4,027 matches
-
piedestal înalt, cu trepte de argint aurit, era așezat tronul împărătesc, din aur, cu arabescuri și încrustații de safire, rubine și diamante. Tronul împărătesc și treptele piedestalului erau învăluite în nori albi, străpunși de fulgere și limbi de foc, care țâșneau din tron atunci când se mânia împăratul. După ce se adunară toți marii dregători, apăru și luminosul împărat, însoțit de fulgere și tunete. Toți căzură cu frunțile la podea, până când împăratul se așeză pe tron. Când se potoliră fulgerele și tunetele, împăratul
MĂRŢIŞOR-10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375970_a_377299]
-
Alb se adresă împăratului: - Majestate, eu doresc din tot sufletul să vă dau cel mai bun sfat, dar, dacă nu știu nimic despre blestemul Durerii, nu știu cum este mai bine să facem cu prințesa și cu cei doi străini. Flăcările care țâșneau din tronul împărătesc se întețiră, iar fulgerele se înmulțiră. Tunetele zburau prin toată sala încât slujitorii se înfricoșară și se ascunseră sub jilțuri. - Așa este, zise într-un târziu împăratul, trebuie să cunoașteți această taină pe care o port în
MĂRŢIŞOR-10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375970_a_377299]
-
Mărțișor trebuie ucis. Nu uitați că nemernicul a dezonorat Corpul de Pază al Căpcăunilor. Această faptă trebuie pedepsită. Există dovezi clare că a pătruns ilegal în Grădina Fericirii Veșnice și a atentat la siguranța și suveranitatea imperiului nostru. - Așa este, țâșni și Uragan de Foc, aruncând în plafon un vârtej de flăcări. Aceștia doi sunt spioni diversioniști ai ticăloasei de împărăteasă și i-a trimis să picăm în plasa ei. Precis se pregătește să ne atace. Sunt pentru pedeapsa cu moartea
MĂRŢIŞOR-10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375970_a_377299]
-
Eu n-am niciun băiat. La revedere ! Sunetul ascuțit al tonului îi străpunge sufletul și-i disecă inimă în mii de bucățele. „Probabil ,cândva, o să plătesc pentru toate astea .” Un oftat prelung îi scapă de undeva, de dinăuntru și îi țâșnește afară, aruncâdu-se voit în fața mașinii galbene,pline de hepatită. Îl strivește cu roțile ,chiar dacă îi aude țipătul ca un ecou care-i învăluie ființa ,dar e târziu să mai frâneze. Privește mut doar înainte deși nu vede absolut nimic.... Îl
FRAGMENT DIN ROMANUL ÎN LUCRU de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1500 din 08 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376048_a_377377]
-
ger, Pretutindeni zâmbeau prin hublou de-univers, Albatroși creionați cu penițe de cer. Făceam punți din eșarfe regești de cuvinte, Iubeam pentru doi, subjugat, în culori, Mi-era noaptea poem, săptămânile sfinte, Întețeam jar de gand pe cearșaf de splendori. Țâșneau sub vesminte fântâni de lumină, Stârneam lungi săruturi cu vreasc de candoare, Din cupe de maci sorbeam vis la cină, Serafi așterneau ceru-ntreg la picioare. Târziu am aflat ce pungașă e viața, Cum cerne pe tâmple ninsorile toate, De-
SE POATE? de INES VANDA POPA în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376107_a_377436]
-
-i goală. Unde-i față ireala, Si cu ochii de cerneală? Nu mai e,a dispărut. Toate sunt că la-nceput. Când credeam că dusa-i boală, Apari tu,cu ochi că smoala. Parca-s două găuri negre Din care țâșnesc tenebre, Gura largă,limba șfori, Pe spinare-mi trec fiori. Te lățești,te alungești, Pui năluci ,pe la ferești. Față cu ochii că smoala, Si obrazul cum e coală, Rânjești la mine hidoasa Și în mână ai o coasă, Închid ochii
FATA CU OCHII CA SMOALA de ADRIANA PAPUC în ediţia nr. 1465 din 04 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376661_a_377990]
-
a tot ceea ce mișcă în jurul său. Prin intremediul acelui limbaj, numai de poet știut, reușește să comunice cu florile, fagul, paltinul, gorunul etc. O întreagă psihologie a spiritului uman și a vieții vegetale și animale se împletește în mesajele care țâșnesc ca un izvor din versurile sale, o îmbinare armonioasă de „conștiințe”, dar și o filozofie a existenței geniului, a poetului veșnic visător, solitar și rătăcitor pe meleagurile natale. „El e nebunul ce fuge pe drum, / Privește cu ochii mari, negri
TAINICA SIMŢIRE SAU PELERINAJ SPRE ABSOLUT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376642_a_377971]
-
am gusturi alese! - Mi-ar plăcea să mă lăfăiesc în puf și mătăsuri măcar o dată lângă acest trup gingaș și mlădios! - Ursuz! - țipă prințesa plină de furie. Ai întrecut măsura! De azi înainte să dispari din palatul meu! O văpaie țâșni din ochii prințesei. Îngrozit de furia acesteia, bărbatul dispăru prin zidul clădirii. Dar fiind rănit în adâncul duhului său necurat, jură răzbunare. Alungat de la palat, avea ocazia de-acum să colinde noaptea principatul în lung și-n lat. Se furișă
III. UN VAMPIR UNELTITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376638_a_377967]
-
trunchiuri puterniceși-apoi le risipeștenu sunt de prisos frunzele înecateca memoria în amintirine vom face din ele veșmintesă le purtămacolo undenu se cunoaște destrămarea.... XXX. MIRACOLUL, de Alexandru Mărchidan , publicat în Ediția nr. 2141 din 10 noiembrie 2016. la noi a țâșnit o fântână în mijlocul casei. înainte să ne dăm seama ce se întâmplă vecinii au fost primii care-au alertat frunzele greierii și stelele pentru că de-atunci mama nu mai aducea zilnic apă din lumea apelor mai ales pentru că de-
ALEXANDRU MĂRCHIDAN [Corola-blog/BlogPost/376603_a_377932]
-
ascundeau oamenilor tainele am fi vrut să dăm tuturor din această apă dar au venit viscolele s-au închis drumurile și nimeni n-a vrut să iasă deși o sete mai puternică decât viscolul le secase visele. la noi a țâșnit o fântână în mijlocul casei și-am rămas singurii care nu s-au speriat. Citește mai mult la noi a țâșnit o fântânăînmijloculcasei.înainte să ne dăm seamace se întâmplăvecinii au fost primii care-au alertatfrunzele greierii și stelelepentru că de-
ALEXANDRU MĂRCHIDAN [Corola-blog/BlogPost/376603_a_377932]
-
și nimeni n-a vrut să iasă deși o sete mai puternică decât viscolul le secase visele. la noi a țâșnit o fântână în mijlocul casei și-am rămas singurii care nu s-au speriat. Citește mai mult la noi a țâșnit o fântânăînmijloculcasei.înainte să ne dăm seamace se întâmplăvecinii au fost primii care-au alertatfrunzele greierii și stelelepentru că de-atunci mama nu mai aducea zilnicapă din lumea apelormai ales pentru că de-atuncitoate celelalte fântâninu le mai ascundeau oamenilor taineleam fi
ALEXANDRU MĂRCHIDAN [Corola-blog/BlogPost/376603_a_377932]
-
apelormai ales pentru că de-atuncitoate celelalte fântâninu le mai ascundeau oamenilor taineleam fi vrut să dăm tuturordin această apădar au venit viscoleles-au închis drumurileși nimeni n-a vrut să iasă deșio sete mai puternică decât viscolulle secase visele.la noi a țâșnit o fântână în mijlocul caseiși-am rămas singuriicare nu s-au speriat.... XXXI. CA NORII, de Alexandru Mărchidan , publicat în Ediția nr. 2139 din 08 noiembrie 2016. am ieșit să văd ploaia și cum mă adug prin ea dacă te întuneci, luminile
ALEXANDRU MĂRCHIDAN [Corola-blog/BlogPost/376603_a_377932]
-
de pantaloni albi, călcați la dungă, de parcă venea de la un protocol. Ea își privi picioarele goale și costumul de baie întreg, atât de nepotrivit pentru a primi vizita trădătorului, după care lăsă micuța din brațe și o urmări cum aceasta țâșni glonț către locul cu nisip. Dacă ar fi avut măcar un prosop să-și înfășoare trupul în el, să nu se mai simtă atât de expusă în fața ochilor care o măsurau cu o expresie pe care nici măcar nu încercă să
(III) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376652_a_377981]
-
izvor prin munte Și-n limpezimi să ne iubim, de-i vrere, Cu buzele scriindu-ți dor pe frunte, Sărutul meu să-ți fie mângâiere. Să-ți dărui liniștea la tâmpla serii, Șoapta-mi timidă tainic să te-alinte, Seve țâșnind din trupul primăverii Să umple golul dragostea fierbinte. Sunt prizoniera viselor, dorinței, Mă pierd adesea-n lanuri de cuvinte, Când setea-mi sting cu lacrima credinței Simt răni săpate-n lut de-al fricii dinte. De-ți pasă sau de
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
ca un izvor prin munteși-n limpezimi să ne iubim, de-i vrere, Cu buzele scriindu-ți dor pe frunte,Sărutul meu să-ți fie mângâiere.Să-ți dărui liniștea la tâmpla serii,Șoapta-mi timidă tainic să te-alinte,Seve țâșnind din trupul primăveriiSă umple golul dragostea fierbinte.Sunt prizoniera viselor, dorinței,Mă pierd adesea-n lanuri de cuvinte,Când setea-mi sting cu lacrima credințeiSimt răni săpate-n lut de-al fricii dinte.De-ți pasă sau de nu, n-
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
INSULARĂ Pribeag și deșirat printre ruine Gândul trudește-adesea-n miez de noapte Se răsucesc ghirlande reci de șoapte Și nesfârșiri de dor... de dor de bine. Întunecați, bolnavi de neputință Plâng nori de plumb peste nisip și pietre Din trupul lor țâșnesc vii arbalete De parc-ar scrie-a Cerului sentință Cu limbi de foc. Ce stranie mi-e iarna! În loc de fluturi albi pe coapsa-i fină Sau fulgi gingași din picuri de lumină Prin situri zei amorfi își sună goarna... Mă
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
noastră... insulară. Citește mai mult IARNĂ INSULARĂPribeag și deșirat printre ruineGândul trudește-adesea-n miez de noapteSe răsucesc ghirlande reci de șoapteși nesfârșiri de dor... de dor de bine.Întunecați, bolnavi de neputințăPlâng nori de plumb peste nisip și pietreDin trupul lor țâșnesc vii arbaleteDe parc-ar scrie-a Cerului sentințăCu limbi de foc. Ce stranie mi-e iarna! În loc de fluturi albi pe coapsa-i finăSau fulgi gingași din picuri de luminăPrin situri zei amorfi își sună goarna...Mă biciuie cu stropi mirați
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
ochi cu apă din mare, Apoi a lăsato să fiarbă la soare. Dând în clocot la văzul femeilor goale Ziua a pus nisip în apa cea luat-o la vale, Eu stand la pândă cu gândul și dorul Așteptam să țâșnească din ceașcă izvorul. Al.Florin Țene Referință Bibliografică: Verbul din oglindă / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 304, Anul I, 31 octombrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Țene : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
VERBUL DIN OGLINDĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375127_a_376456]
-
câteva săptămâni, în acuarelă-curcubeu, zăpada a căzut peste vise. Deși zilele sunt numărate, la jumătatea drumului, întunericul iernii pare să respire etern. Câțiva pași până la căldură... În fața ferestrei, în grădina mamei, din vișinul uscat de timp, două tulpini puternice au țâșnit spre cer, împletind, în spirală, mlădițele de verde-crud crescute. Câțiva pași până la vise... Prin frigul crud, razele soarelui îi înconjoară. La fiecare adiere de vânt, ocrotite de privirea copacilor din jur, ninsoare de petale, albe și roz. La fiecare adiere
CERUL (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1974 din 27 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/375114_a_376443]
-
un vis de glorii unde primești Cununa, Deoarece acolo vom fi pe veci eroi... E locul unde Clipa înseamnă Totdeauna Și-acolo vrem s-ajungem... Dar numai amândoi !... CHEMAREA REPETATĂ ÎN ZADAR... Eu răsfoiesc ”Istoria poporului român”: Când o deschid, țâșnește-un roșu râu de sânge, Ies tunete și flăcări pe unde calc, stăpân, Din veacuri până azi, aud cum Țara plânge... Văd șoimi și vulturi sfâșiind năpârci, Din vârfuri carpatine, ei au țâșnit puhoaie; Când noi am vrut, pieiră gepizi
TROIENE DE SPERANŢĂ (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375181_a_376510]
-
răsfoiesc ”Istoria poporului român”: Când o deschid, țâșnește-un roșu râu de sânge, Ies tunete și flăcări pe unde calc, stăpân, Din veacuri până azi, aud cum Țara plânge... Văd șoimi și vulturi sfâșiind năpârci, Din vârfuri carpatine, ei au țâșnit puhoaie; Când noi am vrut, pieiră gepizi, avari și turci, Căci Dumnezeu ne-a fost Strategul din războaie ! Demult știam că suntem viteji și neschimbați, Doresc să fim și azi precum odinioară; De-aceea strig: Străinii ne vor iar divizați
TROIENE DE SPERANŢĂ (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375181_a_376510]
-
Scafandru-n sentimente, nu le descurc vreodată, Când mii de sori din lacuri nu-s cel de pe tărie. Căldura ta din sânge o vrusem egalată Cu ce simt eu și, poate, mai sus de Everest, Să fim săgeți de flăcări țâșnind spre cer deodată, S-aprindem Galaxia cu-n sfânt amor celest - "Amor ce mișcă stele" - o lege mult uitată, Pe care-o reimpunem doar printr-un sacru gest... DE VORBĂ CU ADRIAN PĂUNESCU (poem bazat pe discuții reale) Cu Păunescu-alături
TAINE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375189_a_376518]
-
-o clipită nemișcat. Un clic pornit dinspre tâmplă țiuie degrabă... Și poartă cu el cascadă sangvină. Activat, reacționez. Conștientizez ad-hoc: impas! Efect declanșat! Scanez atingerile scânteii mentale! A brainstorm! Choose! Ochii minții descifrează ecranul. Incitat, decid: spre Labirint! Iau startul! Țâșnesc. Îndemn s-ajung. Din eter, o voce-mi dă sfat: Din patru, alege ieșirea prielnică! * În livadă, la Bunu’, rămas cu fructe e doar nucul. Pe jos apar zvârlite în fiece zi mingiuțe pudice în coajă cafenie, ferfenițită parcă în
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
clipei. Un episod foarte așteptat și îndrăgit a fost focul de tabără, amenajat și gestionat de Ovidiu Popa, în poiana de lăngă grădina familiei. Flăcările, înalte de peste doi metri, au luminat chipurile participanților și marii copaci din jur, iar scânterile, țâșnind la peste cinci metri, dădeau impresia unui izvor de cu mii de miracole strălucitoare tinzând spre înaltul cerului. Ele simbolizau freamătul de bucurie din inimile participanților, ca un fel de memento al clipelor de încântare trăite la manifestările dedicate limbii
REVISTA STARPRESS A ORGANIZAT A TREIA EDIŢIE A SĂRBATORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE LA MÂNĂSTIREA BRÂNCOVEANU DE LA SÂMBĂTA DE SUS de GHEORGHE NOVAC în ediţia nr. 2085 din 15 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375208_a_376537]
-
valoroase, se izolase printre muzele sale și, de câte ori desăvârșea o poezie, ne-o spunea, iar noi o scriam pe săpun și o învățam. Așa a apărut „Simfonia culorilor”, șapte sonete de curcubeu, unul mai reușit decât altul; tot aici a țâșnit, ca o durere, amarul „Suflet valah”. Îmi venea să urlu și să le spun: „Sunt un laș, am fost trimis între voi ca să vă spionez!”... Ar fi fost o ieșire mântuitoare pentru mine, dar inutilă. Instinctul de conservare mă paraliza
SERGIU MANDINESCU-UN POET AL ÎNCHISORILOR COMUNISTE FOARTE PUȚIN CUNOSCUT, DE DR.IONUȚ ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1974 din 27 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/375232_a_376561]