4,565 matches
-
Nu începe, îl avertiză Stan. — Nimeni nu știe, în afară de Iisus ... — Gerard ... Tăcere. Era ca și cum ar fi călătorit cu un copil, își spuse Stan. Pasărea era la fel de încăpățânată și de imprevizibilă ca un copil. Era obositoare până la epuizare. Trecură pe lângă niște șine de tren, aflate în dreapta drumului. Gerard începu să scoată niște pufăituri și un șuierat de locomotivă. — N-am mai văzut lumina soarelui, de nu mai țin minte când... Stan decise să nu spună nimic. Strânse mai tare volanul și conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
De ce nu plătise unchiul lui un avocat de prima mână? Așa făcuse de fiecare dată, înainte. Brad avea sentimentul vag că viața lui era pe muchie de cuțit. Dar împinse la o parte toate acele gânduri, în timp ce se uita la șinele ce se înălțau mult deasupra lui și la oamenii care țipau, din mașinuțele lor. Ce mai montagne rousse! Mighty Kong! Având o pantă de coborâre de peste o sută douăzeci de metri, oferea oamenilor toate motivele să țipe. Coada posesorilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Apoi țipă odată cu ceilalți, când ajunse la panta fantastică. Turul îl făcu să se simtă plin de adrenalină și incitare. Se simțea puțin slăbit, când coborî din mașină și privi sânii mici și rotunzi ai fetelor care se îndepărtau de șine, spre ieșire. Stai! Mai mergeau o tură! Perfect! Le urmă, așezându-se la coadă a doua oară. Se simțea ca într-un vis, cu respirația tăiată, lăsându-și ochii să fugă spre cârlionții lor, spre pistruii de pe umeri, dezvăluiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Grecia sau Italia? Rolling Stones sau Beatles? Voltaire sau Jean-Jacques Rousseau? Sadism sau masochism? Brînză sau prăjitură la desert? — Franz sau François? (Ăsta e Zscharnack care, ridicîndu-și deja legendarul deget, se dedă la o intervenție menită să mă repună pe șine.) Îl corectez imediat: trebuie spus Franz și François. CÎnd făceam călătorii lungi cu mașina În compania tatei, Îmi cerea să-i vorbesc ca să-l Împiedic să adoarmă la volan. Avea Încă vechea lui mașină de 2 CP, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Kitty Își scoase ochelarii de soare, se sprijini În coate și se Întoarse spre prietena ei. — Chiar vrei să știi? Se uită la Desert Rose cu o privire atât de rece, că ar fi putut opri și-un tren pe șine. — Da... zise Desert Rose, făcând pe nevinovata. Se Întoarse spre Kitty, imitându-i poziția În oglindă, și zise: — Spune-mi! Ce fel de prietene crezi tu că putem fi, dacă nu vorbim tot timpul decât despre Charlie, de care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de genți, fără hartă și fără bani de taxi. Ar fi putut s-o jefuiască oricând cineva, s-o violeze, chiar s-o ucidă. O clipă Kitty se simți ca o mamă iresponsabilă care și-a abandonat copilașul neajutorat pe șinele trenului, grăbită să ajungă la bărbatul de care se Îndrăgostise. Era copleșită de sentimente de vinovăție, de lipsă de loialitate, dar În același timp era fericită că scăpase, În cele din urmă, de sub jugul problemelor lui Desert Rose. De-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot să uit cum își privea femeia aceea, mută de disperare și de groază, bucata de braț care rămăsese între șine. Era uluită înainte de a începe să urle. După ce-au luat-o de-acolo, a apărut un nebun pe care niște vlăjgani, care-l urmăreau, l-au înhățat. Privindu-l, m-am gândit că porcăria de soartă care ne joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Întreabă pe Însoțitoarele sale care le este parfumul favorit. Milena spune că este mirosul creozotului și al traverselor de cale ferată În august și Wakefield poate să și-o imagineze, tînără pionieră, cu cravata strîmbă la gît, alergînd pe lîngă șinele de tren, un cor de insecte bîzÎind În juru-i. Aceleași șine au văzut trecînd trenurile a două războaie mondiale, dar acum nu e nici un tren, numai o tristețe dulce, ușoară În acest ultim an de dinaintea sfîrșitului Războiului Rece. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că este mirosul creozotului și al traverselor de cale ferată În august și Wakefield poate să și-o imagineze, tînără pionieră, cu cravata strîmbă la gît, alergînd pe lîngă șinele de tren, un cor de insecte bîzÎind În juru-i. Aceleași șine au văzut trecînd trenurile a două războaie mondiale, dar acum nu e nici un tren, numai o tristețe dulce, ușoară În acest ultim an de dinaintea sfîrșitului Războiului Rece. Nimic nu se Întîmplă. Milena doar sare de pe o traversă pe alta, respirînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe verso — fără titlu și fără precizări suplimentare — textul poemului „Doleanțe“, publicat inițial în Noua revistă română, vol. XVIII, nr. 9, 24-31 mai 1915, și considerat de Șerban Cioculescu o „piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul roților pe șine. Vreo douăzeci de metri mai încolo, un gard împrejmuia o zonă de construcții și se auzeau zgomote și dinspre partea aceea. Când s-a uitat prin crăpătura din gard, Gaston a văzut scânteile albe ale aparatului de sudură. Muncitorii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
răsuflare. Pentru câteva clipe, Antonio alergă după tren, după fată, după avion, după pădurile din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră și Antonio rămase pe ultima fâșie de peron. Sute de șine treceau paralele peste câmpia Întinsă a gării - printre vagoane de marfă abandonate, semafoare, ruine, clădiri albe și turnuri despre care nimeni n-ar fi știut să spună la ce foloseau. Și În aceeași clipă În care trenul dispăru spre Porta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tabelele electronice ale plecărilor și sosirilor din capătul peronului. — Astăzi are meci, țipă bătrâna. — Ce meci? Ar trebui să-ți fie rușine că nu știi nimic despre fata ta, răbufni Olimpia. Antonio trase un șut unei sticle, trimițând-o Între șine. Vrăjitoarea aceea merita o moarte cruntă, dureroasă, În torturi inimaginabile - să-i arunce În față o sticlă de acid clorhidric, s-o forțeze să Înghită otravă de șobolani, s-o răstignească pe un zid cu un pistol pneumatic, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În urmă, când o sărutase Îndelung și adânc, cu o neîndoielnică satisfacție reciprocă, nu a reușit să topească În ea toată acea rigiditate distinsă și reținută. Ezita sub arcul galeriei, cu tocurile ei prea Înalte, Într-un echilibru precar pe șina Îngustă, cu poșeta În mână. — E un delict? Îl Întrebă Maja la un moment dat. — Se pare că da, răspunse Zero ridicând din umeri. Și se Îndreptă spre celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Înapoi. La câteva sute de metri mai Încolo se sfârșea un trotuar Înalt - poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice se intersecta cu șinele de tren - pe sub picioarele ei și pe deasupra capului său. La intrarea În galerie, pe pereții care străluceau de umezeală erau prinse două felinare pătrate, care dădeau o lumină albă. Dar apoi, până unde reușea să ajungă cu privirea, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
străfunduri, În tenebrele noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas, căci nu reușea să urmeze firul lucios al șinei. Era prea Îngust și talpa pantofilor ei nu era aderentă la metal. Atunci se aplecă să-și dezlege curelușele din jurul gleznelor și Își dădu jos pantofii cu o grație care Îl lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
doar graba de a lăsa În urmă explicații și promisiuni. De a ajunge dincolo de tot ceea ce se schimba În ea, de a atinge ce este permanent și adevărat. De a ajunge În centrul secret al ființei sale. Zero urma curba șinelor, ca și cum ar fi văzut În Întuneric. În Întuneric, Maja și-ar fi putut găsi curajul de a-i spune că ea voia Într-adevăr să-și cumpere casa aceea la Aventino. Că avea nevoie să-și definească un spațiu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
extinctor, un interfon, o scară extensibilă, o găleată. Până când În fața lor Începură să se contureze umbre nemișcate, care se iveau din Întuneric. Când se apropiară de ele, le recunoscu. Erau două, trei, zece vagoane agățate În convoi, parcate la capătul șinelor. — Asta voiam să-ți arăt, spuse Zero. Aprinse lanterna. Îndreptă fascicolul de lumină Înspre ferestrele opace, și apoi Îl coborî pe lateralele vagonului. Și atunci Maja văzu. Vagoanele erau albastre. Fuseseră albastre, căci acum lateralele lor erau cufundate În mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se adaptau spațiului, se confundă cu acesta, nu tind să iasă În afară și nici să fie ceva, și se țin În afara vieții. Figuri ca Aris - sau, mai bine zis, Zero? Îi era frig. Și Își zdrelise picioarele În șuruburile șinelor. — Când pleci? Îl Întrebă. Ea nu știa să privească Înapoi și se gândea doar cum ar putea face să Îndrepte lucrurile pentru ziua de mâine. — La Începutul lui iunie, răspunse Zero. Privi alarmat ungherele Întunecate din jurul depoului. Îi părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nostru. Nu ne vor mai prinde. Am scăpat de ei. Cablurile electrice vibrară, poate se făceau probe de funcționare. Un semnal luminos se aprinse În capătul Întunericului. Maja se Înfioră. Dacă mecanicii manevrau trenurile... Dacă dădeau drumul la curent În șine... Își pierduse simțul orientării. Intraseră pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
țin de mână prezentul din ochii nepoților, adolescenții rebeli și naivi, sau adulții care au în ochi griji, tăceri și zâmbete. Sunt oameni care amestecă ironic tristeți și zâmbete, tăceri și cuvinte. Se aude un tren. Îi auzeam freamătul pe șine, îl simțeam de la distanță cum șerpuiește spre gară. Oprește... O voce interioară îmi spune: trebuie să alegi! Inevitabil va trebui să alegi! Alegi bine, alegi mai puțin bine, alegi cu sufletul, alegi rațional, subiectiv sau obiectiv. Trenul acesta? Sau următorul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viață, PM. Pentru ea, firește, dar și pentru dumneata. Hangarul pentru ambarcațiuni se sprijinea de stîncile care mărgineau plaja privată a familiei Kersaint. Soarele răsărise de vreo jumătate de ceas, iar marea Începuse să se retragă, lăsînd să se vadă șinele care Îngăduiau ca iahtul să fie dat la apă indiferent de maree și de starea valurilor. Rezemat În bastonul cu măciulie, Arthus de Kersaint privea neîncetata mișcare a mării care se retrage, asimilînd-o vieții care puțin cîte puțin Îl părăsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
singură. Singură cuc în gara Hitherton, singură cu valiza mea. Nici măcar nu știu unde se află Hitherton. Camera TV încă mai e focalizată asupra mea și, când trec pe lângă mine, oamenii îmi aruncă priviri curioase. Ce să fac acum ? — Însoțind cu privirea șinele de tren, Samantha își dă seama că a ajuns în fundul prăpastiei. Dominic coboară glasul, plin de compasiune. — Ba nu-i adevărat, îi șoptesc. — În această dimineață a fost distrusă când l-a pierdut pe cel pe care-l iubea. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trebuie să fiu. Aici e locul meu. În cele din urmă, mă desprind cu greu și ridic privirea spre el, ștergându-mă la ochi. — Și acum ? Se uită în jos peste pod și-i urmăresc privirea. Spre ambele direcții pornesc șine de tren, până departe în zare. Încotro ? Mă uit în lungul șinei nesfârșite, închizând ușor ochii în bătaia soarelui. Am douăzeci și nouă de ani. Pot să mă duc oriunde. Să fac orice. Să fiu orice doresc. — Nu-i nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
desprind cu greu și ridic privirea spre el, ștergându-mă la ochi. — Și acum ? Se uită în jos peste pod și-i urmăresc privirea. Spre ambele direcții pornesc șine de tren, până departe în zare. Încotro ? Mă uit în lungul șinei nesfârșite, închizând ușor ochii în bătaia soarelui. Am douăzeci și nouă de ani. Pot să mă duc oriunde. Să fac orice. Să fiu orice doresc. — Nu-i nici o grabă, spun într-un final. Mă întind spre el și-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]