10,469 matches
-
de la parlament către guvern privind adoptarea unui act normativ. Principalul argument adus de adversarii delegării puterii legislative este principiul potrivit căruia, dacă parlamentul deține și exercită o putere delegată de popor, nu ar mai avea vocația de a delega sau înstrăina o putere care nu-i aparține. Legislativul nu poate transfera puterea de a adopta legi, întrucât o deține ca o putere delegată de popor și nu o poate transfera altuia. Potrivit Constituției României, la art. 115: 1) Parlamentul poate adopta
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
Vol. 17, Nr. 5, 2006, p. 9. footnote>. Autorul consideră că unele practici creative ignoră legile și normele contabile, respectiv contabilii pot înregistra operațiuni fictive care nu au la bază documente justificative, se pot falsifica, sustrage sau distruge evidențele societății, înstrăina activele în caz de faliment, folosi cu rea-credință bunurile sau creditele societății, și lista infracțiunilor poate continua. Sunt de părere însă că aceste practici nu trebuie incluse în categoria tehnicilor creative, infracțiunile nu sunt asimilate contabilității creative, ele încalcă și
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
în care conjunctura politică sumbră își poate găsi antidotul în secesiunea efectuată undeva la adăpost, în această microsocietate electivă. Lumea trosnește din încheieturi? Civilizația se prăbușește? Războaiele, foametea, abuzurile și corupția minează cotidianul? Politica și politicienii ne dezamăgesc? Bunurile materiale înstrăinează, înșală și jalonează drumuri fără ieșire? Munca nu oferă nicio împlinire? Familia înseamnă altceva decât ceea ce ne învață societatea despre ea încă de la cea mai fragedă vârstă? Relațiile cu majoritatea semenilor sunt plasate foarte adesea sub semnul ipocriziei, al invidiei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Tibul, a cărui înțelepciune preia mult din maximele lui Epicur: să disprețuiești bogăția, să-ți moderezi dorințele, să renunți la ficțiunile sociale, să vizezi calmul interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese din cadrul ei, invadează poezia elegiacă și contaminează viața cotidiană. Epicurismul ascetic al Magistrului atenian cunoaște o nouă viață sub trăsăturile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pâinile, preface apa în vin și alte asemenea absurdități... Cu mult înaintea lui Feuerbach, Lucrețiu atacă religia în fundamentul ei, caută să afle ce anume o constituie și dezvăluie motivele pentru care oamenii își făuresc idoli, li se închină, se înstrăinează de ei înșiși și sfârșesc prin a-și pune soarta în mâinile preoților, ale unui cler care utilizează fără rușine credința și pioșenia ca pe niște ocazii de a-și asigura o dominație asupra trupurilor și a sufletelor, pentru ca mai
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
este de a prelua problemele și a le rezolva. Este dificil pentru un polițist să recunoască diferența dintre o situație de „rezolvare a problemei”, unde este necesară acțiunea, și o situație pasivă, în care acțiunea poate mai degrabă să-l înstrăineze de ceilalți. c) Dualismul atitudinal. Angajații lucrează într-un mediu bazat pe fapte în care totul este comparat cu prescripțiile legale. Dezirabilul și indezirabilul sunt delimitate clar, fără echivoc. Ei au la dispoziție un număr de mijloace necesare colectării probelor
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
să fie egali și În care proprietatea privată, Statul și banii să fie abolite. Este greu de precizat În ce măsură 1-a influențat Oetinger pe Hegel, al cărui „gnosticism” se Încadra inițial În teoria „alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
durerea; dușman; a elibera; elimina; eliminare; emoție; energie negativă; excepție; foaie; fără folos; a folosi; forță; funia; găsi; geantă; ghem; grădină; grenadă; greutăți; gunoaie; haine; hainele; hîrtia; iartă; indiferență; inima; intenție; irosește; irosi; a irosi; irosire; îndepărta; înlătura; a înlocui; înstrăina; înstrăinare; a întinde; jet; joc cu cîinele; jocuri; a da jos; lac; a lansa; lemn; leu; libertate; lovește; a lovi; lumină; masă; meserie; dă-mi; mizeria; mîngîie; mult; murdărie; a da naibii; necioplit; nefavorabil; nefolosire; nefolosit; ceva nefolositor; negație; neglijență
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
escroci; fată; fără interes; financiar; firesc; forță; frică; frunte; gălăgie; goană; gras; greșit; grețos; guvernamental; guvernare; haos; hoț legal; idee; idioțenie; idioți; important; impresar; inconștient; incorect; indispoziție; infidel; interes; interesant; interesat; nu mă interesează; ipocrit; irelevant; istorie; închisoare; încurcat; îndoială; înstrăinat; înșelăciune; întreținere; joc; jug; legist; Lupu; mafiot; manipulare; mașini de lux; Mazăre Radu; militar; și mincinos; mincinoși; minciuna; miniștri; mită; mitocan; Moldova; moral; a naibii; nașpa; neadevărat; nebun; nebunie; necinstit; necunoscut; necurat; nefiresc; neimportant; neînțelegeri; neînțeles; nesigur; nesimțire; normal; nou
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
dăruire (3); Mall (3); mere (3); negociere (3); pîine (3); sărăcie (3); telefon (3); tot (3); țigări (3); aduce (2); castraveți (2); ceva (2); cîștiga (2); cumpăr (2); evreu (2); face (2); fier (2); flori (2); gogoși (2); inutil (2); înstrăinează (2); marketing (2); mașina (2); mult (2); negocia (2); obiecte (2); orice (2); schimbă (2); tarabă (2); trădător (2); țara (2); adă; agent; agonisește; n-am ce; animale; apartament; are; artă; avere; ban; bijuterii; bișniță; bișnițar; bogat; bogăție; brac; brînză
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
publice, iar dacă aceste cheltuieli sunt orientate cu precădere către un consum neproductiv de resurse rezultă că averea națiunii a căpătat o destinație nu tocmai justă. Desigur, în practică, nu prea se realizează acest lucru, pentru că nimeni nu-și va înstrăina averea pentru a-și plăti impozitul pe proprietate, întrucât acestea sunt achitate, în fapt, de subiectul impozabil în cauză din alte venituri obținute. Capitolul 6 63 63 Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan economic, financiar și social, însă
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
s-a ajuns. Pe plan național nu există încă o coordonare a cercetării în educația adulților, rezultatele sunt mediocre, iar în lucrarea amintită se constată, pe bună dreptate, „un decalaj greu de recuperat față de comunitatea științifică din vestul Europei. Fiind înstrăinați în mod forțat de domeniu, cercetătorii cu experiență și-au găsit alte debușee și nu mai au, în prezent, motivația de a cerceta temeinic problematica educației adulților”. Subscriem acestei constatări, observând și noi că, în institutele de cercetare și în
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
școală și casă, între știință și viață”. Cunoștințele, se credea, sunt un mijloc de exercitare a unei funcții neglijate de școala noastră până atunci: „practicitatea”. Între școală și viață era o prăpastie, elevul învăța doar pentru examen. Dar învățarea abstractă „înstrăinează de viața practică”, îndepărtează pe copil, pe tânăr de ocupațiile economice, industriale. Cultura generală trebuie completată, credea Găvănescul, cu deprinderea elevului „de a lucra, ca mijloc de dezvoltare a vieții și sentimentului”. Pentru a ilustra acest principiu se cerea practicanților
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
unui eșec, a ratării propriei existențe. Nu este vorba despre scris, căci scrisul devenise el însuși, în timp, o soluție provizorie și înșelătoare. Paradoxul este că, tocmai datorită sentimentului ratării, Cioran are acces la adevărul de care crede că e înstrăinat: adevărul i se arată tocmai pentru că lipsește; e unul dintre consecințele dezrădăcinării. Așa încât, repet, tocmai pentru că nu poate fi decât departe de adevăr, Cioran e, în realitate, în miezul lui, și ceea ce părea o pierdere e, de fapt, o iluminare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu suferă de înstrăinare decât într-un fel exterior. Firește, Parisul e pentru el un infern, nostalgiile nu-i dau pace; e ca și cum am recunoaște că a trăi în prezent a devenit, și pentru Cioran, o iluzie. În fine, e înstrăinat de limba pe care a încercat să o tot ucidă; va fi fost înstrăinat mai ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un infern, nostalgiile nu-i dau pace; e ca și cum am recunoaște că a trăi în prezent a devenit, și pentru Cioran, o iluzie. În fine, e înstrăinat de limba pe care a încercat să o tot ucidă; va fi fost înstrăinat mai ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe cine bocești? / BOCITOAREA: Bocesc și eu un domn ce nu-l cunosc. Și care zice c-a murit în țară străină...”. Zice poate să însemne și impersonalul se zice, dar și expresia unei asumări totale: vocea lui Cioran însuși, înstrăinat la modul absolut. În plus, iată-l aici pe Cioran revenit pe Coasta Boacii, pe care Ă știm bine Ă o regretă adesea, încercând să-și regăsească umbra, să umple fizic golul lăsat în spațiu prin plecarea sa. În paranteză
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dar procesul e lent, complicat, cu retractări abia vizibile, și cauzele, greu de înțeles. Deși dezamăgit că țara nu putea să-i ofere ceea ce aștepta de la ea, adică celebritatea, în 1946 Cioran aproape se temea c-ar putea să se înstrăineze. „La ce îmi servește aici c-am publicat cinci cărți în România?” (5 iulie 1946 Ă 6), se întreba la un moment dat, pentru a continua: „Nimeni nu le poate citi” (idem). Era vremea în care dorea să fie cunoscut
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
facă istorie. Exact în același timp, ezitarea. „Din fericire, sau din păcate, Parisul are un farmec așa de extraordinar, încât vicisitudinile vremurilor par mai blânde și mai greu de îndurat decât oriunde altundeva. Cu toate astea, nu cred să fiu înstrăinat de țară, deși sunt aici de nu mai țin minte când. Spre norocul sau nenorocul meu? Cine poate să știe!” (8 septembrie 1946 Ă 7). Și-ar fi dorit să trăiască la Paris, cu rădăcinile înfipte, însă, în pământul țării
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mea vocație e să rămân un «marginal», un tip neintegrat în nimic. În privința asta, Parisul, în care mă simt străin din toate punctele de vedere, mi-a alimentat înclinațiile cele mai secrete. Nu-ți poți închipui cât mă simt de înstrăinat de toate, chiar și de originile mele, deși le port pentru totdeauna stigmatul și le suport tarele” (1973 Ă 628). Numai că, deși-i scoate la iveală și-i luminează cele mai secrete înclinații, Parisul îl alienează în aceeași măsură
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
încercărilor fără să mori e să consideri că tot ce ți se-ntâmplă în viață este, în fond, ireal și că totul dispare fără urmă, inclusiv durerile tale” (ibidem). Iată cum înstrăinarea, altădată întruchipând agonia, purifică. Îndepărtându-se de lucruri, înstrăinându-se de sine, Cioran renunță la căutarea oricărui fundament pe care viața l-ar avea în afara nimicului. Își dorește, ca unică soluție a existenței, să se identifice cu nimicul: „Să renunți la tot, chiar și la rolul de spectator” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și nu prin „ceva ce ține de «suflet»” (II, 97), poți scăpa de Angst. Chiar scrisul e o soluție de felul acesta, pe jumătate lașă. Nu duce la extaz, nu mântuie, dar salvează în ordinea imediatului, amână, ascunde, îndepărtează. Adică, înstrăinează pur și simplu. Iată: „Exprimând o obsesie, te descotorosești de ea ca să-i faci loc alteia. Astfel, mă gândesc mai puțin la sinucidere de când am vorbit despre ea în Demiurgul cel rău ș...ț / Are loc așadar un catharsis Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
inimioara-n mine / Ca un cuptioraș de pâne! / Dau cu apă să mă stâng / Și mai tare mă aprind!" (s. n. ) 84 Trăirea însăși își făurește adăpost, bucuria sau tristețea fiind ținute în frâu de țăranul român, pentru a nu le înstrăina: "Foiliță de cicoare, / Câtă boală-i pe sub soare, / Nu-i ca dorul arzătoare. Că dorul unde se pune, / Face inima cărbune; / Căci dorul unde se lasă / Face lacrimilor casă" (s. n. ). 85 Casa, din colinda bucovineană 86, este un spațiu de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cu frumusețea din soare, / Cu gândul din iuțimea îngerească, / Ca de nemică să nu se sfiască."142 "Trecerea" în lumea de dincolo este o întoarcere la identitatea cosmică originară, dar, de data aceasta, comuniunea inițială se destramă, elementele primordiale se înstrăinează: "Bată-te pustia lut / Mult ești negru și urât. / Sorioara-ai îndrăgit / Și mi-ai pus-o în pământ. / Și mi-ai pus-o la răcoare, / Să n-ajungă leac de soare. / Nici soarele nu mi-a arde-o, / Da nici
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]