13,607 matches
-
ca ei? Și, fără să mai aștepte răspuns, începu să dănțuiască în jurul meu, încet la început, apoi tot mai iute, fără să piardă nimic din grație; mâinile, pletele, vălurile fluturau în încăpere, zburând ca luate de un vânt al lor, șoldurile i se mișcau în ritmul muzicii negre, picioarele goale desenau pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar mai târziu, strada și-a regăsit liniștea. Dănțuitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oriunde s-ar fi dus. Valerius o văzu alături de el, ca în atâtea alte nopți, goală, cu părul lung unduindu-se la cea mai mică mișcare și privirea profundă care îi aprinea dorința. Îi mângâie cu mâini înfrigurate trupul, sânii, șoldurile, chipul, îmbrățișând-o delicat, vrând parcă să se agațe de ea sau să o împiedice să dispară. O fericire intensă puse stăpânire pe el, până când ea rupse vraja și plecă. Vizitele Velundei erau prea scurte pentru a-i alina dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cu o smucitură, omul din spatele său îl făcu să se ridice. Lui Valerius i se păru că zărește o siluetă zveltă dispărând în întuneric, în fundul grajdului. Ajunse afară, în lumina lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se sprijină unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe coapse. Se aplecă din nou deasupra lui și îi ascultă bătăile inimii. Îi apucă încheieturile puternice, căutând pulsația venelor. Urmări ritmul respirației. — Nu moare. Privi în jur. Luă o mână de cenușă dintr-un vas aflat lângă cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se încruntă. — Pâine... Eu nu dau pâinea animalelor! — Eu împart totul cu el. Valerius se revăzu pe sine și pe Velunda în pădure, în ziua aceea de demult, aplecați deasupra puiului de lup. Ea îl învățase cum să scoată din șoldul animalului săgeata care-l străpunsese și cum să vindece rana. Când Valerius hotărâse să plece la Roma, Velunda șoptise ceva la urechea lui Lurr. Din clipa aceea, Lurr îi stătuse mereu alături. Spui că e câine, dar mie îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întotdeauna, pentru că învățasem de la împăratul Claudius, bâlbâitul ăla fără pic de creier. Cu Nero am rămas însă prieten. Locuiam la Capreae în anii aceia, eu, el, Caligula... Cu Caligula mă întreceam în cursele de care - se bătu cu palma peste șold. Era cât pe ce să-mi pierd un picior. — Și Caligula a fost ucis. — Te-am întrebat eu ceva? — Nu, dar mi-a spus tata. Tata știa totul. Caligula a fost ucis, iar Nero a fost și el ucis. — Jucam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în genunchii inamicilor. Unii dintre ei cădeau pe scuturi, iar acestea, ca un pendul, îi trimiteau la cea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scutul pe care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în lături. Un bărbat înainta călare pe un cal alb, drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i lege gleznele. Antonius se apropie de Vitellius și îl privi drept în ochi. — Schimbul este inacceptabil. Eu m-am aliat cu Otho și Vespasianus împotriva ta, și așa vor sta lucrurile pentru totdeauna. Luă pumnalul și-l atârnă la șold. — Îl vei pedepsi pe fratele meu pentru că te-a atacat. E vinovat. Deci îl abandonezi? Nu accepți propunerea mea? — Eu fac deosebire între interesele mele personale și interesele statului. — A, deci etica îți impune asta? râse Vitellius. Admirabil. Ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Corinthus, trebuia să formăm alianțe împotriva persanilor și a altor populații. La jocurile de la Olympia, Nemea, Corinthus și Delphi ne adunam cu toții, aliați și dușmani, și ne aminteam că, înainte de toate, eram greci! Îl privi pe Antonius cu mâinile în șolduri. — Poți să-mi spui ce-i de râs în asta? — Mă gândeam că noi, romanii, am învățat multe de la greci, răspunse Antonius ascunzându-și zâmbetul. Încă din vremea primului război punic, tehnicile noastre navale reflectă practicile grecești. Ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capăt era legat un scut oval, concav, lipit de par. Scutul putea fi așezat orizontal dacă trăgeai de funie și revenea în poziție verticală dacă slăbeai frânghia. Un începător se apropie de par, ținând scutul lipit de umăr și de șold. Instructorul trase de frânghie și scutul de antrenament înaintă repede spre luptător, care nu avu timp să se apere și se prăbuși la pământ, cu fruntea însângerată. Rubrus alergă spre instructor. Măsurile de siguranță, idiotule! strigă. Toți recruții trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui și să încerce să treacă de scut. I-ai văzut arma? Maestrul îi arătă lui Valerius sica supina, o dagă încovoiată care, asemenea unui cârlig, amplifica efectul atacului de sus și din lateral, ce avea ca țintă spatele și șoldurile mirmilonului. — Atacul tracului e atât de învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu un coif special. Bagă de seamă că viziera și borurile de metal sunt întoarse în afară. Coiful acela devine un soi de capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori aveau coapsa stângă bandajată cu lână și piele în întregime, de la șold până la genunchi. Aceia sunt provocatores, explică Proculus. Luptă întotdeauna cu adversari care au aceleași arme ca și ei. Privește scutul, e dreptunghiular, dar mult mai mic și mai ușor decât al tău sau al mirmilonilor. Uită-te bine la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care și-l legă încet în jurul șoldurilor. Valerius își șterse sudoarea de pe față. — Nu vei lupta cu el, încercă Proculus să-l liniștească. Faima lui ar scădea dacă ar lupta cu un adversar mult mai slab, așa cum ești tu. — El l-a ucis pe Salix. — Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o bancă, cu mâinile sub cap. Îl privi fix; era atât de agitat, încât scăpă echipamentul, care căzu cu zgomot pe podea. Skorpius izbucni în râs, apoi se întoarse cu fața la perete și în scurt timp adormi. Valerius își legă în jurul șoldurilor perizomul de lână albastru-deschis cu fire aurii, care în spate era scurt, ajungându-i imediat sub fese, iar în față avea formă triunghiulară. Văzu că Flamma, care, tăcut, își examina cu atenție echipamentul, purta un perizom roșu. Flamma îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt. Își agita gladius-ul, îndreptându-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ascuns după un stejar. Mirosul sângelui îl ameți. Cu ochii injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarilor, cu gândul la fratele său, care, pe câmpia de la Bedriacum, încheiase probabil o bătălie de mare însemnătate pentru cursul istoriei. Se întrebă de sute de ori, tot mai furios, dacă Antonius învinsese sau pierduse. Cu o lovitură abilă în șoldul unui vitellian, îi salvă viața tracului și fu salvat, la rândul lui, de sabia lui Marcus, care lupta cu cruzime și ucidea fără ezitare. Mulțimea era în delir. Strigătele ei îi amețeau pe luptători. Sângele îmbiba pământul. Valerius se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab. Înfige-i pumnalul în șold, șuieră Marcus, ca și cum Valerius l-ar fi putut auzi. Ripostează! Deodată, Valerius ridică mâna dreaptă și înfipse lama în fesa stângă a lui Skorpius. Marcus înțelese că mișcările lipsite de vlagă ale lui Valerius fuseseră o tactică menită să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Quintius Atticus, puși în lanțuri. Capitolium-ul continua să ardă. Soldații se opriră în fața lui Vitellius și îl aclamară ca învingător. Mulți îi insultau pe cei doi prizonieri. Unii ridicară săbiile, gata să-i ucidă. Vitellius rămase tăcut, cu mâinile în șolduri, uitându-se cum soldații îi omorau pe prefectul Romei și pe consul, cărora apoi le tăiară capetele. Vitellius făcu semn ca trupurile celor doi să fie duse de acolo. Urcă treptele ce duceau la palat și intră în sala principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porunci lui Listarius. Băiatul deschise cufărul. Vitellius se aplecă deasupra lui și scoase dinăuntru o centură împodobită cu plăcuțe de aur. — Ajută-mă s-o pun, porunci cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate. Cu ea, nimeni nu te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tradiționaliști latini disprețuiesc gladiatura. Ballista: catapultă mare. Termenul provine din grecescul ballizein, „a arunca“ (din care provine și italienescul ballare, „a dansa“). Balteus: bandulieră, curea din piele care susținea teaca gladius-ului. Soldații o purtau încrucișată din partea stângă a gâtului până la șoldul drept, pentru a putea scoate repede arma pe partea stângă, deoarece partea dreaptă a corpului era acoperită de scut. În epoca republicană, nu exista balteus-ul, teaca gladius-ului fiind atârnată de cingulum, o centură legată în talie. Odată cu balteus-ul, în epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]