâmplase cu patru ani în urmă, era altceva. Făcea încă parte din mintea și trupul lui. Ținea de el, nu putea fi neglijat sau ocolit prin presupunerea că cineva trebuie să fi înnebunit. Craig privi la ceas. Arăta unu fără zece. Dădu desertul la o parte și se ridică. Avusese intenția să se îndrepte spre casă pentru a obține o lămurire, când incidentul cu Jefferson Dayles îl întrerupsese. Mai avea încă timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în șezut. Văzu că femeia îl privea. Olive era o femeie drăguță, deși cam ciolănoasă și cu gura cu buze subțiri. Ea se apropie. - Aveți nevoie de ajutor, domnule Craig? Domnule Craig. Acești oameni, cu solicitudinea lor politicoasă, puteau să înnebunească pe oricine. Îl țineau prizonier, era din nou reținut ilegal. Ambele echipe fuseseră la fel de neîndurătoare și îl trataseră la fel de delicat. Totuși, primul grup dovedise o delicatețe mai mare. Până acum trei luni induseseră în amabilitatea lor o slujbă de cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
unii supraviețuiau hrănindu se cu rădăcini, pești morți, hârciogi sau ouă și pui de păsări. între timp se sălbăticeau, trupul li se acoperea cu păr țepos și negru, colții le creșteau și se ascuțeau. Formau haite costelive de porci mistreți, înnebuniți de foame, pe care pescarul îi vâna iarna, împușcându-i sau prinzându-i în năvoade întinse pe grind, pentru a ronțăi apoi, marinată în oțet, puțină carne tare și fibroasă. Dar cea mai ciudată vânătoare la care asistase graful era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pune mâna pe roș-alb-negrul și spiralatul corn unghios, ce te face imun la veninuri și insensibil la dureri. Aceeași slăbiciune o speculase și la vânarea cerbilor. Primăvara, cu o cochilie uriașă, imita boncălăitul cerbilor în rut. Ca și licornul, cerbul, înnebunit de dorință, alerga prin pădure în căutarea dragostei, dar moartea era cea care îl întâmpina. Pândise, în ținuturile Cirenaicei, Basiliscul, a cărui suflare usucă iarba și copacii, iar privirea îi e atât de otrăvită că omoară pe loc omul sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fel și chip, spuneau măscări și zeflemiseau cu vorbe nerușinate privitorii, trăgându-i de mânecă sau vârându-se pe sub poalele muierilor. Se făcură nevăzuți, pentru a reapărea într-o clipă, unul trăgând de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a moarte și pe gospodari să se înghesuie să vadă ce se întâmplă. Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
rolul impus de dânsa, dar în ochi și în suflet n-o aveam decât numai pe ea. Sentimentul de revoltă, trădat în glas, în mers, în gesturi, în respirație, potențîndu-i și exte-riorizîndu-i viața, realizând la maximum femeia din ea, îmi înnebunea inima. Adela bolnavă!... Am găsit-o cu fața aprinsă, cu ochii strălucitori, respirând scurt și repede. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cât Turnul Eiffel. La auscultare - nimic. M-a consolat (ea pe mine!): "Nu te speria
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în dantele și panglici, iar pe pat și la îndemîna ei, o oglindă ovală cu mâner. Făcea sforțări să pară veselă, să-mi zâmbească și îmi cerea scuze că m-a "speriat" și că mă "plictisește". La șase seara, termometrul înnebunise! Eram zăpăcit de spaimă, de inaniție, de nicotină. Redusă de boală (în fapt și în conștiința mea) la un simplu organism în luptă cu germenii morții, dispărând femeia, motivul de a vedea în ea adversarul temut, dispensator de viață, Adela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înăsprea insomnia, odaia ei de culcare, toaleta ei de intimitate, înfățișarea ei pasivă și senzația, abia acum conștientă, a corpului ei palpat în ziua trecută. Senzațiile, care ieri erau simple semne informative pentru medic, astăzi, rememorate, erau percepute de omul înnebunit de ființa ei. Pielea ei - de mătase când era fierbinte, de catifea când s-a făcut rece - o aveam acum în degete, în creier, în inimă. La senzația teribilă contribuia și relativa ei urâțire. Ofilirea ei semăna cu figura obosită
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în profil, cu nasul puțin acvilin, cu bustul înalt, cu pieptul ușor bombat. Apoi imaginile se decolorară și muriră odată cu ultima licărire a conștiinței: nu dormisem de treizeci de ceasuri. ...Nasul Cleopatrei a determinat istoria lumii. Adela, mai modestă, a înnebunit pe un blazat lucid cu dulcea asimetrie a zâmbetului ei. Muzica militară cântă Carmen. E curioasă "mediteranizarea muzicii", executată aici, între crâșme și barace, de acești țărani și mahalagii, care-și fac stagiul militar. Totuși, corectând mental micile "variații", Carmen
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nopțile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont, condus de Adela. Mi-a sărutat mâna din prisosul inimii, în emoția despărțirii de prietenul copilăriei și adolescenței ei și de omul înnebunit de tinerețea ei? A pus în gest o intenție de reciprocitate, dar l-a făcut tardiv, ca să nu-i dea o semnificație disproporționată cu sentimentele ei, ori fiindcă știe că nu vreau să-i cer ceea ce doresc cu sălbăticie? Am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cerut să se întâlnească în holul nu știu cărui hotel oribil ca să poată sta de vorbă. (Doamna de onoare s-a cutremurat cu subînțeles.) Și știți cum e Muriel. E atât de docilă încât lasă pe oricine s-o exploateze. Asta mă înnebunește! Numai oamenii buni se aleg cu ponoaseleă Oricum, fata s-a îmbrăcat, a luat un taxi, s-a instalat în holul oribil al unui hotel și a stat de vorbă cu logodnicul ei până la cinci fără un sfert dimineața. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]