3,337 matches
-
fi putut sta scornelile aiurite ale unui om care o luase razna, în pragul unui colaps, dovedit de încercarea de tip kamikaze de a sta de vorbă cu prim-ministrul. Sau era posibil să fi fost perfect lucid, chiar dacă destul de agitat, înaintarea lui spre rândurile din față fiind doar o dovadă a intențiilor lui serioase. Kishon puse în balanță tot ce știa despre Guttman, anii în care lucraseră împreună, îmbinarea de măiestrie tactică și erudiție profundă, faptul că fusese coerent când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
propria eliberare, știa că și el putea auzi nevoia, dorința ei înfocată de a fi liberă după atâta vreme. Rămaseră îmbrățișați ore întregi, chiar după ce primul val de pasiune trecu, ardoarea lor potolindu-se cu greu. Poate era ea prea agitată, dar când se trezi, undeva după ora 2.00 a.m., nu mai putu ațipi. Uri dormea profund lângă ea, pieptul ridicându-i-se și lăsându-se de fiecare dată când respira adânc. Își zise că acesta era primul lui somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
filați și, după cât se părea, lucrul ei pe calculatorul lui Shimon Guttman fusese supravegheat. Cineva, undeva, probabil că citea asta chiar acum. Închise laptopul, lăsând camera să se cufunde din nou în întuneric. Știa că nu poate dormi, era prea agitată. Așa că își trase niște haine pe ea, deschise ușa cu un scârțâit și se strecură afară. Merse pe vârfuri de-a lungul coridorului, îndreptându-se către camerele pe care toate hotelurile le mențineau chiar dacă, în epoca tehnologiei BlackBerry și wi-fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Khan Yunis, Gaza, vineri, 2.40 a.m. Nu adormise. Nici măcar nu se întinsese. Stătea, cum făcuse de atâtea ori zilele acestea, în capul oaselor, întorcând pe o parte și pe alta scenariu după scenariu. Măsuri, contramăsuri, mintea lui era permanent agitată, mai ales noaptea. Avea atâtea planuri, încât abia aștepta rugăciunea de dimineață. Voia să vină zorii ca să iasă din nou la lumina zilei și să se apuce de treabă. Era treaz, așa că auzi chiar el pașii. Instinctiv, trase piedica pistolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru dânsul. Spune că sunt porniți împotriva lui. Merg deci în fabrică să-l găsesc pe Palermo, care, firește, nu-i acolo și ce găsesc în schimb? Muncitorii aduseseră cărămizi și lanțuri și le răspândiseră peste tot. Par toți foarte agitați și-mi spun că tipul acela, Reilly, așa îl cheamă pe zdrahon, i-a pus să aducă rahaturile alea ca să atace biroul și să-l bată pe domnul Gonzalez. — Cum? — Le-a băgat în cap că nu sunt suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îngrozitor îl mai așteaptă. — O, Doamne! Mai bine plec, spuse doamna Reilly, disperată. Ultimu’ lucru de care am nevoie-i o bătaie. O să scrie-n toate ziarele. Ce-o să se mai bucure Ignatius. — De ce m-ai adus aici? o întrebă agitat domnul Robichaux pe Santa. Ce mai e și asta? — Santa, scumpo, vrei, te rog, să-mi chemi un taxi? Da’ mai taci din gură, Irene! o apostrofă Santa. Ascult-acum ce-ți spun, Claude. Angelo zice că-i pare rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
privind scena din fața lui. Au atacat! Se uită spre micul marinar care era încătușat și legat de perete. Era Timmy. — Ai văzut ce mi-ai făcut cu ușa? întrebă mustrător Dorian, din spatele lui Ignatius. — Dușmanul e printre noi! exclamă Ignatius agitat. Cineva ne-a deconspirat! Spune-mi cine! Au pornit împotriva noastră! — Scoate-mă de aici, se rugă micul marinar. E teribil de întuneric. — Prostănac ce ești! exclamă Dorian, scuipându-l pe marinar. Cine te-a legat aici? — Afurisiții ăia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din nou. Zilele acelea erau în mare parte americani. Lui Hagar nu-i plăceau americanii, dar nu ei erau cei mai răi. Trebuia să recunoască faptul că cei mai răi erau ... — Acolo! — Uite, acolo! Turiștii arătau în față, incitați, turuind agitați. Cam la cincizeci de metri în față, în dreapta cărării, un urangutan mascul tânăr stătea drept, pe crengile care se legănau ușor sub greutatea lui. O creatură magnifică, cu blană roșcată, cam de douăzeci de kilograme, cu o pată albă vizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
albă vizibilă în blană, deasupra urechii. Hagar nu-l mai văzuse de săptămâni întregi. Hagar le făcu semn celorlalți să păstreze tăcerea și înaintă pe cărare. Turiștii stăteau aproape în spatele lui acum, împleticindu-se și lovindu-se unii de ceilalți, agitați. — Șșșșt! șuieră el. — Care-i problema? zise unul. Credeam că ăsta este un sanctuar. — Sssst! — Dar ei sunt protejați aici ... — Sssst! Hagar avea nevoie de liniște. Băgă mâna în buzunar și apăsă butonul de înregistrare. Își desfăcu microfonul de la rever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
exhumării. Revăzu scena în minte: văduva înlăcrimată, sprijinindu-se de fiul ei înalt, cu fiica îndatoritoare stând alături, ținându-i șervețelele lui mami. Totul foarte înduioșător. Numai că ... În momentul în care sicriul fusese scos din pământ, Emily Weller devenise agitată. Dintr-o dată, văduva îndurerată a vrut ca totul să se termine repede. Să nu ia corpul la spital. Să nu ia prea multe probe de țesut. Femeia care ceruse o analiză ADN minuțioasă părea să se fi răzgândit subit. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
-și imaginase nici o clipă că acel cadavru avea să fie dus înapoi la spital, pentru examinare. Crezuse că vor lua doar o probă de sânge, vor pune corpul înapoi în pământ și vor pleca acasă. Complicațiile o făcuseră să devină agitată. Poate că, până la urmă, existau speranțe. Se duse în biroul lui și închise ușa. Trebuia să o sune pe doamna Weller. Era o convorbire delicată. Urma să existe o înregistrare a datei și orei apelului. Și atunci, de ce o sunase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acestora asupra structurii cromatinei. Lucrarea tânărului, „Controlul accesibilității proteinei-genom și adenino-metiltransferaza“ era un model de claritate. Era sigur că avea să fie importantă și să îi facă un renume tânărului. Bellarmino era în biroul lui, cu tânărul care-l privea agitat, în timp ce Bellarmino studia lucrarea. — Excelent, de-a dreptul excelent. Bătu cu mâna peste articol. — Cred că această muncă contribuie mult la prestigiul laboratorului. Și, bineînțeles, și la al tău. — Mulțumesc, Rob, zise tânărul. — Și i-ai pus pe cei șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la lumina stelelor, dacă nu se grăbește. După scurt timp, începu să distingă trunchiurile palmierilor și resturile împrăștiate pe nisipul întunecat, plantele joase și pipernicite bătute de vântul dinspre ocean. Și putea să vadă crestele albe ale valurilor, în apele agitate. Știa că oceanul era plin de rechini. Acea porțiune a coastei Atlanticului era stearpă și neospitalieră. La patru sute de metri depărtare, pe plajă, îl văzu pe Manuel, o formă întunecată ghemuită sub manglieri. Se adăpostise de vânt. Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
puse gura peste buzele mari ale urangutanului și suflă aer în plămânii acestuia, încercând să-l resusciteze. Capitolul 52 Șase avocați stăteau la masa lungă, toți răsfoind prin hârtiile din fața lor. Făceau un zgomot ca de furtună. Rick Diehl aștepta agitat, mușcându-și buzele. În cele din urmă, Albert Rodriguez, avocatul lui principal, ridică privirea. — Iată care e situația, spuse Rodriguez. Ai motive bune, sau măcar suficiente, ca să crezi că Frank Burnet a conspirat pentru distrugerea liniilor de celule din posesia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Ce gene? — ags3. Dependența de heroină. Dat1. Dependența de cocaină. Ai aceste gene, și le am și eu. Tu mi-ai dat aceste gene. Nu ar fi trebuit niciodată să donezi spermă cu deficiențe. — Ce tot spui? zise el, brusc agitat. Era clar că femeia aceea urmărea un scenariu memorat. Simți pericolul. — Am donat spermă cu treizeci de ani în urmă. Pe vremea aceea nu existau teste ... și nu există nici o responsabilitate acum ... Tu știai, îi tăie ea vorba. Știai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
repeta, uneori, replici din filme. — Dave, spuse Gerard, pe un ton monoton. Conversația asta nu mai are nici un rost. La revedere. Oh, stai, pe asta o știu. E din Star Wars. — Legați-vă centurile de siguranță, va fi o noapte agitată. Era o voce de femeie. Stan se încruntă. — Un film cu avioane ... — L-au căutat aici, l-au căutat acolo, franțuzoii l-au căutat peste tot ... Știu, nu e un film, e o poezie. — Fir-aș al naibii! Acum avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
marginea căzii și folosea prosopul încet, ca să îi curețe tăietura din spatele urechii. — Spune-mi ce s-a întâmplat, Dave, zise Lynn. Își dădea seama că tăietura era adâncă, dar el nu se plângea. — Au venit după noi, mamă! zise Jamie agitat, mișcându-și brațele. Era plin de praf și avea vânătăi pe stomac și umeri, dar în rest nu era rău lovit. — Noi n-am făcut nimic! Erau din clasa a șasea! Niște duri! — Jamie, lasă-l pe Dave să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Vorbea la telefon, uitându-se în jur. Alex își porni vechiul telefon mobil și formă numărul motelului. Puștiul puse cealaltă convorbire în așteptare și îi răspunse. — Best Western. — Sunt doamna Colson. M-am înregistrat mai devreme. — Da, doamnă Colson. Părea agitat. Se uita în toate direcțiile, înnebunit. — Mi-ai dat camera 204. — Da ... — Cred că e cineva în camera mea. — Doamnă Colson, sunt sigur că ... — Vreau să vii aici și să deschizi ușa. — Dacă este cineva, probabil că e menajera... — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
aveam nevoie, își spuse Henry Kendall. Musafiri! Privea neliniștit cum Lynn își arunca brațele în jurul lui Alex Burnet și se apleca să-l sărute pe copilul lui Alex, Jamie. Alex și Jamie tocmai apăruseră, fără nici un avertisment prealabil. Femeile discutau agitate, fluturându-și brațele, fericite să se revadă, în timp ce mergeau în bucătărie ca să găsească ceva de mâncare pentru Jamie al lui Alex. În acest timp, fiul său Jamie și Dave se jucau Drive or Die! pe PlayStation. Sunetul metalului zdrobit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tinere. Erau copile din localitate, crescute cu lapte adevărat, sănătoase și cu pielea rozalie, cu sâni mici și fețe dulci. Una dintre fete avea aparat dentar, ceea ce era de-a dreptul adorabil. Se așeză în spatele lor, ascultând fericit discuția lor agitată și prostească. Apoi țipă odată cu ceilalți, când ajunse la panta fantastică. Turul îl făcu să se simtă plin de adrenalină și incitare. Se simțea puțin slăbit, când coborî din mașină și privi sânii mici și rotunzi ai fetelor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urmă Kundera Începuse, ca parte a unui nou proiect de carte, să scrie despre acest loc, insuflându-i viață și haos, Însă curând a fost distras de proiecte mult mai importante - invitații, seminarii și premii literare - și În mijlocul acestei vieți agitate a uitat până la urmă de această văgăună sordidă din Istanbul de a cărei existență era singurul răspunzător. De atunci, clienții și chelnerii de la Café Kundera se luptaseră cu sentimentul de vid, dezgropând scenarii deprimante, futuriste strâmbându-se la vederea cafelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adresa asta, mi-ar plăcea să mă duc s-o vizitez cândva. În timp ce mătușa Zeliha cerceta scrisul de pe bucata de hârtie, Asya a observat că ceva o frământa pe mătușa Feride. Aruncând priviri alarmate spre ușa Întredeschisă a balconului, părea agitată, ca cineva care se trezise că trebuia să Înfrunte o situație periculoasă și nu știa pe ce cale s-o apuce. Asya s-a aplecat spre ea și Întinzându-se peste pilaful aburind, i-a șoptit mătușii nebune: — Ei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
momente În care cortinele sunt trase și un văl transparent acoperă suprafața unui bol de argint. Istanbulul e un potpuriu de zece milioane de vieți. O carte deschisă, cu zece miloane de povești Învălmășite. Istanbulul se trezește din somnul său agitat, gata pentru haosul orei de vârf. Din momentul ăsta sunt prea multe rugăciuni de Împlinit, prea multe blasfemii de notat și prea mulți păcătoși, dar și prea mulți nevinovații la care trebuie să veghezi. În Istanbul e deja dimineață. CAPITOLUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Trecea prin cea mai mare și cea mai gravă criză din viața lui. GÎndul că o putea depăși nu era oare un mod prea optimist de a lua În considerare viitorul? De parcă n-ar fi fost deja În plină tulburare, agitat, angoasat, Îngrozit... Nu poți străbate ani de descumpănire așa cum alții străbat Atlanticul Într-un vas cu pînze. Nu avea nimic Împotriva adepților navigației solitare, dar Înfruntarea inconștientului este altceva decît Înfruntarea stihiilor. De n-ar fi fost vorba decît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
șalul în jurul ei și o luă în sus pe Strada Sadovaia. La dreapta ei, peste drum de Haymarket, se înălța Biserica Adormirii Maicii Domnului, ale cărei ziduri se ghiceau după tarabele acoperite cu pânză. Apariția bisericii o liniști, însă mulțimea agitată care umplea piața o privea iscoditor. Cu fețe ostile, batjocoritoare și pline de dispreț, oamenii se întorceau spre ea, râzând și arătând-o cu degetul, deși unii dintre bărbații care acum se amuzau pe seama ei nu și-ar fi permis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]