1,728 matches
-
n-ar fi destulă pentru a spăla o pată de sînge intelectuală), Însă pe potecile pustii amintirile par după un timp o eroare. Sus, pe ultima creastă, vîntul nu mai șlefuiește În piatră decît figura sfinxului de la piramide cu ochii ațintiți În gol. El nu aude nimic din zgomotele de jos, nimic din ceea ce provoacă teamă și sete. Nu-l ating nici speranța, nici bucuriile celor ce cutreieră cîmpia. Și singurul său orgoliu e de a fi orb și surd, de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
compătimirea necesară pentru Endimion. Endimion urăște luciditatea. O urăște pentru că-l smulge din vis, Îl tîrăște la soare din grota sa unde noaptea Îl vizitează zeița Artemis fluturîndu-și pe umerii goi părul rece și blond. Lucid, Endimion rămîne cu ochii ațintiți În gol; pădurea Însorită i se pare pustie, lumina zilei i-a renăscut cuvintele pe buze, dar odată cu aeeasta zeii mor. În locul pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Rugăciune. Rugăciunea pregătitoare se va face în funcție de persoana căreia i se adresează rugăciunea 2. 252. Al doilea fel de a se ruga: fie îngenuncheat, fie șezând, după cum se simte mai dispus și găsește mai multă evlavie, ținând ochii închiși sau ațintiți într-un loc, fără să-și plimbe privirea, să spună Pater și să zăbovească în cercetarea acestui cuvânt atât timp cât va găsi înțelesuri, comparații, savoare și consolare în cugetări potrivite unui astfel de cuvânt. La fel se va face cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și constată că și prima oară când o cunoscuse avea chipul natural și senin, strălucind de frumusețe ca o bijuterie neacoperită de nici un fel de impurități care să-i ascundă strălucirea și valoarea. Înghiți în gol când surprinse ochii lui ațintiți spre fața ei, avea o privire cenușie și încețoșată. Niciodată nu mai întâlnise o privire așa de amară și de cenușie. Era ceva neobișnuit care nu-i făcea deloc bine. Nimic din toate acestea nu-l trăda că ar fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îmi răspunde doamna blondă, privindu-mă senin, deschis, de data asta fără zîmbetul ironic din colțul gurii. Mulțumesc! De asta mă întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare a capului și zic: Sărut mîinile, la revedere! Ies din birou și cobor cu liftul pînă la parter, apoi mă îndrept spre secție, să vorbesc cu Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pînă ce flacăra ajunge între privirile ochilor noștri. Doamna Teona își duce țigara la gură. Eu apropii bricheta, dar cînd capătul țigării ajunge la flacără, retrag bricheta încet, observînd cum și capul doamnei Teona se mișcă după brichetă, cu privirea ațintită spre capătul țigării. Brusc, doamna Teona se oprește. Prinde țigara între degete și ridică ochii spre mine, întîlnind privirea mea care a stat tot timpul ațintită spre ea. Sting bricheta, o rotesc în palmă de cîteva ori, apoi îi spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bricheta încet, observînd cum și capul doamnei Teona se mișcă după brichetă, cu privirea ațintită spre capătul țigării. Brusc, doamna Teona se oprește. Prinde țigara între degete și ridică ochii spre mine, întîlnind privirea mea care a stat tot timpul ațintită spre ea. Sting bricheta, o rotesc în palmă de cîteva ori, apoi îi spun, continuînd s-o privesc în ochi: Nu v-am răspuns la întrebarea dacă îmi plac magnoliile. Da, doamnă, îmi plac foarte mult Și mie, adaugă doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Marxismul spune: "Munca l-a creat pe om", face un gest spre mine doamna Teona, și-atunci, continuă ea, cum rămîne cu ordinea? Afirmația lui Marx se referă la geneza omului, nu la existența lui. Doamna Teona rămîne cu privirea ațintită asupra brichetei, pe care o mișcă încet, cu vîrful degetelor, peste suprafața dosarului cu contractele aduse de mine. Își mușcă un timp buza de jos, apoi strînge colțul stîng al gurii într-un surîs calm, peste care albastrul privirii sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinat să primesc o garsonieră, dar tabelul s-a rătăcit. Rugați-l să mă primească două-trei minute. Vă primește, tovarășe Vlădeanu, doar să vă anunț... Secretara îmi face semn să aștept, bate la ușa capitonată, apoi intră. Aștept cu privirea ațintită în urma secretarei, parcă aș vrea să mă fi strecurat odată cu ea și mă minunez în sinea mea ce lucru mare e să fii respectuos, fără să întreci limita, ba chiar nici să nu te apropii de limita dincolo de care respectul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
provocîndu-mă s-o privesc. O privesc. Ochii ei se măresc brusc și se încruntă. Face un gest scurt, de parcă mi-ar spune: "Acum!" Apoi privirea ei îmi învăluie privirea, acoperindu-mă în întregime. E singura privire altfel decît celelalte; stă ațintită asupra mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întrebi, ăsta e momentul din timpul nunții la care țin cel mai mult. Primul dans. Mă uit la podeaua lustruită și am o viziune bruscă, în care Luke și cu mine ne învârtim în lumâna candelabrelor și toată lumea are ochii ațintiți asupra noastră. Șapte harpiști. Filarmonica din New York. Caviar... stridii... și cocktailuri... — Rebecca, draga mea, te simți bine? spune domnul Ferguson, zărindu-mi expresia. — Cred că e un picuț copleșită, spune Robyn râzând. E uluitor, nu? — Păi... da. Cred că da. Inspir adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
s-a întâmplat, Luke? Ceva la firmă? — Michael, spune Luke. Tocmai am aflat. A avut un atac de cord. Nouă Camera lui Michael e la etajul patru al unui mare spital din Washington. Mergem pe coridor în tăcere, cu privirile ațintite în față. Nici unul dintre noi n-a dormit prea bine azi-noapte - de fapt, nu sunt sigură că Luke a reușit să ațipească. Nu mi-a zis prea multe, dar știu că e măcinat de un sentiment de vinovăție. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să determine trăsăturile „etnico- psichologice” ale evreului, așa cum reies ele din „literatura populară israelită”, Moses Schwarzfeld susținuse aceeași idee, altfel Însă formulată : „În timpul cruntelor persecuții din Evul Mediu caracterul evreiesc s-a oțelit <endnote id="[vezi 538]"/>. Mintea cea vecinic ațintită asupra loviturilor, ce trebuiau evitate, l-au făcut pe evreu mai pătrunzător și mai În stare de a judeca darurile Înțelepciunii ; de a distinge Între bine și rău, Între adevărata fericire și nefericire. El, care a suferit atâta, [...] consideră lenea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
solzi și iarăși a văzut și, sculându-se, s-a botezat” (Faptele apostolilor 9, 1-18). De atunci, misiunea lui a fost de a călători prin lume și de a-i convinge pe oameni - inclusiv pe evrei - să stea „cu ochii ațintiți asupra lui Isus, Începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12, 2). În mod evident, În acest caz, pierderea și revenirea vederii neofitului (precum „moartea” și „Învierea” acestuia, trecerea lui „de la Întuneric la lumină”) mar chează simbolic o experiență inițiatică profundă. Schimbarea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
îl lasă nervii ? Nu putem fi siguri. Profesorul nu redă decît dialogurile și micile lui notații despre înfățișarea elevilor de obicei, inscripțiile de pe tricouri lucruri pe care le observă așa cum un pistolar de western observă reflexiile soarelui pe țevile puștilor ațintite asupra sa. Cancelaria e fortăreața western, plină de profesori hărțuiți și buimaci, care-și trag sufletul între două bătălii. Probabil că majoritatea sînt acolo deoarece cred în civilizație, cred în rațiune, dar stilul cărții fragmentația, opacitatea amenințătoare, repetițiile accentuează lipsa
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
chip de om... Continuăm să ne pregătim febril până la începutul lui noiembrie, apoi întreg regimentul îmbarcat pe șlepuri primește un loc în dispozitivul de apărare din jurul Galaților. Aici, în epuizante marșuri de noapte, ocupăm poziții și ne întărim cu privirile ațintite spre Răsărit... Tatonări până ce suntem repartizați, la Giurgiulești, lângă Galați, unde rămânem câteva luni, scormonind pământul și construind poziții de apărare. Ne instruiam zilnic și eram în așteptare. Comandantul meu de companie se poartă extrem de dur, umblă călare printre grupurile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii ca cireșele, cu câte un ochi de coadă de păun pe fiecare. Într-o tăcere Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert de secol am moștenit acel specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au „sărit“ pentru că a fost desprins din cadrul lui prea devreme, cu prea multă nerăbdare. Într-o vilă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere, soarta lui Hamphrey Îmi provoca un nod În gât mai special decât orice carte de Dickens sau Daudet (mari creatori de noduri În gât), În timp ce o povestire rușinos de alegorică, Dincolo de Munții
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mândră... Nu care cumva să-ți scape că ți-am povestit! Are nevoie de tine, Ștefane!... Are nevoie de înțelegerea ta, de... de dragostea ta! Nu știi... nu știi cât te iubește... O... o să am grijă, promite el, cu ochii ațintiți pe florile de gheață de pe geamul geruit. O să am... Deschide fereastra. O răbufnire înghețată îi biciuie obrajii înfierbântați cu o volbură de fulgi de zăpadă... "Dacă știam"... Viscolul îi spulberă cuvintele: "Dacă știam"... Închide fereastra și spune hotărât: Să mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă. A adormit. Clopotele... Broaștele Sucevei... 17 La mănăstire, Maria !? Pe culoarul luminat de două torțe, e vânzoleală mare. Un du-te-vino de țărăncuțe ce aleargă lipăind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
m-am îndreptat. Mâini de aur, Doamne, Tu mi-ai dăruit, Dar eu cu trufie Nu le-am socotit. Ochilor lumină Tu le-ai dat din plin, Să-mi fie privirea Că cerul senin, Dar cu nepăsare Eu i-am ațintit Spre lucruri deșarte Care m-au orbit. Mi-ai dat Tu o gură Că să Te slăvesc, Dar vorbe spurcate Eu cu ea vorbesc. În urechi sădit-ai Auzul deplin, Dar tot spre satana Eu mi le închin. Vezi, dar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ceva din propria ei rezistență. Realismul ei nu e totuși lipsit de o anumită transfigurare, cu un efect de fantastic, un fantastic al percepției, nu al epicului. Este acea impresie de fantastic pe care o produce privirea extrem de intensă, privirea ațintită până la nălucire asupra chipului din oglindă. În partea aceasta se vădește fără voie Mateiu Caragiale ucenic al tatălui său, dar, e drept, cu altă dispoziție, cu un soi de ciudă, înlocuind regimul râsului cu cel al sarcasmului. Este și aceasta
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
unii dintre colegi și s-ar afla că Mircea a dormit în timpul plantonului. Am luat arma binișor, am dus-o în „cancelarie”, am încuiat cancelaria și am stat de planton până a sunat deșteptarea. Eram echipat și cu ochii ațintiți asupra lui Mircea. S-a trezit ca buimac, a văzut că nu-i arma și a îngălbenjit. A ieșit afară din dormitor și umbla năuc. L-am întrebat „ce caută”și n-a fost în stare să spună. L-am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
la casa mea. Atunci, Sofia mi-a spus cu vocea joasă, din care se simțea o puternică emoție: Noi vrem să vă propunem să mergeți cu noi în Germania când plecăm, după Paște. Pentru câteva clipe am rămas cu privirea ațintită spre cei doi, privindu-i când pe unul când pe celălalt. Nu mă gândisem niciodată să plec din țară, iar propunerea lor mă găsea complet nepregătită. Nu știu ce să vă răspund. Nu m am gândit niciodată să plec din țară. Am
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]