1,864 matches
-
moment de slăbiciune a celor aflați la conducere erau în cea mai mare parte de netăgăduit. Primul proces a avut loc între 19 august și 24 august 1936. Principalii acuzați au fost Grigori Zinoviev și Lev Kamenev. Lista completă a acuzaților este următoarea: Toți au fost acuzați conform articolelor 58.8, 19 și 58.11 din Codul Penal al RSFSR. Principala acuzație a fost aceea de participare la o organizație teroristă care avea ca scop uciderea lui I. V. Stalin și
Procesele de la Moscova () [Corola-website/Science/299648_a_300977]
-
membri de frunte ai guvernului sovietic. Cu toții au fost judecați de Tribunalul Militar al Curții Supreme a URSS. Președintele completului de judecată a fost Vasili Ulrih, iar procuror a fost Andrei Vîșinski. Într-un alt proces din ianuarie 1937, principalii acuzați au fost Karl Radek, Iuri Piatakov, Grigori Sokolnikov, Nicolai Muralov și Mihail Boguslavski. Alături de ei au mai fost acuzațe alte 12 persoane. Patru dintre ei au fost condamnați la închisoare în lagărele de muncă, ceilalți au fost condamnați la moarte
Procesele de la Moscova () [Corola-website/Science/299648_a_300977]
-
sesiune specială. Această sentință a fost începutul unei epurări masive în Armata Roșie, totalul victimelor acestei acțiuni fiind de aproximativ 42.000 de militari executați. "Articol principal: Procesul celor douăzeci și unu". Procesul celor douăzeci și unu a avut loc în martie 1938. Principalii acuzați au fost Alexei Rîkov, Nicolai Buharin, Nicolai Krestinski, Cristian Rakovski și Genrih Iagoda. Toți membrii Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice care fuseseră tovarășii de drum ai lui Lenin care mai erau în viață în momentul
Procesele de la Moscova () [Corola-website/Science/299648_a_300977]
-
cinci mareșali ai Uniunii Sovietice și o treime dintre ofițerii Armatei Roșii au fost arestați sau executați. Mai multe milioane de cetățeni obișnuiți, care nu aveau nimic de-a face cu politica sau cu armata, au murit în timpul epurărilor. Principalul acuzat al tuturor proceselor, Lev Troțki, a fost exilat, dar a fost asasinat în cele din urmă de un agent stalinist în 1940. După ce Nikita Hrușciov a denunțat în discursul secret din 1956 cultul personalității lui Stalin și epurările din perioada
Procesele de la Moscova () [Corola-website/Science/299648_a_300977]
-
și contrarevoluționari”, „elemente sociale străine”, din lagărele de prizonieri și în închisorile din zonele de vest ale Ucrainei și Belarusului. Executarea acestui ordin a însemnat asasinarea a peste 22.000 de polonezi, între care aproximativ 15.000 prizonieri de război. Acuzații erau foarte cuprinzător definiți ca „"inamici înrăiți și neînduplecați ai autorității sovietice"”, printre ei aflându-se și un mare număr de intelectuali polonezi, plus polițiști și ofițeri de rezervă sau de carieră. Între 3 aprilie și 9 mai 1940, (cu
Masacrul de la Katyń () [Corola-website/Science/299720_a_301049]
-
crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității): 370 unguri, 83 germani, 26 români și 2 evrei. Tribunalul din Cluj a decis 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări la închisoare pe viață și alte sentințe. Majoritatea acuzaților au fost judecați în contumacie și nu și-au ispășit pedeapsa niciodată. Edificator este faptul că, din totalul de 72 de criminali maghiari (52 originari din Ungaria și 20 din România) condamnați la moarte de instanța din Cluj, absolut toți
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de petentul Andreas Wass, ca fiu al condamnatului Albert Wass (între timp decedat), împotriva sentinței nr. 1 din 13 martie 1946 pronunțată de Tribunalului Poporului, prin care acuzații Andrei Wass, Albert Wass și alții fuseseră condamnați la moarte în contumacie. Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Tribunalului Poporului din 1946, prin care Albert Wass a fost condamnat la moarte. Maghiarii din Transilvania intrată sub stăpânirea
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
unor: Nina Cassian, Maria Banuș, Alexandru George, Nicolae Carandino, Marin Preda, rămase în sertare, dar și romane, partial "adevărate", atent controlate de cenzură, publicate toate între 1965-1989. Aprilie 1954 - Procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu, cunoscut lider comunist, fost ministru al Justiției. Acuzatul principal e condamnat la moarte și executat, iar alții vor ispăși pedepse grele. Ulterior, ei vor da lucrări de sertar, foarte cunoscute după 1989: Lena Constante, „Evadarea tăcută“, Bellu Zilber, „Monarhia de drept dialectic“, ediția I, „Actor în procesul Pătrășcanu
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
face apel la Curtea de Casație pe motivul schimbării jurisdicției. Procesul este amânat și dezbaterile sunt mutate pe 18 iulie. Labori îl sfătuiește pe Zola să părăsească Franța și să stea în Anglia până la sfârșitul procesului, iar Zola se supune. Acuzații sunt din nou condamnați. Zola pleacă imediat în seara verdictului, înainte să i se comunice oficial decizia instanței și să devină executorie. Ca și în cazurile lui Hugo, Voltaire sau Vallès, acest exil declașează un val de opinii. La 18
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Mihail Dostoievski de crimă: aceștia i-ar fi turnat votcă pe gât până la sufocare. Sursa nu este foarte credibilă: Hotiaințev ar fi putut să cumpere foarte ușor terenul vacantat, dacă șerbii ar fi fost găsiți vinovați și trimiși în Siberia. Acuzații sunt achitați de tribunalul din Tula, dar Andrei Dostoievski, fratele scriitorului, precum și unii biografi vor continua să susțină veridicitatea complotului. Joseph Frank, profesor la Princeton, enumeră ipotezele emise de-a lungul timpului - asasinatul ar fi putut fi spontan, comis într-
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
iobăgiei, scrise vreodată în limba rusă. Alături de Dostoievski, în aceeași noapte fatidică, sunt reținuți alți peste 200 de suspecți, din care doar douăzeci și doi vor fi duși în fața tribunalului militar spre judecare . Investigațiile durează șase luni, timp în care acuzații sunt încarcerați în Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, cunoscută și ca « Bastilia Rusiei » pentru faptul că era rezervată în special deținuților politici. Forțați să doarmă pe saltele umplute cu paie, în camere întunecoase, în tăcere și izolare, prizonierii
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
condusă de generalul Ivan Nabokov și îi are ca membri pe contele Pavel Gagarin, contele Vasili Dolgorukov, generalul Iacob Rostovțev și pe Leonty Dubelt, comandantul poliției secrete. Verdictul este dat pe 16 noiembrie 1849. Din cei douăzeci și doi de acuzați, în afară de unul, toți vor fi condamnați la moarte prin executare. După alte surse, numărul condamnaților la moarte este cincisprezece. În timpul interogatoriului, Dostoievski încearcă să se disculpe, spunând despre textul "Scrisorii" « Am fost ferm convins că nu poate duce pe nimeni
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Vasili s-a recunoscut vinovat pentru toate acuzațiile, chiar și pentru cele care erau evident neadevărate. În decembrie 1953, la scurtă vreme după încheierea anchetei, procurorul și șeful său direct, Lavrenti Beria, au fost executați prin împușcare. Ancheta efectuată cu acuzatul în stare de arest a durat doi ani și jumătate. Deși a apelat la clemența noilor conductori sovietici, Vasili Stalin a fost considerat prea periculos, Nikita Hrușciov și Gheorghi Malenkov luând hotărârea ca el să fie judecat. Pe 2 septembrie
Vasili Stalin () [Corola-website/Science/298892_a_300221]
-
cu exemple, inclusiv de „verdicte de vinovăție securizate cu dovezile necoroborate ale martorilor care depun mărturie în schimbul imunității”. În plus, uneori, „suspecților li se spune că în cazul în care nu cooperează atunci membrii familiei ar putea fi de asemenea acuzați”. DNA a fost de asemenea criticat pentru utilizarea măsurii de „arest preventiv” ca pârghie împotriva suspecților, în unele cazuri, până la 180 de zile. " Retrospectiva 2009 "
Direcția Națională Anticorupție () [Corola-website/Science/306977_a_308306]
-
trecutul militarist al țării. În schimb, guvernul chinez a fost acuzat că folosește războiul pentru agitarea spiritelor anti-japoneze, pentru a întări sentimentele naționaliste și pentru a îndepărta gândurile populație de la probleme interne ale țării. Guvernul chinez a fost de asemenea acuzat de exagerarea rolului forțelor armate comuniste în lupta cu japonezii. În China comunistă s-a afirmat că rolul hotărâtor în înfrângerea japonezilor l-au avut comuniștii, care au purtat un război de guerilă neiertător cu ocupantul, în condițiile în care
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
General Studențesc, aprobat de autorități. Generalul Constantin Petrovicescu este invitat și participă la congres. În 1946, la procesul "Marii Trădări Naționale", acuzatorul public, avocatul Vasile Stoican, îi va pune întrebarea dacă a participat la congres ""făcând elogiul legionarilor"," la care acuzatul a răspuns că ""nu a vorbit absolut nimic despre Mișcarea Legionară acolo"." La procesul intentat lui Corneliu Zelea Codreanu, desfășurat între 23 și 26 mai 1938, în care acesta era acuzat de "înaltă trădare" și "cârdășie cu șeful unei puteri
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
oameni de cultură, oameni politici și militari, precum Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, generalii Ion Antonescu și M. Racoviță, Sextil Pușcariu, Traian Brăileanu, Simion Mehedinți, dr. Ion Cantacuzino, Eugen Chirnoagă, Mihail Manoilescu, Nichifor Crainic și Traian Herseni, au depus mărturii în favoarea acuzatului. Printre aceștia, generalul Constantin Petrovicescu a depus și el mărturie în favoarea Căpitanului. În afară de aceste trei episoade, generalul nu a mai avut alte contacte cu Mișcarea Legionară. Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare între 1940 și 1993, chiar subliniază acest fapt într-
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
pentru urmărirea și pedepsirea criminalilor și profitorilor de război”. Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire din 31 august 1945 emisă de acuzatorul public Dumitru Săracu se consemna că nu există caz de urmărire și și propunea scoaterea de sub urmărire a acuzatului general Dumitru Carlaonț, iar prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1252 din 15 septembrie 1945, era dispusă eliberarea imediată. Pe 30 octombrie 1948, generalul a fost arestat din nou fiind acuzat că nu a făcut cunoscut autorităților informațiile privind organizațiile
Dumitru Carlaonț () [Corola-website/Science/307504_a_308833]
-
timp după eliberare, Valeriu Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajații Ministerului Securității din Tiraspol. Vadim Șevțov, șeful acestui departament, i-a propus să „vorbească conform scenariului” în schimbul eliberării, ceea ce Garbuz a și făcut, el fiind singurul dintre acuzați care a recunoscut toate învinuirile aduse grupului „Ilașcu”, precum și legitimitatea autorității Republicii Moldovenești Nistriene asupra teritoriului transnistrean. Din acest motiv el a fost considerat informator de către ceilalți membri ai grupului „Ilașcu”. Valeriu Garbuz a fost eliberat la 25 iulie 1994
Valeriu Garbuz () [Corola-website/Science/307799_a_309128]
-
nou în Italia împreună cu ducele de Osuna, Quevedo trebuie să se ocupe de organizarea proprietăților viceregatului și să spioneze împotriva republicii Veneția. Drept recompensă primește ordinul militar Santiago în 1618. Căzut în dizgrație ducele de Osuna, Quevedo este de asemenea acuzat și exilat în 1620 la Torre de Juan Abad (aparținând de Ciudad Real), unde mama sa îi lăsase moștenire o moșie. Vecinii săi, însă, nu recunoșteau însă legitimitatea actului de cumpărare, dar tribunalul nu avea să dea o sentință definitivă
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
epoca Evului Mediu târziu, formă diferită de cea a dreptului roman, în vigoare în Europa Occidentală până în sec. al XIII-lea. Într-un proces intentat de inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului. Metodele de investigație ale inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
-lea. Într-un proces intentat de inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului. Metodele de investigație ale inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului. Metodele de investigație ale inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se termina cu o sentință în care
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se termina cu o sentință în care acuzatul putea fi numai nevinovat sau vinovat cu recunoașterea vinii. O formă specială a inchiziției era cea a bisericii catolice, care se ocupa cu procesele ereticilor din Evul Mediu ("inquisitio haereticorum" respectiv " inquisitio haereticae pravitatis"), cu înlăturarea și combaterea altor învățături
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
în rândul populației sărace, unde dominicanii aveau cele mai bune contacte. Astfel, în anul 1235, inchiziția este considerată oficială de către papă. Printre metodele de investigație a inchiziției era „chestionarea penibilă” care consta de fapt din diferite metode de tortură a acuzatului, prin care se căuta îndepărtarea influenței viciilor lumești și obținerea unei mărturisiri. Împăratul Frederic al II-lea ordonă în 1238 pedeapsa cu moartea prin arderea pe rug a ereticilor, iar în anul 1252 interogarea prin schingiuire pentru aflarea adevărului, metodă
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]