1,798 matches
-
de acest antropolog extrem care era Sorin, era să se adune pe malul lacului din parcul Pădurice, unde găseau un zid Înalt zugrăvit În alb. Se așezau În fața zidului cu câte o pungă de aurolac la gură și, cu privirea ațintită pe albul imaculat, așteptau Înserarea. Când, efect al luminii farurilor sfâșiate de crengile arborilor din parc, pe zid se ițeau umbre dansând halucinante. Copiii se uitau la filme! Adunau În mintea lor beată fragmente din puținele producții vizionate la viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
părea să coboare din cer, uriașul se clătină preț de o clipă mult prea scurtă, dar așa se petrecea mereu când curge sângele Între oameni: frica n-apuca să-și facă loc În mintea proștilor. Își reveni iute, așadar, și aținti spre mine o suliță din cele subțiri. Eu aveam deja bolovanul În mână. L-am azvârlit În vrăjmaș. El s-a ferit, dar eu n-aveam nevoie decât două-trei clipe ca să ajung lângă el. I-am repezit capul În burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chircit cum eram, prins de bulumacul ăla cu mâinile și cu pășitorii. M-am trântit pe o parte și am dat să Închid ochii când, am auzit zvon de voci venind dinspre sat. Păzitorii mei deodată se Îndreptară și Își ațintiră privirile spre casele din vale. Foc, Își spuseră unul altuia În timp ce ieșeau din peșteră. Fără fulger? Din senin? - se tot Întrebau unul pe altul. Am dat să mă uit și eu spre sat, dar nu reușeam să văd decât lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele, iar alții aținteau spre noi arcurile. - Blana, strigă Runa din apă. Peste Enkim! Am Înțeles deîndată și m-am tras pe cât de repede puteam deasupra prietenului meu care dădu un screamăt de durere. O suliță plescăi În apă, chiar lângă noi. Noroc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreasc pe foc și se uită la vânătorii lui care Înlemniseră privindu-mă. - Hm. Ia zi: cum se cheamă sulițele alea mici ale lui Krog? Întrebă Vindecătorul după o vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-am hotărât ca la căderea nopții s-o luăm Într-acolo. Am mai ieșit de câteva ori În timpul zilei, ca să fiu sigur că nu greșisem direcția pe care o arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și de Dilc - nu mă Învățaseră ei să aflu distanțele Între lucruri dar, măcar, Îi văzusem În ce fel lucrează. Am așezat o altă suliță, cu coada lipită de cea care ne arăta drumul spre apă, numai că i-am ațintit vârful către Leul Adormit, după cum mă Învățase Aban. Apoi, am luat o piatră de mână lunguiață și am plimbat-o pe deasupra sulițelor până ce capetele pietrei căzură Între sulițe. Am crestat sulițele În acel loc și am pornit la drum, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la Ouedul lui Aban, pe când ne credea pe toți adormiți, numai că atunci Înfipsese În lespedea de argilă patru pietre ascuțite peste care așezase o a cincea piatră, ațintită spre Miazăzi. - Ai văzut și tu asemenea lucruri? l-am Întrebat pe Logon. Făcu semn că da. Spuse că cei ce veneau pe urmele mele știau să le găsească, oriunde ar fi fost făcute. Cum ajungeau pe malul unei ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci, uite-te bine la asta, i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă. Ațintește către Apus toate pietrele puse deasupra. - Ah, chiar mă Întrebam de ce nu-l ucizi pe omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă. Ațintește către Apus toate pietrele puse deasupra. - Ah, chiar mă Întrebam de ce nu-l ucizi pe omul ăsta cu două fețe... Hmm... Poate că, totuși, ai să câștigi Înfruntarea, măi Krog. - Ia zi, l-am Încercat atunci, cum de jucați jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fețe... Hmm... Poate că, totuși, ai să câștigi Înfruntarea, măi Krog. - Ia zi, l-am Încercat atunci, cum de jucați jocul ăla despre mine Încă din pruncia ta? Iar N’jamo: - Măi Krog, măi, las’ că am eu grijă să ațintesc pietrele astea spre Apus. În clipa aceea Începu ploaia, ca din senin. Cădeau picături de apă grele care, curând, se preschimbară În grindină, străpungând frunzele cele mari, dând la pământ casele mărunțeilor și așternând un covor gros de gheață În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iernii cu delușoarele toate care ne Înconjurau satul. Avea chiar și două coline de omăt Înghețat care aduceau cu Gemenii noștri de acasă, că de-aia Îmi sărise În ochi. Când văzusem bucățoiul ăsta de gheață, Gemenii de pe el erau ațintiți către mal, În timp ce acum erau ațintiți spre Apus. Gheața Însăși era mai departe de mal parcă, și se ridica și cobora peste Mare ca și cum ar fi fost o pasăre uriașă, Într-atât de mândră Încât nici din aripi nu dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înconjurau satul. Avea chiar și două coline de omăt Înghețat care aduceau cu Gemenii noștri de acasă, că de-aia Îmi sărise În ochi. Când văzusem bucățoiul ăsta de gheață, Gemenii de pe el erau ațintiți către mal, În timp ce acum erau ațintiți spre Apus. Gheața Însăși era mai departe de mal parcă, și se ridica și cobora peste Mare ca și cum ar fi fost o pasăre uriașă, Într-atât de mândră Încât nici din aripi nu dădea ca să zboare. Pentru că zbura oricum. ... pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Logon, căci se putea ca În curând să nu mai vedem soarele. Am chemat-o și pe Nunatuk și am Întrebat-o Încotro s-o luăm. - Uite Într-acolo, ne arătă ea cu mâna undeva către un vârf de gheață ațintit spre cer. - Știi tu că Într-acolo e Apusul? Iar ea: - Apusul nu mai e nicăieri. Dar Înspre piscul ăla trebuie să mergem noi. Tu ai fi Întrebat-o de ce, numai că noi nu știam nici cuvintele astea, nici cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că simțim o urmă de miros de sudoare. Părea o sudoare tare ușoară, dar mirosul trebuie că venea de prea departe ca să nu se fi desfăcut În nenumărate fuioare Înainte să fi ajuns la noi. Unul dintre vânătorii lui Tek aținti mâna Înspre un loc anume de pe Marea cea mare, Între două stele strălucitoare, și ne spuse, sigur pe el: - De acolo vine. Acolo e tare departe. Iar am aprins focurile și ne-am apucat să chiuim din străfundurile rărunchilor dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Dupna, ceea ce, părea să lege și mai bine povestea spusă de Gupal. Se auziră strigăte dinspre pădure și, În scurtă vreme, Kikil Își făcu apariția În fruntea mărunțeilor lui. Între ei: Logon, ținut strâns de brațe și Înconjurat de sulițe ațintite spre el. Nici nu l-am privit. Nici pe mine nu m-aș mai fi privit dacă aș fi fost În alt trup. I-am lăsat pe ceilalți să aibă grijă de Logon, iar eu am luat-o spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la fel de sprinteni ca la Început. Ne clătinam pe picioare, nădușisem ca niște porci și sângeram. Răsuflând grăbit, căutam amândoi ceva sulițe sau topoare, sau măcar pietroaie când, deodată am zărit-o pe Runa: era undeva În spatele lui Scept și Își ațintea arcul spre el. Trase de coardă, gata-gata să slobozească săgeata: - Nu! Nuuuu! - i-am strigat. Nu cu arcul ăla blestemat! Cum să mă asculte? Cum? Nemernicul de Scept Îl omorâse pe Enkim, omul cu care se Însoțise și tată al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
emoție, mirare, regret sau curiozitate. Fără Îndoială, doctorul Își dăduse seama că omul este mort din clipa cînd Îl văzuse, iar acum Îndeplinea doar formalitățile cerute de lege și tradiție. Dar În tot acest timp oamenii Înaintaseră puțin, cu privirile ațintite pe chipul doctorului, pline de groază, respect, interes, ca și cum sperau să citească pe el confirmarea a ceea ce știau deja sau ca și cum sperau să descopere apariția unei expresii de groază sau părere de rău care avea să pună pecetea finală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și i-l oferă stăpînului său Însetat de sînge și-i șoptește fioros: — Luați-l! Luați-l, domnu’ Bartlett! Trageți În ticălos, dacă-ncearcă să vă lovească! Între timp negrul se tot retrage Încet, dar acum nu mai are privirea ațintită asupra dușmanului său, ci asupra licăririi diabolice a cilindrului de oțel albăstrui din fața lui; Își ține brațele Întinse Înainte, orb și inutil, În timp ce dușmanul său se apropie, iar fața neagră, brăzdată la Început de dîre de roșu aprins, se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că omul era capabil să dăruiască această calitate rară celor mai mărunte momente ale vieții - fiecărui lucru pe care-l atingea -, deoarece purta În el darurile emoționante ale bucuriei și exaltării. Tot timpul băiatul mersese În urma acestui om, cu ochii ațintiți asupra spatelui său lat. Acum, cînd bărbatul se oprise, băiatul ajunse În dreptul lui, se opri și el și-l privi cîteva clipe cam Încurcat, dar cu același aer de Încredere nezdruncinată. Scoțînd fuioare bogate de fum pe nas, vagabondul porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Dumnezeu - ori să mă facă pe mine punctual, ori să-i ajute pe șefii și colegii mei să piardă întotdeauna autobuzul. În fiecare dimineață trebuie să traversez în goană câmpul care desparte stația lui 102 de liceu. Ochii îmi sunt ațintiți asupra ferestrei de la biroul directoarei. Dacă mi se pare că văd un chip acolo, mă arunc la pământ, înaintez târâș pe coate și genunchi, apoi fac salturi scurte, repezi. Uneori îmi pun o fustă și o perucă neagră, creață, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
după gura aia de metrou e tocmai blocul pe care-l căutăm noi. Prâslea Prefectului de Ianuarie pândea însă sosirea Profesorului încă din prima zi de după Sfântul Vasile. Nu reușise să-și termine tema primită astă toamnă și acum, îngrijorat, ațintea cu binoclul, din balcon, câmpia dunăreană și bărăganul de unde se putea ivi inamicul. Într-adevăr,pe la mijloc de mai, odată cu primele cireșe, siluetele dușmanilor se conturară pe buza orizontului. Neamțo dracoli, șuieră prâsleanul și pe nesimțite trase cuiul de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ilustrată dintr-o țară nordică. În toată această descriere am urmat tot timpul punctul de vedere al lui Grințu. Mai Întâi a stat Întins pe patul În care a dormit. Ochii lui abia smulși din somn au rămas vreme Îndelungată ațintiți asupra geamului murdar și a cerului cenușiu decorat de câțiva plopi goi de frunze și de firma, ininteligibilă când nu e aprinsă, a hotelului. Apoi el s-a ridicat de pe pat (a văzut deci parcul și partea de jos a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pedagog! — E, atunci cărați-vă, da’ să nu vă mai prind că... - și se oprește pentru că deja a uitat ce anume i-a surprins făcând. Băieții pleacă. Grințu se proptește În coate de pervazul ferestrei deschise și rămâne cu privirea ațintită pe imaginea de la Începutul scenariului. Lumina de pe cerul cenușiu din spatele hotelului Pescărușul a mai crescut Între timp. Deși parcul e abia puțin Înverzit, culoarea lui e intensă și proaspătă. Se pare că a plouat peste noapte. Se aud pași pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]