2,641 matches
-
mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cum, dacă Tuberculosul murise în aceeași noapte? Foarte bine, tocmai de aceea, explica Filip blestemând. Nu vrusese să moară înainte de a-i mai face un rău. Doar Prințul nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorîndu-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul. Eram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
CAZ, CAM ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ CONCETĂȚENII NOȘTRI AU ÎNCEPUT ȘI EI SĂ SE NELINIȘTEASCĂ. FIINDCĂ, ÎNCEPÂND DIN ZIUA DE 18, UZINELE ȘI ANTREPOZITELE DEȘERTARĂ, ÎNTR-ADEVĂR, SUTE DE CADAVRE DE ȘOBOLANI. ÎN CÂTEVA CAZURI, OAMENII FUSESERĂ SILIȚI SĂ-I OMOARE, AGONIA FIINDU-LE PREA LUNGĂ. DAR, DE LA CARTIERELE MĂRGINAȘE PÂNĂ ÎN CENTRUL ORAȘULUI, PESTE TOT PE UNDE SE ÎNTÂMPLA SĂ TREACĂ DOCTORUL RIEUX, PESTE TOT UNDE CONCETĂȚENII NOȘTRI SE ADUNAU, ȘOBOLANII AȘTEPTAU ÎN GRĂMEZI, ÎN LĂZILE DE GUNOI, SAU ÎN ȘIRURI LUNGI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de prin pivnițe, de prin gurile de canal, urcau în lungi șiruri care se împleticeau, se clătinau la lumină, se răsuceau pe loc și mureau aproape de oameni. Noaptea, pe culoare sau pe ulițe se auzea distinct micul lor chițcăit de agonie. Dimineața, în mahalale, îi găseai întinși, prin aceleași rigole, cu o mică floare de sânge pe botul lor ascuțit, unii umflați și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și viata concetățenilor noștri pe timpul acestei veri. "Nu râd decât bețivii, spunea Tarrou, iar aceștia râd prea mult." Apoi își începea descrierea: În zori, adieri ușoare străbat orașul încă pustiu. La această oră, care desparte morțile din timpul nopții de agoniile din timpul zilei, ciuma pare să-și întrerupă pentru o clipă efortul și să-și tragă răsuflarea. Toate prăvăliile sunt închise. Dar la unele, afișul "închis din cauza ciumei" atestă că nu se vor mai deschide împreună cu celelalte. Vânzători de ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acești nevinovați nu încetase niciodată să li se pară ceea ce era în realitate, adică un lucru scandalos. Dar până atunci, cel puțin, ei se scandalizau oarecum la un mod abstract, pentru că ei nu priviseră niciodată în față, atât de îndelungat, agonia unui nevinovat. Ca și cum ar fi fost mușcat de pântec, copilul tocmai se încovoia din nou cu un geamăt subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
orice caz, nu era raționamentul. Era bufnița roșcată, această murdară aventură în care murdare guri ciumate anunțau un om în lanțuri că o să moară și aranjau tot ce trebuia ca el să moară cu adevărat după nopți și nopți de agonie în timpul cărora aștepta cu ochii deschiși să fie asasinat. Ceea ce mă interesa era gaura din piept. Și îmi spuneam că până una-alta, și cel puțin în ceea ce mă privește, voi refuza să-i găsesc vreodată vreo rațiune, una singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nădejde, dar făceau din ea o provizie pe care o țineau în rezervă, și din care își interziceau să consume înainte de a avea cu adevărat dreptul s-o facă. Și această așteptare, această veghe tăcută, la jumătate de drum între agonie și bucurie, li se părea și mai feroce în mijlocul jubilării generale. Dar aceste excepții nu scădeau cu nimic satisfacția celorlalți. Fără îndoială, ciuma încă nu se sfârșise și avea s-o dovedească. Totuși, în imaginația tuturor, trenurile plecau, cu săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în cel al poeziei, semn al unui dar și a unei înzestrări anume, la un nivel mai înalt. Piesa cu pricina, un fel de baladă a unei mari iubiri, m-a impresionat prin volum și calitate. Sub titlul „Extaz și agonie” am avut bucuria rară să citesc și să recitesc 115 versuri care m-au impresionat prin frumusețea și mai ales prin imensa cantitate de simțire cu ajutorul căreia își dezvăluie o mare iubire, ridicându-l la extaz, dar și la o
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care m-au impresionat prin frumusețea și mai ales prin imensa cantitate de simțire cu ajutorul căreia își dezvăluie o mare iubire, ridicându-l la extaz, dar și la o enormă suferință prin trădarea sentimentelor sale cele mai pure - ajungând la agonie. Apropierea celor două cuvinte cu sens contrar - antonime - sugerează artistic trăirea din plin a acelei stări din plină tinerețe care nu se uită și a cărei rană nici astăzi nu s-a închis și nu se va închide vreodată. Piesa
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
urlase niciodată. Ciudat, nu-i așa, ce poate face un degețel? Durerea încetă pentru un moment. Doar atât, un degețel. Tot ce trebuie să fac este să apăs chiar acolo, în gaura asta din piciorul tău, și... Uri urlă în agonie. Jurase să reziste la tortura lor, să nu-i lase să vadă că suferă. Dar nu-și putea învinge durerea. Rana îi era vie și sângerândă, toate extremitățile nervilor expuse. Luați mâna de pe mine, ticăloșilor, luați mâna! Atunci roșul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
departe. —... de fapt, dacă apăs în continuare, probabil că aș putea să-ți ating osul. Uite așa. — Ce vreți? Nu știu nimic. Din nou alb, tot pentru numai câteva secunde. Când se sfârși, Uri își dădu seama ce se întâmpla, agonia era atât de cruntă, încât își pierdea și-și recăpăta cunoștința. Acum, când degetul sonda adâncimile rănii sale de glonț, se ruga să leșine. Suporta durerea, sperând la ușurarea vidului. În schimb, se auzi din nou urlând, pe când două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ați înțeles din asta? Marsh oftă. — A văzut vreunul dintre dumneavoastră un pacient murind de DCFT? Se produce necroza rinichilor. Ficatul se oprește din funcționare. Corpul se umflă și capătă o culoare gri-purpurie. Pacientul nu poate să respire. Este în agonie. Durează zile întregi până moare. Ar fi trebuit să aștept să se întâmple asta acelei fetițe adorabile? Eu cred că nu. Urmă un nou moment de tăcere. Atmosfera era simțitor dezaprobatoare. — De ce vă dă familia în judecată, acum? Marsh clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să-și Îndeplinească Îndatoririle de clarvăzătoare cu ajutorul doamnei Sweet. Puterile ei aveau să se diminueze oarecum, Însă asta era. Nu era de-ajuns și atât? O parte a ei o averiza pe mătușa Banu Împotriva blestemului Înțeleptului, dând Înapoi În fața agoniei chinuitoare ce Însoțește prea multa știință. Totuși, cealaltă parte a ei, tânjea să afle mai mult, Întotdeauna curioasă, conștiincioasă. Domnul Bitter era perfect conștient de dilema ei și părea să o savureze, apăsându-i și mai tare umărul cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
momente mărețe. Îmi ofer acum niște angoase morale acute din cauza unui tată care era el Însuși un artist În materie. E de ajuns să-i citești cărțile. La douăzeci și opt de ani, Franz Weyergraf publicase o carte autobiografică În care descria agonia și moartea mamei sale. Fără cartea aceea, François n-ar fi auzit niciodată vorbindu-se de bunica lui moartă cu mult Înainte de nașterea lui. Nepoții acelei moarte n-o cunoșteau decît din două-trei fotografii: li se părea urîtă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pentru el acea mică lume a casei călduțe și luminate, cu masa, cu patul ales cu plăcere Într-o după-amiază de toamnă În care vîntul ne biciuia obrajii (autorul nostru vorbește de toamnă și de vînt În loc să-și trateze subiectul: agonia fiului său), cu sala de joacă mare cît un continent („mare cît un continent“: autorul se extaziază fără motiv, sala aceea de joacă avea trei metri lungime pe doi optzeci lățime: o știu pentru că am supraviețuit)“. Concluzia tatălui acelui biet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Sam că se Îndrăgostise de un alt bărbat la fel cum se Îndrăgostise el de ea - fără ca sentimentul să fie reciproc. M-am Îndrăgostit. El tăcu șocat. — Felicitări! Mă bucur pentru tine! zise În cele din urmă, mai degrabă În agonie decât În extaz. Tăcu iarăși. Imediat deveni bănuitor. — Și unde este el acum... astăzi? — La Paris. Cu altcineva. Și sunt cam tristă. Dar m-a inspirat, m-am apucat de scris o piesă În trei acte... prima mea piesă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
amorul lui propriu, care-l făcuse să refuze ajutorul fiicei sale, suferea la ideea că el ar putea să-și dea seama de vreo eroare, de vreo inepție prost corectată, de vreunul dintre nenumăratele semne care cu ușurință ar denunța agonia mentală în care trăise între cei patru pereți. Cu toate că Marçal era prea ocupat cu Marta ca să dea atenție luturilor, silicatelor de sodiu, ghipsurilor, cofrajelor și mulajelor, olarul se hotărî să nu lucreze după cină, să le țină companie seara, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Paști, când am auzit o bătaie în geam. M-am oprit intrigat. Casa era cufundată în beznă, nu venea dinlăuntru nici un alt semn de viață. Și deodată m-am gândit că tata, rămas singur în noaptea de Paști, intrase în agonie și cerea ajutor. Am luat-o la fugă, dar pe măsură ce alergam auzeam și mai tare degetul care bătea în geam și, după un timp, am înțeles că eram urmărit. Numeroși oameni cu lumânările aprinse fugeau după mine și, în loc să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum, dacă Tuberculosul murise în aceeași noapte? Foarte bine, tocmai de aceea, explica Filip blestemând. Nu vrusese să moară înainte de a-i mai face un rău. Doar Prințul nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau pe oglinzi unde mureau, acoperind oglinzile strălucitoare ca o rugină sau ca o flacără în agonie. Furnicile năvăleau parcă chiar pe mine, devorându-mi treptat picioarele, mâinile, umerii și în cele din urmă ochii, urechile, nasul, bărbia. Am măturat cu palma furnicile de pe una din oglinzi și mi-am revăzut figura. Da, arătam întocmai ca Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele mari erau nesfîrșite. În lumea largă nu se petrecea nimic nou și zguduitor, care să ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]